Una bucata montaniard asudat dar fericit -
vezi poza 7.
Traversarea este la un moment dat un pic
mai ingusta, dar pasabil. Sub mine tocmai a luat sfirsit o
portiune mai inclinata a vaii, ce ma sperie binisor cindva, am
cercetat ca prostul ocoliri in jur (cind am facut cunostinta cu
grota de pe malul opus, din poza 8, urmat de rapel...), pentru
a indrazi si descoperi ca se merge minunat prin talveg.
De la nivelul atins azi, se merge tare
placut (9). Tancul Mic a ramas sub mine. Incerc sa localizez
varianta Dimitriu, pe unde vine ea spre vale, dar unghiul si
soarele in ochi ma impiedica sa localizez... Stiu doar ca de la
nivelul briului cu fereastra din Vilcelul Hornului Negru
(Vilcelul Pietros, apud Kargel), cam unde iesi, incepi
traversarea la dreapta, cu un punct mai ciugulit pe parcurs.
Iesi curind pe ceea ce am numit eu Prispa Vaii Costilei (foto
10). Este ceva tras de par pornind de la titulara din Valea
Alba, dar imi veni sa numesc asa (cel putin in scrierile
proprii) acea zona relativ inierbata ce afecteaza afluentii de
sud ai V. Costila si pe unde, indeobste te duci spre V.
Hornului Negru (si Briul Aerian), dar mai ales spre Poiana Vaii
Costilei, chestia aia unde numita iese din strimtoare, sa fie
vreo 2000 m altitudine.
Revin. Cum am zis se urca placut (11).
Stinca uscata, calda. O singura saritoare delicata, se ocoleste
prin stinga.
Caut in inalturi Hornul din
peretele Costilei. Miros intrucitva si pe unde este traseul
Balcoanelor. Cu vopsea, cineva a mentionat rutele ceva mai noi
- nu mai tin minte exact care. Nu stiu cind ajung in
deschiderea vaii de care aminteam. N-am rezistat nici altadata,
nu o fac nici azi. Ies aici la stinga. Moda deja clasica in
Bucegi, asa numitul fir al Hornurilor Costilei, care duce in
fapt stafeta vaii spre inalturi, s-a desprins discret din ceea
ce a ramas sa fie Vilcelul de sub Perete. Asemanator au
procedat in aval alte doua-trei fire (cele care
"fixeaza" Prispa), dintre care citresc in
Dimitriu-Cristea ca unul este Vilcelul de sub Creasta (toate
astea se.vad foarte frumos din Creasta Costilei, dupa prima
lungime a acesteia). La dreapta, cazind in Vilcelul de sub
Perete,... peretele vertical de acolo produce un fel de
cavitate (12), marcata la capatul superior de plinia pe unde se
scurge o nemaipomenita padina de inaltime. La extremitatea
vestica a acestei pilnii identific Fisura Cristea, un 3A pe
unde mai mincam si noi o piine in cataratura, astia mai
amaritii si complexatii de octogradisti.. Cam de la nivelul
asteia observi un cotlon al muntelui, cu o succesiune de
hornuri apetisante ochiului (13)... Nu stiu exact ce traseu e
acolo, mai bine tac decit sa spun prostii.
Imediat deaspra poienii, urmez firul
Hornurilor, in defavoarea muchiei intermediare, ce-mi paru cam
prea injnepenita. Are si un hatas mai curatel, se pare, dar imi
plac saritorile de pe aici... Talvegul se aspreste dupa un
timp, gonindu-ma pe flancul din dreapta. Mereu ma amuz aici de
saritoarea ce urmeaza, unde surplomba pare sa fi fost creata de
un butoi de tabla de la releu, priponit la o gituitara a
talvegului si peste care s-au adunat bolovani. Poate aiurea,
dar imi aduce aminte de vietatile peste care s-a depus nu stiu
ce platosa naturala solida...
Am cistigat relativ repede inaltime (14,
15). Dupa o vreme, Hornurile bifurca. Pe ceata, m-am chinuit
ceva aici, cele doua fire am descoperit atunci a avea niste
probleme pe fir, dupa un timp. Abia la o luminatura am
identificat o iesire pe stinga, spre Creasta Vaii Albe (16). De
data asta, ma ia de nas o chestie cu lespezi din dreapta.
Frumoasa plus pe acolo nu am fost niciodata. Nu-i chiar simpla
unuia ca mine si cum pe munte o poti mierli destul de lesne,
sint prudent. Aleg finalmente o fisura din stinga a acelui
cearceaf dezgolit, mai trec pe o scara cu pernite de iarba si
uite-ma deasupra zonei delicate. Desi ar fi de mers ata spre
Briul Mare (17) (mai ales in cazul celor cu probleme de timp),
o iau cit mai la dreapta, sa vad copaia din dreapta (18), dar
mai ales zona inierbata de la nivelul meu, din creasta
Costila-Galbenele. Plin de flori de colti, dar cam amarite.
Prins intre orele inaintate dar si dorinta
de a face cit mai multe in ziua asta, urc cu limba scoasa de
efort. Iata-ma din nou la Pietris (19). Bateriile aparatului
foto raposara intru Domnul, asa ca va trebui sa va bazati pe
cuvintul meu in ce urmeaza. Pai acum citeva saptamini una la mina ca
devenii foarte curios sa vad mai de aproape zona de deasupra
Briului Mare-sud, apoi eram curios cum e cu Iadul Vaii Albe, ce
mi se paru mie ca e mai pasnic decit crezusem. Iadul asta e
valea care aduna apele imediat la est si sud de Releu. Si
capatasem eu senzatia ca se poate cobori mult timp onorabil pe
ea inclusiv in zona de abrupt. Mea culpa... Pentru iesire la platou aleg flancul aflat
cam imediat deasupra Pietrisului, pe fata Vaii Costilei. Desi
cu limba scoasa din amintitele motive (si cu inima bum-bum).
Imi place, inclusiv cum vezi BMC de aici. La capat este un
hornulet ce iar place, dar o satisfactie greu de explicat. Cu
mintea zdruncinata, imi spun ca o fi si satisfactia de a scapa
de belele abruptului, dar si vreo rezonanta cu ce simti la
expulzarea uterina. Asta imi trecu prin cap, asta notez.
Platoul asta e ceva maret, chestie care
tine bineinteles de imaginatia si de amintirile mele (Releul
rasarind un pic dar imens prin ceata - o imagine teribila mie).
Gonit de ceas, o iau pe marginea abruptului. Gavanul mic. La
cel Mare, zaresc un briu si, confundind cu ce vazusem cindva
din Valea Alba, o iau intins pe el. E frumos, dar cind dai
coltul spre Blid te linistesti... Mai ales pe latura sudica a
acestuia, stincoasa si cvasiverticala, briul meu se ofera doar
caprelor campioane... Am bafta ca pot sui repede de aici la
Platou, imediat la nord de contrafortul dintre Gavan si Blid.
Gaurici intereante pe aici, bolovani... Blidul, de sus, arata o nebunie. Te sparie
dar si incinta. Nu pricep de ce arata precum vaile din Crai, ca
o panglica alba... Vaile Bucegilor ofera mai degraba o
spintecatura neagra, privite in ansamblu... Aduce, vilcelul
Blidului, cu vilcelul secundar al Padinei Lancii, cind rapelezi
pe saritoarea aia de neam prost de acolo. Intind pasul, oprind din cind in cind sa-ti
itaiesc privirea in hau. Mmm, ce-mi place! (e ca la unele
doamne: "rea, rea, da' buna!"). Picanta rea iesirea
dintr-unul din hornurile aripii sudice. Poti cobori 10-15 metri
printre bolovani rosi, dupa care simti ca totul se duce ca pe
lumea ailalta... Acolo sa stai la un septica, pe platforma
aia... La povestit viata si alte alea... Nu cu vreo dama,
astea-s bune pentru prispele din Gavanul Mic... Le spun pa!, apoi grabesc spre locul unde
pajistea pina aici foarte domoala a Iadului se pregateste de
unit cu Valea Alba. E clar, am gresit socoteala, vilcelul scapa
urit rau in aval... Realizez ca este vorba de copaia aflata pe
Briul Mare imediat la sud de Blid. Ii spusesem Gavanici cindva,
dar uite ca e Iadul... curat!
El lasa insa spre partea de sus a Albei
briuri, pe unde circula subsemnatul. E loc frumos, vezi
albisoarele de sus, daca merita titlul acesta niste fire
banale... Pe acest briu ai posibilitatea dupa un timp sa
cobori, spre Briul Mare, dar ale sa ma duc in Alba
propriu-zisa. Sint doi pasi pina in saua de obirsie.
De aici, la vale...
Author: Mircea Ordean Uploaded by: Mircea Ordean Views: 5155, Last update: Sun, Aug 19, 2007
Asociaţia de Turism „Chindia”
– Un sfert de veac de activitate –
Înfiinţat la 15 decembrie 1983 în Târgovişte, la iniţiativa unui grup de tineri entuziaşti, majoritatea ghizi, Clubul de Turism „Sfinx”, a primit apoi denumirea oficială de „CHINDIA”. În primii ani, activitatea turistică s-a desfăşura cu sprijinul BTT Târgovişte: participările la concursuri teoretice şi practice de drumeţie montană şi orientare turistică sau la manifestări culturale, activităţile de marcare şi remarcare precum şi acţiunile de întreţinere a potecilor şi marcajelor în masivele Leaota şi Bucegi au făcut numele „Chindia” cunoscut, atât la nivel local, în competiţie – dar şi în colaborare – cu alte cluburi existente la acea vreme, precum şi la nivel naţional.
Începând cu 1989, s-a simţit un suflu puternic, prin infuzia de tinereţe a membrilor noi şi prin diversificarea activităţilor, mai ales în domeniul alpinismului, speologiei şi protecţiei mediului.
Anul 1991 a adus clubului recunoaşterea juridică, devenind prin hotărâre judecătorească „Asociaţia de Turism Chindia”.
Au urmat ani de dăruire şi pasiune din...
Saut! Mişto articolu'! Mai cu seamă că mi-a amintit de plimbările lungi de toamnă, când, sătui de căţărare, căutam senzaţii tari în ture nesfârşite. Spălătura aia de după trecerea în V. Gălbenelelor are într-adevăr vreo 20 de ani, urmare a unui potop la care am "participat" cu toate temerile aferente. Iadului Văii Albe nu-i spune degeaba aşa, cândva nişte amici au oftat rău de tot încercând parcurgerea chiar pe fir. Nu ştiu dacă ai făcut ceva din Albişoare, dar ele nu sunt chiar atât de banale. Mie mi-au plăcut ca ture de iarnă, vara sunt cam mâzgoase şi ierboase.
Păcat că nu ţi-a ieşit tura propusă, aşa e cu capriciile astea ale vremii. Săptămâna trecută eram în Crai şi am auzit pe la radio de copacul căzut pa calea ferată. De, ai fost în locul nepotrivit la momentul nepotrivit
Toată stima, Vio
Mircea Ordean, Mon, Aug 17, 2009, 11:24 pm
"Nu ştiu dacă ai făcut ceva din Albişoare, dar ele nu sunt chiar atât de banale"
Am facut. Ba si imi plac.
De vreo sapte ani am si publicat ceva despre ele - pe cit m-a dus priceperea...
Mircea