Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Valea Urzicii, porțiunea inferioară, 19 septembrie 2010

Bookmark and Share
Posted by: Mircea Ordean in de-ale lui mircea ordean

Valea Urzicii, 19 septembrie 2010

 

 

DSCF0010

scris

Nu mai știu a cui fuse ideea să mergem pe aici... Probabil a lui Cezar (eu fiind atras mai degrabă de  Creastă a Mălinului sau barim de un Horn Ascuns tot de pe acolo). Dar sămînța a nimerit la fix pe dorul subsemnatului de a-și face ordine în Urzica superioară, în partea de peste Brîul Mare a acesteia... De cel puțin doi ani vreau să-mi îndepărtez ceața de pe neștiință (cel puțin după criteriile perfecționiste...)!

Pentru a împăca mai bine lucrurile, am proiectat inițial o venire prin vecinul Țap, cu trecere la nivelul Brîului cu jnepeni. Da, nu mai este Integrala Urzicii, dar știam că ultima are un talent grozav în a te face să irosești timpul și cheful, așa că-i bine s-o drămuiești, s-o porționezi... Îmi spunea așa rațiunea, adică socoteala exactă pe ore și bucăți, dar și intuiția. Ultima pune la socoteală de asemenea putințele proprii, capacitatea de a te înmuia la o problemă mai serioasă (oameni sîntem, nu?), dar și talentul muntelui – pe drumuri ca Urzica îndeosebi – de a-ți scoate în drum probleme foarte neașteptate.

După acestea, s-a dorit în grup și un bun amic, tot atî de bun mergător. L-am binevenit, situație în care, cu cei doi zmei în preajmă-mi, am zis că nu se cade să nu tentăm în situația asta toată valea. Ba și ieșire prin Cazanul (am transformat aici în substantiv propriu o expresie a lui Gh. Frim, cel care semnează prima descriere a porțiunii superioare) de deasupra Brîului de sus.

Numai că același amic doritor a dezertat în ultimul moment, nu și dorul meu de a face totul, vorba aia ceaușistă...

Intuiția spunea că prudența nu strică în acest caz, adică Urzica e Urzica... Tot compartimentul unde sălășuiește într-un colț Intuiția mi-a jucat însă o mică festă. Mai exact tanti Memoria. Uite-așa reținusem eu de la o tură de-acum 15 ani, că urci pe fața din stînga, unde te cam blochezi la un moment dat (ca nedoritor de fețe cam expuse la mare înălțime), de acolo faci un rapel spre fir, pe care sui boierește pînă la Brîul cu jnepeni. Ocol pe varianta Țițeica, atît sub cît și peste Brîul Mare, o săritoare (deasupra unei minunate copăi ea imediat superioare Săritorii Mari din Brîu), după care Z-ul din stînga și suiș la Brîul de Sus pe coaste... Cine să caute prin vechi jurnale!

Că uitarea selectivă își băgă coada e una. Mai fu ceva... Inerent. Adică nu ții minte exact pasajul X... dar hai s-o luăm pe rînd...

 

 

După ce am avut plăcerea să-l cunoaștem personal pe confratele Gabi Colea (împreună cu trei amici spre Acele Morarului), în chiar poiana de la baza Urzicii...

Z_00014

...pornim pe astă din urmă aspră viroagă. Subsemnatul destul de tensionat, ca orice spirit labil...: cum de dat înapoi nu era însă, scăparea spre înainte era singura soluție. Aici valea are o înclinare domoală, cu fețe pașnice. Pe undeva am dat de o bucată mică-mică de metal (mă și mir acum că am văzut-o). Nu era piatră. Or metal nu putea proveni, gîndit-am eroic, decît de la proiectilele de artilerie... Ce căutau aici? Păi la 1916 aveau treabă domnii germani din prejurimile Predealului, Azugii cu domnii români conduși de căpitanul Nicolae Caranfil, care se îndeletniceau cu o baterie tot de artilerie și ea, taman pe vîrful Coștilei. (Avînd în vedere cum s-au păstrat tranșeele din pădure din acea vreme, s-ar fi prezervat și șanțurile bateriei în cauză, dar bănui că s-a construit pe ele Releul. E de cercetat pe teren, dacă mă va urni curiozitatea).

Legat de schimbul de amabilități metalice, doctorul Petre Gold Haret, aflat pe Sorica, vorbea de feeria nocturnă a proiectilelor spărgîndu-se de zidul Coștilei. Probabil nu au nimerit prea bine, căci Caranfil a scăpat teafăr, coducînd peste ani instituții metropolitane importante iar azi dînd numele unei străzi din zona Herăstrău (cu un „m” pus poate aiurea în numele său...). Că germanii nu trăgeau prea bine (sau așa reclamă reglarea tirului?) am dedus și din prezența unor obuze prin abruptul Morarului...

 

 DSCF0012

 

DSCF0014

Buuun... Locurile se deschid și mai mult după o vreme, pe Urzică. Se deschid ele, dar cît să lase vederii următoarea porțiune, deloc pașnică – un canion cu ceva săritori.

Z_00020

Din fericire, acest prim gang se poate ocoli prin stînga (ba și prin dreapta pentru doritorii de inedit...), unde se află și un afluent comod, vizînd coama către vecina Vale a Țapului. Doritori să mirosim cît mai mult din zona de stîncă, am avansat cît mai mult înspre canion, ba chiar fără să știu exact de mai e vreun brîu la stînga și nu vom fi nevoiți să coborîm pînă la o variantă convenabilă. Brîu fu, numai că între timp colegul Cezar a prins drag de săritorile ce se zăreau.

DSCF0017

Z 00025_1

Cu greu l-am smuls de acolo și de aici mi s-a tras crunt sentiment de vinovăție... Întîi pentru că l-am dus pe un brîu destul de ciugulit, în condițiile în care se știe că amatorii de pereți nu se înghesuie și pace la așa ceva: „Preferăm stînca cea curată!”, explică acești corifei ai performanței.

DSCF0018

După aceea, am urcat o scoacă intermediară (aflată către vîlcelul din stînga de care am pomenit – i-aș da numele lui Daniel Georgescu, ce ne-a condus cîndva pe aici, venind din Țap...) pînă într-un hățaș orizontal.

Pas de mai ține minte pe unde exact se avansa de aici! Cum îl știam pe Cezar interesat de talvegul Principalului de ca de sfintele moaște, instinctiv nu m-am depărtat prea tare de el. Și rău am făcut! Căci linia pe care am avansat s-a înclinat excesiv la un moment dat... M-am dat jos și am pornit iute spre stînga. Am ajuns într-o șa, de unde locurile intrau în custodia vîlcelului amintit.

DSCF0021

 

Nu știu dacă poți socoti că el avansează propriu-zis deasupra liniei hățașușui unde ne aflam (conduce într-o șa frumoasă, cea pe unde mergi încîntat în Țap), dar deasupra persistă niște fețe inițial de treabă, cu tentă domoală de a lua în dreapta, spre principal. În situația respectiv nu am avut vînă în a insista s-o luăm pe acolo, așa c-ar revenit la sugestia lui Cezar mai aproape de Principal, unde o luarăm iar la deal.

DSCF0020

Ne-a întîmpinat curînd o zonă înclinată, zice-se cu vegetație, unde doar a abilitatea colegului a putut să descurce lucrurile.

Nițel mofluzi (mai ales eu...) de neașteptatul efort, ne-am regăsut sus pe un alt hățaș, care venea vesel dinspre Șaua către Țap.

(Foto 2006)

01

Care nu se mai vede, ce e drept, între altele pentru că am ieșit într-o deschidere, unde în dreapta sfîrșea și canionul Dîntîi al Urzicii. Omul cel foarte curior din grup, adicătele Cezar, s-a dus să arunce un ochi în aval, ocazie pentru a sublinia încă o dată că era bine dac-o luam pe acolo, că nu erau cine știe ce obstacole... Pas de-l convinge că am fost pe-acolo, cîndva, și că e oboseală inutilă, în condițiile în care valea îți dă destulă bătaie de cap în amonte și așa...

  DSCF0028

 DSCF0025

Dacă mai jos, cînd am vorbit de varianta de ocol prin dreapta a canionului am evitat o divagație despre cum e pe acolo, acum sînt nevoit totuși să spun că acum vreo patru ani am cercetat locurile. Pentru cine-o vrea să face precum mine (și ca mine să pățească) precizez că a dracu muncă fu pe acolo cu jnepeni și alte alea, încrengătură plus pantă. În fine am ajuns și eu la nivelul de azi, septembrie 2010. E locul unde coboară din dreapta un fir, numit de primii cercetătări ai zonei „Vîlceaua Șerban” (vă dați seama că e vorba de familia Țițeica...).

 Nu am pozat-o, dar uite cum se vedea cîndva de acolo în jos... Colțul e același care veghează trecerea Țap-Urzicii.

02

Acolo, cu ceva timp la dispoziție, m-am dus un pic în amonte pe Principal. Unde e o clepsidră dulcică în perete dreapta...

Z_00031

... Și să te ții săritoare de neam prost!

HPIM4116

Nu mi-am amintit și pace cum am trecut-o altădată... Nu am zărit nici cum o fi conturnabilă pe fețe, motiv pentru care am plecat atunci, la 2006, (mai exact continuat pe versantul stîng, cum urci) cu durere de cap, marca „Cum dracu’?!...”).

Neplăcerea s-a prelungit și acum, cu Cezar prin preajmă. Mi-am zis că e de avansat din Poiana Șerban pe malul stîng, numai că după o vreme pîinea de mîncat se sfîrși. În amonte, cam la medie depărtare, se hlizeau niște lespezi al naibii de la înălțime, și unde vreo cîcîială (ce să mai spun de cădere...) este un exercițiu teribil de neplăcut.. Așa c-am revenit în deschiderea de după canionul inferior.

Fiind Cezarul cu mine, am zis să mai dau totuși un ochi. Apropiindu-mă de Bestie, senzația de impracticabilă nu scădea și pace. Ne-am nimerit, în acel loc unde pereții se înălțaseră din nou, pe două variante. Eu pe stînga, cam sub fisura săritorii, Cezar în dreapta, teoretic sub peretele săritorii. Subsemnatul alese o cale mai ușoară (pînă la baza săritorii, să precizăm...), în vreme ce amicului îi fu în sînge s-o ia hodoronc-tronc și în oarece viteză peste un pasas destul de complicat mie.

„Mirceo, se vede o lumină aici...”.

Z_00033

Instinctiv, locul  nu părea a se preta la cine știe ce tuneluri, verticale mai exact. Dar nu se cădea să stau departe de coleg. Nu am vrut să urmez varianta lui, părea cam tare pentru mine, dar din fericire există acolo un mic uluc pe unde se putea avansa. Șontîc-șontîc l-am depășit. Cum eram mai sus de Cezar, nu am văzut Lumina, dar am simțit Curentul de aer.

Z_00035

Brusc mi s-au făcut pupilele mari, a încîntare și speranță. Ba am realizat că și cîștigasem suficientă înălțime pentru ca o trecere să fie posibilă chiar deasupra săritorii.

Am și zbugit-o în deschiderea care se făcea deasupra! Mintea mi s.a dus la trecerea asemănătoare din morarianul Vîlcel al Țancurilor, și chiar semăna! Dar nu mergi chiar cocoșat, ca acolo...

Z_00039

„Coane Cezar, pare ok!”, am transmis, chit că nu ieșisem pe cealaltă parte pentru a mă convinge de succesul integral. Pînă una-alta ne-am învîrtit tare încîntați prin gaură, cam precum Tom Sawyer cînd descoperise că poate fuma cu amicii pe insula de pe Mississippi.

DSCF0033

DSCF0036

DSCF0037

Ieșirea superioară ne-a condus deasupra săritorii. M-am mai certat eu un pic cu memoria mea, cum de nu am reținut minunea asta. „Te pomenști că nu am fost pe aici! Dar pe unde!?”, a continuat durerea de cap. Acasă, verificînd letopisețul, s-a dovedit că uitasem eu. Vîrsta...

(Săritoarea, deasupra)

DSCF0038

DSCF0040

Z_00041

Buuun! Hai la deal!

DSCF0041

DSCF0042

Atîta doar că nu departe de o altă săritoare. De data asta realmente de neam-prost.

DSCF0043

DSCF0044

Asta înseamnă, în traducere, și grea, dar și fără vreo salvare providențială (de ce îmi vine în minte aici o scală asemănătoare din Svejk? B...afurisit...). Învățați prost, mai jos, ne-am dus noi pînă aproape sub burta săritorii, dar nema putință de avans. Cezar posedă deformație profesională și a socotit aici ce și cum ar fi de făcut, în condițiile ideale de cuie, sfori șamd., dar certamente era de pus pe moment coada între picioare. Pînă una-alta, de dragul unei poze, colegul m-a îndemnat să mă bag cît mai departe sub urîtul zid, unde era ploaie curată, din care m-am grăbit să ies. Quelle horreur!

Z_00046

Z_00047

Necazurile nevenind sigure, nu se prea putea ocoli beleaua! Mai exact, era de coborît prin Fereastra Minunată în poiana Șerban, de unde iar nu era o afacere, căci am vprbit ce drag îmi era de fețele Nae Dimitriu. Rămîneau... jnepenii Ordean, de pe malul opus, dar și-alea-s al naibii de atrăgătoare, mai ales pentru unul care își amintea o plimbare prin firul principal...

Ce-i drept, se profilau înspre laterale niște posibile variante. Spre dreapta, cum sui, se ducea un brîu subțire și cucurigit. Ceea ce nu era nenorocire, dar lipsea vederii o porțiune...

Cum șade bine în așa cazuri, am identificat din alt unghi că acea porțiune e nașpa (pentru cititorii viitoarelor decenii: nasol. Sau foarte neplăcut.). Pe peretele opus, spre stînga, o spălătură de vreo 7-8 metri conducea la un brîu altminteri primitor. Din depărtare varianta nu era tare plăcută, motiv pentru care am trecut la posibilități și o ceva mai la vale, conducînd spre același brîu. Cezar a renunțat greu la ideea brîului pe dreapta (mie îmi făcea părul măciucă!), situație la care l  sub spălătură: „Cred c-alde cheia e alveola asta... Nițel udă, dar te ajut și eu, iar deasupra, după cîte te știu...”

DSCF0047

DSCF0048

Așa a fost. Cu iritarea ce-mi produse că eu nu m-am descurcat niciodată așa bine pe stîncă, vînjosul meu sexagenar (precizez c-am cu șapte ani mai puțin...) a trecut precum un fluture peste stîncă, vorba lui Udriște-Olt parcă... Deasupra, a căscat gura, descoperind un piton cu o buclă.

Z_00048

DSCF0049

... Am socotit că fu pentru coborîre. Ce le venise acelora să coboare nu ne-am bătut capul, cu atît mai puțin nu ne-am dat grozavi ce-am fi făcut noi în locul lor... Cert este că la acel piton m-a asigurat Cezar să vin și eu. În prealabil, a avut eleganța de a trage rucsacii, ba chiar de a-i duce vreo 30 demetri mai încolo pe brîu, peste o mică spălătură și un prag de circa 1 metru.

Precizarea din urmă nu o fac de florile mărului ori ale... urzicii, ci pentru a așterne pe hîrtie începutul unui voluminos op despre ghinion. Al lui Ordean a trecut apoi locul liniștit, dar Cezar nu-ș cum făcu de s-a lovit absolut stupid, iar o durere dublă (pulpa lovită l-a aruncat cu omoplatul nu mai știu în ce...) l-a chinuit deloc puțin tot drumul.

Ieșiți din canion, am putut privi zona de fețe unde evitasem să intru. De la nivelul unde ajunseserăm părea mai pașnică, dar realmente nu visasem eu urît anterior – realmente e un loc pe care-i sănătos să nu te bagi cu una cu două... Înțeleg, din lectura Buletinului Alpin, că Nae Dimitriu, la prima tură știută, a mers pe acolo – dar aiasta nu mă convinge să îl imit, cum dor nu-mi e – că veni vorba – nici de varianta Beldie din Rîpa Zăpezii, cam tot așa la capitolul Caracteristici.

DSCF0052

DSCF0053

DSCF0054

Aceeași față, de la nivelul atins în sus, se transformă într-o minune de padină, pe care soarele se milostivi să-o lumineze pentru marea încîntare a trecătorilor din această zi de septembrie...  Am urcat și noi o vreme, dar ața ne-a tras ca la prima posibilitate să revenim în canion. Schimbînd un pic genul gramatical, era fascinația lui „Rea, rea, da’ bună!...”.

DSCF0056

DSCF0059

Este și locul unde se face în stînga poate cea mai de jos ramură a Brîului de Mijloc.

DSCF0057

... Care ComplexBJn  e productiv foarte. De pildă, în vecinul Țap poți număra vreo patru linii. Dintre care cel puțin trei par ok. În Urzică ar fi la fel, cu nefasta precizarea că unele nu reușesc să treacă alde Canionul (trebuia să spun „ca și Canionul”? Stupidă recomandare a bravilor academicieni!). Nici nu mai țin minte dacă la această ramură permite – am uitat, fură atîtea amănunte de reținut, toate la destul stres!... –, cert este în amonte nici gînd de așa continuări, în cazul a alte două ramuri altminteri lejere pînă acolo... Ba și la singura posibilă trecereanu se face la același nivel, după cum voi arăta, ci e de urcat ceva...

  (În fir, o copaie cu apetisantă apă, la mijlocul săritorii aflate imediat sub noi. Nu ne fu într-atît de sete încît să facem un rapel...)

DSCF0061

Canionul era el – cum ziceam - bun, dar și rău... Mai exact o belea deja ne rînjea în depărtare (citez din același Ion Udriște-Olt, „Valea Seacă”, 1933).  Hai pîn’ la ea...

Probleme nu erau pe parcurs de cățărare. Ba dăm și de o delicioasă banchiză de zăpadă...

DSCF0062

Z_00062

DSCF0070

Dar uite c-am uitat să precizez ceva.

Urzica streasează mai mult decît orice vale din Bucegi, poate... Celelalte le-aș numi, în subiectivismul meu, cît de cît omenești... Mai e și avantajul, să spun la o Seacă din Caraiman, că locurile-s știute, au descrieri, scrie omul una-două despre ele... În Urzică însă, canci descrieri serioase, și ai senzația unui abandonat pe o lună neprimitoare, cu pereți de canion  cît Intercontinentalul. Ba și neplăcut de sure la culoare, cu grohotiș care-ți amintește care nu de ale vieții îți aduce aminte... Vin apoi săritorile cele inumane. Nu le spun sinistre, da’ cu „fioroase” tot le blagoslovesc! Și nu-s două... Ci trei pînă la Brîul Mare doar, unde o a patra, hlizindu-se la bietul om de deasupra, cam taie cheful necunoscătorului să se aventureze în partea superioară...

Z_00054

Ziceți că ce căutăm noi pe acolo, dacă e așa nasol?? Păi n-o să răspund deștept, precum clasicii,  „Pen-că există...”. Cred că e un mod de a scoate angoase... Bașca ideea că ce tare și nemaipomenit sînte, de ne aventurăm iar uneori chiar învingem (fie și prin ocol) asemenea văgăuni...

 

 

Prin urmare, o a doua Fioroasă se vede nu departe.

Z_00060

Ne apropiem. Același scenariu. Mirări dezolate la reprezentanții umanității.

Z_00068

Z_00070

Dar putem ieși pe salvatoarele fețe din stînga. De aici, Colțul Crăpat (pe creasta din dreapta, dinspre Valea Caprelor, de felu-i aflat deasupra Brîului Mare) s-a apropiat de noi. E frumușel, dar barim acum nu-mi inspiră liniște. O vrea să ne foarfece?

Z_00071

Z_00076

Avansăm după o vreme la înălțimea ramurii i-as spune clasice a Brîului de Mijloc. Adică cea care leagă, de pildă, Valea Caprelor de Țap. Cu precizarea că la Urzică are discontinuitate, iar în Țap este mai sus de ramura unde, m după ce ai ocolit Marea Ruptură a văii, te abați spre mitica și delicioasa invenție haretină Creastă a Viilor Senzații. Dar cum alta mai bună nu-i, o luăm și popularizăm ca atare...

Z_00075

DSCF0085

Pînă-una alta, cun vederea talvegului nu-i foarte clară din locurile pe unde am avansat, mă descopăr ajuns un pic cam sus. Cu atenție, căci perete ni-i nu departe spre Principal, cercetăm locurile înierbate aflate imediat sub noi. Mirosim curînd trecerea bună. (Fac precizarea că la vremuri de și mai mare neștiință am continuat să merg pe astă față a Urzicii. Cum mai sus lucrurile se înăspresc, am avut bafta totuși a unui brîu spre creasta vecnă, la care am purces însă doar printr-un horn vertical, nu groaznic dar totuși expus...)

Și iată că ultima precizare mă împinge la un excurs (am zis bine?) istoric. Primii aici au ajuns frații Țițeica, la 1928. Cum talvegul are mai sus o săritoare iar fioroasă (deschizînd cel mai tîmpit – să mi se ierte infantilismul! - canion al văii), ei au ales să continue pe un vîlcel ce coboară din dreapta. După vreo patru ani, Nae Dimitriu și alți componenți ai Grupării Alpine (transformată apoi în Clubul Alpin Român) alege să urce pe malul stîng. Spune el că între prima și a doua spălătură care coboară din înălțimi acolo, spre Principal. Am căscat ceva gura la zonă, uimit cum naiba au putut merge pe acolo... M-am uitat, cu aceeași senzație tîmpă, și din Brîul Mare... Ce-i drept, Dimitriu pomenește și de o posibilitate pe malul opus, de care-i posibil să fi aflat (nu știu dacă înainte sau după tura sa) de la mentorul său de pe atunci, Radu Țițeica.

Trecem în fir. Nu mai știu dacă și aici e grohotiș instabil, la oarece cucurigu, cert este că am numărat două asemenea pasaje, la joaca asta obligatorie (demnă de schița lui Cehov) cu intră-ieși din talveg. Cîcîindu-mă prin acel grohotiș, într-un asemenea punct, mi-am zis c-oi fi avansat eu excesiv în vîrstă, dar ulterior am reîntîlnit disconfort și-n relatarea de la vîrsta de aur...

Z_00077

Cezar nu se pune însă la așa temeri – o fi avut floare de colți la capătul leagănului ori la cosița vreunei ursitoare...

 DSCF0089

 Cu gangul cel negru deasupra, urcăm pînă sub o altă Fioroasă. Dante curat, mă dau eu mare iar, cu lăsat orice speranță...

Z_00081

Z_00082

Z_00083

Din fericire, acolo  se duce spre soare un brîu de piatră, de grohotiș mai exact și cu o streașină de bolovani nu chiar stabili deasupra. O tulesc destul de iute. Colegul, admirator psihanalizabil al găurilor negre de sub săritori, vine ulterior.

Z_00084

Z_00086

Teoretic, mare brînză nu mai e pînă la Brîul Mare. Teoretic... Căci mai e o porțiune, nu chiar simplă...

Z_00091

DSCF0096

Inițial, mai comod aici este nu să urmezi vîlcelul aflat imediat în dreapta (mai e unul și mai încolo, la dreapta de care am identificat o jnepenereală poate incomodă, dar totuși continuă pînî în BMC), ci muchia din stînga acestuia. Ce desparte de Fiorossimul Canion.

Z_00090

... Pe acea coamă mititică se merge frumușel, dar întîmplarea face ca cea mai bună zonă cu prize să fie aceea expusă taman deasupra hăului. Este locul unde privirea mă lămurește pe unde o luară cîndva Dimitriii.

Z_00089

DSCF0098

Ca să-l citez însă (se referea la Adîncă sau la Coștilei, nu mai țin minte...), nu aș recomanda mamelor să-și lase copiii pe acolo. Locul în sine este însă apetisant, cum sînt și ceva bolovani și platforme din zonă.

Pe muchia noastră, lucrurile se (pardon!) împut la un moment dat, fiind obligați la o traversare în vîlcel (repet, e în dreapta). Două probleme. Traversarea e cirip-cirip, situație în care recunosc spășit a fi folosit o cordelină și un jneapăn de deasupra. Apoi, vîlcelul ține să aibă taman aici o accentuare de pantă. Întindem cordelina, la care imperialul coleg își asigură ulterior colegul mai mototol.

DSCF0102

Suind vîlcelul/scocul, îmi simt oboseala... Dar tot aș vrea să parcurg și ceva din porțiunea văii de peste Brîul Mare.

DSCF0105

Capac îmi va pune însă finalul vîlcelului în care ne aflăm... Aici apare o săritoare, un fel de diedru parcă. În stînga se face un drum către un jnepeniș... Socoteala respinge vreun mers deasupra unui canion (Fiorosul de fioros...) ce nu vrea realmente să se termine, dar prea-s urme bătute într-acolo, spre acel jnepeniș. Ba și memoria parcă recunoaște locul...

Z_00099

Încrengătura de arbuști este însă foarte înclinată și teribil de solidară, așa că muncim serios, mai ales eu...

Z_00100

 În fine ies la Brîul Mare. Cezar vine și el curînd.

 DSCF0106

 Pîlnia Finalei se ridică deasupra noastră...

DSCF0111

Minute bune lupt părți de suflet, doritoare sau ba de continuarea drumului... „Uite și tu ce frumos se vedere trecerea de pe ocol înapoi în vale... Și nu ții minte ce mișto e acolo și acolo?...”.

DSCF0122

Va birui însă oboseala. Mai ales că, în amonte, totuși nu e joacă. Iar ora de toamnă trimite la risc de întuneric, ceea ce nu e de căutat cu lumînarea (sic!) nici măcar pe Munticelu... Totodată, Cezar e și el cu indicatoarele pe roșu – felicitări ălora rămași în plină forță, după același drum, acum și pururea! -, așa că-l sfătuiesc să dea un ochi în Principal. În vreme ce eu zac... Îl uită Dumnezeu pe acolo...

DSCF0119

Z_00107

DSCF0128

Găsește între altele un piton, asupra căruia nu cădem de acord la ceva fi servit... La urcuș sau la rapel. „Păi ce naiba să faci rapel acolo, la ce ar servi?? Te trimite taman peste pereții canionului!!” „Nu știu, dar nu-l văd pentru avans...”

Z_00109

Își face numărul regulamentar de poze, după cum cască gura la a patra Fioroasă a zilei. Ulterior, ca un Lefter Popescu, Cezar al meu nu va îngîna „Vițăvercea”, ci „Mirceo, a fost mai tare decît mă așteptam, Urzica asta...”

 

Z_00111

Z_00113

 Z_00114

 

 

 

Mircea Ordean 

 

Author: Mircea Ordean
Views: 6588, Last update: Tue, Sep 21, 2010


Comment
Virgil Iordache Virgil Iordache, Tue, Sep 21, 2010, 10:19 pm

Fain, mi-a lasat gura apa:-) Desi cam mazgoasa vaioaga asta, ca sa ma exprim psihanalitic...

Fără foto cezar jipa, Wed, Sep 22, 2010, 10:15 am

pai, virgil, baga-te cu noi simbata 25 sept.in seaca caraimanului, asa vorbii cu mircea sa facem.tura in devans pe care o anuntasem pe carpati.org daca totul iese ok, posibil sa o repet, am un viitor partener, pe florin sain care facu in grup si el urzica, tot simbata trecuta, dupa noi si la care am o serie de postari in contradictoriu cu cei de pe acolo, aparu tura descrisa dar fara poze, noi astia mai ols stim de pe vremuri ca tura treb.sa aiba si poze, alminteri...in fine, au aparut si pozele si ne lamuriram.

Fără foto Gabriel Colea, Wed, Sep 22, 2010, 10:22 am

Balaureala fina marca Mircea Ordean... acu' dupe descrierea asta, de vom merge vreodata pe asta vale a Urzicii, va fi ca la un concurs de orientare.... descrierea in mana si recunoasterea detaliilor din ea:)

Multam si zile senine

PS: cu grupul de 3 al lui Florin ne-am intalnit pe la orele 10 din seara in Cerb, ei coborind pe Policandru, noi revenind de pe Ace

Fără foto Mircea Ordean, Wed, Sep 22, 2010, 10:32 am

Nu cred ca a fost balaureala, in sensul ca eu prin asta inteleg un "vals" de buna voie într-o parte sau alta... De data asta serpentinele ni le-a impus valea, în funcție de putirințele noastre (eu, spre deosebire de cei care au venit în aceeași zi după noi, am evitat fețele mai complicate)...

Fără foto Cristi Cuțurescu, Wed, Sep 22, 2010, 2:16 pm

Ei, in tura asta as fi mers si "io"! Pacat ca nu am reusit sa ma rup de realitate. Ma bucur pentru voi.

Fără foto cezar jipa, Wed, Sep 22, 2010, 6:55 pm

pai dat fiind faptul ca toamna se anunta lunga si frumoasa, avem timp.uite sa zic ceva, sper ca mircea nu o sa ma certe, aveam in plan seaca caraimanului, dupa ceva disc.telefonice a venit cu o idee noua, albisoara hornurilor, coborire spre spalatura vaii seci si urcare pina la monument.tura asta e ptr.simbata asta.

Fără foto cezar jipa, Wed, Sep 22, 2010, 7:06 pm

am vazut si tura facuta de alta echipa, baza&co, mi-a dat adresa blogului, ei au facut toate saritorile urcindule, aveau tot ce le trebuia, unde noi am evitat saritorile de "neam prost"cum le-am botezat ad hoc, ei le-au suit.simtindu-ma in vina, sincer zic ca am cam salivat precum cainele lui pavlov...simbata trecuta, urzica a atras ca un magnet, a fost bulevard ptr.muntzomanii adevarati, bulevard...las pe voi sa puneti ghilimelele.au fost trei echipe sa le zic asa, eu cu mircea am ajuns la ora 15, 30 la coltul crapat.a doua a fost baza&co, tot pina acolo si idem, cob.pe pripon.pe ei i-am zarit in canion de pe bmc.a treia echipa, cea mai numeroasa, 6 insi, florin sain, urcat saritoarea 1 dupa care pe fete pina sus in platou, ia prins noaptea, au ramas la omu.nu cred ca in ultima vreme au fost asa de multi oameni in urzica, de aici si gluma mea cu bulevardul urzica.

Fără foto Mircea Ordean, Thu, Sep 23, 2010, 11:42 am

Am văzut între timp pozele unor confrați montaniarzi, pe aceeași zi, în aceeași vale - dar cu reușită alpină superioară. Adică pe unde unul ca mine s-a uitat cu gura căscată și atît, ei au urcat...
Vezi de pildă:
http://danabaza.blogspot.com/2010/09/bucegi-valea-urzicii.html

Sînt om, am trăitceva invidie, dar pînă la urmă mă bucur că datorită lor am parcurs - fie și doar cu ochii - și alte porțiune ale unei văi care îmi e dragă (între alte sentimente nu neapărat pozitive..).

Virgil Iordache Virgil Iordache, Thu, Sep 23, 2010, 9:28 pm

Mircea, le-am vazut si eu, nu avem de ce sa fim invidiosi cred, desi ne-ar placea sa putem merge pe acolo. Insa pana la urma ceea ce conteaza cand vrei sa iti incerci fortele pe munte este sa ajungi cat mai aproape de limitele tale (fara sa le depasesti:), si cred ca astea variaza de la situatie la situatie si cu varsta. Deci jos palaria si pentru turele voastre, si pentru ale lor. Eu admir toti oamenii de munte adevarati, care merg de drag si vor sa impartaseasca si altora.

Comments for this article
Login or register to comment