Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Ghid montan - Riscuri Montane - Serpii Veninosi

Bookmark and Share

Riscuri Montane - Serpii Veninosi - Serpii veninosi - sfaturi practice

Cum le recunoaştem şi cum trebuie să ne comportăm?

Recunoaşterea corectă a speciilor de şerpi este deosebit de importantă din mai multe puncte de vedere şi anume:

·                     Oferă posibilitatea de a acţiona în concordanţă cu caracteristicile speciei întâlnite (de exemplu:   Vipera ammodytes montadoni  are un timp de reacţie mult mai scurt şi o agresivitate mai mare faţă de Vipera ursini renardi) iar în aceste condiţii pasul în faţă sau în spate de face cu mai multă siguranţă dacă ştim ce şarpe am văzut.

·                     De asemnea, mulţi turişti, în momentul când văd un şarpe fie  ţipă cât pot de tare "ŞAAAAAAAARPEEEEEE" şi o  rup la fugă unde apucă, fie îngheaţă şi fixează cu privirea reptila şi refuză să se mişte din locul respectiv. Ambele situaţii sunt deosebit de periculoase; prima doarece cuprins de panică turistul se poate lesne accidenta, iar în cea de-a doua dacă este la o distanţă mică reptila poate într-adevăr deveni agresivă.

  Diferenţierea speciilor veninoase de cele neveninoase ( dup㠄Bites of Venomous Snakes” – Barry S. Gold & Co   New England Journal of Medicine Vol 347. No 5,  1 August 2002)
       Diferenţierea speciilor veninoase de cele neveninoase (după "Bites of Venomous Snakes" - Barry S. Gold & Co   New England Journal of Medicine Vol 347. No 5,  1 August 2002)

·                     Foarte importantă este diferenţierea speciilor veninoase şi potenţial vătămătoare de cele neveninoase. Astfel, în accepţiunea comună orice şarpe este  periculos. Ei bine, nu este nici pe departe aşa.    Şarpele de iarbă  (Nartix natrix) care il găsim peste tot nu a ucis pe nimeni şi nici nu va ucide  pe nimeni şi nici celebrul "balaure dobrogean" (Boa de nisip -  Eryx Jaculus). În acest context merită sa facem referire la un alt comportament anormal al oamenilor şi anume: în momentul în care sunt în siguranţă primul gând al acestora este cel de a ucide vietatea cu orice preţ.

·                     Poate cel mai important motiv  al recunoaşterii speciilor este acela legat de acordarea primului ajutor. O informaţie exactă despre reptila care a muşcat victima este de maxim folos medicilor în prepararea serurilor antiviperine.

Aşadar,  o identificare corectă a speciei poate salva literalmente viaţa unui om.

Recunoaşterea practică

În general, în momentul întâlnirii cu un şarpe se observă şi analizează fulger caracteristicile generale ale acestuia  şi anume: dimensiunile şi forma corpului - viperele de la noi nu depăşesc 90 cm.,  iar corpul este scurt şi gros; alţi şerpi deşi mai scurţi, au corpul mai subţire. Capul viperelor este  triunghiular evident; bine conturat în cazul speciei V. Ammodytes sau triunghiular ovalizat în cazul speciei V. Ursini.  Culorile predominante la vipere sunt nuanţele de galben maroniu şi cenuşiu. Un foarte important element de identificare este zigzagul dorsal  specific. Recunoaşterea "V" - ului de pe cap ţine mai mult de legendă deoarece uneori nu este nici foarte bine pronunţat, alteori are o formă aproximativă şi în cele din urmă este vorba de o recunoaştere în prima secundă nu de o analiză profundă.

În ariile montane  care sunt cunoscute  că adăpostesc populaţii de vipere trebuie să ne deplasăm cu maximă precauţie. Deşi mă repet, am să enumăr încă odată habitatele preferate: versaţii  stâncoşi  (calcaroşi, granitici, etc,) însoriţi pe care apar răzleţ tufe şi arbuşti  (Ex. pe Muntele Cozia la  5 minute distanţă, în urcuş, de punctul "La lanţuri" am văzut un mic  exemplar mutant melanic - negru dar cu o urmă de zigzag ce aparţine speciei Vipera Berus)  , pintenii stâncoşi care ies din păduri, poienile însorite din păduri în care este prezent un covor de frunze uscate la suprafaţă (nu umede), tufişurile şi arbuştii izolaţi şi bătuţi de soare  (jnepenişurile constituie habitate ideale pentru Vipera berus) sau  trunchiurile de copaci doborâte de mai mult timp din interiorul pădurilor, iarba înaltă din poienile mai întinse  (De  exemplu  tot pe Muntele Cozia în poiana La Muşeţel - bandă galbenă - am observat un exemplar de Vipera berus  de circa 40 cm  în Mai 2002)    

Muşcătura şi recunoaşterea acesteia

Şerpii sunt cele mai de temut animale veninoase de pe mapamond. Conform "Weekly Epidemiological Record"  No. 38/2001, anual, în Malaiesya aproximativ 1000 de oameni mor de pe urma muşcăturilor de şerpi. În Europa, anual, de înregistrează aproximativ 20.000 de incidente  ce duc la circa 50 de decese, iar în Statele Unite se raportează între 6000 şi 8000 de muşcături pe an din care  5 - 8 sunt mortale.

În general, muşcăturile sunt localizate la nivelul membrelor inferioare ( gambă) - 60-65%  şi membrelor superioare (mână şi antebraţ) - 20-25%, mai rar la nivelul capului şi gâtului şi al toracelui sau abdomenului. Cele mai periculoase muşcături sunt cele localizate la nivelul feţei şi cele care ating un vas  de sânge.  Datorită conformaţiei colţilor,  veninul este injectat preponderent subcutanat, mai rar intramuscular şi foarte rar intravenos. De aici rezultă şi mai multe grade de severitate a muşcăturii.   Cel mai adesea  colţii penetrează toate straturile pielii, veninul fiind injectat în hipoderm.

Recunoaşterea muşcăturii este simplă: de cele mai multe ori aceasta apare sub forma a 2 puncte situate la o distanţă de 5-12mm una de alta iar pielea din jurul lor,  la câtva timp devine purpurie-violacee şi se umple de vezicule. În unele cazuri se constată existenţa unei  singure înţepături- un singur punct, sau existenţa a uneia sau a două zgârieturi paralele.

Câteva sfaturi practice pentru evitarea accidentelor

Exista câteva reguli simple, unele chiar de bunt simţ pe care trebuie să le respectăm pentru a evita să fim mişcaţi de şerpi. Aceste reguli sunt extrase dintr-o broşură editată de "U. S. Army - Center for Healt Promotion and Preventive Medicine - Europe"  pentru trupele staţionate în Kosovo (KFOR) şi sunt:

" - Evitaţi toţi şerpii întâlniţi. În general, şerpii se tem de oameni mai mult decât se tem oamenii de şerpi. 

  -  Evitaţi să mergeţi prin pădure sau pe lângă tufişuri la crepuscul, în timpul nopţii sau imediat după apus. 

  - Evitaţi ariile care sunt ştiute a fi populate cu şerpi. Nu băgaţi mâinile în locuri întunecoase, sub stânci, sub pietre, în tufişuri sau in scorburi, fără să vă asiguraţi înainte că sunt sigure.

  -  Nu dormiţi pe pământ lângă tufişuri, în iarba înaltă sau lângă trunchiuri de copaci căzuţi la pământ.

  - Nu păşiţi pe lângă copaci căzuţi la pământ; evitaţi să mergeţi în lungul trunchiurilor. Când săriţi peste un trunchi căzut puneţi piciorul pe buturugă sau pe  trunchi, după care faceţi pasul cât mai mare. Dacă nu aveţi altă posibilitate asiguraţi-vă înainte.

  - Nu mergeţi prin tufăriş sau iarbă înaltă fără să priviţi în jos. Fiţi atenţi pe unde mergeţi!

  - Nu staţi jos în zone unde se ştie că există şerpi fără să cercetaţi zona înainte.

  - Nu apucaţi cu mâna goală un şarpe proaspăt ucis. Folosiţi un băţ sau un alt instrument suficient de lung. Asta pentru că sistemul nervos poate fi încă activ şi vă puteţi trezi muşcaţi de un şarpe mort. Cam tragi-comic, nu?

 - Nu ridicaţi nici un fel de şarpe fără un motiv bine întemeiat şi fără a cunoaşte specia, dacă este veninos sau nu.

 -  Nu faceţi glume proaste cu prietenii sau cu colegii care prezintă o aversiune evidentă faţă de şerpi în zonele populate de ofidieni. Dacă nu o păţeşte de la şarpe  se poate accidenta din neatenţia generată de stres.... "  

Măsuri preventive

Aşa cum am mai spus, viperele, şi în general toţi şerpii sunt fiinţe paşnice. Ele nu atacă numai pentru a-şi procura hrana sau pentru a se apăra.  Asta nu înseamnă însă ca trebuie să ignorăm zonele de habitat ale acestora sau să dezlănţuim o vânătoare de şerpi pe unde trecem sau unde poposim. Măsurile preventive se referă la 2 situaţii şi anume:

1. În timpul deplasării trebuie să:

-                      evităm zonele cu iarbă înaltă din poienile însorite.

-                      să încercăm pe cât posibil să nu ne abatem de la potecă. Şerpilor nu le plac potecile bătute de oameni.

-                      In zonele cu grohotişuri să păşim pe pietre numai pe partea cea mai de sus a acestora, însă cu mare atenţie să nu călcăm pe o "dânsa" care de încălzeşte la soare. Tot în aceste zone să nu punem piciorul între bolovani decât dacă nu avem altă soluţie.

-                      În timpul căţărării pe stâncă să avem mare atenţie unde găsim prizele pentru mâini. 

     2. În timpul popasului sau al campării trebuie să se încerce evitarea următoarelor situaţii:

-                      să nu punem cortul la marginea poienilor în iarba înaltă, mai ales in poienile orientate spre sud.

-                      Să evităm punerea cortului în apropierea zonelor umede (bălţi sau zone mlăştinoase) - Un astfel de episod, oarecum neplăcut, ni s-a întâmplat în Poiana Pelegii - Retezat când, pe la ora 10 am coborât  spre pârâul Peleaga şi am văzut o viperă de vreo  40 cm  care înainta galeş spre apă. Atunci ne-am amuzat un pic pe seama ei si am studiat-o cu atenţie; dar exact pe locul  pe unde trecea, ne ciondănisem noi cu o seară înainte dacă sa punem acolo  cortul sau nu.  Şi  tot în Retezat, un amic  povestea cum dimineaţa a găsit o reptilă între cort şi supratent odihnindu-se în iarba înaltă.

-                      Să culcăm iarba din jurul cortului - fără a o rupe - poate ca la anul tot acolo campăm.

-                      Să nu dormim cu cortul deschis sau crăpat - indiferent de situaţie.

-                      Să punem încălţările înăuntrul cortului sau  să le punem pe nişte beţe cu gurile în jos. (Unii spun să punem încălţările  ca şi alte elemente ele echipamentului în copac - uneori fie se întâmplă să nu ai copacul la îndemână fie să ai diferite surprize neplăcute - personal, de câteva ori  am avut echipamentul pus în copac invadat de... furnici.)

-                      Nu se recomandă sa facem popasuri lângă tufe de jneapăn sau orice alta tufă deasă, la orele dimineţii orientaţi către soare (cu tufele în spate)

Primul ajutor 

Uneori  tragedia se produce. In Romania se raporteaza in medie 0, 9 cazuri pe an de muscatura de  vipera care sa necesita tratament  prelungit sau mai complicat.  De  meserie nu sunt medic, asa ca informatiile de mai jos au fost preluat din diverse surse autorizate, informatii care din pacate, de cele mai multe ori sunt contradictorii. Si ce poate fi mai grav decat o disputa "stiintifica"  vis-a-vis de o persoana care ar putea fi pe moarte!

Supravietuirea victimei depinde in primul rand  de viteza de reactie a celorlalti; viteza de reactie tradusa prin rapiditatea calmarii victimei, acordarii primului ajutor si transportarea acesteia la  cea mai apropiata unitate medicala. 

Modalitatea de acordare a primului ajutor pe care am intalnit-o cel mai des expusa si probabil cea mai aproape de realitate este urmatoarea:

    Faza 1

Diminuarea difuzarii veninului

Se actioneaza concomitent in urmatoarele directii:

-                      se imobilizeaza victima,  se culca si se interzice efectuarea oricaror miscari. Calmarea psihica a victimei este de o importanta cruciala

-                      se calmeaza in sensul reducerii starii de agitatie, la nevoie se poate administra si sedative (daca avem)

-                      se indeparteaza cu maxima viteza orice element care incomodeaza  vizualizarea si operarea muscaturii (se indeparteaza, tricoul, pantalonul - prin taiere, sfasiere, rupere, etc.)

-                      se scoate rucsacul si orice alt element de vestimentatie ( inele, bratari, curele, etc) care incomodeaza victima.

-                      Se identifica parametrii muscaturii: (zona, adancime, intindere, etc)

               Timp scurs: 10-15 sec.

-                      se aplica un garou la radacina membrului afectat; in lipsa garolului  se poate aplica o fasa.  Atentie! Aplicarea garoului aiurea poate face mai mult rau dacat bine deoarece edemul la nivelul muscaturii se poate constitui mult mai rapid.  Garoul trebuie aplicat astfel incat sa permita introducerea unui deget sub el. Aplicarea rapida si corecta a garoului poate diminua cu 90% difuzia veninului in organism in prima jumatate de ora.

-                      Crearea unei incizii intre cele 2 puncte; sau in cazul in care  exista un singur punct crearea unei incizii de aproximativ 1-1, 5cm si cu o adancime de maxim 1 cm - pana la fascia muschiului  (in functie de profunzimea ranii). In functie de geometria muscaturii se mai practica si incizia in X care sa intersecteze punctele acesteia.

Timp scurs: 10-15 secunde.

Faza 2

Extragerea veninului.

Exista 2 variante:

-                      extragerea prin absorbire orala a veninului care presupune integritatea mucoasei bucale a celui care absoarbe. Riscurile generate de inghitirea unor cantitati mici de venin sunt scazute deoarece atat saliva cat  mai ales sucurile gastrice inactiveaza veninul. Important este ca persoana care absoarbe veninul sa nu aiva rani  in cavitatea bucala sau carii dentare netratate.

-                      Extragerea instrumentala sau mecanica. Desi  aceasta a inceput sa intre in vizorul montaniarzilor de la noi in ultima vreme, tehnica este de veche. Exista dispozitive mecanice de absortie inca din anii '60. Astfel unul din cele mai vechi dispozitive era reperezentat de 2 seringi legate "in serie" cu un furtun sau tub de cauciuc. Mecanismul extractiei va dati seama cat de simplu era. Pe acelasi concept au aparut si pompele cu vacuum, care  de fapt sunt niste ventuze de diferite marimi care absorb sangele incarcat cu venin  printr-un mecanism format dintr-un ventil si o supapa. Marele avantaj al acestora din urma este dat de faptul ca sunt foarte eficiente (de 5-7 ori mai eficiente decat extractia orala) si pot fi manuite de o singura persoana, chiar de catre victima. La ora actuala pretul  lor nu este mai mare de 30 de Euro.

               Timp scurs  10-20 min

                Imediat dupa  operatia mai sus amintita se recomanda ca in incizie sa se introduca cateva cristale de permanganat de potasiu. Atentie! Cristalele se vor pune la suprafata nu se vor introduce adanc in rana. Aceasta va fi cea mai dureroasa operatie pentru vicitma deoarece permanganatul va arde tesuturile in profunzime si ca cauteriza rana. In cazul in care victima nu prezinta o muscatura adanca sau este intr-o stare de agitatie ridicata  se recomanda evitarea acestei operatii.

               In mod clasic aici va trebuie sa intram in faza a 3-a si anume 

               Inactivarea toxicitatii veninului.

               Aceasta inactivare se realizeaza prin administrarea subcutanat a unei doze de ser antiviperin. Dar cum in Romania serul il gasim doar in biblioteci - in carti... 

              Aceasta injectie  are eficienta maxima cand este aplicata  in primele 30 de minute, odata cu trecerea timpului ea isi pierde din efect.  Foarte important este  de retinut faptul ca administrarea serului are si un revers foarte neplacut.  In compozitia sa regasim si proteine de cal, proteine care pot genera accidente la persoanele sensibile  sau alergice la proteine animale. Aceste accidente pot  fi:

-                      imediate  (socul anafilactic) - frisoane, tahicardie, hipertensiune sau cadere de tensiune, varsaturi, emisiuni spontane de urina si fecale.

-                      tardive (boala serului) - febra, eruptii cutanate, dureri articulare, etc.

             Desi aceste accidente nu pun viata pacientului in pericol (decat in rare cazuri) cu  siguranta agraveaza starea existenta.

             Ideal este ca serul sa se administreze lent in perfuzie de glucoza 5% sau ser fiziologic).

             In lipsa serului antiviperin ( adica in mod curent) de recomanda administrarea de medicamente antihistaminice si simpaticomimetice.

            Distanta maximala in timp  din momentul   producerii evenimentului si punerea victimei pe pat de spital  nu trebuie sa depaseasca 90 de minute.

         

            Pe intreaga durata a desfasurarii evenimentului este crucial sa tinem victima in stare de constienta! Daca victima devine inconstienta in intervalul critic de 20 de minute de la data producerii evenimentului situatia este grava. Asadar faceti orice ele omeneste posibil ca victima sa nu lesine.

         

             Cu siguranta ca mai sunt multe de spus in legatura cu acest subiect, insa aprofundand detaliile riscam sa nu mai vedem esentialul. Am  certitudinea ca acest articol nu este nici pe departe complet si nici nu va fi vreodata. Tocmai de aceea experientele personale  povestite altora pot fi un factor determinant in conduita ulterioara a turistilor. As fi bucuros  daca la comentarii alpinetii ar citi diverse experiente personale deoarece aceste pot valora mult mai mult decat articolul scris de mine.

            Asa cum am scris si in cazul Traznetului cel mai important  lucru pe care l-am invatat din experientele si experimentele mele, adesea triste si dureroase, este ca natura trebuie respectata cu orice pret. Si daca vom invata sa jucam dupa cum ne canta ea atunci vom avea numai de castigat.

           Cam atat.

Autor: Cristi Pitulice
Înscris de: Cristi Pitulice
Vizualizări: 29524, Ultima actualizare: Joi, 14 Oct 2004


Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii