SPRE
HIMALAYA
IN
MEMORIAM ALEXANDRU BRADUT SERBAN (CUXI)
De
mic eram atras de alpinism, ascultand povestile despre expeditii,
citind carti despre marile aventuri la munte, am vazut prin aceasta
activitate o continuare a copilariei in maturitate.
Da!
alpininsmul este un joc superb intre niste culise gigantice, intr-o
lume in care omul chiar daca iese invingator este supus fortelor
naturii si poate simti maretia acestia.
Eram
la inceput, abia apucasem cateva trasee, visam tot timpul la,, mai
mare”, cand un prieten bun m-a cadorisit cu o carte,,
Singuratatea verticalelor”, scrisa despre baiatul acela care a
murit in avalansa in Muntii Retezat.
Citind
aceasta carte am descoperit mesajele alpinismului, am descoperit ca
toti care am ales muntele ca a doua casa avem ceva in comun si am
inceput sa simt o puternica simpatie fata de Alexandru Bradut Serban.
Paginile cartii parca ma aduceau,, intr-o lume minunata in care veti
gasi numai copii” (poate mai stiti cantecul?!).
Cred
ca nu sunt singurul care este in cautarea cestei lumi, Cuxi in
aceasta carte arata una din caile prin care se poate ajunge acolo. In
vacante, concedii, sfarsit de saptamana, cand se poate, ne asteapta
locuri de unde ne intoarcem cu totii mai veseli, cu sufletul mai
curat. Ospitalitatea cortului este cea cu milioane de stele. Citeam
cu strangere de inima despre lupta pe care o dadeau pentru fiecare
metru in,, Fisura Albastra” unde,,... soarele ii petrece
pana la baza traseului...”. Citeam despre escaladele din
Bicaz, Turzii, Piatra Craiului, Retezat... Din aceste povestiri am
inteles puterea prieteniei care ii leaga in afara corzii, am inteles
curajul cu care abordau cate un pasaj. Si totusi, el, care a
infruntat atatea greutati pe verticale, se intreaba:,, de ce suntem
aici in frig si in vant, ce cautam?!”. Raspunsul este pe
aceeasi pagina:,,... si nu vor uita ca au stat suspendati 36 de ore
intre cer si pamant”. Acestea nu se uita, nici eu nu voi uita
acele 56 de ore in Eigernordwand la fel cum nu voi uita nici ultimii
pasi pe Cho Oyu.
La
o alpiniada organizata de timisoreni, m-am intalnit cu Dinu
Mititeanu. In drum spre Gentiana spunea ca pe vremuri exista parerea
generala ca in cazul in care s-ar fi organizat o expeditie in
himalaya, Cuxi trebuia sa participe. Nu am uitat aceste cuvinte. Cuxi
nu a apucat expeditiile in Himalaya, nici ridicarea vizei in spatiul
Schengen, ceea ce pentru mine personal inseamna muntii Europei.
Varful Matterhorn a fost cel mai inalt pe care a urcat-4477m.
Himalaya era nu numai visul lui, cred ca toti cei care iubesc muntele
doresc sa ajunga acolo sa vada,, Tara zapezilor Vesnice”.
Dupa
ce a escaladat obeliscul Alpilor a fost intrebat:,, Alexandru Bradut
Serban, ce iti mai propui sa cuceresti?”, raspunsul sau a
fost:,, As vrea, as dori foarte mult sa merg in Himalaya”.
Am
participat intr-o expeditie in Muntii Himalaya pe un varf de peste
8000 metri, iar atunci cand participarea mea era sigura m-am hotarat
sa o fac in memoria lui Alexandru Bradut Serban. Am umblat ceva pe
munte, stiu ca se pot intampla multe, greselile de obicei nu se
iarta, iar daca scapam trebuie sa fim constienti ca nu ne putem baza
doar pe noroc.
La
Craciunesti, Alexandru Cornel, mi-a zis cateva cuvinte, cateva vorbe,
de la un prieten de – al lui:,,... Noi suntem in viata
pentru ca am avut incredere in indoielile noastre”. De 17 ani
incerc sa escaladez pereti, versanti, creste, varfuri si de fiecare
data cand ma intorc vad in ochii celor apropiati o usurare. Din
pacate pierderea unui prieten, copil... pe munte nu poate fi
compensata cu nimic.
Doamnei
Serban, totusi as dori sa-i transmit cateva ganduri legate de fiul
sau. Desi Cuxi nu mai e cu noi, el este prezent prin cartea lui,
mesajul, gandurile lui, in inima tuturor celor care se afla in
cautarea acelei lumi pe care am descris-o la inceput.
Faptul
ca exista multi tineri care au pus si pun mana pe cartea lui,
inseamna ca el a lasat o mostenire valoroasa care poate insemna mult
in viata multora.,, Muntele traieste prin tine” scrie el pe
coperta cartii sale, muntele traieste prin noi toti care umblam pe
poteci, iar din cand in cand mai patrundem in verticalele muntilor.
Prin noi Cuxi traieste mai departe prin ceea ce a facut el, in ceea
ce a crezut el.
Poza
lui cu insigna de salvamont este in Himalaya, priveste zambind spre
Cho Oyu, unul din cei 14 optmiari. Crucea lui va ramne insa un semn
de exclamare pentru cei care nu au indoieli in ceea ce priveste
pericolele de pe munte.
Suntem
cu totii vulnerabili, si noi si muntle, trebuie sa avem grija sa nu
ne ranim reciproc.
Torok
Zsolt