Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Valea Urzicii, porţiunea inferioară, 19 septembrie 2010

Bookmark and Share
Postat de: Mircea Ordean in de-ale lui mircea ordean

Valea Urzicii, 19 septembrie 2010

 

 

DSCF0010

scris

Nu mai ştiu a cui fuse ideea să mergem pe aici... Probabil a lui Cezar (eu fiind atras mai degrabă de  Creastă a Mălinului sau barim de un Horn Ascuns tot de pe acolo). Dar sămînţa a nimerit la fix pe dorul subsemnatului de a-şi face ordine în Urzica superioară, în partea de peste Brîul Mare a acesteia... De cel puţin doi ani vreau să-mi îndepărtez ceaţa de pe neştiinţă (cel puţin după criteriile perfecţioniste...)!

Pentru a împăca mai bine lucrurile, am proiectat iniţial o venire prin vecinul Ţap, cu trecere la nivelul Brîului cu jnepeni. Da, nu mai este Integrala Urzicii, dar ştiam că ultima are un talent grozav în a te face să iroseşti timpul şi cheful, aşa că-i bine s-o drămuieşti, s-o porţionezi... Îmi spunea aşa raţiunea, adică socoteala exactă pe ore şi bucăţi, dar şi intuiţia. Ultima pune la socoteală de asemenea putinţele proprii, capacitatea de a te înmuia la o problemă mai serioasă (oameni sîntem, nu?), dar şi talentul muntelui – pe drumuri ca Urzica îndeosebi – de a-ţi scoate în drum probleme foarte neaşteptate.

După acestea, s-a dorit în grup şi un bun amic, tot atî de bun mergător. L-am binevenit, situaţie în care, cu cei doi zmei în preajmă-mi, am zis că nu se cade să nu tentăm în situaţia asta toată valea. Ba şi ieşire prin Cazanul (am transformat aici în substantiv propriu o expresie a lui Gh. Frim, cel care semnează prima descriere a porţiunii superioare) de deasupra Brîului de sus.

Numai că acelaşi amic doritor a dezertat în ultimul moment, nu şi dorul meu de a face totul, vorba aia ceauşistă...

Intuiţia spunea că prudenţa nu strică în acest caz, adică Urzica e Urzica... Tot compartimentul unde sălăşuieşte într-un colţ Intuiţia mi-a jucat însă o mică festă. Mai exact tanti Memoria. Uite-aşa reţinusem eu de la o tură de-acum 15 ani, că urci pe faţa din stînga, unde te cam blochezi la un moment dat (ca nedoritor de feţe cam expuse la mare înălţime), de acolo faci un rapel spre fir, pe care sui boiereşte pînă la Brîul cu jnepeni. Ocol pe varianta Ţiţeica, atît sub cît şi peste Brîul Mare, o săritoare (deasupra unei minunate copăi ea imediat superioare Săritorii Mari din Brîu), după care Z-ul din stînga şi suiş la Brîul de Sus pe coaste... Cine să caute prin vechi jurnale!

Că uitarea selectivă îşi băgă coada e una. Mai fu ceva... Inerent. Adică nu ţii minte exact pasajul X... dar hai s-o luăm pe rînd...

 

 

După ce am avut plăcerea să-l cunoaştem personal pe confratele Gabi Colea (împreună cu trei amici spre Acele Morarului), în chiar poiana de la baza Urzicii...

Z_00014

...pornim pe astă din urmă aspră viroagă. Subsemnatul destul de tensionat, ca orice spirit labil...: cum de dat înapoi nu era însă, scăparea spre înainte era singura soluţie. Aici valea are o înclinare domoală, cu feţe paşnice. Pe undeva am dat de o bucată mică-mică de metal (mă şi mir acum că am văzut-o). Nu era piatră. Or metal nu putea proveni, gîndit-am eroic, decît de la proiectilele de artilerie... Ce căutau aici? Păi la 1916 aveau treabă domnii germani din prejurimile Predealului, Azugii cu domnii români conduşi de căpitanul Nicolae Caranfil, care se îndeletniceau cu o baterie tot de artilerie şi ea, taman pe vîrful Coştilei. (Avînd în vedere cum s-au păstrat tranşeele din pădure din acea vreme, s-ar fi prezervat şi şanţurile bateriei în cauză, dar bănui că s-a construit pe ele Releul. E de cercetat pe teren, dacă mă va urni curiozitatea).

Legat de schimbul de amabilităţi metalice, doctorul Petre Gold Haret, aflat pe Sorica, vorbea de feeria nocturnă a proiectilelor spărgîndu-se de zidul Coştilei. Probabil nu au nimerit prea bine, căci Caranfil a scăpat teafăr, coducînd peste ani instituţii metropolitane importante iar azi dînd numele unei străzi din zona Herăstrău (cu un „m” pus poate aiurea în numele său...). Că germanii nu trăgeau prea bine (sau aşa reclamă reglarea tirului?) am dedus şi din prezenţa unor obuze prin abruptul Morarului...

 

 DSCF0012

 

DSCF0014

Buuun... Locurile se deschid şi mai mult după o vreme, pe Urzică. Se deschid ele, dar cît să lase vederii următoarea porţiune, deloc paşnică – un canion cu ceva săritori.

Z_00020

Din fericire, acest prim gang se poate ocoli prin stînga (ba şi prin dreapta pentru doritorii de inedit...), unde se află şi un afluent comod, vizînd coama către vecina Vale a Ţapului. Doritori să mirosim cît mai mult din zona de stîncă, am avansat cît mai mult înspre canion, ba chiar fără să ştiu exact de mai e vreun brîu la stînga şi nu vom fi nevoiţi să coborîm pînă la o variantă convenabilă. Brîu fu, numai că între timp colegul Cezar a prins drag de săritorile ce se zăreau.

DSCF0017

Z 00025_1

Cu greu l-am smuls de acolo şi de aici mi s-a tras crunt sentiment de vinovăţie... Întîi pentru că l-am dus pe un brîu destul de ciugulit, în condiţiile în care se ştie că amatorii de pereţi nu se înghesuie şi pace la aşa ceva: „Preferăm stînca cea curată!”, explică aceşti corifei ai performanţei.

DSCF0018

După aceea, am urcat o scoacă intermediară (aflată către vîlcelul din stînga de care am pomenit – i-aş da numele lui Daniel Georgescu, ce ne-a condus cîndva pe aici, venind din Ţap...) pînă într-un hăţaş orizontal.

Pas de mai ţine minte pe unde exact se avansa de aici! Cum îl ştiam pe Cezar interesat de talvegul Principalului de ca de sfintele moaşte, instinctiv nu m-am depărtat prea tare de el. Şi rău am făcut! Căci linia pe care am avansat s-a înclinat excesiv la un moment dat... M-am dat jos şi am pornit iute spre stînga. Am ajuns într-o şa, de unde locurile intrau în custodia vîlcelului amintit.

DSCF0021

 

Nu ştiu dacă poţi socoti că el avansează propriu-zis deasupra liniei hăţaşuşui unde ne aflam (conduce într-o şa frumoasă, cea pe unde mergi încîntat în Ţap), dar deasupra persistă nişte feţe iniţial de treabă, cu tentă domoală de a lua în dreapta, spre principal. În situaţia respectiv nu am avut vînă în a insista s-o luăm pe acolo, aşa c-ar revenit la sugestia lui Cezar mai aproape de Principal, unde o luarăm iar la deal.

DSCF0020

Ne-a întîmpinat curînd o zonă înclinată, zice-se cu vegetaţie, unde doar a abilitatea colegului a putut să descurce lucrurile.

Niţel mofluzi (mai ales eu...) de neaşteptatul efort, ne-am regăsut sus pe un alt hăţaş, care venea vesel dinspre Şaua către Ţap.

(Foto 2006)

01

Care nu se mai vede, ce e drept, între altele pentru că am ieşit într-o deschidere, unde în dreapta sfîrşea şi canionul Dîntîi al Urzicii. Omul cel foarte curior din grup, adicătele Cezar, s-a dus să arunce un ochi în aval, ocazie pentru a sublinia încă o dată că era bine dac-o luam pe acolo, că nu erau cine ştie ce obstacole... Pas de-l convinge că am fost pe-acolo, cîndva, şi că e oboseală inutilă, în condiţiile în care valea îţi dă destulă bătaie de cap în amonte şi aşa...

  DSCF0028

 DSCF0025

Dacă mai jos, cînd am vorbit de varianta de ocol prin dreapta a canionului am evitat o divagaţie despre cum e pe acolo, acum sînt nevoit totuşi să spun că acum vreo patru ani am cercetat locurile. Pentru cine-o vrea să face precum mine (şi ca mine să păţească) precizez că a dracu muncă fu pe acolo cu jnepeni şi alte alea, încrengătură plus pantă. În fine am ajuns şi eu la nivelul de azi, septembrie 2010. E locul unde coboară din dreapta un fir, numit de primii cercetătări ai zonei „Vîlceaua Şerban” (vă daţi seama că e vorba de familia Ţiţeica...).

 Nu am pozat-o, dar uite cum se vedea cîndva de acolo în jos... Colţul e acelaşi care veghează trecerea Ţap-Urzicii.

02

Acolo, cu ceva timp la dispoziţie, m-am dus un pic în amonte pe Principal. Unde e o clepsidră dulcică în perete dreapta...

Z_00031

... Şi să te ţii săritoare de neam prost!

HPIM4116

Nu mi-am amintit şi pace cum am trecut-o altădată... Nu am zărit nici cum o fi conturnabilă pe feţe, motiv pentru care am plecat atunci, la 2006, (mai exact continuat pe versantul stîng, cum urci) cu durere de cap, marca „Cum dracu’?!...”).

Neplăcerea s-a prelungit şi acum, cu Cezar prin preajmă. Mi-am zis că e de avansat din Poiana Şerban pe malul stîng, numai că după o vreme pîinea de mîncat se sfîrşi. În amonte, cam la medie depărtare, se hlizeau nişte lespezi al naibii de la înălţime, şi unde vreo cîcîială (ce să mai spun de cădere...) este un exerciţiu teribil de neplăcut.. Aşa c-am revenit în deschiderea de după canionul inferior.

Fiind Cezarul cu mine, am zis să mai dau totuşi un ochi. Apropiindu-mă de Bestie, senzaţia de impracticabilă nu scădea şi pace. Ne-am nimerit, în acel loc unde pereţii se înălţaseră din nou, pe două variante. Eu pe stînga, cam sub fisura săritorii, Cezar în dreapta, teoretic sub peretele săritorii. Subsemnatul alese o cale mai uşoară (pînă la baza săritorii, să precizăm...), în vreme ce amicului îi fu în sînge s-o ia hodoronc-tronc şi în oarece viteză peste un pasas destul de complicat mie.

„Mirceo, se vede o lumină aici...”.

Z_00033

Instinctiv, locul  nu părea a se preta la cine ştie ce tuneluri, verticale mai exact. Dar nu se cădea să stau departe de coleg. Nu am vrut să urmez varianta lui, părea cam tare pentru mine, dar din fericire există acolo un mic uluc pe unde se putea avansa. Şontîc-şontîc l-am depăşit. Cum eram mai sus de Cezar, nu am văzut Lumina, dar am simţit Curentul de aer.

Z_00035

Brusc mi s-au făcut pupilele mari, a încîntare şi speranţă. Ba am realizat că şi cîştigasem suficientă înălţime pentru ca o trecere să fie posibilă chiar deasupra săritorii.

Am şi zbugit-o în deschiderea care se făcea deasupra! Mintea mi s.a dus la trecerea asemănătoare din morarianul Vîlcel al Ţancurilor, şi chiar semăna! Dar nu mergi chiar cocoşat, ca acolo...

Z_00039

„Coane Cezar, pare ok!”, am transmis, chit că nu ieşisem pe cealaltă parte pentru a mă convinge de succesul integral. Pînă una-alta ne-am învîrtit tare încîntaţi prin gaură, cam precum Tom Sawyer cînd descoperise că poate fuma cu amicii pe insula de pe Mississippi.

DSCF0033

DSCF0036

DSCF0037

Ieşirea superioară ne-a condus deasupra săritorii. M-am mai certat eu un pic cu memoria mea, cum de nu am reţinut minunea asta. „Te pomenşti că nu am fost pe aici! Dar pe unde!?”, a continuat durerea de cap. Acasă, verificînd letopiseţul, s-a dovedit că uitasem eu. Vîrsta...

(Săritoarea, deasupra)

DSCF0038

DSCF0040

Z_00041

Buuun! Hai la deal!

DSCF0041

DSCF0042

Atîta doar că nu departe de o altă săritoare. De data asta realmente de neam-prost.

DSCF0043

DSCF0044

Asta înseamnă, în traducere, şi grea, dar şi fără vreo salvare providenţială (de ce îmi vine în minte aici o scală asemănătoare din Svejk? B...afurisit...). Învăţaţi prost, mai jos, ne-am dus noi pînă aproape sub burta săritorii, dar nema putinţă de avans. Cezar posedă deformaţie profesională şi a socotit aici ce şi cum ar fi de făcut, în condiţiile ideale de cuie, sfori şamd., dar certamente era de pus pe moment coada între picioare. Pînă una-alta, de dragul unei poze, colegul m-a îndemnat să mă bag cît mai departe sub urîtul zid, unde era ploaie curată, din care m-am grăbit să ies. Quelle horreur!

Z_00046

Z_00047

Necazurile nevenind sigure, nu se prea putea ocoli beleaua! Mai exact, era de coborît prin Fereastra Minunată în poiana Şerban, de unde iar nu era o afacere, căci am vprbit ce drag îmi era de feţele Nae Dimitriu. Rămîneau... jnepenii Ordean, de pe malul opus, dar şi-alea-s al naibii de atrăgătoare, mai ales pentru unul care îşi amintea o plimbare prin firul principal...

Ce-i drept, se profilau înspre laterale nişte posibile variante. Spre dreapta, cum sui, se ducea un brîu subţire şi cucurigit. Ceea ce nu era nenorocire, dar lipsea vederii o porţiune...

Cum şade bine în aşa cazuri, am identificat din alt unghi că acea porţiune e naşpa (pentru cititorii viitoarelor decenii: nasol. Sau foarte neplăcut.). Pe peretele opus, spre stînga, o spălătură de vreo 7-8 metri conducea la un brîu altminteri primitor. Din depărtare varianta nu era tare plăcută, motiv pentru care am trecut la posibilităţi şi o ceva mai la vale, conducînd spre acelaşi brîu. Cezar a renunţat greu la ideea brîului pe dreapta (mie îmi făcea părul măciucă!), situaţie la care l  sub spălătură: „Cred c-alde cheia e alveola asta... Niţel udă, dar te ajut şi eu, iar deasupra, după cîte te ştiu...”

DSCF0047

DSCF0048

Aşa a fost. Cu iritarea ce-mi produse că eu nu m-am descurcat niciodată aşa bine pe stîncă, vînjosul meu sexagenar (precizez c-am cu şapte ani mai puţin...) a trecut precum un fluture peste stîncă, vorba lui Udrişte-Olt parcă... Deasupra, a căscat gura, descoperind un piton cu o buclă.

Z_00048

DSCF0049

... Am socotit că fu pentru coborîre. Ce le venise acelora să coboare nu ne-am bătut capul, cu atît mai puţin nu ne-am dat grozavi ce-am fi făcut noi în locul lor... Cert este că la acel piton m-a asigurat Cezar să vin şi eu. În prealabil, a avut eleganţa de a trage rucsacii, ba chiar de a-i duce vreo 30 demetri mai încolo pe brîu, peste o mică spălătură şi un prag de circa 1 metru.

Precizarea din urmă nu o fac de florile mărului ori ale... urzicii, ci pentru a aşterne pe hîrtie începutul unui voluminos op despre ghinion. Al lui Ordean a trecut apoi locul liniştit, dar Cezar nu-ş cum făcu de s-a lovit absolut stupid, iar o durere dublă (pulpa lovită l-a aruncat cu omoplatul nu mai ştiu în ce...) l-a chinuit deloc puţin tot drumul.

Ieşiţi din canion, am putut privi zona de feţe unde evitasem să intru. De la nivelul unde ajunseserăm părea mai paşnică, dar realmente nu visasem eu urît anterior – realmente e un loc pe care-i sănătos să nu te bagi cu una cu două... Înţeleg, din lectura Buletinului Alpin, că Nae Dimitriu, la prima tură ştiută, a mers pe acolo – dar aiasta nu mă convinge să îl imit, cum dor nu-mi e – că veni vorba – nici de varianta Beldie din Rîpa Zăpezii, cam tot aşa la capitolul Caracteristici.

DSCF0052

DSCF0053

DSCF0054

Aceeaşi faţă, de la nivelul atins în sus, se transformă într-o minune de padină, pe care soarele se milostivi să-o lumineze pentru marea încîntare a trecătorilor din această zi de septembrie...  Am urcat şi noi o vreme, dar aţa ne-a tras ca la prima posibilitate să revenim în canion. Schimbînd un pic genul gramatical, era fascinaţia lui „Rea, rea, da’ bună!...”.

DSCF0056

DSCF0059

Este şi locul unde se face în stînga poate cea mai de jos ramură a Brîului de Mijloc.

DSCF0057

... Care ComplexBJn  e productiv foarte. De pildă, în vecinul Ţap poţi număra vreo patru linii. Dintre care cel puţin trei par ok. În Urzică ar fi la fel, cu nefasta precizarea că unele nu reuşesc să treacă alde Canionul (trebuia să spun „ca şi Canionul”? Stupidă recomandare a bravilor academicieni!). Nici nu mai ţin minte dacă la această ramură permite – am uitat, fură atîtea amănunte de reţinut, toate la destul stres!... –, cert este în amonte nici gînd de aşa continuări, în cazul a alte două ramuri altminteri lejere pînă acolo... Ba şi la singura posibilă trecereanu se face la acelaşi nivel, după cum voi arăta, ci e de urcat ceva...

  (În fir, o copaie cu apetisantă apă, la mijlocul săritorii aflate imediat sub noi. Nu ne fu într-atît de sete încît să facem un rapel...)

DSCF0061

Canionul era el – cum ziceam - bun, dar şi rău... Mai exact o belea deja ne rînjea în depărtare (citez din acelaşi Ion Udrişte-Olt, „Valea Seacă”, 1933).  Hai pîn’ la ea...

Probleme nu erau pe parcurs de căţărare. Ba dăm şi de o delicioasă banchiză de zăpadă...

DSCF0062

Z_00062

DSCF0070

Dar uite c-am uitat să precizez ceva.

Urzica streasează mai mult decît orice vale din Bucegi, poate... Celelalte le-aş numi, în subiectivismul meu, cît de cît omeneşti... Mai e şi avantajul, să spun la o Seacă din Caraiman, că locurile-s ştiute, au descrieri, scrie omul una-două despre ele... În Urzică însă, canci descrieri serioase, şi ai senzaţia unui abandonat pe o lună neprimitoare, cu pereţi de canion  cît Intercontinentalul. Ba şi neplăcut de sure la culoare, cu grohotiş care-ţi aminteşte care nu de ale vieţii îţi aduce aminte... Vin apoi săritorile cele inumane. Nu le spun sinistre, da’ cu „fioroase” tot le blagoslovesc! Şi nu-s două... Ci trei pînă la Brîul Mare doar, unde o a patra, hlizindu-se la bietul om de deasupra, cam taie cheful necunoscătorului să se aventureze în partea superioară...

Z_00054

Ziceţi că ce căutăm noi pe acolo, dacă e aşa nasol?? Păi n-o să răspund deştept, precum clasicii,  „Pen-că există...”. Cred că e un mod de a scoate angoase... Başca ideea că ce tare şi nemaipomenit sînte, de ne aventurăm iar uneori chiar învingem (fie şi prin ocol) asemenea văgăuni...

 

 

Prin urmare, o a doua Fioroasă se vede nu departe.

Z_00060

Ne apropiem. Acelaşi scenariu. Mirări dezolate la reprezentanţii umanităţii.

Z_00068

Z_00070

Dar putem ieşi pe salvatoarele feţe din stînga. De aici, Colţul Crăpat (pe creasta din dreapta, dinspre Valea Caprelor, de felu-i aflat deasupra Brîului Mare) s-a apropiat de noi. E frumuşel, dar barim acum nu-mi inspiră linişte. O vrea să ne foarfece?

Z_00071

Z_00076

Avansăm după o vreme la înălţimea ramurii i-as spune clasice a Brîului de Mijloc. Adică cea care leagă, de pildă, Valea Caprelor de Ţap. Cu precizarea că la Urzică are discontinuitate, iar în Ţap este mai sus de ramura unde, m după ce ai ocolit Marea Ruptură a văii, te abaţi spre mitica şi delicioasa invenţie haretină Creastă a Viilor Senzaţii. Dar cum alta mai bună nu-i, o luăm şi popularizăm ca atare...

Z_00075

DSCF0085

Pînă-una alta, cun vederea talvegului nu-i foarte clară din locurile pe unde am avansat, mă descopăr ajuns un pic cam sus. Cu atenţie, căci perete ni-i nu departe spre Principal, cercetăm locurile înierbate aflate imediat sub noi. Mirosim curînd trecerea bună. (Fac precizarea că la vremuri de şi mai mare neştiinţă am continuat să merg pe astă faţă a Urzicii. Cum mai sus lucrurile se înăspresc, am avut bafta totuşi a unui brîu spre creasta vecnă, la care am purces însă doar printr-un horn vertical, nu groaznic dar totuşi expus...)

Şi iată că ultima precizare mă împinge la un excurs (am zis bine?) istoric. Primii aici au ajuns fraţii Ţiţeica, la 1928. Cum talvegul are mai sus o săritoare iar fioroasă (deschizînd cel mai tîmpit – să mi se ierte infantilismul! - canion al văii), ei au ales să continue pe un vîlcel ce coboară din dreapta. După vreo patru ani, Nae Dimitriu şi alţi componenţi ai Grupării Alpine (transformată apoi în Clubul Alpin Român) alege să urce pe malul stîng. Spune el că între prima şi a doua spălătură care coboară din înălţimi acolo, spre Principal. Am căscat ceva gura la zonă, uimit cum naiba au putut merge pe acolo... M-am uitat, cu aceeaşi senzaţie tîmpă, şi din Brîul Mare... Ce-i drept, Dimitriu pomeneşte şi de o posibilitate pe malul opus, de care-i posibil să fi aflat (nu ştiu dacă înainte sau după tura sa) de la mentorul său de pe atunci, Radu Ţiţeica.

Trecem în fir. Nu mai ştiu dacă şi aici e grohotiş instabil, la oarece cucurigu, cert este că am numărat două asemenea pasaje, la joaca asta obligatorie (demnă de schiţa lui Cehov) cu intră-ieşi din talveg. Cîcîindu-mă prin acel grohotiş, într-un asemenea punct, mi-am zis c-oi fi avansat eu excesiv în vîrstă, dar ulterior am reîntîlnit disconfort şi-n relatarea de la vîrsta de aur...

Z_00077

Cezar nu se pune însă la aşa temeri – o fi avut floare de colţi la capătul leagănului ori la cosiţa vreunei ursitoare...

 DSCF0089

 Cu gangul cel negru deasupra, urcăm pînă sub o altă Fioroasă. Dante curat, mă dau eu mare iar, cu lăsat orice speranţă...

Z_00081

Z_00082

Z_00083

Din fericire, acolo  se duce spre soare un brîu de piatră, de grohotiş mai exact şi cu o streaşină de bolovani nu chiar stabili deasupra. O tulesc destul de iute. Colegul, admirator psihanalizabil al găurilor negre de sub săritori, vine ulterior.

Z_00084

Z_00086

Teoretic, mare brînză nu mai e pînă la Brîul Mare. Teoretic... Căci mai e o porţiune, nu chiar simplă...

Z_00091

DSCF0096

Iniţial, mai comod aici este nu să urmezi vîlcelul aflat imediat în dreapta (mai e unul şi mai încolo, la dreapta de care am identificat o jnepenereală poate incomodă, dar totuşi continuă pînî în BMC), ci muchia din stînga acestuia. Ce desparte de Fiorossimul Canion.

Z_00090

... Pe acea coamă mititică se merge frumuşel, dar întîmplarea face ca cea mai bună zonă cu prize să fie aceea expusă taman deasupra hăului. Este locul unde privirea mă lămureşte pe unde o luară cîndva Dimitriii.

Z_00089

DSCF0098

Ca să-l citez însă (se referea la Adîncă sau la Coştilei, nu mai ţin minte...), nu aş recomanda mamelor să-şi lase copiii pe acolo. Locul în sine este însă apetisant, cum sînt şi ceva bolovani şi platforme din zonă.

Pe muchia noastră, lucrurile se (pardon!) împut la un moment dat, fiind obligaţi la o traversare în vîlcel (repet, e în dreapta). Două probleme. Traversarea e cirip-cirip, situaţie în care recunosc spăşit a fi folosit o cordelină şi un jneapăn de deasupra. Apoi, vîlcelul ţine să aibă taman aici o accentuare de pantă. Întindem cordelina, la care imperialul coleg îşi asigură ulterior colegul mai mototol.

DSCF0102

Suind vîlcelul/scocul, îmi simt oboseala... Dar tot aş vrea să parcurg şi ceva din porţiunea văii de peste Brîul Mare.

DSCF0105

Capac îmi va pune însă finalul vîlcelului în care ne aflăm... Aici apare o săritoare, un fel de diedru parcă. În stînga se face un drum către un jnepeniş... Socoteala respinge vreun mers deasupra unui canion (Fiorosul de fioros...) ce nu vrea realmente să se termine, dar prea-s urme bătute într-acolo, spre acel jnepeniş. Ba şi memoria parcă recunoaşte locul...

Z_00099

Încrengătura de arbuşti este însă foarte înclinată şi teribil de solidară, aşa că muncim serios, mai ales eu...

Z_00100

 În fine ies la Brîul Mare. Cezar vine şi el curînd.

 DSCF0106

 Pîlnia Finalei se ridică deasupra noastră...

DSCF0111

Minute bune lupt părţi de suflet, doritoare sau ba de continuarea drumului... „Uite şi tu ce frumos se vedere trecerea de pe ocol înapoi în vale... Şi nu ţii minte ce mişto e acolo şi acolo?...”.

DSCF0122

Va birui însă oboseala. Mai ales că, în amonte, totuşi nu e joacă. Iar ora de toamnă trimite la risc de întuneric, ceea ce nu e de căutat cu lumînarea (sic!) nici măcar pe Munticelu... Totodată, Cezar e şi el cu indicatoarele pe roşu – felicitări ălora rămaşi în plină forţă, după acelaşi drum, acum şi pururea! -, aşa că-l sfătuiesc să dea un ochi în Principal. În vreme ce eu zac... Îl uită Dumnezeu pe acolo...

DSCF0119

Z_00107

DSCF0128

Găseşte între altele un piton, asupra căruia nu cădem de acord la ceva fi servit... La urcuş sau la rapel. „Păi ce naiba să faci rapel acolo, la ce ar servi?? Te trimite taman peste pereţii canionului!!” „Nu ştiu, dar nu-l văd pentru avans...”

Z_00109

Îşi face numărul regulamentar de poze, după cum cască gura la a patra Fioroasă a zilei. Ulterior, ca un Lefter Popescu, Cezar al meu nu va îngîna „Viţăvercea”, ci „Mirceo, a fost mai tare decît mă aşteptam, Urzica asta...”

 

Z_00111

Z_00113

 Z_00114

 

 

 

Mircea Ordean 

 

Autor: Mircea Ordean
Vizualizări: 8162, Ultima actualizare: Marţi, 21 Sep 2010


Comentariu
Virgil Iordache Virgil Iordache, Marţi, 21 Sep 2010, 22:19

Fain, mi-a lasat gura apa:-) Desi cam mazgoasa vaioaga asta, ca sa ma exprim psihanalitic...

Fără foto cezar jipa, Miercuri, 22 Sep 2010, 10:15

pai, virgil, baga-te cu noi simbata 25 sept.in seaca caraimanului, asa vorbii cu mircea sa facem.tura in devans pe care o anuntasem pe carpati.org daca totul iese ok, posibil sa o repet, am un viitor partener, pe florin sain care facu in grup si el urzica, tot simbata trecuta, dupa noi si la care am o serie de postari in contradictoriu cu cei de pe acolo, aparu tura descrisa dar fara poze, noi astia mai ols stim de pe vremuri ca tura treb.sa aiba si poze, alminteri...in fine, au aparut si pozele si ne lamuriram.

Fără foto Gabriel Colea, Miercuri, 22 Sep 2010, 10:22

Balaureala fina marca Mircea Ordean... acu' dupe descrierea asta, de vom merge vreodata pe asta vale a Urzicii, va fi ca la un concurs de orientare.... descrierea in mana si recunoasterea detaliilor din ea:)

Multam si zile senine

PS: cu grupul de 3 al lui Florin ne-am intalnit pe la orele 10 din seara in Cerb, ei coborind pe Policandru, noi revenind de pe Ace

Fără foto Mircea Ordean, Miercuri, 22 Sep 2010, 10:32

Nu cred ca a fost balaureala, in sensul ca eu prin asta inteleg un "vals" de buna voie într-o parte sau alta... De data asta serpentinele ni le-a impus valea, în funcţie de putirinţele noastre (eu, spre deosebire de cei care au venit în aceeaşi zi după noi, am evitat feţele mai complicate)...

Fără foto Cristi Cuţurescu, Miercuri, 22 Sep 2010, 14:16

Ei, in tura asta as fi mers si "io"! Pacat ca nu am reusit sa ma rup de realitate. Ma bucur pentru voi.

Fără foto cezar jipa, Miercuri, 22 Sep 2010, 18:55

pai dat fiind faptul ca toamna se anunta lunga si frumoasa, avem timp.uite sa zic ceva, sper ca mircea nu o sa ma certe, aveam in plan seaca caraimanului, dupa ceva disc.telefonice a venit cu o idee noua, albisoara hornurilor, coborire spre spalatura vaii seci si urcare pina la monument.tura asta e ptr.simbata asta.

Fără foto cezar jipa, Miercuri, 22 Sep 2010, 19:06

am vazut si tura facuta de alta echipa, baza&co, mi-a dat adresa blogului, ei au facut toate saritorile urcindule, aveau tot ce le trebuia, unde noi am evitat saritorile de "neam prost"cum le-am botezat ad hoc, ei le-au suit.simtindu-ma in vina, sincer zic ca am cam salivat precum cainele lui pavlov...simbata trecuta, urzica a atras ca un magnet, a fost bulevard ptr.muntzomanii adevarati, bulevard...las pe voi sa puneti ghilimelele.au fost trei echipe sa le zic asa, eu cu mircea am ajuns la ora 15, 30 la coltul crapat.a doua a fost baza&co, tot pina acolo si idem, cob.pe pripon.pe ei i-am zarit in canion de pe bmc.a treia echipa, cea mai numeroasa, 6 insi, florin sain, urcat saritoarea 1 dupa care pe fete pina sus in platou, ia prins noaptea, au ramas la omu.nu cred ca in ultima vreme au fost asa de multi oameni in urzica, de aici si gluma mea cu bulevardul urzica.

Fără foto Mircea Ordean, Joi, 23 Sep 2010, 11:42

Am văzut între timp pozele unor confraţi montaniarzi, pe aceeaşi zi, în aceeaşi vale - dar cu reuşită alpină superioară. Adică pe unde unul ca mine s-a uitat cu gura căscată şi atît, ei au urcat...
Vezi de pildă:
http://danabaza.blogspot.com/2010/09/bucegi-valea-urzicii.html

Sînt om, am trăitceva invidie, dar pînă la urmă mă bucur că datorită lor am parcurs - fie şi doar cu ochii - şi alte porţiune ale unei văi care îmi e dragă (între alte sentimente nu neapărat pozitive..).

Virgil Iordache Virgil Iordache, Joi, 23 Sep 2010, 21:28

Mircea, le-am vazut si eu, nu avem de ce sa fim invidiosi cred, desi ne-ar placea sa putem merge pe acolo. Insa pana la urma ceea ce conteaza cand vrei sa iti incerci fortele pe munte este sa ajungi cat mai aproape de limitele tale (fara sa le depasesti:), si cred ca astea variaza de la situatie la situatie si cu varsta. Deci jos palaria si pentru turele voastre, si pentru ale lor. Eu admir toti oamenii de munte adevarati, care merg de drag si vor sa impartaseasca si altora.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii