Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Descoperirea Marocului - Muntii Atlas - Valea Dades

Bookmark and Share
Postat de: Florin Bana in de-ale lui Florin Bana

Totul a început în vara anului trecut când Alison și Kev, prietenii mei din Marea Britanie, m-au întrebat dacă nu doresc să mă alătur expediției organizate în Maroc de King Edward Grammar School din Chelmsford, Essex, expediție planificată să aibă loc în luna aprilie 2011. Oferta era atât de tentantă încât nu am stat pe gânduri și am dat răspunsul pe loc: da, voi fi acolo.

Așadar, iată-mă pe 11 aprilie, cu echipamentul în cea mai perfectă ordine (mândru nevoie mare de noile achiziții de la North Face și Black Diamond), așteptând îmbarcarea în cursa Wizzair care urma să mă ducă la Londra pentru a mă întâlni cu restul echipei. După o cursă fără peripeții, am avut posibilitatea să petrec după-amiaza în orășelul Maldon din comitatul Essex, micuț, cochet și plin de verdeață.

În ziua următoare ne-am trezit relativ devreme pentru că aveam de făcut un drum cu mașina de mai bine de 100 km până la aeroportul Londra Gatwick; mare parte din acesta însemna autostrada M 25 (ocolitoarea Londrei) care în orele de vârf devine un adevărat calvar. Dar se pare că era una din zilele noastre norocoase: trafic OK, aeroportul nesperat de liber, toți membrii echipei prezenți la locul de întâlnire, checkin și control de securitate rapid și în scurt timp eram în aer în cursa Easyjet cu destinația Marrakesh care după un zbor de aproximativ 3 ore și jumătate ne debarca în aeroportul internațional Menara, foarte modern și cu o arhitectură îndrăzneață, fără a fi opulentă.

Transferul de la aeroport până în centrul Marrakesh-ului nu durează mai mult de o jumătate de oră, și în jurul orei 19 debarcam la capătul străzii pe care era situat Riad-ul în care aveam asigurată cazarea.

Aici am început să experimentăm pentru prima dată traficul tipic marocan; imaginați-vă în același timp și în același loc pietoni, mașini, biciclete, scutere și motorete, trăsuri ori căruțe trase de catâri, toți considerând că ei au prioritate. Ne-a luat ceva timp să ne obișnuim cu acest furnicar și cu singura regulă care părea să se aplice (normal, aceea că nu există reguli). Nici măcar prezența poliției în zonă nu părea să fie de vreun folos. Din fericire, hotelul Riad Omar are o locație excelentă și curând ne lăfăiam pe fotoliile din curtea interioară așteptând să ne fie servit primul ceai de mentă.


Pentru a înțelege mai bine ce este un riad, trebuie să vă spun că acesta poate fi oarecum asimilat pensiunilor de la noi. Nu sunt luxoase, însă oferă cazare în camere duble sau triple, curate, decorate în stil marocan, cu grup sanitar propriu. Cele mai multe dintre ele au o curte interioară amenajată ca terasă și restaurant (de regulă, la ultimul nivel al clădirii).


După cazarea în camere și un binemeritat duș fierbinte, am ieșit să cinăm în piața Jamaa el Fna, inima Marrakesh-ului. 

Aceasta se transformase deja într-un imens restaurant în aer liber, dar noi am ales unul dintre restaurantele care o străjuiesc. De pe terasa acestuia, situată la primul etaj, aveam o imagine relativ completă a nebuniei nocturne din piață. Toți am ales să încercăm tajine (reprezentativ pentru bucătăria marocană) un amestec de carne (de pui, vită sau miel) și cartofi, mazăre, porumb și alte legume, gătite și servite în recipiente speciale din lut. Întotdeauna se servește imediat ce a fost luată de pe plită așa că nu vă grăbiți să o încercați (lăsați-i puțin timp pentru a se opri din fiert).

Obosiți, am hotărât să ne ”îndulcim” cu un suc proaspăt de portocale (0.50 euro pentru un pahar mare) și să mergem la culcare. A doua zi urma să călătorim destul de mult cu mașinile până în punctul de unde trebuia să începem drumeția propriu-zisă.

Dimineața, după micul dejun, ne-am întâlnit din nou cu Mohamed, ghidul nostru marocan, și cu o parte din membrii echipei care avea să ne însoțească în călătoria noastră. Drumul dintre Marrakesh și Ouarzazate impune traversare munților Atlas prin pasul Tichka; șoseaua seamănă în multe locuri cu Transfăgărășanul nostru așa că celor care suferiți de rău de mașină vă recomand să nu uitați să puneți în trusa de prim ajutor pastiluțele necesare. Pe parcurs am început să facem cunoștință cu satele berbere agățate pe pantele munților; contrastul culorilor era de-a dreptul fascinant iar ochii alunecau permanent între vârfurile semețe ale munților și văile de un verde crud.


După o scurtă pauză pentru masa de prânz în orașul Ouarzazate am continuat drumul către satul Ait Youl, locul din care urma să începem etapa de trekking.

În satul Ait Youl am petrecut prima noaptea in gite-o casă de oaspeți compusă, de regulă, din 3-4 încăperi, decorate sumar dar foarte curate; are grup sanitar comun (trebuie să recunosc, mult mai curat decât al majorității cabanelor montane din România) și duș cu apă caldă (contra cost, adică 10 dirham-1 euro). Și tot aici am servit prima cină pregătită de bucătarul nostru care avea să ne răsfețe și să ne surprindă plăcut cu priceperea sa.

Dimineața ne-a găsit pe toți nerăbdători să începem ”tropăiala”.

Micul dejun ne-a adus din nou împreună în micuța curte interioară a gite-ului; unul dintre cele mai frumoase lucruri pe parcursul acestor ture este că toții membrii echipei trebuie să fie, vrând-nevrând, ”jucători de echipă”.  Toate activitățile se desfășoară împreună cu ceilalți; nu prea există posibilitatea să te izolezi (și nici nu este recomandat).


După micul dejun am lăsat gențile de expediție în grija conducătorilor de catâri (ritual care se desfășoară zilnic, în același mod, pe durata etapelor de trekking) care urmau să se ocupe de transportul lor la următorul gite și, înarmați doar cu rucsacii de o zi, am pornit la drum.

La început valea este destul de largă iar ochii au posibilitatea să îmbrățișeze întinderi mari. Culoarea roșiatică a stâncilor care ne va însoți pe parcursul întregii expediții, ne duce uneori cu gândul la Marele Canion, la o scară mai redusă.

După o scurtă oprire făcută mai mult pentru admira ingeniozitatea unui adăpost construit în peretele stâncos de păstorii berberi, am continuat pe traseul sinuos care urma firul văii. Nu mică ne-a fost mirarea când am întâlnit un vechi autoturism Peugeot care rula nestingherit pe drumul pietruit.

La prânz, am rămas cu gura căscată; bucătarul nostru, împreună cu un ajutor al său, ne așteptau în mijlocul deșertului cu un prânz excelent din care nu au lipsit pastele, orezul, salata și nelipsitul ceai de mentă.


Legat de ceaiul de mentă, trebuie să vă spun că acesta se servește întotdeauna foarte fierbinte, iar ceainicul se ține cât mai sus atunci când se toarnă în pahare.

Vizibilitatea destul de bună ne-a permis să admirăm și vârful M’goun (4071m), al doilea ca înălțime din munții Atlas, după Toubkal (4167m).

După o scurtă siestă, am continuat drumul și în curând aveam o imagine panoramică a satului Ait M’rao, obiectivul primei zile. Satul este unul destul de mare, ocupând ambele maluri al râului care aici are un debit destul de mare și permite practicarea în bune condiții a agriculturii. Privind cum berberii îngrijeau cu atenție fiecare parcelă de pământ fertil, am simțit o oarecare rușine amintindu-mi de hectarele de teren de la noi, lăsate nelucrate, în paragină.

În dimineața următoare am rămas înmărmurit privind pintenul de pământ pe care era așezat gite-ul în care ne odihnisem pe timpul nopții, care era asediat de râu părând să cedeze încetul cu încetul.


Ne-am continuat drumul printre parcelele sătenilor, admirând măiestria cu care își săpaseră mici canale cu ajutorul cărora își irigau culturile. Cât timp am fost pe teritoriul satului am fost însoțiți de copii; aceștia păreau să cunoască foarte bine ”granițele” între care aveau voie să stea pe urmele noastre. Nici măcar o dată nu ne-au cerut bani; dimpotrivă, au menținut permanent o distanță respectuoasă întrebându-ne doar de ”stilou” sau ”bombon”. Deși simpli, au fost un exemplu admirabil de bună creștere.

Aproape de ieșirea din sat am descoperit că ”podul” peste râu era doar un trunchi de copac care unea cele două maluri. Ocazie mult așteptată de prietenul meu Kev, care a hotărât să facem o traversare a râului după toate regulile artei. Sunt convins și acum că toții membrii expediției își amintesc cu plăcere acel moment.


Apa destul de rece a reușit să ne răcorească suficient, măcar pentru prima parte a traseului care trebuia să ne conducă către următorul nostru obiectiv: satul Alamdoune.

În drum spre acesta am petrecut mai mult timp pentru masa de prânz astfel încât să evităm căldura care începuse să pârjolească nisipul deșertului. În casa de oaspeți care ne-a oferit cu generozitate umbra sa l-am întâlnit pe cel mai tânăr membru al familiei, un copilaș de 3-4 anișori, cu niște ochișori mari și inocenți care ne studiau pe fiecare în parte.

Când temperatura a devenit mai suportabilă, am plecat din nou la drum. În curând aveam posibilitatea să admirăm o stână berberă ale cărei sălașuri erau construite în totalitate din bucăți de piatră culese de pe coasta muntelui.

Apropierea de Alamdoune ne dezvăluia întrările în canioanele care fac din acest sat o destinație turistică foarte populară. Chiar la marginea sa alte două expediții își ridicau taberele de corturi și începeau pregătirea cinei. Noi ne-am continuat drumul și curând ajungeam la gite-ul nostru.

Seara, după cină conducătorii noștri de catâri s-au transformat în animatori și ne-au prezentat un show în care am fost invitații de onoare. Distracția a fost una pe cinste, așa încât nici nu am realizat când a venit ora de parcare în sacul de dormit.

Dimineața am început să explorăm primul canion; experiența este greu de povestit, cuvintele neputând evidenția suficient frumusețea și sălbăticia locurilor. Așa că cel mai bine este să las imaginile să vorbească.


Seara, la cină, am avut ocazia să măncăm michwi, adică friptură de miel preparată în stil marocan. Bineînțeles că nu am putut rata ”procesul tehnologic”, mirându-ne de priceperea și rapiditatea bucătarului și a conducătorilor de catâri care au construit cuptorul din lut de la zero în doar 30-40 de minute. Friptura a fost delicioasă, iar cei care au dorit o porție suplimentară au trebuit să negocieze cu Mohamed.


Ultima zi de trekking, în care am parcursul traseul Alamdoune – Boutaghrar, ne-a permis să explorăm un alt canion fabulos.


Târziu, după amiază, am ajuns la capătul etapei de trekking în satul Boutaghrar. Gite-ul în care urma să ne petrecem noaptea era unul foarte confortabil pregătind parcă trecerea spre așa-zisa civilizație.

După o cină bogată, un grup de localnici ne-au încântat cu folclor marocan (ahwach). Târziu, ne-am dus mai fericiți la culcare; a doua zi urma să ne întâlnim din nou cu șoferii noștri pentru transferul înapoi la Marrakesh.


În drumul spre Marrakesh am mai făcut două vizite scurte: una în Ouarzazate unde am putut admira un kasbah (clădire de locuit în care, de regulă, trăiesc mai mult de 20 de familii) transformat acum în muzeu. 

Ceva mai încolo am făcut o incursiune în magazinul de prezentare al unei cooperative care se ocupa cu extragerea și procesarea uleiului de argan (arbore înrudit cu măslinul dar care crește doar în Maroc). Acest ulei este folosit datorită proprietăților sale nutritive, cosmetice și medicinale.


Ajunși pe seară în Marrakesh, ne-am cazat din nou la Riad Omar, pregătindu-ne pentru adevărata întâlnire cu ”orașul roșu” (așa cum mai este cunoscut Marrakesh-ul datorită zidurilor care înconjoară Medina, construite din lut întărit) pe care urma să îl explorăm pe îndelete în următoarele două zile.

Cert este că experiența marocană m-a determinat să îmi doresc să ajung din nou acolo. 

Mai multe informații găsiți pe site-ul meu www.mountainleader.ro (tot acolo veți descoperi și blog-ul meu pe care este publicat integral acest articol).

Mai jos veți găsi și un slideshow realizat cu cele mai frumoase fotografii din expediția în Maroc.

Expediția KEGS în Maroc-aprilie 2011


Autor: Florin Bana
Vizualizări: 7904, Ultima actualizare: Joi, 23 Iun 2011


Comentariu
Fără foto Daniela Bara, Marţi, 31 Ian 2012, 18:56

Felicitari!
O experienta minunata si cu o fila de jurnal de calatorie captivanta.

Daniela

www.edu-excellence.ro

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii