Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Arhiva articolelor Alpinet - ALPINinfo decembrie 1998

Bookmark and Share

ALPINinfo decembrie 1998 - Interviu cu Joe Indianul

Un om de munte, în cinci ipostaze: Joe Indianul

În sfârsit, dupã mai mult timp, l-am cunoscut si eu pe tipul care, mi l-a arãtat un prieten trecând cu bicicleta în vitezã pe lângã noi:,, ãla-I Joe, Joe Indianul! "

-Hai sã vedem cine este de fapt, Joe Indianul?

-Mã numesc Török Ianos si m-am nãscut în 1963, lângã Huedin, în comuna Sîncrai.În prezent, încã sunt necãsãtorit.

- De unde porecla?

- Pe timpul lui Ceausescu, purtam pãrul lung pânã la brâu, ca indienii nord americani.

- Cu ce sport ai luat primul contact?

- Pãi, în cadrul scolii generale, la 10 ani, am învãtat sã schiez de la profesorul de sport, d-I Kozman Stefan, mai întâi în comunã, apoi am "evadat" pe munte. Când venea clubul Vointa pe Vlãdeasa, mergeam cu ei. Noi stãteam la cabana meteo si învãtam sã schiem. În 1979, am iesit campion judetean la schi.

- Cum ai ajuns în Cluj?

-Cu munca. In 1982 am venit în Cluj, si m-am angajat la C. U. G.

-Primul contact cu cãtãrarea ...?

-L-am avut în 1985, dupã ce-am venit din armatã. Un prieten din Huedin -Böndi Francisc, mã tot pistona sã mã catãr. Ideia era cã, Francisc vroia sã mã bage în Salvamont. Eu schiam foarte bine, dar trebuia si sã mã catãr. Primul contact cu stânca l-am avut în Vadul Crisului. Când "m-a prins "odatã acolo, mi-a spus:,, hai cã dacã tot esti aici, sã te catãri ". M-am urcat pe stâncã si ... mi-a plãcut! mai întâi în câteva manse, pentru antrenament, apoi în trasee.

- Pe atunci, existau manse de dificultate?

- Nu, încã se practica stilul clasic, cu scãrite. Peste vreo doi ani, s-a impus stilul liber, care la noi a ajuns " importat " din Ungaria. Cei care l-au impus sunt: Ghitã Pop, Kiss Csaba, Zoli Kovacs. La noi era destul de-aiurea, cãci nu aveam espadrile...Când au venit niste cehi în Cheile Turzii, ne-au luat ca ghizi în trasee si de la ei am fãcut rost de primele espadrile, de fapt niste ghete cu crampoanele tãiate. Totusi, se simtea o diferentã: piciorul era stâns, stãtea altfel pe stâncã ...

-Sã revenim la ideia principalã ...

-Da. Dupã primele trasee în Vad, în toamnã m-am înscris la clubul Vointa, condus de d-l Gyöngyösi Miklos. În iarnã am si participat la alpiniada din Retezat, apoi la alpiniada de varã în Herculane. In `86, am luat locul 4 la compionatul national. În `87 sau `88 am fost si arbitru federal la concursuri. Apoi, dupã ce m-am bãgat în Salvamont în `87(condus de d-l Mititeanu), participam si la raliuri, unde am luat de douã ori locul 2 si odatã locul 4. Tot atunci am câstigat si de câteva ori, " Cupa Bãisoara " la schi. Eram în formã, mã duceam în chei frecvent. Deja stilul liber pãtrunsese puternic. Au bãtut si ungurii trasee în poligonul unguresc, deci aveai unde sã exersezi.

-Ce echipament foloseati?

-Apãruserã corzile " Libero ", de Oradea. Bucle express nu aveam dar confectionam noi, din chingã. În `86 a început Ghitã sã facã espadrile, cu talpa intr-un cauciuc de Turda. Tot în acea perioadã, am putut face toate traseele din chei, la liber. Aveam si conditie fizicã si ceva echipament.

-Ai fãcut chiar si Psihedelicul?

-Am fãcut doar primele douã lungimi din el, pentru cã doar atât fusese deschis.

-Care ar fi, dupã tine, cel mai fain traseu din chei?

-Cipchesul! Este excelent! De multe ori l-am parcurs în circuit, adicã: intrat în Suspendat, fãcut prima lungime, coborât în rapel si fãcut douã lungimi din Pisica Neagrã, retras pe zurusul Cetãtii, urcat la Cipches, coborât în rapel pe partea cealaltã, apoi fãcut Tyo - Tyo. Si cu asta, nu s-a încheiat ziua. Mai merge fãcut ceva lejer prin Poligon...

-Îti plac mansele de dificultate?

- Nu! Mie nu-mi place sã urc si sã cobor în acelas loc. Mult mai interesant este într-un traseu, deja prinzi înãltime, panorama este cu totul alta, este o plãcere, mai ales cu un coechipier adecvat. Când esti cu un prieten , ajungi sã-l simti cum se miscã, fãrã sã-l vezi, doar prin intermediul corzii. Devii un "tot" care încearcã sã se apropie cât mai mult de munte, de stâncã, sã devinã parte integrantã din ea. Sã luãm de exemplu traseul " Ferénci ". Urci cu prietenul pânã sub " Pripoane ", vezi cheile, pripoanele; apoi treci prin " furcã " si dincolo, esti într-o altã lume; liniste profundã...Urmeazã traseul, în care comunici cu stânca, o simti. Totul devine ireal.

Într-un traseu, nu e bine sã te grãbesti; trebuie sã-l simti. De aceea, înainte de a intra, stai putin, te uiti la el, îl gândesti. Multi se reped pe stâncã si hop! îi respinge înapoi. Apoi, când esti în traseu, trebuie sã fii calm. Eu niciodatã nu zbier la secund, chiar dacã a fãcut o gresealã. Capul de coardã cu secundul, trebuie sã fie pe aceeasi lungime de undã, sã aibã încredere unul în celãlalt. O echipã puternicã, nu se limiteazã la a avea doar cãtãrarea în comun ci si în particular. Trebuie sã se cunoascã foarte bine, din toate punctele de vedere. Numai în aceste conditii, cãtãrarea devine o plãcere, o artã, un mod de comunicare cu stânca si natura în general.

- Ce pãrere ai de " clasici ", cei care merg cu scãrite?

- N-am nimic înpotriva lor. Ei privesc stânca într-un mod, eu în alt mod. Ei nu se mai uitã dupã prize, în traseu, ci dupã pitoane. Eu încerc sã gândesc pasajele. Multi, când ajung la pasul "tare", sunt stresati de o eventualã cãdere si nu se mai pot concentra. Pentru mine, ideia de cãdere este exclusã din minte, pe perioada traseului. Am cãzut, nu-I nimic. Echipamentul actual, îti permite sã fii relaxat în traseu. Dar asta nu înseamnã sã fii neatent, nici chiar la pasajele lejere, unde spui cã treci fluierând. Multi, aici gresesc, desconsiderând pasajele mai usoare.

- Ce grad de dificultate ai atins?

-Maximum, a fost 9-, în Hustánc. (din poligonul unguresc)

-Premiere ai fãcut?

- Am bãtut câteva trasee de dificultate, dintre care as aminti: Extazis (8-), Echos (7+), Krampus (7) în Cheile Turzii; Vulpea (8), In memoriam (8-), Între Ploi (7) în Vadul Crisului si Hungry days (6+) în Bãile Herculane.

- Ce zonã de cãtãrat, îti place mai mult?

-Am fost si prin Costila, pe conglomerat - unde-am fãcut 23 August si Veverita, ultimul la liber - si în Bicaz, unde-am fãcut Santinela de la Gâtul Iadului, Armata, A 20-a Aniversare, Turnul de fildes în stilul clasic si Lacrima de piatrã, Alveolelor, Raza Soarelui si Fisura Neagrã, la liber. Cred cã as pune semn de egalitate între Cheile Bicazului si Cheile Turzii. În Bicaz, peretii sunt mai impresionanti, de fapt toatã zona-I deosebitã.

-Ce s-a întâmplat dupã revolutie?

-În `90, am iesit din Salvamont, pentru cã era o " mâncãtorie " foarte mare. Apoi, am lãsat-o mai moale cu cãtãratul, desi continui sã mã catãr.

-Au apãrut alte prioritãti?

- În `90, mi-am cumpãrat o cursierã cu 15 000 de lei, si-am început sã bat soselele

-Singur?

-Mai eram cu doi amici, Bocor Romeo si Marian Claudiu. Plecam în circuite, cu un rucsãcel în spate ca de exemplu: Cluj - Sovata -Gheoghieni - Lacu Rosu - Borsec - Cluj sau Cluj - Arad - Beius - Stâna de Vale - Cluj.

-Si unde dormeati?

-La cunostinte, la hotel, pe unde puteam. Ideia era sã nu avem bagaje la noi. Rucsãcelul avea cel mult 6 kg. Astfel fãceam în medie 35 km / orã si 260 - 300 km pe zi.

-Ce traseu ai recomanda amatorilor?

-O rutã simpaticã este: Cluj -Tarnita - Mãrisel - Belia -cascada Rãchitele - cabana Vlãdeasa - Bologa - Cluj. Când munceam în Ungaria, am plecat cu bicicleta la Budapesta. Am fãcut 17 ore. Mai sunt o multime de rute interesante, atât pe sosea, cât mai ales prin zone montane.

-Nu te-ar interesa turul României?

-Acum nu. Circulatia pe sosele a devenit din ce în ce mai mare, ca sã nu vorbesc de smog. Prefer un drum de pãdure, unde este liniste si miroase frumos.

-De la rutier, ai trecut la mountain bike.

-Da, cred cã era inevitabil. La primele concursuri, am participat cu biciclete împrumutate, de la prieteni. Era destul de prost, deoarece nu puteai da un randament maxim pe o bicicletã necunoscutã. Mai târziu, mi-am luat eu una, de vreo 4 000 000 lei. În acelas timp, am început sã particip la concursuri de triatlon, în special la concursul organizat de " Studmont Sport " din Sibiu, la Bâlea. Aici am luat locul 2 în `95, 3 în `96, 7 în `97 si 6 în `98. Traseul este în general acelasi: Lacul Scurei - unde avea loc proba de înot, apoi proba de ciclism pe Transfãgãrãsan, pânã la Bâlea, continuat cu alergare, prin jurul cãldãrii. Diferenta de nivel totalã este de 1 500m

-Pentru concursurile de mountain bike, faci un antrenament specific ...

-Antrenament fac când am timp liber si doar pe perioada campionatului. Plec cu Romicã, în Fãget, unde tragem tare o orã jumãtate, apoi venim lejer acasã. Datoritã antrenamentului am putut sã ies campion national la mountain bike, categoria amatori, pe `97 si `98. Încã nu s-a disputat finala pe anul acesta, dar dupã punctele acumulate de-a lungul etapelor, eu sunt lider.

-Acest antrenament îti permite sã te catãri în continuare în bune conditii?

- Nu prea, pentru cã antrenamentul pentru "biticli "este opus celui pentru cãtãrat. Dacã de exemplu, trag douã sãptãmâni pentru cãtãrat si ajung la un anumit nivel, dar particip douã zile la o etapã de "biticli ", am pierdut toatã conditia fizicã, parcã se scurge forta din mine. Totusi, chiar dacã nu mã catãr 1-2 luni, merg lejer în trasee de 7+. Experienta îsi spune cuvântul.

-În toti acesti ani, în care te-ai ocupat de cãtãrat, ciclism, concursuri de mountain bike si triatlon, ai renuntat la schiat?

-Nu! Iarna a fost si este dedicatã schi - alpinismului. Nu-mi place sã cobor pe pârtii oficiale, unde este aglomeratie si gãlãgie. Prefer linistea muntilor. Mai târziu, m-am apucat si de schi extrem, pe pante de pânã la 65° . Mergeam mai ales în zona Bâlea Lac, împreunã cu Tibi Macovei, Munteanu Adrian, Zoltan Borta (care acum îi plecat la Camel Trophy), încã un tip Pusa, din Sibiu ...Perioada idealã era primãvara.

- Cu echipamentul cum stãteai?

-Eu am niste schiuri " Head Traction "pentru extrem, iar pentru schiul de turã (pe care am început sã-l practic din `96) primele schiuri au fost " Rossignol " cu legãturi Silvreta 404. În `97 am participat la etapele campionatului national de schi- alpinism. La Borsa am iesit pe locul 2 dupã timp, dar neavând coechipier, nu am intrat în clasamentul general. La Sâmbãta, am luat locul1. În urma acestor rezultate, am fost selectionat pentru lotul national, condus de d-l Nae Olteanu. Anul acesta, în aprilie, am participat la Campionatul European, organizat în Elvetia la Plant du Bex, în Alpii Muverani, la 70 km de Mont Blanc. Am iesit pe locul 57 din 360 de participanti. Mi se pare bun, dacã tinem cont cã a fost prima participare. La anul, deja stim ce si cum.

-Dupã concurs, nu te-a interesat si ceva ture pe munte?

-Am fost si în Zermatt, sub Matterhorn, unde-am schiat si am vrut sãurcãm pe Matterhorn, dar eram cinci si n-aveam echipament decât pentru doi. În plus, eram stresati de timp, cãci ni se expira viza.

-Planuri de viitor?

- As vrea sã cobor cu schiurile de pe Mont Blanc si Monte Rossa. Din punct de vedere al cãtãrãrii, ori mã cãsãtoresc si renunt , ori revin în prim plan.

-Dacã sintetizãm activitatea ta sportivã, ar fi cam asa: 25 de ani pe schiuri, 13 ani de cãtãrare, 8 ani de rutier, 4 ani participant la concursuri de triatlon si 3 ani la concursurile de mountain bike. Tu cum te-ai defini?

-Eu? Eu sunt un om de munte, un montaniard!

Marian Anghel

Iunie 1998

Autor: Clubul Alpin Galati
Înscris de: Clubul Alpin Galati
Vizualizări: 6345, Ultima actualizare: Joi, 10 Oct 2002


Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii