Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - 1 septembrie 2007 :: Potecile copilăriei - Măgura Stânii

  • Alpinet
  • Articole
  • 1 septembrie 2007 :: Potecile copilăriei - Măgura Stânii
Bookmark and Share

1 septembrie 2007 :: Potecile copilăriei - Măgura Stânii

      M-am intors in valea copilariei. Lungul drum de tren, spre Cluj, apoi cei 70 de kilometri pana la Popasul Romanilor, m-au dus cu multi ani in urma. Mi-au adus aminte de vremea cand treceam Mesesul (asa cum este denumit de localnici muntele Magura Stanii), pe drumul de care, sa ajungem la furat cirese prin livezile Zalaului, sau cand mergeam in Druia, la cules mure, ca sa strangem si noi un ban peste vara.   De ce Meses, de ce aceste “dealuri” ?, cum le-au zis unuii prieteni. Pentru ca, poate, aici am simtit prima data ce placut este sa privesti relieful.
     Dupa-masa, ajung in casa copilariei, pe Valea Stanii, intampinat de ai mei parinti, si cu mare pofta de odihna. Las farmecul potecilor pentru a doua zi …

     Sambata, 1 septembrie 2007.

     Prima zi de toamna. Dimineata soarele si-a scos nasul pe cer, dar norii de pe la hotarele satului nu-mi prevestesc prea bune pentru azi. Cu greu ma las convins de Dora sa pornim la drum. Sa va zic cateva despre locurile astea. Satul Stana, este parte a orasului Zalau, desi de acesta este despartita de culmea muntoasa a Mesesului. Aflat pe Valea Stanii (sau a Chichisei cum este numita la varsarea in Valea Agrijului), la o altitudine de 250-350 metri, sta ca intr-o groapa, valea fiind ingustata la sud, in zona Delnitei (un toponim care are legatura si cu faptul ca aici este zona de pasunat a satului).


Casa copilariei

     Spre nord, se ridica Magura Stanii (716 m), unul din ultimele varfuri inalte ale Mesesului (cel mai inalt este Magura Priei – 996 m – aproape de pasul Ciucea), iar spre sud, urmarind Valea Stanii poti sa ajungi in valea mai larga a Agrijului (afluent al Somesului).
     Noua, celor din partea de jos a satului (din centru in aval), ni se spunea “broscari”. De ce? Nu mai tiu minte, da` stiu ca permanent au existat orgolii intre “suseni “ si broscari, multe degenerand in mici conflicte de pusti tafnosi. Si cand mergeam la scalda, si cand mergeam “in sat”. Au trecut ani de la timpurile alea, si parca tot satul s-a schimbat. E mai pustiu, nu vezi atata lume tanara. De fapt, populatia a si scazut de la aproximativ 500 in 1989, la circa 350 de insi, in prezent (spusele lui Vasalica lui Gavriluc, unul din cei mai buni cunoscatori ai mersului satului). Multe case, fiind parasite de ceva vreme, au inceput sa se degradeze, sa crape peretii, sa stea sa se prabuseasca.


Case darapanate, in Stana

     La primul shicator (denumire locala pentru ulita), intalnim pietrele drumului roman. Este interesant, ca acest drum, ce lega castrulul de la Romanasi, de cel de la Porolissum, a ramas la suprafata in multe locuri. Cel putin, in zona cimitirului, inca mai este folosit ca drum de catre localnici. Nu avea nici o legatura cu drumul sarii (Napoca – Romanasi – Romita – Porolissum), ci era doar unul local, si probabil cu scopuri mai mult militare - pe culmea Mesesului era limesul nordic al Imperiului (nota: limes = granita fortificata).
    Am lasat in urma shicatorul, si drumul ce ducea la biserica cea noua. Pana in centrul satului nu e mai mult de jumatate de kilometru, de la startul traseului nostru, de azi. Trebuie sa urcam pe Ijileu, dealul din spatele scolii. De aici, pulsa viata satului, pana acum vreo douazeci de ani. Pozitionarea acestui deal, cu perspectiva spre aproape tot satul, transformase din el, locul de “anuntat stirile locale”. Un nene, se urca pe Ijileu, si cand suna din goarna, de trei ori, toata lumea iesea in drum sa asculte vocea puternica: “Sa se stie ca …” Asa incepea totul. Vestile de la centru, de la Zalau, erau astfel transmise catre tot satul. Si apoi incepeau zvonurile …
     Urcam pe Ijileu, pe panta abrupta, printre pruni si meri pitici, oprindu-ne din loc in loc in iarba inalta. Nu puteam sa nu arunc privirile catre tot satul. Frumoasa panorama se deschide de aici. Uite Magura Stanii, cu culmea usoara ce se lasa pe langa Berindei spre sat (pe unde si coboara drumul asfaltat de la oras). In capatul culmii se vede coasta Priloajelor, denumire data de la marginea satului, spre confluenta dintre Valea Luncii si Valea Stanii (in capatul de jos al satului). Din vale, spre casa lui Gheorghe din Deal, ultima din sat in drumul spre Zalau, este zona cu gradini si case “din Dos”. Dincoace de vale, spre est se ridica dealul impadurit, cu cota 414 (Varful Dealului sau Dealul Rusilor). Acolo ar fi hotarul satului dinspre Jac. Inca este totul verde, inca toamna mai are de lucrat pentru a se instala. Si inca e vreme buna de colindat.


Costa Ijileu, si o parte din Sat (aprilie 2007)

     Dupa turul de orizont, pornim iar spre varful dealului. Trecem pe langa o coasta cu solul puternic erodat. Asa este de cand o stiu eu, de mic copil. Apoi poteca se strecoara printre niste tufe de maces si iese in marile livezi din varful dealului. De aici in sus, la zona, ii zice Dealul Topilor, cu cateva case izolate de restul satului. Tin minte ca pe aici locuia o familie foarte numeroasa, cu vreo 10-11 copii. Lasam in dreapta o vie, cu strugurii frumos copti (as fi vrut sa iau unul, dar trebuia sa sar un gard cam neprietenos), si trecem printr-o livada de pruni, prin care poteca s-a pierdut. Da` lasa, ca-I Marinica la cules prune, si ne indruma el spre iesirea in shicatorul ultimelor case, fara sa fim nevoiti sa sarim vreun gard.


Satul Stana, vazut de pe Ijileu

     Am ajuns la capatul de sus al satului, la o altitudine de 400 metri. Prin urmare, avem o diferenta de nivel de o suta cinczeci de metri, din marginea de jos pana in cea de sus. Destul de mult pentru un sat. Nu prea mai cunosc de aici coclaurile. Cand mergeam la cirese, ieseam din sat prin Valea Stanii, pe shicatorul Drevestilor, si ieseam mai sus, aproape de Druia. Dar e vizibilitate buna, si nu avem cum sa ne ratacim.
      Din stanga, dinspre Valea Stanii, vine un drum de caruta, mai bine conturat decat cel pe care ne aflam. Se pare ca ala ar fi vechea cale de acces de la Stana la Zalau. O fantana parasita, se poate vedea in stanga, intr-o vaioaga. Am inteles ca ar fi vreo doua in zona asta. Cel putin cea de mai jos are cu siguranta apa (Fantana Martioara), si un izvor destul de puternic, si se pare ca e principala sursa de alimentare cu apa a Vaii Stana. Pe dreapta, cum urcam, avem Dealul Topilor (cu cota maxima de 441 m), pe care vine un drum de care dinspre dealul Rusilor. Pe aici apar multe fenomene de degradare a solurilor si asa nu prea stralucite. E o zona cu multe tufarisuri, pe care culturile agricole nu s-au prea impamantenit (mai mult cartoful si porumbul). Ici colo a mai ramas cate un colt de padurice, din marile paduri ce acopereau zona (s-au facut multe defrisari dupa 1921, la improprietarire, pentru ca nu era suficient teren arabil). Trec pe langa Padurea La Brazi. Interesant toponim, pentru ca brazi nu-s, ci doar ceva pinet in amestec cu fagete. Totusi, localnicii spun la molid, brad, si la pin, molid. E posibil sa fi fost ceva molidisuri pe aici care sa fi dat denumirea asta. Este o zona interesanta, in care rasinoasele coboara, in amestec, pana pe la 400-500 metri altitudine, desi nu e versant expus pe nord.


      Valea Stanii e presarata cu zone de calcar iesit la suprafata (calcar izolat dar nu pana la nivelul de olistolite). De altfel, versantului stanean al Magurii, i se mai zice Dealul Piatra Alba. Pe aici, prin valea Stanii este si o casa izolata (la Viorica din Meses). Interesant cum aleg unii oameni sa traiasca izolati…
     Pe drum intalnim multi muroi, cu fructele coapte. Paradisul Dorei … Cu o greu o conving sa nu piarda prea multa vreme printre mure, dar sincer asta fructe mari nu am vazut niciodata, si nu ma pot abtine sa nu dau si eu iama prin tufarisurile intepatoare.  In zona asta gasesti atatea fructe de padure … de la simplele mure, pana la meri si peri padureti, cu jucarelele mici si acrisoare.
     Am ajuns pe cumpana de ape dintre Valea Stana si Valea Druia. De aici, un drumeag, coboara pana in firul apei, unde se gaseste Izvorul lui Groza. De la fantana asta se intra in Druia, in paradisul zemurisurilor si al murelor. Aici veneam sa culegem mure, in canceuri sau badoace, de le duceam la Gavriluc sa luam bani pe ele (se colectau pentru centrele din Zalau). Druia e o veche taietura (e posibil sa se fi defrisat la ras), peste care au crescut numai zmeureturi si muroi. Mai duc pe aici, ciobanii, oile la pascut, dar sun putine partile bune de pasunat. Predomina tufarisurile pitice. De sub Druia, in aval, coboara Valea Druii, care dupa ce trece peste o cascada, curge pe langa casele Mariei din Druia (unde am fost in aprilie), pentru a forma dupa confluenta cu un paraias (in locul numit “La Huda”) valea Jurtenii, ce curge spre Viile Jacului si se varsa in Agrij. Valea Druii (Jurtenii) are circa 8 km de la ivoare si pana la varsare (aproape ca si valea Stanii, cu 7, 5 km). Deasupra taieturii, intre molizi desi, se inalta varful de 681 m al Druii.


      Pe la cascada am fost acum vreo 15 ani, dar nu mai tin minte zona. Stiu ca e o potecuta pe sub Druia, pana la caderea de apa. In viitor, am sa o caut. A inceput sa devina atat de interesant sa redescopar toate aceste locuri, dar acum mai mult cu ochi de geograf, incercand sa culeg toponimele, sa inteleg geomorfologia locului, sa pot aduna informatii care in viitor poate mi-or fi trebuincioase.
     Dincolo de Valea Jurtenii, se mai vede un fir de vale. Este Valea Pomatului (trecuta pe harta topo 1: 25.000 ca fiind Valea Prunetului (consider ca este o transcriere eronata, pentru ca si Vf. Pomat e trecut ca Dealul Pomilor). Ca tot vorbeam de Magura Pomat (502 m) … de aici, de unde suntem amandoi, acum, se vede bine dealul pe care a fost construit orasul Porolissum. Era cel mai nordic municipiu al Daciei si desi era langa limes, castrul de aici nu avea rol de aparare al limesului, ci de aparare al orasului. De aici, se vede bine jumatatea de oras de pe versantul sud-vestic, cu amfitearul si baile romane. Daca esti ager in priviri, poti descoperi Poarta Praetoria, cea frumos reconstituita, in anii 80-90, de catre Muzeul de Istorie din Zalau. Locurile astea sunt pline de istorie. Dar despre Porolissum va voi povesti in alt jurnal, ca tot am fost pe acolo. In linie dreapta nu-s mai mult de 3 km pana la ruinele orasului.


Magura Stanii (716 m)

      Intram inspre padurea de pe Magura Stanii. Este o prelungire sudica, peste culmii, a marii paduri Meses. Drumul de caruta traverseaza o zona calcaroasa, unde localnicii au fost nevoiti sa sape in piatra drumeagul. E ca un mic defileu, de vreo douazeci-treizeci de metri lungime. Dora descopera pe stanga, cateva gauri in piatra (ca niste sifoane ale unei pesteri). Deh, nu-mi dadusem seama ca suntem langa Huda Oroiesilor (o mica grota in calcar, cu urme de foc inauntru, si cu ceva inscriptii romane). Acum douazeci de ani se putea intra in ea, intre timp s-a prabusit intrarea, si doar un copil mic se poate strecura tarat inauntru (sala e mare in schimb). Doar ca nu am gasit pestera, ca intrarea era inspre valea Stanii, undeva mai jos. Altadata …


Stramtoarea de la Huda Oroiesilor

      Traversam paduricea iesind intr-o poiana mai larga, cu urme de vetre de foc. Pe aici, spre dreapta, se desprinde un drum de caruta (care se pare ca duce spre satul Moigrad, sau spre Ortelec, prin culmea Meses). E drumul pe care-l prinsesem in primavara, urcand din Valea Druii spre Dealul Comoarei. Intoarcem o ultima privire spre Valea Stanii si satul pitit in fundatura, pentru ca intram in padurea deasa de faget, ce acopera Magura Stanii. Pe aici sunt si zone de molidisuri compacte, care par a fi plantate acum cateva zeci de ani. Intr-o mica sa intalnim drumul de pe Druia, la o altitudine de 625 m. De aici, un vechi marcaj turistic, coboara la Tabara Meses (si de acolo, inspre Zalau). E vechiul drum de care, pe care-s duceau stanenii laptele la oras.
      Cotim la stanga, pe un drum mai putin pronuntat, dar sigur, peste culme. Incet incet castigam altitudine, si dupa ce traversam un luminis, bogat in muroi, vedem magura si releele TV de pe ea. Urcam tot mai pronuntat, pana trecem de 700 metri, pe un drum napadit de tufarisuri, nefiind folosit de multa vreme. Sus, printre releele TV, intalnim borna de piatra cu cota 716 m. Asta este Magura Stanii. Acum imi pare rau, ca nu am cautat prin zona urmele turnului roman, parte a limesului imperiului. Exista multe semne ale civilizatiei imperiale prin Magura Stanii. Turnul roman de pe Magura Stanii facea parte din sistemul defensiv roman, sectorul Culmea Mesesului, al limesului provinciei Dacia. Actualmente amplasamentul obiectivului se prezinta sub forma unei gropi largi cu marginile mai ridicate. Zidurile au fost scoase cu mult timp in urma, iar la suprafata apar fragmente de tegule si rare bucati de ceramica.
Turnul II de pe Magura Stanii facea parte din categoria turnurilor cu camp de observatie foarte larg spre exterior si cu legatura directa cu mai multe turnuri din sistem, precum si cu castrul din sectorul respectiv (Porolissum si Romanasi). De altfel, in valea Zalaului, dincolo de Meses, se aflau dacii liberi (se cunoaste satul Valea Matii, veche asezare dacica, cu stranse legaturi cu imperiul).
     N-am zabovit prea mult printre relee, si mergand spre vest, am intalnit cladirea cea mare, cu curte imprejmuita si multe custi de caini prin interior. O jigodie mica mica chiar s-a luat dupa noi, foarte jucausa si lipicioasa. Tot ii plac Dorei, catelusii. Interesant este, ca aici, GPS-ul mi-a aratat o cota mai mare (718), decat cea de la borna. Si intr-adevar pare mai inalt. N-am aflat inca de ce...
    Drumul de masina, marcat cu banda albastra (turistica), ce duce spre Pasul Meses (605 m) coboara destul de puternic. Nu trebuie sa tinem de el, ca ajungem mult prea jos in soseaua Cluj – Zalau. Asa ca ne abatem spre stanga, pe niste drumuri de caruta. Unele-s mai vizibile, altele se pierd in padure, dar incercand sa nu fac serpentine prea in dreapta, dau din unul in altul, tot incercand sa nimeresc spre Popasul Romanilor. Acum ma oftic ca mi-am sters din aparat punctele luate in primavara (la Popas), ca sa imi dau seama incotro sa ma indrept. Ma ghidez doar dupa harta topo. Intr-un final dau de un drumeag mai zdravan, prin fagete placute, care se pare ca se apropie spre lumina. Printre ultimii copaci, ghicesc casele din marea poiana de la Berindei. Am iesit bine. Pe o viroaga rupta de ape, cobor spre gardul unor acareturi, nimerind pe aleiile dintre constructii (au luat intre timp nume de strazi, ca s-a facut intravilan aici), in latraturi de caini, mai mult sau mai putin galagiosi. In scurt timp ies la soseaua locala, ce duce spre satul Stana. Am nimerit aproape de cabana amicului Gelu (FRTS), de unde se porneste la vale o viroaga puternica ce formeaza Paraul Dracului, dupa ce trece de casele de la Iertas (suntem in bazinul de receptie al Vaii Luncii, singurul afluent mai serios al Vaii Stana, format de la confluenta Valceii Plesita cu Paraul Dracului, in locul numit Ierticiori – unde e si o fantana, La Sipote).

      N-apucam prea mult sa ne odihnim, si sa privim inapoi spre Magura Stanii, ca un Mercedes vechi se apropie de noi ... Ce bafta! Vasalica lu` Gavriluc ne culege din drum, si ne scuteste de cei 3 km de sosea pana in sat. Am ajuns acasa, si in camera noastra, pun pe laptop informatiile topografice culese pe teren, si de la ai mai batrani de aici (badea Tarzan, aflat in vizita pe la noi, un om mai dintr-o bucata, da` cu multe in cap, stie destule despre toponimia satului).

       Mi-au ramas multe alte locuri de umblat prin bazinul Stanii, si mi-am promis ca fiecare ocazie de a ajunge acolo, o voi folosi ca sa culeg informatii si istorii despre zona. Cine stie! Ne-om intalni iara, mai la toamna...


Track GPS, Magura Stanii
Album foto (ALPINET) din tura
Autor: Emi Cristea
Înscris de: Emi Cristea
Vizualizări: 10204, Ultima actualizare: Vineri, 14 Sep 2007



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii MESES  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Orasul Zalau-Culmea Meses-Dealul Pietrisului-Magura Pomat (Porolissum)-Comuna Moigrad

 

Comentariu
gabriel-antonie lazarovici gabriel-antonie lazarovici, Joi, 13 Sep 2007, 19:44

Foarte frumos! Nu trebuie sa uitam niciodata de unde am plecat. Chiar daca inaltimea lor este mica, au farmecul lor, iar pentru copilul de atunci au reprezentat, sunt sigur, o aventura grozava.

Fără foto Paula Suciu, Duminică, 22 Mai 2011, 22:33

Ma bucur foarte mult ca am gasit acest articol. Mi-a trezit multe amintiri din copilarie si din povestile buniciilor. Felicitari pentru acest articol. Abia astept sa il arat tatei.:-)

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii