11 martie :: Coada Pietrei Mari (1830 m) - Cabana Piatra Mare (1628 m) - Familiar - Dambu Morii (670 m)
Cu ce sa incepem dimineata? Cu o cafea fierbinte. Merge. Dar mai intai de toate trebuie sa iesi din sacul de dormit. Cu greu m-am lasat convins. Si probabil ca mai zaceam mult si bine in cort, de nu m-ar fi zorit necesitatile fiziologice. Ma cuprinsese „febra” dinspre zori de zi, da` mi-era asa lene sa ies din caldura cortului, ca sa dau nas in nas cu vantul...
Bucegii, Piatra Craiului si Piatra Mare |
Aaah, sa nu uit. Adierea de cu seara s-a transformat peste noapte intr-un vant tare. Din jumate in jumate de ceas, ma trezea cate o rafala mai hotarata, scuturand tot cortul. S-a trezit si Andreea, speriata, dar am asigurat-o ca la trei insi in cort, e mai greu sa zbori cu el de pe varf. Si nu-i urgia afara... Intr-un fel, dublura din fata, a cortului, a facut mult bine pe suflatura, ca a diminuat efectul mecanic (mai ales ca eu nimerisem sa fiu sacrificatul de la marginea dinspre vant, a cortului.
Am iesit cu greu din cort. Soarele daduse de mult peste noi, si cam incinsese atmosfera dinauntru. Nicu era de mult pe afara (apucase, impreuna cu Flueraru, sa viziteze imprejurimile la rasarit). Ehh, ce sa mai ies si eu, cand or fost altii la pozat. Ma bucur si eu de fotografiile lor si de somnul meu.
Incet incet, scot toti nasul de prin cort. Incingem o cafea, plimbata din cana in cana, pe la toti, si prindem chef de viata. Ce sa facem azi!? Abandonam planul de a cobori prin Tamina (aveam mult sa ne intoarcem pe sosea pana la masini), si daca tot ne decidem sa coboram pe Familiar, mai avem timp de zabovit pe sus. Intre timp, apar cei de la cabana, cu rucsacii pregatiti de drum, si ne intelnesc pe noi, pregatiti sa le spunem ca au urcat cam degeaba pana sus, ca avem cale inapoi.
In timp ce ne tolaneam pe la soare,
rand pe rand, grupuri de turisti, urca dinspre Tamina spre varf, sau coborara spre Tamina, trecand pe langa noi, si privindu-ne usor mirati. Deh, nu intalnesti in fiece zi de iarna, corturi cu flamura in vant, pe varful Pietrei Mari. Ne-a distrat ca jumatate din cei ce coborau de la cabana, aveau parazapezi galbene, de parca erau frati (facuse ceva vanzare Atti la cabana, hehe).
Descoperisem un loc bun de fotografiat. Inspre capatul platoului, partea de est, stiam ca vom prinde frumoase perspectiva spre Piatra Scrisa si spre Piatra Mica a muntelui. Banuiam ca descoperim vederi nestiute altfel, caci din poteca turistica nu ti-e dat sa vezi astfel de minunatii. Si incepem frumos, urmatoarea ora, pierduta la shooting, pe marginile prapastiilor de la Piatra Scrisa. Te bucuri de tot ce prinzi cu vederea: Garcinul cu cele doua fire de vale, muntii tacuti ai Rentei si Vaidei, culmile stiute ale Neamtului, Grohotisului si Ciucasului, dar... dar, mai ales peretii reci ai Pietrei Scrise. Pe crestet, o cornisa si-a tot adunat brauri brauri, agatate desuprea unui jgheab inclinat, peste care se strecoara poteca de scurtatura... te cam ia cu fiori vazand traverseul (nu-i atat de fioros, dar nici pasnic nu e... si iar imi trecura prin minte amintiri din acel martie 1997, cu ceata si cu fasaitul zapezii curgatoare). Cu greu ne-am urnit intr-un final spre corturi.
Iar ajunsi sus, la tabara de noapte, ne-am apucat de demontat toata sandramalele, cu parere de rau ca trebuie sa coboram. Ne despartim de cativa prieteni, caci Carmen cu Matei si Raluca coboara pana la urma spre Predeal (unii pe jos, altii pe schiuri), iar din cei cinsprezece, ramanem mai putini.
Iar rucsacul in spate, iara greutatea nedorita. Parca nu s-a usurat cu nimic. Doar coborarea spre cabana e mai linistita. Nu mai insist asupra locurilor, dar trecuti bine de pranz, intram in cabana vesela, plina ochi de montaniarzi. Ca surpriza sa fie mai placuta in fata cabanei dau de Tibi (urcat acum prin canion), iar la o masa in cabana, gasim pe Ioana si Eliza, prietenele noastre din Brasov. Se inmulteste grupul.
Piatra Scrisa, Sura de Piatra si Piatra Mica - in dreapta, Valea Garcinului |
Ne insiram iar in mamaligi, ciorbe, omlete, si ce ne mai doreste pofta. Graba nu-i, ca pana la Dambu Morii ajungi repede. La masa vecina, surpriza, iar, Raluca din Ploiesti, cu care ne cunoscusem in ianuarie in Malaiesti. Mica lumea... E placut, sa-ti intalnesti cunoscutii in varf de munte.
Atti, cabanierul, imi vinde un pont. In seara cu eclipsa, sapase cu Doru, pe jgheabul de sub captarea de apa, o frumusete de grota, intr-un strat de zapada, gros de patru metri. Uhh, cum o luam la picior, intr-acolo. In jgheabul inclinat puternic, un mic sant duce in grota rece, in care incap vreo trei, inghesuiti bine (lasa ca la gramada e si caldura mai mare la somn). Sapasera oamenii vreo patru ore, ca sa realizeze adapostul. Dar mi-ar fi teama sa dorm in el, si sa ies noaptea la „plimbare”, ca din gura santului, e direct jgheabul in jos, spre Garcini. Saritori n-are... da` e suficient sa te culegi de prin brazi, si sa urci vreo doua ore toata valea. Vorba lui Doru; cand o fi cabana plina... mai cazam si pe aci, la pret mai mic, ca nu-i atata confort. Hihi.
Cu greu ne luam rucsacii in spate. Unii raman la cabana, sa-l astepte pe Tibi, altii (eu, Dana, Adi, Cristina si Andreea), coboram usor spre Familiar, sa ajunga si oamenii devreme la Cluj. Pe dupa Puscas ne lasam la vale spre poteca, trecand printr-o frumoasa padure de brazi, pana scoatem iar nasul la soare in Poiana Livada Mare. Aici, spre dreapta, lasam poteca Pietrei Mici,
marcata cu banda albastra. Au trecu multi ani de cand nu am mai coborat pe acolo... si e unul din cele mai frumoase trasee ale muntelui (Pestera de Gheata de sub Gatul Chibei; Drumul Tiganilor de pe sub Sirul Stancilor). Livada Mare o strabatem prin soare, si ajunsi undeva la 1400 metri altitudine, intram in umbra padurii. Zapada incepe usor usor sa lase loc smocurilor de iarba, si uite asa, pe nesimtite, intram in promenada Familiarului, cu ale sale bancute frumoase de odihna (pe care incapi si tu si rucsacul din spate). De data asta nu mai casc ochii aiurea dupa poteci nemarcate (ma lamurisem cu patania din noiembrie, cand m-a prins noaptea agatat in padure, deasupra Sipoaiei si Daschiei, de nu stiam pe unde sa ies).
Interesant semn turistic: „Loc pentru fumat”. Am mai gasit asa ceva prin muntii Vrancei, pe la Casini. De ce ne imbie la vicii!? Am fost si eu ani de zile fumator, dar cu asa indicator pe munte n-am fost de acord nicicand. Cati si-ar lua chistocul de tigara, in rucsac, sa-l arunce la container!? Foarte putini... Si vii pe munte sa-ti rupi plamanii cu o tigara, dupa ce ai tras o ora de tine, la urcus... efort inutil.
La poalele muntelui, acolo unde se aduna firele de vale, linistea este deranjata de zgomotul unui ATV. Din fericire natura mai pune cate o piedica, astfel ca un copac cazut peste drum ii reteaza elanul, interesantului de la volan. Deh, voia sa o impresioneze si el pe domnisoara din spate, imbracata cu un tricou numai bun de astfel de aventuri (alb). Si gandindu-se dansul ca se poate pune in piept cu natura, o ia pe aratura, pe un jgheab lateral, trezindu-se infundat in rapa, dupa ce ocolise la limita un bustean.
Mai iesi de acolo... Cred ca i-a cam pierit din cheful aventurilor... (aveam sa rad cu lacrimi, a doua zi la munca, afland ca domnisoara de pe ATV mi-era colega J, ca ma vazuse cand am trecut, dar i-a fost... asa... sa se dea de gol). Psst... nu mai zic la nimeni (poate).
Am iesit la Dambu Morii, la podul de peste rau, acolo unde cele trei vai mari se aduna intr-una singura. Suntem la 700 metri altitudine, si am coborat o mie de metri, in o ora si jumatate. Cam asta e normalul pe Familiar. Scapam de rucsaci, de bete, si de poveri, si pregatim masina de drum. De pe pajistile Dambului, turistii de duminica incep si ei sa-si stranga bagajele spre casa. Lasam in urma un munte senin, cu o primavara placuta jos, si cu o iarna ce nu da semne ca pleaca, sus. Astea-s contrastele de primavara. O sa tot avem parte de ele inca mai bine de o luna, desi anul a fost mai moale la vreme.
O experienta placuta, cu cortul in zapada, desi nici prima si sigur nici ultima. Dar alaturi de niste prieteni cu care simti ca esti o echipa, intotdeauna e ceva frumos. Anul trecut, in acest week-end, incepuse, acolo, departe in Parang, o lunga prietenie, intre multi din noi. A fost un week-end, in care ne-am adus aminte de asta...
Muntele fara prieteni nu-i suficient. Chiar de unora le place singuratatea...
------------
Track GPS: Dambu Morii - Sapte Scari - Cabana Piatra Mare - Coada Pietrei Mari
Track GPS: Coada Pietrei Mari - Familiar - Dambu Morii
------------
Fotografii: Emi Cristea, Cristi Flueraru, Adi Beleanu
, Miercuri, 21 Mar 2007, 18:27 
