Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - 13 ianuarie 2008 :: Baiul Mare

Bookmark and Share

13 ianuarie 2008 :: Baiul Mare
     Stiam ca e o ultima sansa sa ajung sus, inainate de seria de week-end-uri plictisitoare, printre examene, la Bucuresti. Mai urma sa cred in sansa ca vremea va tine cu noi. Mobilizarea a fost exemplara … nu doi-trei, ci treisprezece. Nu cred in superstitii, asa ca numarul e important doar ca si cantitate.
    Dimineata este geroasa, pe peronul din Sinaia. In asteptarea prietenilor de la Bucuresti, ne fataim prin centrul orasului, cautand o carciumioara unde sa ne incalzim cu o cafea sau un ceai matinal. Nicio sansa.. Cel putin am pierdut vremea, astfel ca la ora noua, in sala de asteptare, suntem cu totii.
    Am carat rachete de zapada dupa mine. Simteam nevoia de o razbunare fata de zapada de pe muntele Bucsa. Nu trecuse decat o saptamana si probabil ca multe nu s-au schimbat prin munti. Dar, totusi, parca astea ce le-am carat cu mine nu-s cele mai pe plac. Dar m-a bazait Cristi la cap sa le iau! Cert lucru! N-are decat sa-si care o pereche. Eu renunt la idee. Totusi, suntem treispreze. De-ar fi sa inotam, tot raman unsprezece neechipati cu asa ceva. Asa ca, pana la urma, cele doua perechi vor zace in portbagajul masinii. 
 2008ian12TurainmtiiBaiului162

     Vorbeam candva de pledoarie pentru munti mai anonimi, mai putin luati in consideratie de catre trekkeri din simplul motiv ca au imbatranit in umbra Bucegilor. Muntii Baiului fac parte din categoria asta desconsiderata. Si daca lumea ar sti ca si Bucegii ar fi avut aceeasi soarta de nu ar fi existat acum zeci de milioane de ani un accident tectonic ce le-a separat destinul de cel al Carpatilor de Curbura … Dar asa ne-au ramas muntii Baiului, mai putin inalti, mai putin spectaculosi si cu mai putina poveste. Trebuie sa ne iubim toti munti. In umbra vaii nici nu am simtit ca soarele a rasarit. Ne ingheata oasele desi ne asteapta in fata o zi senina. Pai sa dam din bocanci sa scapam cat mai repede. Strecurati prin culoarul ingust pe care-l traverseaza calea ferata la confluenta Vaii Rele cu Prahova, avem ceva emotii pana dincolo de podul de peste rau. Habar nu ai cand trece vreun tren si ne prinde la inghesuiala. Dincolo, la inceputul unui drum forestier ce pare sa duca spre cateva case, ne asteapta cativa caini golani ce incearca sa ne hartuiasca cu maraituri si latraturi. Stati bre ca nu vrem sa va invadam parcela … vrem doar sa traversam pana la inceputul potecii care nu-i nici pana la inceputul caselor. Din toata harmalaia asta, unul dintre inamici s-a prins ca suntem o potentiala sursa de sandwich-uri si si-a tradat colegii, lipindu-se de gasca noastra. Ce inseamna oportunismul … pana si la animale!
     Plaiul Tufa, pana sa fie plai, se ridica puternic in fata noastra, acoperit de o padure de amestec (molid si fag). Ca sa ajungem sus nu avem de ales decat sa luam cea mai mare panta la bocanc. Cat o fi fost de frig afara, au inceput sa cam “sara” hainele de pe noi, dupa primele sute de metri de ascensiune. Rand pe rand ne oprim sa mai scapam din ele, inghesuindu-le prin micii rucsaci ce-i purtam in carca. Aveam doua posibilitati sa ajungem sus. Dupa cum zicea Cristi, el urcase prima data pe langa stalpii de inalta tensiune, printr-o taietura lata facuta pentru linia electrica (probabil spre Cumpatu). A doua posibilitate era o mica potecuta ce se intindea inaintea privirilor. Am gandit ca e mai normal sa alegem poteca, macar ca nu ne duce de-a dreptul in sus, sa scoata toate transpiratiile din noi. Nu stiu cat de bine ne-am orientat, ca dupa vreun sfert de ceas am cam pierdut urmele ei. De fapt le-am ratacit printre urmele altei potecute. Pana la urma, profitand si ca nu prea era zapada, am luat-o pe o valcea direct in sus, peste copacii cazuti, pana am ajuns in primul umar al culmii. Primul respiro! 
 2008_01_Baiul_Bucegii

      Plaiul Tufa, se ridica intre Valea Rea si Valea Tufa, fiind unul din picioarele terminale ale muntelui Cumpatu. Unde ne-am oprit noi sa ne tragem sufletul, se prinde o potecuta din stanga, dinspre cartierul Cumpatul (orasul Sinaia), Acu, sincer sa fiu, cu greu ti-ai da seama de acea firava urma a pasilor de oameni si o descoperi doar cautand bine din priviri.
Pe poteca noastra (foarte bine evidentiata pe culmea muntelui) urcam nu prea tare, avand mereu timp sa fim mangaiati de soarele ce incepe sa bata printre copaci. O tinem tot asa intre cotele 1000 si 1200, acolo unde urcusul nostru ia sfarsit. Suntem pe zona de plai, printr-o padure destul de rara. Zapada de abia acum o intalnim consistenta, iar pe unde e troienita poti sa scapi si pana la brau … altfel, nu te prea uzi la ciorapi!
    Ocolind tot mai des copaci cazuti, urcam Tufa fara sa simtim. Cand lumina devine tot mai puternica e semn ca ne apropiem de golul alpin. O caracteristica a muntilor Baiului (putin intalnita in alta parte prin Carpati) este ca limita de sus a padurii se termina in lungul liniei de nivel de 1400 metri. Nici pe Cumpatu nu e altfel, astfel ca iesim la gol, sub cerul albastru senin, langa Stana Mare din Cumpatu. Aici s-a jucat ceva vantul cu natura. Desi muntele din fata noastra este dezgolit de zapada, stana e ingropata bine mersi sub mai mult de un metru de alb. Zici ca vijelia a mutat toata neaua din creasta, pe stana.
     Cativa dintre colegi bombanisera in ultima parte a drumului ca le-ar fi foame. Asa nu-mi place mie sa ma opresc in drum … I-am tot amagit ca o sa mancam la stana, iar acum nu mai am scapare. Asa ca macar sa aleg un loc cat mai potrivit sa stau la soare. Mai sus de adapostul ciobanesc, langa un gard, gasim un tapsan de iarba, destul de uscata de soarele primaveratic. Este foarte cald astazi … desi e ianuarie.
 20080112_088

    Stiam ca o sa ne desprindem greu din loc, ca asa se intampla la trupa mare. Dar pana la urma s-a inteles ca nu putem pierde toata ziua stand in iarba si mancand asa ca urnim trenuletul. Initial nu am prea inteles ce se ridica in fata ochilor. Am crezut ca e varful Cumpatului, dar parea prea aproape. Urcand aveam sa realizez ca era doar un picior de vreo 1500 metri si ca pana pe varful principal mai este. Daca pe stanga, spre Valea Tufa, se vedea multa zapada infundata prin microdepresiunile nivale formate, pe dreapta, spre Valea Rea, tot versantul era dezgolit, zapada fiind o raritate. Noi, in schimb, urcam ocolind din loc in loc portiuni pe care combinatia noapte/zi formase gheata, la primele raze de soare. Pana pe acel umar ne-am cam insirat, fiecare pe unde poftea si dupa cum poftea. Panta mare scotea sufletul din noi si ne labartase dupa puterile fiecaruia.
     Gheata ce exista pe alocuri imi cam dadea ceva emotii. Mai sus, daca se face strat compact de zapada, s-ar putea sa ne creeze probleme. N-avea sa fie asa. Ajunsi prin locuri mai pasnice, vedeam toata culmea pana in primul varf mai inalt (1651 m, cel numit Cumpatul), iar drumul nostru nu prea prindea zapada. Linia crestei era dezgolita de soare si vant, iar din loc in loc treceai peste pietre marunte, inghesuite pe cumpana de ape intr-un peisaj plin de urme de eroziune. In dreapta, departe, se vedea creasta principala, trecand peste varfurile Baiului Mare, Draganului si al Piscului Cainelui. Era ceva de mers pana acolo … Pe alocuri reflexiile puternice de lumina indicau gheata formata pe versantii expusi insolatiei. 
Varful Cumpatul este acoperit de piatra tocata de dezgheturi succesive. A trebuit sa urc pana pe crestet, caci traversarea pe curba de nivel, pe sub varf, era destul de expusa. Limbi lungi de zapada inghetata, se pierdeau prin valcelele agatate deasupra Vaii Rele. O fi zicand si toponimul asta ceva.
 2008_01_Baiului_BaiulMic1

    
Pe varful dezgolit de zapada, facem inca o regrupare. Adunam la un loc toate vagoanele trenuletului si incepem sa ne desfatam privirile cu creasta ce se intinde inaintea noastra. De aici se mai ingusteaza si incepe sa fie acoperita de zapada. E bine sa tinem linia pentru a nu intra pe versanti inclinati acoperiti cu gheata. N-ar fi placut sa te culegi de prin fundul vailor … experiente mai avem unii! In stanga noastra, relieful devine mai complicat. Obarsiile vaii Sipa sunt multe si intortocheate. Ma impresioneaza mai ales succesiunea de microdepresiuni nivale, formate nu doar in lungul vailor ci si pe coaste. Este clar ca ele indica locul unde datorita anumitei directii generale a vantului, zapada a fost inghesuita in cantitati mari, presand an de an asupra solului.
 2008_01_Baiului_BaiulMic

Ascensiunea spre urmatorul varf este usoara. Nu prea simti diferenta de nivel, dar sporesti atentia pentru a nu aluneca pe gheata. Un ultim popas facem pe cota 1815. Aici se aduna intr-un nod, muntele Cumpatul si plaiul ce vine de la Stana din Picior. Pana in creasta principala mai este un pic, dar e picul cel mai dificil. Unii aleg sa ramana aici, sa se intinda la soare si sa faca plaja. Mie imi face cu ochiul Baiul Mare, si n-as vrea sa ma ofict ca nu m-am dus pana pe el. De pe cota 1815 si pana sub creasta este bine si se ajunge destul de usor. Varful (primul din ele, caci Baiul Mare e format dintr-o succesiune de trei piscuri) se urca pe o panta destul de inclinata. Imi pun coltarii, pentru a mai alunga din emotii. Este un bun  prilej pentru Claudeea sa invete sa urce la coltari pentru prima data … celelalte fete urca doar pe bocanci. Nu e gheata dar stratul este foarte tare. Daca tot urc primul, incerc sa fac urmele cat mai adanci pentru a usura munca celor din spate. Portiunea are doar cincizeci de metri diferenta de nivel si desi este foarte inclinata se urca pe un umar lat, astfel ca daca aluneci te opresti in sa si nu te duci prin cine stie ce vale. Totusi … atentia nu strica!
 2008_ian._12__Tura_in_m_tii_Baiului_255

   
In cateva minute am ajuns sus, si uitandu-ma pe harta imi aduc aminte de disputa cotelor de pe Baiul Mare. Apare una de 1908 metri (ar fi cea pe care se termina Cumpatul in creasta principala) si una de 1895 metri. Pe plansa topo sunt evidentiate trei cote, iar in realitate asa si este. Dar acea diferenta de 13 metri este falsa. Aveam sa evidentiez cu altimetrul de pe GPS care nu a indicat decat doi-trei metri intre varfuri.
     Sus, privirile cuprind mult mai mult. Ciucasul pare atat de aproape, incat ai senzatia ca in doua-trei ore ajungi pe el. Spre nord, culmea principala luceste in soare, aratand ca e destula gheata, iar zapada de pe creasta e din aia din care face placere coltarilor sa muste. Totusi aici suntem pe o zona mai lata unde putem merge pana pe varful din mijloc fara riscuri. Sa ajungem totusi pe Baiul Mare …
 2008_01_Baiului_Panorama1

     
Cred ca am pierdut vreo jumatate de ceas prin zona varfului. Intre timp, dinspre Cazacu mai apar doi turisti, intr-o zi in care muntii Baiului n-au fost la fel de pustii ca in alte perioade … Coborarea e mai simpla, si in zece minute ajungem iarasi la colegii nostri. Am cam pierdut vremea si nu mai sunt multe ceasuri pana la intunecare. Initial ne gandisem sa coboram pe Valea Rea, prin unul din multele valcele ce se pierd in adancuri, apoi ne trecuse prin cap varianta cu Stana din Picior dar am zis ca e mai cinstit sa ne intoarcem pe unde am urcat, caci de vine noaptea suntem pe carare cunoscuta. Cat am stat sa mai zabovim pe cota, am vazut ca dinspre Baiutul, pe curba de nivel, cativa turisti taie versantul spre noi. Par sa fi renuntat sa urce pe Baiul Mare. N-am bagat prea mult de seama si am inceput sa coboram culmea spre Vf. Cumpatul. Eu am ales sa merg pe sub linie, prin microdepresiunile dinspre valea Sipa. Gasisem cateva frumoase contraste prin liniile de umbra lasate de soarele de dupa-masa. Voiam sa profit de ele … 
    
Abia spre Cumpatu am mai iesit de sub creasta, si tragand tare sa ajung coechipierii, am auzit strigate din spate. Eram ultimul … asa ca m-am intors cu privirile. Unul dintre turistii vazuti cu ceva vreme un urma, alerga spre mine si tot striga ceva ce nu intelegeam. La un momendat s-a impiedicat, a cazut in zapada, s-a ridicat si a inceput iar sa strige. M-am oprit si am asteptat. Nu striga omu` degeaba … macar sa aflu care-i baiul.
    
Baiul era ca voia sa ma intrebe daca drumul pe care coboram noi duce in Busteni. Pas! Ai gresit culmea! Spre Busteni cobori pe Zamora care-i doua vai mai incolo. Erau mai multi, iar el alergase in fata ca ne vazuse pe noi si voia sa se lamureasca de e bine sau nu. Acum na, le-am recomandat sa coboare si ei in Sinaia, dupa noi. Am stat vreun sfert de ceas, cu el, sa-i asteptam si pe restul, dar apoi am renuntat. Nu mai apareau, grupul meu era la mama naibii si depindeam si de un tren de prins …
    - Coboara in urma noastra pe plai, pana ajungi la padure si de acolo tii cumpana pana in Sinaia, indiferent pe unde cobori din capatul ei!
 DSCN2256

    
M-am tot uitat in urma mea, dar nici baiatul nu cobora nici altii nu mai soseau. Cine stie ce voiau sa faca. Acasa aveam sa aflu ca intre cei din spate era si bunul amic Tataitza Paraschiveanu cu care tocmai ratasem o frumoasa reintalnire in creier de munti. Nu au mai venit in urma noastra pentru ca pana la urma alesesera sa coborare pe la Stana din Picior, spre Poiana Tapului unde aveau masini.
La Stana Mare am ajuns grupul din urma. Se lasase umbra peste noi, si incepuse sa fie tot mai frig. Trageam tare la vale, sa nu ne prinda noaptea si sa nu ratam trenul. In capatul plaiului, acolo unde se lasa mai multe potecute, am cam incurcat problema si era sa mergem prea mult in dreapta. Pana ne-am dat seama, pierdusem doua gagici dintre noi. Le-am strigat prin padure pana am dat de ele. Ele plecasera bine … noi nu!
    
Ultimele sute de metri le-am coborat pe unde am vazut cu ochii … sau mai bine zis pe unde n-am mai vazut ca se facuse intuneric. Panta mare, pamant inghetat, trante suficiente … iar jos, in cor, ne astepta haita de dulai de pe la case. Am scapat noi cum am scapat, dar nu stiu ce soarta a avut colegul nostru de traseu, catelul plimbaret, care n-a fost reprimit cu prea mult fast in gasca. L-au cam alergat latracii …
 map

    Ne strecuram pe langa calea ferata, cu emotiile stranse sa nu treaca tocmai acum vreun tren. Ehh, avea sa ne prinda si noaptea si aveam sa ratam si personalul. Prilej sa ne infruptam din niste placinte cu carne si ciuperci in mijlocul Sinaiei. Meritam dupa saisprezece kilometri de traseu. 
    
In tren dadusem in motaiala, gandindu-ne la patul moale si cald de acasa … Sarbatoream sforaind, dupa o zi reusita. La cat mai multe!

Autor: Emi Cristea
Înscris de: Emi Cristea
Vizualizări: 8904, Ultima actualizare: Marți, 11 Mar 2008



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BAIULUI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Virful Baiutu (Zamora)-Virful Cazacu-Muntele lui Petru-Culmea Orjogoaia-Valea Doftana


Traseu de coborîre spre valea Doftanei din sectorul central al Munților Baiului. Timp necesar: 3¾-4 ore. Marcaj: cruce roșie. Accesibil în tot timpul anului



Este prezentat ca principal traseu de coborîre de pe culmea centrală a masivului către albia Doftanei, datorită ușurinței cu care poate fi parcurs, dar și situării sale în apropierea traseelor de as-censiune spre vârfurile Baiul Mare, Baiul Mic, Unghia Mare, Rusu etc. Poteca marcată care va fi folosită reprezintă continuarea aceleia ce urcă pe culmea Zamorei (vezi traseul 8). Ea se desfășoară în principal pe culmea Petru-Orjogoaia și aproape în totalitate este orientată vest-est. De sub vf. Zamora (Băiuțu), unde pe un stâlp de marcaj este îndicat traseul, se urmărește drumul forestier care se desfășoară către nord. După 10 minute, în șaua din fața vf. Cazacu, drumul se orientează spre stânga, în timp ce în dreapta marcajul cruce roșie (pe stâlpi) continuă în lungul unei poteci late care ocolește aproape în curbă de nivel vârful. De pe ea se poate urcă în cîteva minute până pe vârful Cazacu (1 762 m), de unde se poate face un tur de orizont vizînd îndeosebi culmile și văile din nord. De la stânga la dreapta se disting Clăbucetul Taurului (cu poiană pe vârf și baliză), șaua Gîrbovei și cabana Clăbucet-plecare, apoi valea împădurită a Limbășelului, la obârșia căreia pot fi zărite vf. Cocoș și poiana cu cabana Susai; dincolo de vf. Limbășel se văd Clăbucetul Azugii (cu poiană) și Azuga superioară, iar în estul acesteia creasta sudică a Munților Neamțului, cu vf. Unghia Mare (în prim-plan) și vf. Rusu; mai la nord, vf. Ștevia și vf. Neamțu; către nord-est, în ultimul plan apar vf. Retevoi (împădurit) și poiana Lacul Roșu; în vest și nord-vest se impun Munții Bucegi de la Sinaia - Cota 1 400 și până la Muntele Bucșoiu; apoi Clăbucetul Baiului, cabana Poiana Izvoarelor, șoseaua care duce la Pârâul Rece, sectorul nordic al Munților Piatra Craiului, munții Postăvaru și Piatra Mare; în sud-est pot fi urmărite bazinul pîrâului Prislop, valea Doftanei la Trăisteni și Teșila, iar în zare Munții Grohotiș; spre sud apare mai întîi bazinul de recepție al văii Zamora, dincolo de care pot fi observate vf. Baiul Mic, vf. Baiul Mare și muntele Cumpătu (în dreapta).

Coborîm de pe vf. Cazacu și urmăm poteca de la baza versantului estic al vârfului. Ea străbate, timp de circa 10 minute, bazinul de recepție al văii Prislop, pe versanții căreia există torenți, ravene, unele cu obârșie chiar sub creasta. Se ajunge în șaua dintre vf. Cazacu și vf. Ceaușoaiei. Aici, din poteca principală se desprind poteci care coboară pe culmi secundare la stâne și către văile Azuga (N) și Prislop (S). Traseul continuă pe poteca mai lată care urcă ușor pe latura nordică a vârfului Ceaușoaia. După 5-10 minute se iese pe culme, poteca apropiindu-se de bazinul Prislopului (se văd în dreapta Muntele lui Petru cu stâna la marginea pădurii, iar în zare, dincolo de Valea lui Petru, două vîrfuri ascuțite, cel din sud fiind Vârful lui Petru). Se depășește pe la sud un vârf și se ajunge din nou pe culme, pe care se merge încă 10-15 minute. Numeroase ravene coboară spre sud, în Valea lui Petru, dar și către nord, la albia Unghiei Mari. Se ocolește pe la nord Vârful lui Petru, din care se desprinde spre sud culmea Prislop. În stânga, peste bazinul bine împădurit al Unghiei Mari, se observă vârful cu același nume. Se iese din nou pe cumpăna de ape, de unde (către sud-est) se desfășoară valea Orjogoaiei. În continuare, după ce coborîm către est, trecând pe la sudul unui vârf secundar, pe la obârșia a doi torenți orientați spre nord și respectiv sud, ajungem în poiana cu stâne. Până aici s-a parcurs aproape jumătate din distanță în 1- 1½ oră. Pe circa 1-1,5 km, traseul străbate poiana pe poteca principală, aflată deasupra stânelor. Marcajul este foarte rar. În fața se vede vârful Orgojoaia (cu baliză). Acesta va fi luat ca reper principal timp de 10-15 minute, cît se trece prin poiană. Deci, nu se coboară la stână, ci se urmărește către sud-est poteca. Ea trece printr-o sa, apoi pe la dreapta de un vârf ascuțit, pe lângă mai multe microdepresiuni mlăștinoase. Vârful Orjogoaia (1447 m) va fi depășit pe dreapta (sud). Poteca marcată coboară lin spre est încă 350-400 m, prin pășune, după care întră în pădure. Către nord, mai mulți torenți formează obârșia pârâului Valea Caldă, dincolo de care se află Culmea lui Manole (împădurită). Înainte de intrarea în pădure există un stâlp cu marcaj și îndicații (1 1/4 oră către Doftana; 41/2 ore la Bușteni; 2 ¾ ore la cantonul Zamora). Se trece prin pădurice de conifere (plantații de zadă în dreapta și de molid în stânga); apare un drum secundar (în dreapta) care revine în potecă ceva mai jos. Coborîșul se face pe o pantă ceva mai mare timp de circa 5 minute, după care direcția potecii se modifică spre dreapta (S-SE). Panta de 25 grade se menține; drumul coboară pe creasta unei culmi secundare, pe la marginea superioară a versantului stîng (despădurit) al văii Frânca. Se ajunge într-o șa (în fața, către sud, un vârf despădurit) din care poteca își schimbă direcția la stânga, întrînd în lăstăriș. Din șa se desprinde și o a doua potecă. Ea coboară în valea Frînca. Marcajul va fi reîntâlnit pe prima potecă după circa 300-400 m, mergînd către est. El apare pe cîțiva fagi. Prin deschiderea văii Frânca spre sud-est se zăresc culmea Gherghelău (împădurită) și vârful Radila Mare din Munții Grohotiș. După cîteva minute urmează o nouă bifurcație a drumului. Poteca marcată întră în pădure în stânga, dirijându-se către est, peste plaiul Orjogoaia. Dacă se va coborî pe poteca din dreapta, se va ajunge, după străbaterea mai dificilă a unei porțiuni cu lăstăriș (circa 300 m), în drumul forestier de pe pârâul Frînca. Acesta se unește după 1,2 km cu cel de pe valea Orjogoaia. Încă aproape 2 km pe acesta din urmă și s e întră pe valea Doftanei, la circa 6 km amonte de centrul satului Trăistenj. Urmând traseul cu marcaj, la început mergem prin pădure aproape 25 minute, pe o pantă ușoară, cu denivelări nu prea mari. După aceea, coborlșul se aceentuează treptat, pentru ca în apropiere de Doftana să altemeze porțiuni cu pantă de 20-25 grade cu altele de 10-15 grade. Se iese în șoseaua forestieră de pe Doftana, în amonte de confluența cu pârâul Orjogoaia. Aici există un îndicator de marcaj care stabilește direcțiile: spre Cheia 6 ore; cabana Vinători 1 1/2 oră; Trăisteni 1 1/2 oră; Bușteni 6 ore; cantonul Zamora 4 3/2 ore.


 

Comentariu
Fără foto Golopentia Dan, Marți, 11 Mar 2008, 11:58

Bine scris si documentat ca de obicei. Limita padurii e anormal de joasa in Baiului, cred ca din cauza defrisarilor pentru a crea pasuni. Rachetele de zapada sant bune cand stratul e gros. Cei cu rachete trec in fata si fac un sant pentru bocancari. Le-am folosit mult in Lumea Noua, aveam o pereche cu rama de aluminiu si legatura cu balama, de unde origineaza. Pe 13/1/08 un grup de 5 Coltari de Bucuresti eram si noi in Baiului. Din Azuga am urcat pe Sorica, Vf. Urechea si am coborat pe Zamora. Zapada era putina, mai putina decat in Bucuresti! Zapada inghetata ne-a creat mici probleme numai la inceputul coborarii pe Zamora. Cu o singura pauza la stana de jos am facut cam 7 ore pana in Busteni. Tura pe Cumpatu e si una din favoritele noastre. Noi de obicei din Baiul Mare urmam culmea principala spre sud si coboram pe Piscul Cainelui, o culme domoala si foarte placuta cu exceptia ultimei coborari inainte de fosta cabana. Ultima oara am facut tura asta pe 25/11/07. Cam 7, 5 ore de mers cu foarte putine pauze. Acum ca ziua e mai lunga tura asta ar merge foarte bine. happy trails, Dan

Viorel Borteș Viorel Borteș, Joi, 13 Mar 2008, 8:59

Am multe amintiri din Munții Baiului, adunate de-a lungul timpului. Cea mai neplăcută este trecerea unui tren la milimetru pe lângă noi într-o dimineață cețoasă de noiembrie, apropos de observația ta cu traversarea căii ferate. Cea mai frumoasă a fost întâlnirea cu o haită veselă de lupi într-o iarnă! Cea mai interesantă a fost când am nimerit în mijlocul unei aplicații militare: știai că drumul de culme a fost cândva drum strategic iar zona era poligon militar? Cea mai plăcută a fost parcurgerea cu bicicleta de la Azuga la Nistorești. Dacă ai cândva chef de o plimbare ușoară de toamnă nu prea târzie, prin octombrie, fă plimbarea asta de la Sinaia la Comarnic: verdele încă verde al ierbii, roșul măceșelor, portocaliul cătinelor, galbenul zadelor și albastrul cerului o să te omoare, la figurat bineînțeles:-D

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii