Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - 13 ianuarie 2008 :: Baiul Mare

Bookmark and Share

13 ianuarie 2008 :: Baiul Mare
     Stiam ca e o ultima sansa sa ajung sus, inainate de seria de week-end-uri plictisitoare, printre examene, la Bucuresti. Mai urma sa cred in sansa ca vremea va tine cu noi. Mobilizarea a fost exemplara … nu doi-trei, ci treisprezece. Nu cred in superstitii, asa ca numarul e important doar ca si cantitate.
    Dimineata este geroasa, pe peronul din Sinaia. In asteptarea prietenilor de la Bucuresti, ne fataim prin centrul orasului, cautand o carciumioara unde sa ne incalzim cu o cafea sau un ceai matinal. Nicio sansa.. Cel putin am pierdut vremea, astfel ca la ora noua, in sala de asteptare, suntem cu totii.
    Am carat rachete de zapada dupa mine. Simteam nevoia de o razbunare fata de zapada de pe muntele Bucsa. Nu trecuse decat o saptamana si probabil ca multe nu s-au schimbat prin munti. Dar, totusi, parca astea ce le-am carat cu mine nu-s cele mai pe plac. Dar m-a bazait Cristi la cap sa le iau! Cert lucru! N-are decat sa-si care o pereche. Eu renunt la idee. Totusi, suntem treispreze. De-ar fi sa inotam, tot raman unsprezece neechipati cu asa ceva. Asa ca, pana la urma, cele doua perechi vor zace in portbagajul masinii. 
 2008ian12TurainmtiiBaiului162

     Vorbeam candva de pledoarie pentru munti mai anonimi, mai putin luati in consideratie de catre trekkeri din simplul motiv ca au imbatranit in umbra Bucegilor. Muntii Baiului fac parte din categoria asta desconsiderata. Si daca lumea ar sti ca si Bucegii ar fi avut aceeasi soarta de nu ar fi existat acum zeci de milioane de ani un accident tectonic ce le-a separat destinul de cel al Carpatilor de Curbura … Dar asa ne-au ramas muntii Baiului, mai putin inalti, mai putin spectaculosi si cu mai putina poveste. Trebuie sa ne iubim toti munti. In umbra vaii nici nu am simtit ca soarele a rasarit. Ne ingheata oasele desi ne asteapta in fata o zi senina. Pai sa dam din bocanci sa scapam cat mai repede. Strecurati prin culoarul ingust pe care-l traverseaza calea ferata la confluenta Vaii Rele cu Prahova, avem ceva emotii pana dincolo de podul de peste rau. Habar nu ai cand trece vreun tren si ne prinde la inghesuiala. Dincolo, la inceputul unui drum forestier ce pare sa duca spre cateva case, ne asteapta cativa caini golani ce incearca sa ne hartuiasca cu maraituri si latraturi. Stati bre ca nu vrem sa va invadam parcela … vrem doar sa traversam pana la inceputul potecii care nu-i nici pana la inceputul caselor. Din toata harmalaia asta, unul dintre inamici s-a prins ca suntem o potentiala sursa de sandwich-uri si si-a tradat colegii, lipindu-se de gasca noastra. Ce inseamna oportunismul … pana si la animale!
     Plaiul Tufa, pana sa fie plai, se ridica puternic in fata noastra, acoperit de o padure de amestec (molid si fag). Ca sa ajungem sus nu avem de ales decat sa luam cea mai mare panta la bocanc. Cat o fi fost de frig afara, au inceput sa cam “sara” hainele de pe noi, dupa primele sute de metri de ascensiune. Rand pe rand ne oprim sa mai scapam din ele, inghesuindu-le prin micii rucsaci ce-i purtam in carca. Aveam doua posibilitati sa ajungem sus. Dupa cum zicea Cristi, el urcase prima data pe langa stalpii de inalta tensiune, printr-o taietura lata facuta pentru linia electrica (probabil spre Cumpatu). A doua posibilitate era o mica potecuta ce se intindea inaintea privirilor. Am gandit ca e mai normal sa alegem poteca, macar ca nu ne duce de-a dreptul in sus, sa scoata toate transpiratiile din noi. Nu stiu cat de bine ne-am orientat, ca dupa vreun sfert de ceas am cam pierdut urmele ei. De fapt le-am ratacit printre urmele altei potecute. Pana la urma, profitand si ca nu prea era zapada, am luat-o pe o valcea direct in sus, peste copacii cazuti, pana am ajuns in primul umar al culmii. Primul respiro! 
 2008_01_Baiul_Bucegii

      Plaiul Tufa, se ridica intre Valea Rea si Valea Tufa, fiind unul din picioarele terminale ale muntelui Cumpatu. Unde ne-am oprit noi sa ne tragem sufletul, se prinde o potecuta din stanga, dinspre cartierul Cumpatul (orasul Sinaia), Acu, sincer sa fiu, cu greu ti-ai da seama de acea firava urma a pasilor de oameni si o descoperi doar cautand bine din priviri.
Pe poteca noastra (foarte bine evidentiata pe culmea muntelui) urcam nu prea tare, avand mereu timp sa fim mangaiati de soarele ce incepe sa bata printre copaci. O tinem tot asa intre cotele 1000 si 1200, acolo unde urcusul nostru ia sfarsit. Suntem pe zona de plai, printr-o padure destul de rara. Zapada de abia acum o intalnim consistenta, iar pe unde e troienita poti sa scapi si pana la brau … altfel, nu te prea uzi la ciorapi!
    Ocolind tot mai des copaci cazuti, urcam Tufa fara sa simtim. Cand lumina devine tot mai puternica e semn ca ne apropiem de golul alpin. O caracteristica a muntilor Baiului (putin intalnita in alta parte prin Carpati) este ca limita de sus a padurii se termina in lungul liniei de nivel de 1400 metri. Nici pe Cumpatu nu e altfel, astfel ca iesim la gol, sub cerul albastru senin, langa Stana Mare din Cumpatu. Aici s-a jucat ceva vantul cu natura. Desi muntele din fata noastra este dezgolit de zapada, stana e ingropata bine mersi sub mai mult de un metru de alb. Zici ca vijelia a mutat toata neaua din creasta, pe stana.
     Cativa dintre colegi bombanisera in ultima parte a drumului ca le-ar fi foame. Asa nu-mi place mie sa ma opresc in drum … I-am tot amagit ca o sa mancam la stana, iar acum nu mai am scapare. Asa ca macar sa aleg un loc cat mai potrivit sa stau la soare. Mai sus de adapostul ciobanesc, langa un gard, gasim un tapsan de iarba, destul de uscata de soarele primaveratic. Este foarte cald astazi … desi e ianuarie.
 20080112_088

    Stiam ca o sa ne desprindem greu din loc, ca asa se intampla la trupa mare. Dar pana la urma s-a inteles ca nu putem pierde toata ziua stand in iarba si mancand asa ca urnim trenuletul. Initial nu am prea inteles ce se ridica in fata ochilor. Am crezut ca e varful Cumpatului, dar parea prea aproape. Urcand aveam sa realizez ca era doar un picior de vreo 1500 metri si ca pana pe varful principal mai este. Daca pe stanga, spre Valea Tufa, se vedea multa zapada infundata prin microdepresiunile nivale formate, pe dreapta, spre Valea Rea, tot versantul era dezgolit, zapada fiind o raritate. Noi, in schimb, urcam ocolind din loc in loc portiuni pe care combinatia noapte/zi formase gheata, la primele raze de soare. Pana pe acel umar ne-am cam insirat, fiecare pe unde poftea si dupa cum poftea. Panta mare scotea sufletul din noi si ne labartase dupa puterile fiecaruia.
     Gheata ce exista pe alocuri imi cam dadea ceva emotii. Mai sus, daca se face strat compact de zapada, s-ar putea sa ne creeze probleme. N-avea sa fie asa. Ajunsi prin locuri mai pasnice, vedeam toata culmea pana in primul varf mai inalt (1651 m, cel numit Cumpatul), iar drumul nostru nu prea prindea zapada. Linia crestei era dezgolita de soare si vant, iar din loc in loc treceai peste pietre marunte, inghesuite pe cumpana de ape intr-un peisaj plin de urme de eroziune. In dreapta, departe, se vedea creasta principala, trecand peste varfurile Baiului Mare, Draganului si al Piscului Cainelui. Era ceva de mers pana acolo … Pe alocuri reflexiile puternice de lumina indicau gheata formata pe versantii expusi insolatiei. 
Varful Cumpatul este acoperit de piatra tocata de dezgheturi succesive. A trebuit sa urc pana pe crestet, caci traversarea pe curba de nivel, pe sub varf, era destul de expusa. Limbi lungi de zapada inghetata, se pierdeau prin valcelele agatate deasupra Vaii Rele. O fi zicand si toponimul asta ceva.
 2008_01_Baiului_BaiulMic1

    
Pe varful dezgolit de zapada, facem inca o regrupare. Adunam la un loc toate vagoanele trenuletului si incepem sa ne desfatam privirile cu creasta ce se intinde inaintea noastra. De aici se mai ingusteaza si incepe sa fie acoperita de zapada. E bine sa tinem linia pentru a nu intra pe versanti inclinati acoperiti cu gheata. N-ar fi placut sa te culegi de prin fundul vailor … experiente mai avem unii! In stanga noastra, relieful devine mai complicat. Obarsiile vaii Sipa sunt multe si intortocheate. Ma impresioneaza mai ales succesiunea de microdepresiuni nivale, formate nu doar in lungul vailor ci si pe coaste. Este clar ca ele indica locul unde datorita anumitei directii generale a vantului, zapada a fost inghesuita in cantitati mari, presand an de an asupra solului.
 2008_01_Baiului_BaiulMic

Ascensiunea spre urmatorul varf este usoara. Nu prea simti diferenta de nivel, dar sporesti atentia pentru a nu aluneca pe gheata. Un ultim popas facem pe cota 1815. Aici se aduna intr-un nod, muntele Cumpatul si plaiul ce vine de la Stana din Picior. Pana in creasta principala mai este un pic, dar e picul cel mai dificil. Unii aleg sa ramana aici, sa se intinda la soare si sa faca plaja. Mie imi face cu ochiul Baiul Mare, si n-as vrea sa ma ofict ca nu m-am dus pana pe el. De pe cota 1815 si pana sub creasta este bine si se ajunge destul de usor. Varful (primul din ele, caci Baiul Mare e format dintr-o succesiune de trei piscuri) se urca pe o panta destul de inclinata. Imi pun coltarii, pentru a mai alunga din emotii. Este un bun  prilej pentru Claudeea sa invete sa urce la coltari pentru prima data … celelalte fete urca doar pe bocanci. Nu e gheata dar stratul este foarte tare. Daca tot urc primul, incerc sa fac urmele cat mai adanci pentru a usura munca celor din spate. Portiunea are doar cincizeci de metri diferenta de nivel si desi este foarte inclinata se urca pe un umar lat, astfel ca daca aluneci te opresti in sa si nu te duci prin cine stie ce vale. Totusi … atentia nu strica!
 2008_ian._12__Tura_in_m_tii_Baiului_255

   
In cateva minute am ajuns sus, si uitandu-ma pe harta imi aduc aminte de disputa cotelor de pe Baiul Mare. Apare una de 1908 metri (ar fi cea pe care se termina Cumpatul in creasta principala) si una de 1895 metri. Pe plansa topo sunt evidentiate trei cote, iar in realitate asa si este. Dar acea diferenta de 13 metri este falsa. Aveam sa evidentiez cu altimetrul de pe GPS care nu a indicat decat doi-trei metri intre varfuri.
     Sus, privirile cuprind mult mai mult. Ciucasul pare atat de aproape, incat ai senzatia ca in doua-trei ore ajungi pe el. Spre nord, culmea principala luceste in soare, aratand ca e destula gheata, iar zapada de pe creasta e din aia din care face placere coltarilor sa muste. Totusi aici suntem pe o zona mai lata unde putem merge pana pe varful din mijloc fara riscuri. Sa ajungem totusi pe Baiul Mare …
 2008_01_Baiului_Panorama1

     
Cred ca am pierdut vreo jumatate de ceas prin zona varfului. Intre timp, dinspre Cazacu mai apar doi turisti, intr-o zi in care muntii Baiului n-au fost la fel de pustii ca in alte perioade … Coborarea e mai simpla, si in zece minute ajungem iarasi la colegii nostri. Am cam pierdut vremea si nu mai sunt multe ceasuri pana la intunecare. Initial ne gandisem sa coboram pe Valea Rea, prin unul din multele valcele ce se pierd in adancuri, apoi ne trecuse prin cap varianta cu Stana din Picior dar am zis ca e mai cinstit sa ne intoarcem pe unde am urcat, caci de vine noaptea suntem pe carare cunoscuta. Cat am stat sa mai zabovim pe cota, am vazut ca dinspre Baiutul, pe curba de nivel, cativa turisti taie versantul spre noi. Par sa fi renuntat sa urce pe Baiul Mare. N-am bagat prea mult de seama si am inceput sa coboram culmea spre Vf. Cumpatul. Eu am ales sa merg pe sub linie, prin microdepresiunile dinspre valea Sipa. Gasisem cateva frumoase contraste prin liniile de umbra lasate de soarele de dupa-masa. Voiam sa profit de ele … 
    
Abia spre Cumpatu am mai iesit de sub creasta, si tragand tare sa ajung coechipierii, am auzit strigate din spate. Eram ultimul … asa ca m-am intors cu privirile. Unul dintre turistii vazuti cu ceva vreme un urma, alerga spre mine si tot striga ceva ce nu intelegeam. La un momendat s-a impiedicat, a cazut in zapada, s-a ridicat si a inceput iar sa strige. M-am oprit si am asteptat. Nu striga omu` degeaba … macar sa aflu care-i baiul.
    
Baiul era ca voia sa ma intrebe daca drumul pe care coboram noi duce in Busteni. Pas! Ai gresit culmea! Spre Busteni cobori pe Zamora care-i doua vai mai incolo. Erau mai multi, iar el alergase in fata ca ne vazuse pe noi si voia sa se lamureasca de e bine sau nu. Acum na, le-am recomandat sa coboare si ei in Sinaia, dupa noi. Am stat vreun sfert de ceas, cu el, sa-i asteptam si pe restul, dar apoi am renuntat. Nu mai apareau, grupul meu era la mama naibii si depindeam si de un tren de prins …
    - Coboara in urma noastra pe plai, pana ajungi la padure si de acolo tii cumpana pana in Sinaia, indiferent pe unde cobori din capatul ei!
 DSCN2256

    
M-am tot uitat in urma mea, dar nici baiatul nu cobora nici altii nu mai soseau. Cine stie ce voiau sa faca. Acasa aveam sa aflu ca intre cei din spate era si bunul amic Tataitza Paraschiveanu cu care tocmai ratasem o frumoasa reintalnire in creier de munti. Nu au mai venit in urma noastra pentru ca pana la urma alesesera sa coborare pe la Stana din Picior, spre Poiana Tapului unde aveau masini.
La Stana Mare am ajuns grupul din urma. Se lasase umbra peste noi, si incepuse sa fie tot mai frig. Trageam tare la vale, sa nu ne prinda noaptea si sa nu ratam trenul. In capatul plaiului, acolo unde se lasa mai multe potecute, am cam incurcat problema si era sa mergem prea mult in dreapta. Pana ne-am dat seama, pierdusem doua gagici dintre noi. Le-am strigat prin padure pana am dat de ele. Ele plecasera bine … noi nu!
    
Ultimele sute de metri le-am coborat pe unde am vazut cu ochii … sau mai bine zis pe unde n-am mai vazut ca se facuse intuneric. Panta mare, pamant inghetat, trante suficiente … iar jos, in cor, ne astepta haita de dulai de pe la case. Am scapat noi cum am scapat, dar nu stiu ce soarta a avut colegul nostru de traseu, catelul plimbaret, care n-a fost reprimit cu prea mult fast in gasca. L-au cam alergat latracii …
 map

    Ne strecuram pe langa calea ferata, cu emotiile stranse sa nu treaca tocmai acum vreun tren. Ehh, avea sa ne prinda si noaptea si aveam sa ratam si personalul. Prilej sa ne infruptam din niste placinte cu carne si ciuperci in mijlocul Sinaiei. Meritam dupa saisprezece kilometri de traseu. 
    
In tren dadusem in motaiala, gandindu-ne la patul moale si cald de acasa … Sarbatoream sforaind, dupa o zi reusita. La cat mai multe!

Autor: Emi Cristea
Înscris de: Emi Cristea
Vizualizări: 9165, Ultima actualizare: Marți, 11 Mar 2008



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BAIULUI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Predeal-Cabana Cioplea-Cabana Susai-Valea Azugii-Cabana de vinatoare Lacul Rosu-Lacul Rosu (Gavan)-Stina de pe Muntele Rosu-Saua Turcu-Saua Paltinu-Pasul Predelus


Obiective: cabana Susai. Lacul Roșu, pasul Predeluș. Timp necesar: 5½ -6 ore (până la pasul Predeluș). Marcaje: Cioplea-Susai (bandă roșie); Susai-Lacul Roșu (triunghi roșu); Muntele Roșu-vf. Paltinu-Sloeru-Mărcușanu (bandă roșie). Accesibil îndeosebi vara și toamna, pe timp senin.



Traseul străbate sectorul nordic al Munților Baiului și asigură legătura, în general, pe culme, între văile Prahovei, Azugii, Doftanei. Din pasul Predeluș poate fi continuat spre Teleajen și stațiunea Cheia. Se pleacă din gara orasului Predeal spre NE, urmărind timp de 30-40 minute șoseaua care duce la hotelul și cabana Cioplea. Pe acest sector pot fi folosite și autobuzele care asigură legătura între cele două puncte. Pe parcurs, spre vest și nord, pot fi observate crestele nordice ale Bucegilor (îndeosebi sectorul munții Morarului-Buc-șani). culmile împădurite ale Crăbucetelor Predealului, abruptul sudic al Munților Postăvaru, despicătura Timișului și o parte din Munții Piatra Mare. De la cabana Cioplea, drumul se desfășoară către sud-cst (jumătate dreapta), coborând usor printr-o splendidă pădure de conifere (rezervație silvică) timp de 7-10 minute, până se ajunge într-o poiană largă, în valea Puriștoaca. Înainte de a intra în pădure, pe dreapta drumului vedem un panou turistic pc care este prezentat în ansamblu traseul de creastă (bandă roșie) care leagă regiunea Predealului de Munții Ciucaș (stațiunea Cheia). Unele secțiuni ale drumului care va fi prezentat în continuare se desfășoară și pe marcajul bandă roșie. De aceea este bine ca acesta din urmă să fie cunoscut (Predeal-Cioplea - Susai - șaua Pietricica - vf. Andrei - vf. Paltinu - pasul Predeluș - vf. Prisaca - vf. Urlățelu - vf. Zănoaga - vf. Bobul Mare - pasul Bratocea). Alături de banda roșie, pe arborii din pădure apar și alte semne de marcaj (cruce roșie, cruce albastră, punct albastru) care leagă Predealul de obiective turistice din Munții Piatra Mare sau de cabana Susai.

În poiana din valea Puriștoaca, drumul pe care am coborât de la Cioplea își schimbă direcția, desfășurîndu-se către vest și urmărind albia acesteia pe dreapta până la șoseaua națională din Predeal. De altfel, acest traseu poate fi urcat într-o a doua variantă, la Susai pe valea Puriștoaca, avind ca punct de plecare podul C.F.R. (la sud de gara Predeal), într-o oră. El este marcat cu cruce roșie, care apare mai des de la intrarea în pădure (amonte de pîrtia de schi). Din poiana de pe valea Puriștoaca continuăm traseul din bucla pe care o face drumul și unde există un stâlp de marcaj cu săgeată (arată direcția către cabanele Susai și Piatra Mare). Se urcă spre est pe o potecă lată, către marginea pădurii. Pe un stâlp de marcaj apar traseele către vârful Piatra Mare prin Pietricica (punct albastru, 5 ore) și spre Cioplea (10 minute). În continuare, prin pădure, panta devinc mai mare, urcușul este mai dificil, apar dublări și triplări ale potecii. După încă 30 minute se ajunge aproape la 1 320 m înălțimc, pe creasta culmil care separă valea Limbășelului Mic (est) de bazinul superior al Puriștoacei (vest). Poteca urmărită se întîlncște cu alta ce vine din sud, dinspre cabana Clăbucet-Plecare (cruce albastră, 1 oră și 30 minute până la Gîrbova). De la întersecție, traseul continuă în stânga, urcând către nord-est prin pădure, timp de circa 5 minute, până la un stâlp cu două săgeți (15 minute până la cabana Susai - bandă roșie și cruce albastră; 3-4 ore până la Piatra Mare - cruce roșie). Urmează o nouă modificare de direcție către est (dreapta), sectoarele cu pantă ușoară altemînd cu pante ceva mai repezi; în dreapta, printre molizi, se vede drumul forestier de pe valea Limbășelului Mic. Se iese din pădure într-o poiana, în mijlocul căreia se află cabana Susai (1420 m). Au trecut 60 minute de la ple-carea din Cioplea și 2-2½ ore de la plecarea din Predeal pe valea Puriștoaca. Se impune un popas pentru odihnă și pentru a admira panorama care se deschide spre est și sud. Identificăm cîteva vârfuri și culmi mai importante din Munții Baiului. În fața se deschide valea împădurită a Limbășelului, care separă culmea Clăbucetul Azugii (1 585 m; stânga, cu poiana mica și stână) de Clăbucetul Taurului (1 519 m; dreapta, cu poiana și baliză); în dreapta, vf. Cocoș (1478 m, împădurit); spre est, peste vârfurile molizilor, apare o parte a culmii (cu pășune) ce coboară către nord din vârful Paltinu (1 899 m, ca o cupola); urmează șaua Paltinu și trei vârfuri ascuțite, dintre care cel din mijloc (vf. Neamțu, 1923 m) atînge altitudinea maxima din regiunea prezentată. La dreapta (sud) de acestea se profilează o culme cu aspect trapezoidal (Ștevia, 1906 m), apoi o șa largă (la obârșia văii Unghia Mica), după care urmează în sud-est culmea Rusului (semicirculară și cu ravenă putemică pe mijloc) și vârful semeț al Unghiei Mari (1 847 m). Dincolo de acestea, spre sud, apar culmi mai joase (1550-1650 m) și împădurite până aproape de creasta (Muntele lui Petru în stânga, vf. Cazacu în cen-tru și vf. Urechea în dreapta). În spatele lor mai pot fi zărite cîteva înălțimi ce depășesc 1 700 m. Între acestea se impune Baiul Mare, din care se desprinde spre vest Muntele Cumpătu. Prin des-chiderea Limbășelului, către sud-vest, în ultimul plan, pot fi identificate cu ușurînță cîteva vârfuri mai importante din estul Munților Bucegi (Coștila, Caraiman, Jepii, Fumica, Vârful cu Dor). Către vest, printre crengile molizilor și brazilor, se recunosc culmea Cheii din Munții Postăvaru și o bună parte a crestei principale a acestuia.

De la cabana Susai se pot urmări mai multe trasee: poteca marcată cu band a roșie (din spa-tele cabanei spre șaua Pietricica - vf. Paltinu); poteca marcată cu cruce albastră (traseu comun cu precedentul până în șaua Pietricica, apoi pe valea superioară a Azugii, de unde urcă pe culmea de la N, unde se întîlnește cu banda roșie în șaua de la sud de vf. Andrei); poteca nemarcată ce pleacă spre sud, prin pădure, până în po-iana de pe vf. Clăbucetul Azugii, de unde coboară în valea Azugii, în spatele păstrăvăriei Limbășel; drumul forestier din lungul Limbășelului; poteca marcată cu triunghi roșu ce duce la Lacul Roșu (Găvan), iar de aici la cabana Rențea.

Reluăm traseul propus. Poteca străbate spre est poiana Susai (triunghi roșu). După cîteva minute, ajungem la margineapădurii, de unde începe coborîșul spre albia Azugii, unde se ajunge după circa 30 minute. La început (8-10 minute), poteca foarte lată trece prin cîteva poienițe și are o pantă lină, apoi coborîsul devine mai susținut, sectoarele cu înclinare de 30-35 grade altemînd cu cele de 5-10 grade. Ultimele 3-5 minute aparțin unei pante mari, pe care pădurea este mai rară; aici, din drumul principal se desprind lateral poteci secundare. Se iese într-o poiana străbătută de drumul forestier și de albia Azugii, la o altitudine de 1 175 m. Pe malul stâng al râului există o bancă pentru odihnă și săgeți îndicatoare (spre cabana Susai și spre cabana Rențea pe la lacul Găvan, 4 ore). De lîngă bancă, poteca se desfășoară prin poiana, către nord (marcaje pe doi molizi grosi), apoi prin pădure. Imediat, o săgeată îndică modificarea direcției spre est (dreap-ta). Poteca urcă o pantă mai mare timp de 7-10 minute, întră apoi într-o rariște, taie o buclă a drumului forestier de pe Pârâul Roșu (se vede În stânga creasta Pietrei Mari), suie taluzul drumului pe cîteva trepte amenajate și apoi versantul pe o pantă de 20-250. La capătul ei suntem la 1 320 m și la circa 20 minute de la plecarea din albia Azugii. În continuare, poteca lată urcă domol printr-o pădure de molid, trece prin cîteva poienițe, de unde poate fi zărită creasta sud-estică a Pietrei Mari. După 40-50 minute de la plecare (1 460 m înălțime), direcția traseului se schimbă către nord-est, întrînd într-o poiana largă, pe culme, în mijlocul căreia se află un observator de vânătoare. Din capătul celălalt al poienii, peste vârfurile molizilor, spre sud și vest, vedem abruptul estic al Bucegilor (între vârfurile Fumica și Bucșoiu), apoi o parte a crestei Pietrei Craiului și abruptul sud-estic al Munților Piatra Mare. Spre sud-est se pot urmări bazinul de obîrsie al Retevoiului, vârfurile Turcu (1833 m), Paltinu (1 823 m), Neamțu (1 923 m). Unghia Mare (1 847 m), iar în spate Baiul Mare.

In continuare, poteca urcă ușor timp de 10- 15 minute pe lîngă un pîlc de conifere, străbate o

poiană (pe dreapta se vede im observator do vânătoare), trece treptat sub nivelul culmii și intră în pădure, schimbîndu-și direcția către est (dreapta). Se ajunge la cabana de vînătoare Lacul Roșu după aproape 3½ ore de la plecarea din Cioplea. Se recomandă un popas și alimentarea cu apă de la izvorul din spatele cabanei, întrucît în continuare pe traseu sursele de apă sunt mai rare, iar debitul lor mult mai mic. De la cabana, poteca foarte lată se desfășoară aproape în curbă de nivel, mai întîi spre est, apoi către sud-est, trece pe stânga culmii (la nord), iar după 700-800 m pe dreapta, ocolește două vârfuri secundare ale culmii Retevoi, după care începe să coboare către sud-est (jumătate dreapta). Întâlnim un stâlp cu săgeți care îndică 100 m până la lacul Găvan (Lacul Roșu), dar în realitate distanța este ceva mai mare. Lacul Roșu este un ochi de apă circular format într-o mica depresiune de culme, cu adincime sub 1 m. De jur-împrejur, o poieniță. De aici, marcajul triunghi roșu coboară în stânga (spre nord) în valea Azugii, de unde urcă la Clăbucetul Mare și la cabana Rențea în circa 21/2 ore. Două săgeți îndică și timpul necesar pentru deplasare spre cabanele Cioplea și Rențea.

Reluăm traseul din poienița de pe malul Lacului Roșu, urmărând în dreapta o poteca nemarcată care trece pe la sudul lacului. Ea întră în pădure și iese după cîteva minute la stâna de pe Muntele Roșu. În continuare se menține la limita dintre pădure și pășune, ocolind bazinul de recepție al văii Lacul Roșu. După 10 minute de la plecarea de la lac se întîlnește drumul ce urcă din valea Azugii pe Piciorul Boului. De aici, traseul urmărește poteca (mai slab conturată) ce suie spre est, dind roată bazinului pârâului Turcu. Urcușul e mai dificil, datorită pantei mari. Cei aproape 70 m diferență de nivel sunt parcurși în circa 10 minute. Poteca ocolește vârful și iese într-o șa aflată la obîrșiile Azugii și ale pârâului Turcu. Aici se deschide o panorama frumoasă în toate direcțiile, ceea ce impune un scurt popas. Spre nord vedem bazinul de recepție al văii Azugii și vf. Tigăi apoi (la nord-est) mai întîi valea Doftanei Ardelene, iar în ultimul plan valea Tărlungului, pe care poate fi observată o fîșie din lacul de acumulare Tărlung. Mai la dreapta se impun crestele Ciucașului (vârful principal în centru), prelungite în nord prin Colții Nitrii, iar la sud culmea Bratocea, terminată cu Colții Bratocei. În fața Munților Ciucaș mai apar două vârfuri partial împădurite (la N Dungu, iar la S Tesla) care domină cu 300-400 m culmile ce coboară spre Tărlung. La dreapta Munților Ciucaș, în ultimul plan, se disting culmea Gropșoarele (mai înaltă) și vf. Zăganu (în dreapta), iar în fața lor culmea teșită a Muntelui Bobul. Într-un plan mai apropiat remarcăm obârșia văii Turcu, dominată în stânga de vf. Turcu, apoi vîrfurile Neamțu, Rusu, Unghia Mare, Baiul Mare; spre sud-vest, privirea urmărește văile ce coboară spre albia Azugii, cotul acesteia la sud de vf. Clăbucetul Azugii, dincolo de care se impun vf. Cazacu și ampla fațadă estică a Bucegilor; spre vest apar poiana Susai, vf. Cocoș, Clăbucetul Taurului, cabana Clăbucet-Plecare, Munții Piatra Craiului, iar în zilele senine cîteva vârfuri din Munții lezer. În sfîrșit, la nord-vest, dincolo de Clăbucetele Predealului, deosebim un mic sector din depresiunea Brașov și abrupturile munților Postăvaru și Piatra Mare. În șa este reîntîlnit marcajul bandă roșie care vine din nord, de la vf. Tigăi. El este aplicat pe stâlpi, la distanță mare. Poteca este îngustă, de aceea se impune sporirea atenției.

Reluăm drumeția urcând spre sud un vârf secundar al culmii Turcu (în 7-10 minute), după care mergem aproape în curbă de nivel pe la nord-est de vf. Turcu, până în saua Turcu, dintre acesta și vf. Paltinu. De aici, privind spre nord, poate fi observată și culmea Rențea. În continuare, poteca ocolește vârful Paltinu, intersectînd două ravene (în prima există un izvor cu debit mic). După încă 15-20 minute se ajunge în saua Paltinu (dintre vf. Paltinu și vf. Neamțu), unde se deschide o frumoasă perspective asupra bazinului Mușiței și pasului Predeluș, dincolo de care se impune Muntele Sloeru-Mărcușanu (versanți împăduriți și largi platouri cu pășune la partea superioară); către SE apar Munții Grohotiș. Din sa se poate merge spre sud, peste vf. Neamțu, la vf. Rusu, cu posibilități de coborîre spre valea Azugii sau spre valea Doftanei (prin bazinul Mușiței). De lîngă stâlpul cu marcaj (bandă roșie), traseul marcat coboară însă pe versantul sudic al vf. Paltinu (la 100-150 m sub vârf), întersectînd mai multe ogașe. După 10-15 minute se ajunge pe piciorul Predeluș, pe care se va coborî până în pas (se ajunge după încă 30 minute). Aici se întâlnește drumul care face legătura dintre văile Doftana și Doftana Ardeleană. Marcajul continuă prin pădure spre Muntele Sloeru - Mărcușanu, pe care-l ocolește pe la sud, iar de acolo spre Muntele Babes și pasul Bratocea. Din pasul Predeluș, urmărind drumul care coboară în lungul Doftanei, putem ajunge după circa 8 km în bazinetul Valea Neagră, unde, la nevoie, se poate înnopta într-una din cabanele forestiere.


 

Comentariu
Fără foto Golopentia Dan, Marți, 11 Mar 2008, 11:58

Bine scris si documentat ca de obicei. Limita padurii e anormal de joasa in Baiului, cred ca din cauza defrisarilor pentru a crea pasuni. Rachetele de zapada sant bune cand stratul e gros. Cei cu rachete trec in fata si fac un sant pentru bocancari. Le-am folosit mult in Lumea Noua, aveam o pereche cu rama de aluminiu si legatura cu balama, de unde origineaza. Pe 13/1/08 un grup de 5 Coltari de Bucuresti eram si noi in Baiului. Din Azuga am urcat pe Sorica, Vf. Urechea si am coborat pe Zamora. Zapada era putina, mai putina decat in Bucuresti! Zapada inghetata ne-a creat mici probleme numai la inceputul coborarii pe Zamora. Cu o singura pauza la stana de jos am facut cam 7 ore pana in Busteni. Tura pe Cumpatu e si una din favoritele noastre. Noi de obicei din Baiul Mare urmam culmea principala spre sud si coboram pe Piscul Cainelui, o culme domoala si foarte placuta cu exceptia ultimei coborari inainte de fosta cabana. Ultima oara am facut tura asta pe 25/11/07. Cam 7, 5 ore de mers cu foarte putine pauze. Acum ca ziua e mai lunga tura asta ar merge foarte bine. happy trails, Dan

Viorel Borteș Viorel Borteș, Joi, 13 Mar 2008, 8:59

Am multe amintiri din Munții Baiului, adunate de-a lungul timpului. Cea mai neplăcută este trecerea unui tren la milimetru pe lângă noi într-o dimineață cețoasă de noiembrie, apropos de observația ta cu traversarea căii ferate. Cea mai frumoasă a fost întâlnirea cu o haită veselă de lupi într-o iarnă! Cea mai interesantă a fost când am nimerit în mijlocul unei aplicații militare: știai că drumul de culme a fost cândva drum strategic iar zona era poligon militar? Cea mai plăcută a fost parcurgerea cu bicicleta de la Azuga la Nistorești. Dacă ai cândva chef de o plimbare ușoară de toamnă nu prea târzie, prin octombrie, fă plimbarea asta de la Sinaia la Comarnic: verdele încă verde al ierbii, roșul măceșelor, portocaliul cătinelor, galbenul zadelor și albastrul cerului o să te omoare, la figurat bineînțeles:-D

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii