Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - 17 mai 2008 :: Chemarea Muntilor

Bookmark and Share

17 mai 2008 :: Chemarea Muntilor

Au venit si vremurile calde. Se simte ca dimineata in cort nu mai este atat de racoroasa. Dar parca te mai si saturi de atata iarna, de zapada si iti doresti sa iti asezi fundul in iarba daca simti ca puterile ti-s sleite de panta. Nu m-am prea dat dus de acasa, dar mi-era pofta atat de un traseu de munte, cat si de atmosfera incarcata a unui concurs de turism. Lasasem in urma patima asta iar din cand in cand parca imi mai vine sa ma regasesc un pic in sistem. Acum doi ani as fi scris mai multe. Acum, doar cand imi aduc aminte. Si acest campionat a inceput sa se desfasoare pe nesimtite, sa adune etape, iar eu sa nu stiu nimic. Habar nu am cine este in frunte, dar de trait am trait ca in vremurile bune.

 IMG_1137
Tabara de corturi


E dimineata. Mare bafta are Laurentiu asta. A tras la sorti un numar de 19 si ne-a asigurat somnul pana pe la ora noua. Abia atunci se zice ca intram. Ce bine! Aseara ajunsesem pe inserate, adus cu catel si purcel de amicul Garcea si dupa atata lipsa la apel intre cluburi, am zabovit si eu mai mult decat de cuviinta. Figuri necunoscute, cantece mai vesele sau mai blegi, mai frumoase sau mai lalaite, toate trecusera pe langa mine, zgandarindu-mi povesti de demult. Mi se paruse ca o vad chiar pe Oko, trezindu-mi amintirea Ofeliei … si apoi am cazut in lumea viselor, dormind cu capul pe munti. M-am bucurat de cer senin. A naibii bafta de mine, mi-am zis! Si incercand sa ma mint ca trebuie sa adorm, mi-am adus aminte ca trebuia sa trec in vedere si teoria despre zona geografica a Postavarului. Nu mai vreau! De abia am terminat o luna de examene, de turism, de geomorfologii si alte aspecte fizico-geografice. Dar ii musai! Asa zice un zgandarici mic, numit constiinta. Nu-s multe pagini, dar mi-am zis sa mai trisez si printre ele si am sarit peste calcare, gresii si marne. Ca-s triasice, ca-s jurasice sau cretacice … parca nu-mi mai pasa. Desi ar trebui.

CPNT04 
Testele teoretice


Ne striga si pe noi. Ne-am luat aia, ne-am luat si cealalta. Pai da, ca nu te poti duce in traseu fara echipamentul necesar. Si zice legea cea dreapta a campionatului si a seriozitatii tale de montaniard ca trebuie sa ai lanterna, bidon, pelerina de ploaie, fluier, bidon de apa, bocanci cu talpa aderenta si o trusa medicala. Mai sus te ia la purecat si de nu esti regulamentar te ia mama naibii … la puncte! Mai rau e sa te ia natura … la tranta. Asa ca mai alergam la stanga si la dreapta, ca unul nu are fluier, altul un bidon si tot asa! Floare de Colt se insiruieste langa patratelele delimitate de fanioane. Am primit si harta, desi nu prea ai ce face cu ea. Doar asa sa stii peste ce topomine treci cu vederea. Primul test ii de-al meu. Ioi cum imi trec pe sub ochi. Si mai frumoase si mai urate. Binenteles ca m-or lovit cu calcarele si gresiile alea pacatoase pe care le-am tot pacalit io. Am stiut si ce suprafata are Postavaru, desi la ce mi-ar ajuta … Am stiut si ce paraie aduna si de pe unde aduna, bazinul Timisului si asta parca-i altceva. Per ansamblu m-am considerat multumit iar daca am gresit nu tin prea mult sa imi imput ceva. E o diferenta mare din a invata mecanic niste fraze, pe care le uiti la prima cotitura a potecii, si a invata cu pasiune. Dar sa nu uit de celelalte teste. Am stat pe margine. Nu ma pricep, nu ma bag. Andra zice-s-ar ca mai stie despre primul ajutor; Laurentiu s-a straduit sa-si regaseasca cunostintele despre tehnica alpinismului in cele zece intrebari grila; la flora ne-am dat seama ca nu stim cum arata florile; la meteo l-am lasat pe Oli sa ne zica cum sta treaba cu ce se intampla pe cer. Ahh! Si era sa uit de cunostintele ecologice. Am fost cel putin multumit ca materialul din bibliografie a fost cel propus de mine acum doi ani: “Zone si arii protejate”. Din pacate tot acum doi ani am dat si examen, asa ca multe le-am pierdut pe drum.

No, si acum la treaba! La care!?
La aia serioasa mai. La aia de i se zice traseu de regularitate (si n-am inteles niciodata de ce), iar noi cunoastem ca de fapt e traseul montan. Avem de trecut, in urmatoarele ore, patru posturi de control (ca sa stie organizatorii ca am respectat traseul) pe unde ne vor controla la ceas si de nu facem cat zic ei, iar e vai de punctele noastre. Ahh si cate discutii isca mereu acest traseu. Vesnica polemica de a alerga sau nu muntele (pana ce intr-o zi te-o alerga el pe tine). Am sa incerc sa fiu explicit. Aveam de parcurs un traseu destul de tehnic si care in mare parte era nemarcat. Poate si altii or vrea s-o ia dupa urmele noastre si sa tina bine minte detaliile. Din tabara noastra de corturi, din Poiana Inului, priveam cu ochii stralucind de pofta, spre Muchia Cheii. Aici e treaba serioasa pentru cataratori. Si sunt si trasee ce sa satisfaca aceasta chemare a unora. Noi, suntem la nivelul de montaniarzi drumeti si cautam din priviri cotloanele prin care sa ne strecuram spre creasta, fara a folosi franghii si alte scule tehnice. Caci traseul trebuie sa fie la indemana a toate echipele. Muchia Cheii e, poate, cea mai spectaculoasa culme din Postavaru. Daca vrei sa fugi de peisajul antropic al versantilor estici si nordici ai masivului, daca te-ai saturat sa tot urci sau sa cobori in Valea Timisului, pentru a te bucura de salbaticie... vino d-le si cauta Muchia Cheii. Se desprinde din Vf. Postavaru (numit si Cristianul Mare), si plecand de la o altitudine de 1799 metri, coboara succesiv, sprijinindu-se poale prin pereti de piatra si varfuri salbatice, pana a se rupe de tot in cheile atat de cunoscute noua, cele ale Rasnovului. Iar aici vreau sa subliniez ca multa lume greseste in a le zice „Cheile Rasnoavei”. Nu domnule! Valea Rasnoavei este la Predeal, este afluent de dreapta al Prahovei, iar aceste chei de care vorbim noi sunt sapate in Valea Cheii, afluent de dreapta al Ghimbaselului, in apropiere de orasul Rasnov. Deci ramane asa: Cheile Rasnovului.

 sudic
Muchia Cheii - Walter Kargel


Culmea asta salbatica, a Cheii, si-a luat numele de la Chei si s-a extins treptat spre varful Postavarului. Are o orientare NE-SV si este stransa spre nord de Valea Seaca a Postavarului (cu drag imi aduc aminte de concursul organizat de noi, in 2002, pe aceasta vale) si Valea Cheii spre sud. Daca versantul dinspre sud este abrupt, insoti de un perete ce masoara si 300 metri pe alocuri, cel dinspre Valea Seaca este mai lenes, bine impadurit cu amestecuri de fag si molid. Nu avem de parcurs intreaga muchie. Plecam de la corturi spre baza a doua valcele bine sapate in perete si pe care le vedem impadurite pana sus. Asta-i semn ca-s accesibile si ca nu au saritori. De altfel organizatorii ne-au asigurat ca exista un singur pasaj cheie, si acela dublat de o coarda fixa montata. Dar asta tocmai pe muchie.

DSCF4418 
Plecarea in traseu


Plecam vartos, urmarind ca am parasit tabara la o altitudine de 860 metri. Dupa ce urcam toata marea poiana a Inului (numita pe unele harti si ca Poiana cu Flori), intram in padurea luminoasa de foiase, luand tot mai tare panta in bocanci. Speriat de norii ce se tot aglomerasera pe cer, de cand m-am trezit si pana la ora zece a plecarii, m-am gandit eu prost sa imi iau suprapantalonii pe mine, si m-am gandit si mai prost sa nu mai iau vreo rezerza mai de vara prin rucsac. Ioi, calvarul de pe lume. Toata transpiratia se aduna pe interiorul goretexului provocandu-mi o permanenta senzatie de disconfort. Parca ma rugam sa ploua, doar asa sa imi treaca oftica. Si ma bucuram sa intalnesc si pe altii ca mine, frati de suferinta. 
Dupa vreun sfert de ceas de alergatura in linia de cea mai mare panta, scoatem iarasi nasul la lumina, intr-o frumoasa poiana desfasurata pe linia  valcelului din dreapta. Si ca sa fie si mai mare bucuria, peretii de piatra alba parca stau sa cada pe noi, aratandu-ne ca la o adica poate fi si asa, dupa poalele de grohotis intinse sub picioarele noastre. Grohotisurile astea atat de enervante pentru noi turistii, nu sunt martorii unor cutremure cum ne-ar fi dat sa credem. Sunt forme de relief foarte intalnite in Carpatii nostri, datorita proceselor de gelifractie (alternanta inghet/dezghet) iar macinarea lor e si mai mare in rocile sedimentare (calcare sau conglomerate) de consistenta si duritate diferite. Datorita acestui rau de grohotis format de pereti, vom alege sa traversam de-a coasta padurea, spre stanga, pana la urmatorul valcel, cu pereti mai mici si fara grohotis. Panta de traversare nu este mica si trebuie sa avem mereu grija la pietrele ce le-am putea desprinde. Ajunsi in valcelul din stanga, descoperim ca acesta arata a fi pamantos si acoperit de vegetatie destul de luxurianta. Deh, cel putin nu ne sucim picioarele printre pietre. Dar va fi mare chin pana sus, in conditiile in care suntem zeci de oameni ingramaditi in valea ingusta. Degeaba ne-au dat drumul la cate cinci minute, de jos, ca ritmurile diferite de mers aduna echipele gramada in locurile mai inguste, iar acesta este unul din ele.

DSCN5747 
Valcelul de acces


Unii aleg sa urce in panta. Este mai obositor, mai ales daca nici nu ai bete de trekking. Si unde mai pui ca se desprind tot soiul de pietre, iar parte din participanti nu au educatia montana adecvata pentru a striga macar „piatra” daca tot nu sunt atenti la mers. Astfel de zone inclinate se urca in ordine, cu atentie la picioare si comunicand mereu la problemele ivite, cu cei aflati mai jos. Din pacate apare si reversul. Unii comunica excesiv de mult si transforma ascensiunea in pauze de palavre la fiecare trei metri strabatuti. Sunt enervante astfel de momente, cand toti sunt blocati ca unul se opreste in poteca. sa mai zica doua vorbe partenerei. Ajung in strunga de pe culme, obosit, cu apele curgand siroaie pe sub nadragi, injurand ca n-am putut sa scap in rucsac macar o pereche de pantaloni scurti si pomenind printre dinti noroiul alunecos pe care trecusem. Mai striga si Oli sa ma grabesc ca mai avem cateva minute pana la post. Ehh, de parca-i loc sa te grabesti. Suntem la o altitudine de 1377 metri si urcasem peste 500 metri in vreo ora si zece minute. Cam sustinut. Incercand sa strang betele, cu gandul ca de acum incep pasajele mai expuse unde ma vor incurca, nu reusesc decat sa-l blochez pe unu, cu vreun metru lungime. Pe rucsac nu mai pot sa-l leg bine, in mana n-am de gand sa-l tin. Si ce draci va scoate din mine, coborand spre urmatoarea strunga, pe o coasta foarte expusa, cu vreo cinsprezece metri de perete sub mine, si cu batul agatandu-se prin toti copacii. Sincer, am avut emotii mari. Noroiul se facuse foarte alunecos de la atatea echipe trecute si nu aveai nicio siguranta sub picioare. Iar eu eram mai mult atent deasupra, sa nu ma dea batul peste cap, prin vreo ramura. Ajung transpirat in mica strunga de la originea valcelului cu grohotis si privesc cu ciuda ca in urma mea s-a dus un orgnizator sa lege o balustrada din corzi. Bine ca m-a lasat pe mine sa ma chinui.

Facem un popas de cateva minute, caci se da si un test practic de recunoastere a sculelor de catarat. Ii las pe Oli si pe Laurentiu sa se chinuie, eu fiind preocupat de batul cu pricina. Incepea sa ma streseze situatia, caci de strans nu-l puteam strange si nici sa-l leg de rucsac nu era indicat, nici sa ma catar cu el in mana nu era bine. Cu greu reusesc sa-i dau de cap si sa pot intra in rand cu lumea care urca relaxata. Aici aveam si punctul cheie. Din strunga, pentru a iesi pe varful urmator, nu puteai decat sa te cateri pe o muchie aproape verticala. Prima parte era printr-un desis de molizi, iar aici se instalase o coarda fixa. Atentie, caci orice cadere se facea intr-un gol de vreo zece metri. Suficienti! Asteptam unul dupa celalalt, cu Laurentiu si Olimpiu in fata, ca sa ajute si fetele si cu mine la urma ca sa inchei socoteala. Mi-aduceam aminte prin pasajul asta, de aventurile de pe Turnurile Podragului. Cam semana...

 IMG_1057
Pasajul de escalada


Dupa cincisprezece metri de catarat prin desis, iesim la lumina, pe marginea unui perete de vreo 50-100 metri (prima cifra pana in strunga, a doua pana in valcel), pe unde treaba este destul de expusa. Pe ingustatura de un metru latime, pe care urci, trebuie sa ai grija la crengi sa nu te dea peste cap inspre prapastie. Ajunsi pe varf, cu greu poti privi in jos. Mult sub noi, se vede tabara, in marea poiana. Peste o suta de corturi adunate la gramada. N-as vrea sa fiu curios sa privesc abrupturile mai de aproape asa ca ma grabesc sa parcurg cei o suta de metri de pe marginea peretului, cat mai repede. Peretele, pe deasupra caruia traversam, se numeste „Fata Hornurilor” sau Peretele Animalelor, cum mai este cunoscut de catre cataratori. Alte denumiri des utilizate sunt „Itvig” sau „Menajerie”. Cota maxima pe care o atingem pe acest varf este de 1425 metri.

 IMG_1067
Muchia Cheii


Intram din nou in padure, evitand abruptul pe dupa un rand de copaci. Nu peste tot este accesibila trecerea, asa ca suntem iar nevoiti sa ne apropiem de abrupt, in zona in care spre Valea Seaca padurea devine deasa iar versantul foarte inclinat. Incepem sa coboram spre urmatoarea strunga, pe care o atingem la sub 1400 metri (mai precis 1382 metri). De sub noi, printr-un perete de vreo zece metri, incepe Valceul Soimului care se duce spre Valea Cheii. Desi suntem inca la marginea peretilor, trecerea nu mai este atat de expusa.  Dupa strunga, intram spre stanga, in padurea luminoasa. Ne indepartam se stancarii pentru a urca printre foioase un alt varf din Culmea Cheii (altitudine de 1427 m). Nu cunosc cum ii zice, dar peretii ce se desprind de pe el se numesc „Fata Inalta”, iar mai sus „Padina Inchisa”. Banuiesc ca cel putin al doilea nume este impropriu si se leaga de asemanarea cu peretii din Padina Inchisa a Pietrei Craiului. Pe unde nu stim sa o mai luam, ne arata drumul, cate un semn legat de organizatori prin crengi. Este destul de obositor urcusul, desi nu pare a fi panta foarte mare.  Pe unde e mai luminata padurea, soarele incepe iar sa se joace cu nervii si cu transpiratiile noastre. Trecand de varful amintit anterior, incepem o coborare lunga spre o zona de platou carstic a Muchiei Cheii, prin mijlocul careia gasim chiar si o mica balta de origine pluvionivala (procesele de sufoziune si tasare au creat microdepresiunea in mijlocul careia ramane apa dupa ploaie sau topirea zapezilor). Daca primele varfuri trecute erau niste martori de eroziune in diferitele tipuri de roci (cu duritati diferite), aici culmea a luat forma de platou peste sedimentele calcaroase.

 DSCN5760
Balta pluvio-nivala


Incepem sa urcam tot mai tare prin padure, depasind altitudinea de 1500 metri intr-o mare poiana ce te imbie la odihna. Am cedat psihic pana la urma, cu nadragii mei cu tot, asa ca m-am apucat sa desfac toate fermoarele si sa mi-i suflect cat pot. Ia-s da jos cu totul... dar prea s-ar distra lumea de indispensabilii mei. Andra si-a facut curaj si a ramas la pantaloni scurti si body, facand parca trecerea intre primavara si vara. Si daca tot ii loc de popas... popas sa fie. De acum avem perspectiva spre toata culmea Cheii, pana spre Rasnov. Iar mai sus de noi, la 1545 metri altitudine, atingem o belvedere foarte frumoasa spre Valea Cheii si spre Bucegi. Ne-am apropiat iarasi de peretii de piatra, agatandu-ne cu privirile spre bazinul Vaii Lungi care se deschide sub noi. In capatul de sus al poienii suntem nevoiti sa ne bagam iarasi in padure, spre stanga, pentru a evita abruptul, dar iesim in alta poiana si mai frumoasa, deschisa spre Valea Seaca a Postavarului. Frumoase coclauri. Putini s-ar gandi ca Postavarul poate insemna si altceva decat Poiana Brasov, telecabina si ski amenajat. Se vede toata valea, de la obarsia de sub cabana Cristianul Mare, pana dincolo de Portile de Piatra ale Postavarului, ocolite abil de poteca nemarcata de coboara pe aceasta vale spre Cheile Rasnovului. Sigur o sa fie unul din traseele placute de strabatut toamna tarziu, cand alti munti incep sa devina mai putin prietenosi din cauza capriciilor vremii. Suntem destul de sus. Varful pe care m-am urcat, sa admir panorama spre Tara Barsei, are  1588 metri. Pe una din hartie turistice apare trecuta o cota de 1602 metri. O fi aceasta, sau o fi alta de mai sus, caci pana pe Postavaru culmea mai trece cateva varfulete, ocolite de poteca. Unul din ele, mai inalt si mai stancos (1767 metri), se vedea mult deasupra noastra. Nu o sa ajungem pe el, trecandu-l mai tarziu, pe sub culme, intre fosta cabana Cristianul Mare si statia Cabinei Mici. Acum intram in padure si nu mai scoatem nasul la lumina pana in Poiana Trei Fetite (1645 m altitudine) unde vom intani marcajul turistic si postul al doilea de control. Trebuie sa fie si test, daca tot e post! Avem zece foi, cu zece poze cu munti. Ia de recunoaste! Cel mai mult ne-a chinuit poza aia amarata cu Portita Caraimanului (dar am recunoscut-o!), iar cel mai mult ne-a inselat Mana Dracului unde ne-am grabit sa confundam unghiul cu niste stanci asemanatoare dinspre Tigaile Mari (n-am un nume pentru ele).

DSCN5766_a 
Muchia Cheii si Valea Seaca a Postavarului


Este aproape ora 13 si am facut trei ceasuri pana aici. Am tras destul de tare, goniti si de timpii stransi acordati echipelor. Pana trec cele cateva minute si dam sa ne urnim, un nor gros se aseaza peste noi si incepe o ploaie marunta, dar deasa. Ne acoperim bine cu ce avem la indemana si fara tragere de inima pornim pe marcajul cu banda galbena, spre cabana Cristianul Mare. Nu-i bine sa fii intotdeauna preaincrezator in tine, caci fara sa urmaresc cu prea mare atentie marcajul si semnele, era sa ma duc pana la cabana Cristianul si sa ocolesc vreo zece minute. Era ditai indicatorul batut pe copac, sa arate cotul la dreapta spre varf... dar nu si pentru ochii mei. Si cand ma gandesc ca galatencele din spate mergeau pe urma mea cu speranta ca „ne luam dupa Emi, ca el sigur stie pe unde umbla”... N-a fost sa fie. Ca sa echilibrez greseala, ma intorc la locul faptei si o iau direct pe panta, printr-o taietura larga de molizi. Zapada grea si uda da mari batai de cap, iar unde ea se termina, face loc noroiului. Iar ploaia ne... ploua!

IMG_1066 
Tabara de corturi


Am iesit in golul alpin de sub telecabine, si asta dupa ce am traversat de-a coasta pe sub cota 1767. Asa mi-e o lene sa trag de mine la deal pe coasta asta inmuiata bine in apa de la ploaie. Dar nu o sa ma inec acum ca tiganul la mal. Si cand vad coborand agale, domnisoare la sandale. Ei nici chiar sandale, dar rimeaza bine. E o lume tare pestrita in varf de Postavar, la 1799 metri altitudine. Ce frustrat trebuie sa se simta acest munte, ca nu i-a mai dat cutarea inca un metru, sa intre si el in clubul select al celor inalti. Lasa mai, ca te iubim si asa. Organizatorii se joaca un pic cu nervii nostri. Ba avem pauza de masa, dar ne ploua, ba ca daca nu o luam aici o pierdem, sau n-am inteles eu bine. Imi trece si pofta de mancare asa ca hotaram sa ne dam de vale si sa nu mai pierdem timpul. De fotografiat, nicio sansa... neguri, lumina slaba, bleaga parca. Las-o pe altadata!

Spre Trei Fetite avem acelasi drum. De asta data tinem mortis sa aflam pana unde duce un sant sapat de cine stie cine, pe deasupra potecii spre poiana. Curat ghinion! N-am mancat atata noroi de multi ani. Acum parca eu l-am cautat. N-am inteles de ce s-a sapat santul, ca i-am pierdut urma la un momendat. Se oprea si atat! Ca si ploaia de care parca scapam. Optimisti dar cu foamea la stomac, ajungem la Poiana Trei Fetite si, fie ce-o fi, zece minute tot om face odihna si pauza de masa. Cu greu gasesc in jurul meu doua felii de paine neagra, sa alunece sardinele mai bine. In graba mereu uit in tabara esentialul. N-am mai coborat pe Spinarea Calului de vreo sase ani. Uitasem cum arata. Si n-arata prea bine. Dupa negocieri indelungate, cu Laurentiu, alegem totusi sa mergem ca lumea pe poteca. Arata bine si valcelul cel plin de grohotis, dar nu toti avem bete sa ne mai si tinem in picioare. Cat ne-ar fi scapat de nervi... Este greu pe poteca. Sunt serpentine stranse, inguste si puhoi de lume. Este greu sa stai in ritmul unora. Mai bine te asezi si tragi un pui de somn. Pe la cate o cotitura mai cersim voie sa trecem si incet incet inaintam. Dupa vreun sfert ceas, am cedat psihic la un buluc mai mare de oameni, si am luat-o totusi pe valcel. In cateva minute trecusem de toti. Mai jos era si mai rau. Pantele mari, pamantul ud si radacinile de copaci erau capcane la tot pasul. N-a fost o idee prea buna sa trimiti o suta de insi pe vreme uda. Dupa ce trec atatia, toata poteca e o mocirla. Te mai miri ca-si rupe vreunul gatul...

Pe la 1350 metri trecem pe sub un mamelon stancos, dupa ce am coborat tot versantul Postavarului. Suntem pe cumpana de ape dintre Valea Lunga (firul pietros ce cobora de sub Poiana Trei Fetite) si Valea Calului. N-am scapat inca de atentie sporita. Pana in Saua Calului mai este de coborat abrupt. Iar la un pas gresit, ne-am trezit vreo zece pe aratura. A fost de-ajuns sa pierdem unul din firele potecii (caci de la cati au scurtat serpentinele s-au format mai multe si nu este drept fata de natura) ca sa ne trezim intr-o valcea fara nicio urma de marcaj. Sa te dai in jos nu e bine, ca muntele inca prezinta abrupturi si nu-i placut sa te dai jos de pe saritori pe udatura asta.
De sus se aude o voce, cum ca a gasit marcajul. Nu era tare greu, luandu-te dupa mirosul de tigara ce venea din poteca. S-a oprit nenea sa traga de-un chistoc, fara sa-i pese ca trebuie sa inhalam zeci de oameni mirosul. Scapati de stramsoarea muntelui, coboram mai relazati pe lunga cumpana de ape, aplecand cu grija capul pe sub crengile lasate peste noi si imbibate bine cu apa. Dupa ce treci de lantul de la lespedea de piatra stii ca tot ce a fost greu lasi in urma. Ramai cu ploaia... si cu emotiile trantelor de care te feresti cu greu. Am schiat, daca pot sa-i zic asa, vreo zece metri de am crezut ca nu mai am sanse sa scap cu fundul necioplit. Razant... la vreo zece centimetri de mocirla. Pana data viitoare raman dator.

IMG_1093_1 
Valea cu Noroi


Reprizele de ploaie sunt dese si enervante. Cand se opreste, dai haina jos si pana faci tot popasul se apuca iara. Bine macar ca nu trazneste... ar fi fost disco pe cinste! Chinuit, agasat, enervat... ajung in sfarsit in Saua Calului. Adapostiti sub pelerine, oamenii din post s-au saturat de stat. Ii cred! Ca sa nu fie singurii chinuiti ne mai pun un test sub nas. Crengi, frunze, flori... ghici care cum sunt. La buruieni nu ma pricep, dar dumiresc problema crengutelor de molid si de brad (sunt atat de diferite!). In nici o ora am coborat 600 metri (Saua Calului fiind la 1045 metri) iar pana la tabara ne-a ramas drum usor. Poate in zi cu soare... Acum intram pe o culme noroioasa ce ne-ar duce spre Valea cu Noroi. Ahh ce nume predestinat! Pana mai sus de genunchi m-am facut de mocirla. Alt schi, alte emotii, iar la drumul forestier, unde se aduna vaile, simti o usurare. Pana la corturi ramane doar sa salivezi cu gandul la o gura de apa (cea din parau e prea „condimentata” de ploaie) sau... de ce nu, o bere!

Sosire! Rasuflare! Usurare! Pentru unii, ca mine. Pentru altii urmeaza orientarea. Se zice ca e pe azimut. Adica primesti o lista de posturi, grade si numar de pasi, nordezi busola dupa ce-ai pe fisa si alergi nene! Nefiind tehnica problema, castigatorii sunt dintre aia iuti de picior. Doar sa fii atent sa nu incurci nordul cu sudul (mai cunosc eu). O proba-i de fete, alta-i de baieti... castigatorii se aduna pe echipe. O convingem pe Alinuta ca e bun momentul pentru a se lansa in sportul asta. Laurentiu s-a convins de la Campina... ramane sa persevereze. Culmea e ca aveau sa castige chiar locul 2 in echipa. Mai la urma e si escalada. Laurentiu bombane pe buna dreptate. Nu puteau face proba in traseu? Acum trebuie saracul sa mai urce odata pana in poiana de sub Peretele Animalelor. Si pe stanca uda nici proba nu-i placuta. Dar se descurca. Lipsa lui Alex ne-a afectat ultimul an si de atunci tot nu gasim inlocuitor...

DSCF4546 
Festivitatea de premiere


Se zice ca unii oameni isi fac somnul de infrumutesare. Eu nu stiu pe care mi l-am facut, dar am dormit pana la noua seara. Intre timp, pe la fiecare margine de padure, cluburile se adunau sa-si repete seara culturala. Am sforait cu o ureche atenta la Imnul Verde si cu alta atenta la Zbor de Albatrosi.  Un fel de stereo indescifrabil. Mai frumos suna cand sunt cluburile adunate la foc, si-si desfasoara programul pe rand. S-a oprit si ploaia. S-a uscat poiana. Numai buna treaba sa se adune doua sute de insi in jurul unui foc de tabara si sa inceapa distractia. Tema glumelor a fost generala. Toata lumea s-a legat de traseul de... in care nu ai timp nici sa te... S-a ras (poate mai putin cei dintre organizatori), si s-a simtit lumea bine. Asta-i important.
La premiere i-am lasat pe altii. M-am grabit inspre Brasov sa prin ultima zi a Sarbatorii Medievale. S-au strans oamenii sa primeasca cupele, sa cante Imnul Prieteniei, sa se imbratiseze si sa-si promita ca se vor intalni la Montaniada din Valea lui Stan.

Puncte, locuri, premii... las pe altii sa le discute. Curiosilor le pun clasamentele mai jos.
Noi credem in prietenie...

 postavaru_2


Track-ul GPS
Clasamentul FRTS
Clasamentul Trofeului

Autor: Emi Cristea
Înscris de: Emi Cristea
Vizualizări: 9335, Ultima actualizare: Sâmbătă, 23 Aug 2008



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii POSTAVARU  
Comentariu
alex badea alex badea, Luni, 30 Iun 2008, 7:55

Sa ai cer senin si ape limpezi!

Răzvan Murariu Răzvan Murariu, Marți, 26 Aug 2008, 10:19

Concursul a fost organizat de CPNT Brasov:-)

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii