Jurnale - 28-30 septembrie 2007 :: Retezat - Harababura alpină

    Am sarit ca ars, din somn.  Cat o fi ceasul!? Auzi, ca e opt. Am dormit aproape doisprezece ore. Deh, simteam nevoia! Imi fac curaj, ies din sacul de dormit, iau o bluza pe mine si scot nasul afara din refugiu. Cerul pare uniform dar trist. E senin dar nu-mi dau seama. Senzatia este de cer acoperit uniform. Este destul de devreme si soarele n-a scos nasul pe nicaieri in lumea asta alpina. Atunci m-oi convinge.

     Pana una alta eu ma apuc de facut rucsacul. Indiferent ce se va intampla astazi, sa fie dansul facut acolo si pregatit de duca. Ma mir inca de cerul lacrima. Toate prognozele spuneau cer acoperi / ploaie / descarcari electrice. Pentru aseara s-a adeverit. Dar parca furtuna aia puternica a scuturat totul, limpezind muntii peste noapte. Sa fie un vis? Om afla in maxim doua ore, daca acest calm se va pastra. S-a topit si gheata cazuta aseara, si parca si apele s-au tras inapoi. As fi visat ca Bucura s-a revarsat, ca la ploile torentiale de campie. Dar nu a fost asa …
  Ne-am hotarat. Lasam rucsacii la refugiu si urcam pe Peleaga echipati mai usor, ca sa castigam timp. Apoi, de vremea se tine bine, ne luam rucsacii si trecem Poarta Bucurei spre Retezat, lasandu-ne spre Pietrele prin Lolaia. Astea-s planurile mari. De se strica vremea si da cu ploaie, vom ramane in Bucura sau vom cobori prin valea urcata ieri.

     Dar … hai la drum ca e tarziu. Pe la noua ceasuri ne urnim pasii spre pragurile Caldarii Berbecilor. Valea Berbecilor... ma gandeam de la ce vine acest nume. De la turme de berbeci? As inclina mai degraba spre o notiune geomorfologica: spinarile de berbeci (sau, mai stiintific vorbind: rocile mutonate), care nu sunt decat martorii modelarii glaciare. Spinarile de berbeci reprezinta proeminente formate din roci mai dure situate pe pragurile glaciare, care au suferit o rotunjire din cauza masei de gheata ce le acoperea. Daca studiem caldarea in teren, sau harta geomorfologica a zonei in cabinet, putem observa ca aceste spinari de berbeci se gasesc peste tot in aceasta caldare.  Spinari de berbeci se gasesc in toate caldarile glaciare, dar prezenta lor, aici, la tot pasul, ma face sa ma gandesc ca toponimul "Valea Berbecilor" de aici vine.
     Fusesem si anul trecut, si mi-am zis ca e cel mai scurt drum spre Peleaga. Pe crucea galbena, mergand intins, intr-o ora esti pe cota maxima a muntilor Retezat. Si ai ce vedea, mereu in urma ta.

Refugiul Bucura si Vf. Custura Bucurei

    Urcam puternic printre spinarile de berbeci, raspandite la tot pasul. Aici este lumea lor. Apele curg peste tot, iar ploile recente le-au marit debitul. Este valea Berbecilor, ce-si aduna apele de sub Peleaga. Intr-un sfert de ora am trecut tot pragul glaciar ce separa caldarea Berbecilor de cea a Bucurei, si ne-am trezit inconjurati de stanci, intr-o mica cetate alpina. De aici, dupa ce traversam marea parte a caldarii, ne indreptam pasii la dreapta, spre culoarele de avalansa ce coboara din Piciorul Pelegii. Acolo sus, in culme, se trece de 2300. Dar pentru a ajunge acolo, urcam direct pe unul din culoare, lasand in urma noastra serpentine scurte, printre grohotisuri maii instabile. Sunt conurile de grohotis formate sub culoarele de avalanse. Din cand in cand un popas, ne intoarce privirile in urma, sa vedem coloritul de toamna al crestelor din jurul Bucurei. E o mare lume de piatra. O harababura alpina!

Pe creasta sud-vestica a Pelegii

     Dupa mai bine de o ora de urcat, atingem microdepresiunea de blocuri haotice, de sub Piciorul Pelegii. Pe zeci de metri, pana in culme, traversam campul asta de stanci verzui, parca acomodandu-ne cu ce ne va astepta din culme pana pe Peleaga. Incetul cu incetul ne adunam cu totii pe culmea lata, intre un varf secundar al Pelegii (2357 m)  si culmea prelunga ce duce pe varful cel mare (2509 m). Prietenii ma solicita la o lectie de geografie asa ca incep un tur de orizont al muntilor. In urma noastra, dupa creasta sud-vestica a Pelegii, dincolo de caldarile cu lacuri avand nume de fete, se ridica puternica custura a Slaveiului, agatata deasupra Caldarii Pietroase, intrerupta de o sa de transfluenta glaciara (saua Judele), spre varful Judele. Judele este un puternic munte de piatra, ce-si lasa in toate partile peretii intunecati. Din el se lasa Poarta Bucurei, intr-o zona foarte framantata, o veritabila custura, ce este ocolita de potecile turistice (fiind inaccesibila din cauza unor colti de piatra). Din Poarta Bucurei (veche sa de transfluenta intre ghetarul din caldarile Bucurei si cel din Valea Zlatuiei , aflata la 2280 metri), urca puternic Vf. Bucura I (2433 m) cu varful acoperit de blocurile haotice (atat de tipice varfurilor Retezatului, Pelegii si Papusii). Daca din Bucura I se desprinde spre nord puternica custura a Retezatului, din Bucura II (varful de 2372 m, putin pronuntat din valea Bucura, dar foarte bine iesit in relief dinspre lacul Pietrele) se desprinde spre nord culmea Stanisoara, paralela cu custura amintita anterior. Din aceste varfuri ale Bucurei, se lasa puternic, in saua de transfluenta a Curmaturii Bucurei, marea Custura a Bucurei, care urca puternic spre Peleaga, lasand in urma varful secundar al Pelegii (2358 m, cunoscut ca si Custura Bucurei, si trecut pe multe harti cu cota de 2370 m), Capul Pietrelor (din care se desprinde custura Pieterlor) si celebrii Colti ai Pelegii.

Harababura alpina

     Daca ne-am obisnuit cu Retezatul, ca fiind varful retezat, din fotografii, perspectiva data dinspre aceste locuri este de piramida, cu puternica coborare spre saua Retezatului si saua Lolaiei. Sub noi, se intinde marea caldare a Berbecilor, flancata de Custura Bucurei, Peleaga si creasta sud-vestica a Pelegii (frumosul munte piramidial care se vede urcand dinspre Gura Bucurei spre lac). Spre sud, dincolo de adanca vale a Lapusnicului Mare, se disting Saua Plaiul Mic, creasta secundara Piule, platourile nesfarsite de pe Dragsanu, pana la calcarele Pietrei Iorgovanului si muntele masiv al Paltinei, dincolo de care incepe Godeanul. In ultim plan, creasta masiva a Oslei mi-aduce aminte de o vara trecuta... cu pasi placuti pe frumoasa custura a Oslei-Oslitei. Vecin cu Peleaga se vede si masivul munte al Custurii, pe care poti ajunge traversand peste Papusa si Papusa Mica.
      Te-ai fi asteptat ca sub noi sa vezi lacul salbatic al Pelegutei. Nu a fost asa, pentru ca din Peleaga se lasa spre sud trei picioare puternice: creasta sud-vestica, Piciorul Pelegii si creasta sud-estica a Pelegii. Intre noi si acest lac, se intinde un fir de vale (afluent al Gurii Bucurei, mai jos de lacul Lia) si puternicul Picior al Pelegii, cu varful Pelegutei (2390 m), care se vad de aici.
     Ultimul povarnis, spre Peleaga, il urcam pe blocurile imense, granitoide. Ai senzatia ca urci niste scari si de esti obisnuit cu astfel de poteca, totul pare atat de simplu. Fiecare lespede e cate o treapta, pe care poti calca cu toata siguranta. Vantul intetit pe creasta ne trimite sa luam gecile din rucsaci, dar cerul se incapataneaza sa ramana senin. Ce bafta putem avea astazi... (ne aducem aminte ca acum un an, tot in septembrie, am avut bafta de aceeasi vreme pe Vistea-Moldoveanu, cand dupa o zi de ceata si negura a urmat una senina ca lacrima).

Panorama de pe Peleaga (2509 m)

      O momaie ne indica ultimii zeci de metri ce ne despart de varf. Un ultim efort, si iata-ne la 2509 metri, pe framantata Peleaga. Suntem prea mici pentru un munte atat de mare si cu toate astea de abia incapem pe varful ingust. De aici, se deschid privirilor si alte creste, inspre Papusa si Varful Mare, cu marele lac al Pelegii (Ghimpele) agatat sub noi, intre Peleaga si Papusa. Oli ar vrea sa dam o fuga si pe Papusa, dar timpul scurt de toamna ne da mai mult de gandit. Si asa avea sa fie... bine ca am renuntat la idee! Cei doi colegi de refugiu, de azi-noapte (din Oradea din cate am retinut), pe care ii ajunsesem pe varf, isi continua tura spre Papusa. Pentru ei e mai simplu; vor sa mai ramana cateva zile prin Retezat, iar Bucura pare a fi baza de ture.

Peleaga (2509 m)

     E vant puternic. Doar intre momai un pic mai multa liniste. Apa nu prea mai avem, soarele se apropie de amiaz`, sa nu zabovim prea mult. Coboram puternic, peste lespezi de piatra, spre Coltii Pelegii. In ingusta strunga de sub ei, o mare limba de zapada s-a incapatanat sa ramana pe aici de la inceputul lui septembrie. Se pierde in caldarea din Valea Rea, mult sub Coltii Pelegii. De aici, acesti sunt mai amenintatori. Daca de pe creasta sud-vestica ii vedeai ca pe un ferestrau, acum sunt ca niste lame ascutite,  sinistre. Parca ar sta sa se prabuseasca spre Valea Rea. Iar acolo jos, se inghesuie multe multe, lacurile atat de celebre dar atat de putin vizitate. Nu-s la indemana oricui.

Coltii Pelegii si lacurile din Valea Rea

      Pe sub Capul Pietrelor (un varf de aproximativ 2450 metri, din care coboara custura ce desparte caldarea Pietricele de cea a Vaii Rele), coboram in curba de nivel, taind coastele dinspre Caldarea Berbecilor. O tinem tot asa pana in saua fara nume de sub Custura Bucurei (2309 m pe altimetru), unde ne oprim pe marginea ei nordica, pentru a vedea Taurile Pietricelele (din caldarea secundara a Pietrelor, Pietricelele), si caldarile Pietrele si Pietricelele, pline de laculete glaciare. Ca sa castigam timp, ne hotaram sa nu mai continuam custura, si sa coboram pe unde vedem cu ochii spre Valea Berbecilor. Nici nu banuiam ca de fapt vom nimeri o poteca ciobaneasca marcata du momai. Ne lasam in stanga, pe un jgheab la poalele caruia sa format o potcoava nivala. Versantul acesta are mai multe morene nivale, insiruite pana sub varful Custurii Bucurei, formate si datorita versantului mai greoi, cu zone mai plane, alternand pantelor inclinate. Pana in firul vaii ne tinem de cateva momai, strecurandu-ne printre blocuri de piatra. Traversam apoi toata caldarea Berbecilor, peste rocile mutonate pline de striuri lasate de ghetari, coborand cateva praguri, inspre refugiul de la Bucura. Am prins poteca marcata cu cruce galbena, aproape de marginea de jos a caldarii. Un cuplu urca spre Peleaga, urmand acelasi traseu avut de noi. Bafta multa si la ei cu vremea... Parca, tot nu-mi vine sa cred ca e atata soare.

Imagine catre caldarile Pietrele si Pietricelele

      Pragul refugiului ne intampina cu pofta de odihna, dar mai avem un drum lung. Intre timp ce o parte din noi au de facut bagaje, mai trebuie sa si mancam ceva mai consistent. Pana la Pietrele nu mai e timp de pauze. Au inceput sa se formeze si gramajoare de nori, tot mai insistente. Azi nu va ploua, chiar daca acesti cumulusi insista sa se aglomereze. Poate maine...
     Stand pe prispa refugiului, simt nevoia a vorbesc despre marea alpina de la Bucura. Este cel mai intins lac glaciar din Romania, cu aproximativ 8, 8 ha, si are o adancime maxima de 14, 2 metri (schita batimetrica a lacului, de Lajos Loczy), in partea nordica a intinderii de apa. Situat la o altitudine de 2040 metri (confirmata si de hartile topografice, si de cerctarile lui Paul Decei), este alimentat de cinci izvoare principale (cel mai bogat in debit fiind izvorul Pelegii – Valea Berbecilor, 150-200 l/s). Lacul deverseaza printr-un emisar ce trimite apele in lacul Liei, cu un debit insumat de 250 l/s (Paul Decei, Lacurile de munte, 1973). Lacul este populat cu fauna ihticola autohtona.

In caldarea Berbecilor. Suprafete turboase.

     Am revenit la treburile „casnice” de pe langa refugiu. Incet incet reusim sa ne punem cu totii rucsaci la punct, sa adunam gunoiul in saci menajeri si sa-l indesam pe la care din trupa mai are loc in rucsac (in general necaratorii de corturi) si putem sa ne luam ramas bun de la adapostul nostru.