Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Arhiva articolelor Alpinet - ALPINinfo ianuarie-februarie 2001

Bookmark and Share

ALPINinfo ianuarie-februarie 2001 - Alpin Info ian-feb 2001 Ce asteptam ?

KLETTERN 2/98
Nägel mit Köpfchen – Cuie cu scaun la cap

Cu certitudine faptul cã o serie de ture importante din masivul Tannheim au fost asanate cu ocazia unei actiuni fulger se datoreazã ghidului alpin Toni Freudig. Scopul lui a fost sã mentinã caracterul alpin al zonei, dar sã ofere un plus de sigurantã.

De fiecare datã auzind deasupra Innsbruckului zgomotul rotoarelor îndreptându-se în directia Tannenheim, inima mi se fãcea cât un purice. O spaimã necontrolatã mi se stecura în vine. Elicopterele anuntau de fiecare datã un posibil accident, un posibil deznodãmânt fatal din cauza unui piton ruginit sau prost plasat. Certitudinea cã multe din cuiele din Tannheimer purtau amprenta mea îmi provocau un frison spontan. Din fericire frisoanele n-aveau sã prefigureze nici o situatie realã.
Ceva fad, ceva nesatisfãcãtor, rãmânea în aer… Inoxul zilelor noastre nu existã decât de vreo câtiva ani.
Faptul cã elicopterele luau asa des via Tannheim are cauzele în potentialul mare de pericole obiective ale acestui masiv. Cu sigurantã calcarul nu este asa de compact ca si cel verdonesc. Pe ce pui mâna verifici de douã ori înaite de a apuca cu încredere! Fisurile sunt deseori îin cazurile mai fericite ele nu sunt structurate propice pentru nuci. Amplasarea nucilor si friendurilor implicã o experientã considerabilã. Dacã mai pui si absenta clepsidrelor constati cã posibilitãtile de folosire a mijloacele naturale de asigurare sunt mai degrabã restrânse.
Pe de altã parte Tannheimul este o zonã îndrãgitã si frecventatã mai tot anul. Vârful cel mai înalt depãseste cu numai 200m granita celor 2000, ceea ce nu favorizeazã mentinerea zãpezii, iar peretii sudici oferã escalade plãcute si în timpul iernii. Cert este însã cã în perioada 1986-1997 s-au produs în arealul cãtãrabil 51 accidente, care s-au soldat cu 36 de rãniti si cu 23 de vieti curmate.

Analiza acestor accidente a scos la ivealã un sablon cu trei factori decisivi:
1. dislocarea de puncte fixe
2. ruperea de prize
3. probleme de orientare.
Tinând cont de aceste aspecte am început în Tannheimer relativ devreme înlocuirea pitoanelor vechi cu ancore inoxidabile solide. Aceastã schimbare de atitudine s-a produs începând cu mijlocul anilor 80. Dacã la începutul anilor 80 etica cerea încã deschiderea de noi trasee exclusiv de jos în sus, reducerea la minim a pitoanelor folosite cât si folosirea numai în extremis a expansiunilor, în anii 90 filozofia se schimbã. Pânã atunci începusem deja în turele cele mai frecventate si mai usoare, care sunt de facto si cele mai periculoase, amplasarea în regrupãri, de ancore AV (AlpenVerein-Sicherheitshaken), înlocuirea unor pitoane, în punctele critice, cu material sigur si chiar amplasarea unor asigurãri intermediare suplimentare. O usurare substantialã a muncii a adus-o prima mea bormasinã. La început m-au încercat senzatii penibile cãrând dupã mine în creierul muntilor un asemenea instrument si fãcând scandal ca pe un banal santier. Rezumând însã, pânã la nefericitul eveniment care avea sã se petreacã aveau sã fie montate peste 1000 de amplasamente in 80 de ture.

Lucrurile ar fi evoluat probabil în aceastã manierã linistitã, dacã nu s-ar fi întâmplat acel tulburãtor accident care a tãiat firul vietii la trei alpinisti prãbusiti în urma smulgerii din perete a douã pitoane. Pentru mine a fost clar de la bun început cã acest nefericit incident nu s-ar fi produs dacã asigurãrile ar fi fost sãnãtoase. La doua zile dupã accident, stãteam împreuna cu cei de la jandarmeria alpinã profund impresionati la baza traseului. Având sub degete urmele de sânge, am inceput sã montãm atât de controversatele ancore. Chiar si în punctul cheie, surplomba de A1, am scos pitoanele din fisurã si am pus ancore. Gheata fusese spartã.
Bineînteles cã dupã incident au izbucnit virulente discutii pe tema sigurantei si a riscului în alpinism. Unii au început sã incrimineze si mai mult materialul vechi încã existent in pereti, altii au inceput sã strige parole a la “vã lipseste responsabilitatea propriilor decizii! ” sau “alpinisti, v-ati pierdut orice fel de instinct! ”. Toate aceste pozitii sunt într-adevar constatãri mai mult sau mai putin indreptãtite, dar din punctul meu de vedere ele nu ne duc cu nici un pas mai departe.

Dupã ce am asistat la înmormântarea celor trei alpinisti si am fost confruntat cu atâta suferintã, m-am decis sã iau totul pe barba mea si sã imping înainte lucrãrile de reamenajare, fãrã sã mai tin cont de morala de modã veche. Primarul din Oy si presedintii diferitelor sectiuni DAV mi-au asigurat imediat sprijinul. Evenimentul hotãrâtor a avut loc la sfârsitul lui aprilie cu ocazia unei conferinte desfãsurate la Oy: expertul cercului de sigurantã al DAV Pit Schubert a tinut o prelegere pe tematica pitoanelor, iar eu am prezentat o statisticã a accidentelor din masivul Tannheim. Rezonanta a fost covârsitoare si în aceeasi seara aveam deja 2000DM.
La scurt timp am înfiintat “Sicheres Klettern”, înregistratã la finante ca societate non profit. La douã luni de la tragicul accident începeam cu munca sistematicã de reamenajare a celor mai importante trasee din Tannheimer. Ancorele le-am montat de asa naturã incât urmatorea sã fie întodeauna vizibilã, in cazuri speciale folosind chiar si vopseaua pentru ghidare.
Prima fazã a actiunii s-a concentrat in jurul cabanei Gimpelhaus, zona cea mai frecventatã, au urmat mai apoi traseele din peretele nordic Gimpel, Gehrenspitze si Aggenstein. Am stat pânã la zece ore pe zi atârnat în corzi…

Bilantul este cât se poate de semnificativ: s-au lucrat in total 33 de zile calendaristice cu pânã la patru echipe in perete. În pofida acestui efort, circa 80% din trasee nici mãcar nu au fost atinse. Bineînteles cã mai sunt trasee care meritã abordate, existã trasee care nu au fost atinse pe considerente “istorice”, mai este loc si pentru cei cu nervii de otel, mai este loc si pentru ture noi…
37 de insi au pus umãrul, incluzând si personalul de la baza traseelor, timp de 148 zile/om. Altfel spus, unui singur inimos i-ar fi trebuit pentru treaba asta patru luni si 26 de zile de muncã. Din mai pânã in octombrie au fost reamenajate 40 de trasee, costurile insumând 25000DM, fãrã a mai pune la socoteala cele 874 de ancore puse la dispozitie de catre DAV si OeAV. Multumim pe acesta cale numeroaselor persoane si institutii, fãrã al cãror suport financiar nici nu ne-am fi putut apuca de treabã.


Toni Freudig, 38 ani, conduce la Pfronten o scoalã de alpinism si schi. Începand din 1977 este membru activ al Salvamontului. Pe lângã activitatea sa entuziasta de ghid alpin, monitor de schi si salvamontist, Toni Freudig a redactat si un ghid al masivului Tannheim, precum si un manual mult apreciat pentru pregãtirea salvatorilor montani.

 

KLETTERN 4/97
News - Masivul Tannheimer

Pe 8 martie 1997, în peretele Roten Flueh din masivul Tannheim - Germania, Reinhard Raubold de 35 de ani, sotia lui Cornelia (32) si elevul Jan Grafe (15) nu aveau sã ajungã pe vârf. Echipa din Oy- Mittenberg intrase în traseul “Sudwestwand” – Peretele sudvestic, un traseu clasic de gradul IV cu un pasaj de artificial. Trioul nu a vãzut sau a ignorat o ancorã solidã în regruparea a treia, regrupând în schimb la un piton al lungimii urmãtoare. Reinhard Raubold se angajase deja în cãtãrare, asigurând într-un piton intermediar, când nefericitul eveniment s-a produs. Socul a smuls mai întâi pitonul intermediar, iar mai apoi si unicul piton din regruparea improvizatã…
Dupã tragicul eveniment reizbucneste flamura rãzboiul de culise dintre cãtãrãtorii din Allgaeu si Kempten pe de o parte si între Salvamontul din Nesselwängle din Valea Tannheimer de cealaltã parte. Mãrul discordiei ar fi, asa cum spune ghidul alpin Stefan Neuhaeser din Kempten, blocarea din motive ideologice a reamenajãrilor de cãtre salvamontistii din Nesselwängle, ceea ce este negat de cei incriminati. Evident este însã faptul cã cei trei alpinisti ar fi încã în viatã dacã si în acest traseu ar fi existat ancore solide ca puncte de asigurare intermediare. Neelucidat rãmâne de ce regruparea special amenajatã nu a fost folositã. Sã fi jucat oare ideologia vreun rol? Între timp ghidul alpin Toni Freudig din Pfronten a reusit sã strangã rândurile celor interesati de continuarea lucrãrilor de reamenajare, fiind unul dintre initiatorii societãtii Sicheres Klettern – Cãtãrarea sigurã. Contând pe sprijinul cãtãrãtorilor germani si austrieci, aceastã societate îsi propune înlocuirea sistematicã a pitoanelor vechi din masivul Tannheimer cu material inoxidabil, începând cu data de 11 mai 1997. În urma ultimului accident nu mai este asteptatã opozitie din partea alpinistilor din Nesselwaengle.

Traduceri Dana si Frank Schobel
Material de Toni Freudig si Achim Pasold

Autor: CA Galati
Înscris de: Clubul Alpin Galati
Vizualizări: 15431, Ultima actualizare: Joi, 10 Oct 2002


Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii