Stanislav Glajdura, arătând la fizic ca Rambo si la spirit ca Dostoievski,
continua ideile lui Koller la Kalamarka (andezit). În 1981 a făcut traseul "Indián"
(VIII+/IX-). Acest traseu, cu pasul cheie la 15m deasupra pământului, a fost urcat de jos,
în papuci si fără magneziu! Si acum, după mai bine de 15 ani, foarte putini cătărători
îndrăznesc să urce acest traseu de jos si fără să-l studieze în mansă. Multumită acestui
traseu s-a refăcut echilibrul între traseele pe gresie si celelalte.
&Glojdura este un maestru în subaprecierea traseelor unde componenta
psihică o depăseste pe cea fizică. Traseul său "Podlaha" (Podeaua) s-a facut în
1983 cu un impact cu solul de la 10m.
Stano a fost acuzat că face trasee mortale, telul său fiind de a-si
lichida adversarii. Astăzi este un paznic autodeterminat al Kalamarkei. Multi cătărători
preferă ca la venirea lui să plece pentru a nu fi insultati că se catără cu magneziu
si în mansă.
Si dacă traseele lui Glajdura bagă frica în cătărători, "chiar si
cele mai rele" trasee ale lui Pepo Hruovskz erau urcate.
În 1983 cătărarea sportivă începe să prindă teren, "Peretele Galben"
fiind deja urcat la liber de Ivan Sekoj, Roland Durka, Jan Horváth, ca si multe alte
trasee clasice tari. Alan Formánek îsi aduce aminte: "îmi amintesc o zi însemnată
din vara lui '83, când o parte din cei mai buni cătărători s-au întâlnit pe vârful
Lomnicka. S-a discutat despre diferitele tipuri de cătărare si în următoarele 3 zile
s-a pus în practică stilul liber. Rareori se poate auzi de un transfer asa rapid de
la teorie la practică".
În acelasi an Asociatia Alpină Cehoslovacă a organizat o excursie
în Frankenjura si la Pfalz unde cei mai buni cătărători slovaci au văzut cu ochii lor
ce este cătărarea liberă. Milan Sýcora, fiul unui emigrant ceh, a condus grupa cătărătorilor
dornici de stânci si, spre surpriza lor, a urcat un IX+. Tot atunci i-au întâlnit pe W. Gullich,
Kim Carrigan si alte personalităti cu periuta de dinti în săculetul de magneziu. Ai nostri
n-au putut să facă decât niste opturi dar au rămas uimiti de stilul nou de cătărare si de
utilizarea magneziului. Au fost siguri că acasă îi vor putea imita pe asii occidentali si
au început un antrenament gândit.
Unul din poligoane devine un santier din Bratislava, pe beton, locul
fiind frecventat de Roland Durka, Jan "Kapitan" Horváth Tono Pacek, Janko Strecko,
Sveto Polácek si mai ales Jozko "Punkista" Otruba. "Totul a început în 1983, când au
plasat o conductă lângă un zid, pe niste piloni din beton cu fisuri. Mai întâi am
început cu cele mai usoare si largi, apoi, încet-încet, cu cele grele. După ce ni
le-au acoperit cu mortar activitatea nostră s-a mutat mai la stânga. Roland, Kapitan
si eu (autorul articolului, n.n) am început sa realizăm niste teme de bouldering. Ne-am
orientat să găsim prize care nu prea există la noi, de exemplu, alveole. În Germania am
constatat că avem probleme la cătărarea pe alveole."
Până atunci toate premierele din Slovacia au fost făcute de jos în sus
("Indian", "Oamenii nici n-ar spune" (gr.VIII) în Sitno, făcut de Rudo
Mihál în 1983). Primul care a început să realizeze trasee de sus în jos se pare că a fost Svetozár
Polacek: "Hazaradná Hrana" (Muchia de Hazard) de gr.IX la Devrenik.
Rudo Tefelner si Stano Martinka au utilizat pentru premierele lor
la Sulov o tehnică specială: au cătărat de jos până la locul unde au vrut să pună asigurarea,
apoi si-au dat drumul în coardă, au montat asigurarea de sus, apoi iarăsi au urcat până
la urmatoarea asigurare. Astfel au păstrat traditia ascensiunilor clasice, de jos.
În acest stil s-au făcut traseele Hrana 1624 (gr.IX/IX+) si Opus Dei
(gr.IX-). Amândouă sunt faimoase pentru distantele mari între asigurări cu caderi
"civilizate", de 10-15m (cum spune Tefelner).
1987 a fost un an memorabil pentru slovaci. Acum s-a recunoscut si
cătărarea sportivă ca activitate de sine stătătoare, iar falezele au încetat oficial
sa fie numai teren de antrenament.
În 1989-1990 au fost realizate mai multe trasee de X-. În 1989 Sveto
Polácek a urcat în zona Zádiel traseul "Pre budúcnost' homole" (X-) iar Tomas Pilka
a făcut "Cirkus Maximus" (IX+/X-) la Beckov. Cel mai greu traseu a fost făcut de
Milan Strýcek din Zilina care a urcat la liber traseul "Oáza harmónie" (X-/X) .
După revolutia de catifea din noiembrie 1989 multi cătărători s-au lovit de problema
banilor si au părăsit scena cătărării. Altii s-au căsătorit; Sveto Polácek a murit
într-un accident de alpinism utilitar. Astfel rolul de lider a revenit, mai mult sau
mai putin, lui Tomas Pilka din Moravia (Cehia), lui Juraj Recka din Poprad si lui Miro
Piala din Zilina.
De partea feminina trebuie amintită Martina Polácková din Bratislava,
care a urcat rotpunkt în Verdon traseul "Sal tempe pour le cave" (IX+/X-). Este o
performantă extraordinară, egala cu cea a celor mai buni cătărători slovaci.
Din spate vine puternic Juraj Recka care a făcut trei trasee tari de
bouldering: Mikado (IX+), Desat'minus (IX/IX+) si Poludnaji blesk (X-/X). În 1990
spune că a urcat în Franta "Total Transfer" (X/X+), în 1991 "Le minimum" (X/X+) si
în 1992 "Agincourt" (X+), toate la Buoux. În vara lui 1992 a început să se antreneze
pentru traseul proiect al lui Le Menestrel, "Chantiel"; în februarie 1993 a proclamat
că a făcut primul XI din lume, urcând "Chantiel".
Sunt multe îndoieli fată de aceasta reusită (Recka fiind primul cătărător
profesionist slovac). Nimeni, cu exceptia secundului sau, un cătărător slovac necunoscut, nu
l-a vazut la această reusită extraordinară. Practic nu are nici o dovadă. În plus, cei mai
buni din lume precum Glowacz sau Moon n-au reusit să urce traseul si consideră că
"Chantiel" are cel putin XI si nu este posibil să sari de la X, X+ direct la XI fără
mai multe trasee de XI-.
Acest caz a pus sub semnul întrebării si reusitele anterioare când a fost
asigurat de mama sau sotia lui. Toti am dori să-l vedem pe Juraj cum repetă "Chantiel".
Acest lucru, dacă ar fi adevărat, ar schimba complet istoria escaladei slovace. Oare nu
există nimeni care să sacrifice niste bani (a declarat ca a pierdut motivatia pentru
acest traseu) pentru a-l determina să repete această ascensiune contestată?
Când Tomas Pilka a realizat traseul "Absolutni vedomi" (Constiinta
absolută) de gradul X+ (mai târziu a fost schimbat la X/X+) s-a zis că va rămâne cel
mai dificil traseu din Slovacia. N-a mai fost urcat până în 1995 când Miro Piala a intrat
în prim-plan. Acest sculptor de 30 de ani care catără deja de 15 scrie istoria escaladei
slovace. Cu zece ani în urmă fusese considerat un cătărător talentat dar interesul scade
continuu; chiar se lăsase de cătărat dar revine în 1994 si reuseste să facă traseul
"Celé prázdniny" (Vacanta Mare) de gr X în nordul Slovaciei (zona Tupá Skalka). Anul
următor repetă traseul "Absolutni vedomi" si confirmă gradul dat. Pe lângă acestea
mai realizează alte trei trasee dure, în zona Sulov: "Nový zákon" (Legea nouă)
gr.X/X+; "Súl'ovské návraty" (Întoarcerea la Sulov) de gr.X/X+ si "Olymp", X+.
Se pare că forma lui Miro creste deoarece în 1996 a realizat traseul "Vysoké napeti"
(Înalta tensiune) gr.X+ în zona Teplice.
•
