19 mai 1985
Dragii nostri
Ne pare rau ca in loc sa fim acum langa voi, ceea ce parea foarte posibil dupa cum mergeau lucrurile, trebuie sa va dam cea mai rea veste care se poate da.
A murit Cezar. S-a intamplat pe 15 mai in mijlocul peretelui Konabon. Instalasem cortul (tabara II) desupra campului de seracuri vizibil de jos, putin in stanga marii caderi de gheata. Dimineata la ora 9 am plecat in recunoastere, Taina spre baza crestei din extrema dreapta, Cezar in sus pe creasta dinstanga caderii de gheata, ca sa vedem pe unde e mai bine sa continuam.
Intentionam sa mai facem o tabara inainte sau pe creasta principala. Emil a ramas in cort, a vea maseaua umflata si era pe antibiotice. Taina s-a intors la pranz, era ceata. Pe Cezar nu l-am mai vazut ceata persistand pana pe la 5-6 si nici n-a raspuns la strigatele noastre. Pe seara, cand s-a inseninat, Emil s-a dus in sus, dar pana a cazut intunericul nici un semn. Am plecat dimineata pe la ora 3: 30, am urmat urmele luisi dupa ce ne-am inaltat putin pe creasta, l-am vazut jos in dreapta, cazut sub marea bariera de seracuri, in partea superioara a conului de dejectie.
Am ajuns la el la rasaritul soarelui. Avea o sigura lovitura ingrozitoare la frunte si era evident ca statuse acolo toata noaptea. Credem ca seara nu-l vazusem din cauza reliefului pantei.
Nu avea nici rucsac, nici coltari, nici hanorac, si banuim ca sau a alunecat in timp ce-si scosese rucacul sa se imbrace sau - mai probabil - ca a fost lovit de o piatra sau o bucata de gheata venita de sus, candva in timpul dupa-amiezii. Moartea a fost cu siguranta instantanee. L-am ingropat in locul unde l-am gasit. Ce sa va spunem? Totul mergea bine, ar fi trebuit ca in max. 3 zile sa fim pe varf. Ne simteam bine si nu ne lipsea nimic.
Nu credem ca a fost vorba de o imprudenta. Conditiile erau normale. Traseul e usor si nu prezinta probleme tehnice deosebite in portiunea aceea si nici pericole obiective. A fost o nesansa teribila. Dar, cum se intampla de obicei pe orice munte mare sau mic oricine oricand se poate confrunta cu nesansa. Emil si Taina am considerat ca trebuie sa coboram cat mai repede, pe unde urcasem, sa anuntam ofiterul de legatura care stie ce trebuie sa faca. Am ajuns la Tabara de Baza din jungla pe 18 mai, unde l-am intalnit pe Cornel care fusese cu o zi inainte la tabara noastra de baza de sus (4600 m) dar nu ne vazuse in perete din cauza cetii si a distantei.
Mesajul il trimitem cu un om din Tareja, care trebuie sa se intoarca cu vesti de la voi cat mai urgent. Noi vom face urmatoarele lucruri:
-un drum in sus pentru a recupera restul de lucruri pe care nu le-am putut cobori de la tabara I;
-sa scriem pe o stanca la tabara de baza o inscriptie in memoria lui Cezar al nostru si sa incercam sa montam o cruce.
Intre timp speram sa avem raspunsul de la voi (3-4 zile)
Intrucat am inteles ca ofiterul de legatura s-a intors de la Kathmandu credem ca mesajul oficial privind accidentul trebuie transmis urgent lui Kuarga Sherpa. Noi pregatim un raport amanuntit. Am facut fotografii la locul accidentului. Concluzia noastra este ca Cezar nu poate ficoborat de pe perete. Pe drumul urmat pana acolo este imposibil si orice interventie in locul unde se afla este obiectiv periculoasa.
Suntem indurerati, dar nu invinsi si nu descurajati. Am coborat in semn de respect pentru Cezar, dar tot ca o datorie pentru memoria lui, consideram ca misiunea noastra aici nu s-a terminat. Initial nu gandisem sa adresam mesajul numai conducatorilor expeditiei, ca sa nu-I mai impiedicam pe ceilalti de la ceea ce au de facut. Suntem suguri ca veti gasi forta de a va continua treaba, daca nu cumva, asa cum dorim din tot sufletul, nu ati si incheiat cu succes. Noi in cateva zile coboram tot materialul si alimentele amase de pe munte si vom fi aici la tabara de baza din jungla unde este si Cornel cu alimentele aduse din Kathmandu.
Asteptam cu nerabdare vesti de la voi. Fie ca ghinionul sa se termine cu acest pret atat de scump platit. Va dorim din toata inima ceea ce ne trebuie cel mai mult: noroc !
EMIL şi TAINA COLIBAN
