Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Avalanșa din Baiului

Bookmark and Share

Avalanșa din Baiului

Scriu acest articol în ideea că poate fi de folos celor care merg pe munte. Munții Baiului nu sunt considerați ca periculoși din punct de vedere al avalanșelor datorită, pe de o parte, înălțimii relativ mici în comparație cu vecinii lor Bucegi, cât și, pe de altă parte, numărului mic de turiști care îi vizitează, ceea ce face ca frecvența accidentelor să fie foarte mică.

Pentru cunoscători însă, unele pante mari, cum sunt cele din fundul Văii Rele sau cele de sub Unghia Mare vor fi evitate întotdeauna pe timp de iarnă. Un salvamontist cu experiență de la Sinaia spunea că mai știe și despre alții care au avut parte de câte o „tăvăleală” la coborârea la liber, fără potecă, din zona înaltă, fără însă ca asta să aibă consecințe grave.

De data aceasta avalanșa s-a petrecut cu totul atipic, respectiv la circa 1300 m altitudine, la limita pădurii. Mergeam de câteva ori pe an în zonă în toate anotimpurile, la plimbare, ca tură de week-end de o zi. În imaginea de mai jos este schițat traseul nostru în ziua de 6 februarie 2010.

Traseu_general

Avalanșa a fost declanșată de noi, zăpada rupându-se de restul celei de pe versant la circa 2-3 metri deasupra noastră. Distanța dintre noi era de circa 6-7 metri. Mai întâi a plecat o placă de suprafață cu mine, iar apoi, am constatat după oprire, că a plecat până la nivelul ierbii toată zăpada pe o lățime de circa 80 m, ca și cum ar fi fost secționată. Mi se păruse că am plecat doar eu, dar plecasem toți trei. Secțiunea se întindea de la circa 20 m în urma locului unde eram când a pornit la circa 60 m mai de parte față de locul respectiv. Restul zăpezii, de deasupra sau dinainte și spate a rămas pe loc. Viteza a fost relativ mică până la intrarea în pădure, dar a crescut după intrarea în pădure, mai puțin în cazul meu, mai mult pentru al doilea, Dragoș, și în special pentru al treilea dintre noi, Mihaela, datorită pantei ceva mai mari în pădure pe direcția sa. Astfel că eu m-am oprit după circa 25 de metri în pădure, după o curgere totală de circa 50 m, Dragoș după circa 70 metri de la intrarea în pădure, iar Mihaela abia după circa 150-200 m, aproape de firul văii. Nici o clipă nu am fost complet acoperiți de zăpadă, care avea doar circa 70 cm, însă am atins copacii din drum. Pe direcția lui Dragoș au fost niște tufe care în care s-a agățat cu piciorul ceea ce i-a încetinit curgerea și s-a oprit curând după aceea. Eu m-am lovit tangențial de un copac (curgeam cu capul înainte) și din asta m-am răsucit în jurul lui ceea ce m-a scos din șuvoiele care se formaseră printre copaci. În cazul Mihaelei lovirea a fost fatală, decesul survenind instantaneu, după constarea ulterioară a medicului legist. Noi nu am știut asta și am încercat să o resuscităm timp de o oră, sub îndrumarea telefonică a unei asistente de la Salvamont Azuga. Apoi am coborât la Sinaia, pentru că venise noaptea.

Când am revenit săptămâna trecută să caut locul unde se oprise Mihaela, acesta arăta astfel (l-am identificat după căciula albastră din dreapta):

Locul

Pentru altitudinea respectivă nu era menționat risc de avalanșă la momentul turei, zăpada fiind intermitentă (pe tot drumul de-a coasta până acolo marginea potecilor de oi nu era acoperită de zăpadă), dar ceea ce a contat a fost starea particulară a zăpezii, tare deasupra, însă moale la bază în acel loc (ceea ce a făcut-o să nu stea susținută în numeroasele poteci late de oi), precum și faptul că panta era mai mare în pădure decât pe pajiștea adiacentă, cel puțin pe direcția celui de al treilea dintre noi. Primăvara Mihaelei îi plăcea foarte mult să meargă în acele locuri, ca să vadă brândușe și ghiocei. 

Ghiocei

Dumnezeu să o odihnească.

Icoana_Jos

 

Icoana_Jos2

 

Icoana_Sus_2

 

Icoana_Sus

În concluzie, se pot întâmpla avalanșe și la altitudini foarte mici, iar munții noștri sunt plini de zone asemănătoare, peste care adesea trecem în grabă spre, sau dinspre zonele alpine.

Autor: Virgil Iordache
Înscris de: Virgil Iordache
Vizualizări: 16562, Ultima actualizare: Sâmbătă, 3 Apr 2010



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BAIULUI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Busteni-Valea Fetei-Piriul Vacariei-Valea Seaca-Valea Marului-Popasul Azuga


Timp necesar: 2½-3 ore. Drum forestier și potecă nemarcată. Accesibil în cea mai mare parte a anului.



Este un itinerar relativ ușor, fără obiective spectaculoase. În cea mai mare parte, traseul se desfășoară prin pădureă de brad și molid. Se pleacă pe drumul care se desprinde din șoseaua națională la circa 100 m sud de gara din Bușteni și merge peste apa Prahovei, la sanatoriul de boli nervoase. De la acesta vom urma drumul asfaltat până la prima ramificație, iar de aid drumul forestier, care se desprinde în stânga și urcă la margineapădurii, unde se bifurcă. Ramura din dreapta merge la cantonul Zamora (traseul 8), iar cea din stânga, pe care o vom urma, către Valea Fetei. Imediat intrăm în pădure, urcând pe o pantă ușoară. Printre arbori zărim silueta sanatoriului, apoi clădiri din oraș. După circa 30 minute de la plecare, suișul devine ceva mai greoi, iar pe deasupra arborilor se conturcăză tot mai bine siluetele Caraimanului și Coștilei; la capătul urcușului ajungem pe versantul stîng al Văii Fetei, la 50-60 m diferență de nivel fața de albia acesteia. De aici, drumul își schimbă direcția la dreapta, coborând contînuu circa 1,5 km. În dreptul confluenței cu pârâul Văcărlei, ce vine din sud (dreapta), drumul forestier trece pe malul drept al râului. La confluența celor două ape se află și o cabana forestieră. Dincolo de pod, drumul se ramifică. Gel din dreapta urcă în amonte pe lîngă pîrâu încă 3 km. Din el, la aproximativ 1 km depărtare, după ce depășim pârâul Dutca4 , pe malul stîng al acestuia se conturcăză o potecă pe care se poate ajunge în circa 1 oră la stâna Dutca.

Cel de al doilea drum, care începe de la pod și pe care îl urmăm, urcă în stânga, pe versantul drept al Văii Feței. La început (10-15 minute) panta este mai mare, până se ajunge la o diferență de nivel de aproximativ 100 m fața de albia pârâului. În acest sector se află o pădure frumoasă de fag și brad. Treptat, panta devine mai lină, drumul coteste spre dreapta și ocolește botul culmii care separă Valea Fetei de Valea Sjeacă. Aici, drumul pietruit este înlocuit de unul ceva mai îngust și acoperit de iarbă. El pătrunde circa 100 m pe Valea Seacă, urmează versantul drept al acesteia spre Prahova și ocolește în același plan botul culmii care separă această vale de Valea Mărului. Pe versantul stîng al Văii Mărului, el coboară lin până la albie, unde se oprește. Traversăm apa și urcăm pe o potecă o diferență de nivel de circa 30 m, până în drumul forestier de pe dreapta Văii Mărului. Acesta continuă în amonte încă 1 km și se înfundă. 11 vom urma în stânga, coborând ușor până la șoseaua națională. Punctul de ieșire se află la 1 km de Azuga, la 2 km de Bușteni și la circa 250 m de hanul A/uga (în stânga, spre Bușteni).


 

Comentariu
Alin Ciprian Ciulă Alin Ciprian Ciulă, Marți, 6 Apr 2010, 12:05

Virgil, nespusa parere de rau pentru cele intamplate...

Șerban Sîmbotelecan Șerban Sîmbotelecan, Vineri, 9 Apr 2010, 14:18

Ma alatur cuvintelor lui Alin...

Fără foto Visatorul -, Luni, 12 Apr 2010, 18:05

Nu cred ca cineva s-ar fi gandit ca poate exista un asemenea risc in acea zona... Din pacate natura ne dovedeste inca o data cat poate fi de periculoasa si de neprevazuta. Iti multumim ca ai avut puterea sa scrii aceasta avertizare.

Crina Sarbu Crina Sarbu, Marți, 13 Apr 2010, 11:12

Da, cateodata cuvintele sunt sarace in a exprima empatia... Dincolo de asta insa, si eu iti multumesc ca ai avut puterea de a scrie acest articol, pentru ca si eu cunosteam Baiului ca "inofensivi" din acest punct de vedere. M-a frapat stirea prezentata la TV, mai ales ca s-a trecut repede peste ea, sau cel putin o explicatie ulterioara eu nu am mai vazut... Carari ocrotite iti doresc.

Teo Paraschiveanu Teo Paraschiveanu, Vineri, 16 Apr 2010, 22:00

Dumnezeu s-o odihneasca pe Mihaela si tot respectul pentru ca ai scris acest articol! Sa ai parte de prieteni aproape!

Fără foto Andrei Anghel, Miercuri, 21 Apr 2010, 9:21

Da... am parcurs cele scrise in articol... acum cuvintele sunt de prisos... regret cele intamplate si ma alatur si eu celor ce si-au exprimat respectul si compasiunea fata de eveniment.
Depasind putin momentul acesta, vreau sa comentez putin aici faptul ca, greseala cu adevarat mare si pe care Muntele nu a iertat-o este ca, indiferent de unde se parcurge un traseu in conditii de iarna, se incearca si se va merge OBLIGATORIU pe linia crestei (a culmii) si NICIODATA pe curba de nivel!!!
Il contrazic pe "Visatorul" ca "cineva nu s-ar fi gandit vreodata ca pe acolo ar exista risc de avalansa". Riscul de avalansa nu se afla doar in muntii inalti sau cu o declivitate importanta. Sunt multe astfel de zone care sunt tratate adesea de multi "cunoscatori" il ale mersului pe munte foarte superficial, si iata unde se poate ajunge.
Adaug aceste cuvinte deoarece de-a lungul timpului am intalnit tot felul de oameni pe Munte, care mai de care cunoscatori... Asa ca, macar sa invatam si sa nu mai repetam greselile deja intamplate.

Virgil Iordache Virgil Iordache, Miercuri, 21 Apr 2010, 19:56

Andrei, daca ti neaparat sa cauti greseli, sigur ca se pot cauta si eventual gasi. Insa nu asta a fost ideea acestui articol, ci doar sa comunice un fapt de munte celor interesati, ca schimb de experienta si poate de emotii. Daca citesti cartea Avalansa de Mircea Noaghiu sigur ca poti gasi n "greseli" facute de trupa aceea de alpinisti, insa nu pentru asta a fost scrisa cartea, ci pentru a comunica o experienta celor pasionati de munte. Oamenii aia si-au asumat niste riscuri si au vrut sa faca ceva, asta e tot. Au avut ghinionul sa nu le iasa, altora le-a iesit. Asta e muntele.

In legatura cu regula crestelor pe care o invoci:

Orice om de munte stie ca ideea e pur teoretica. Cum iesi in creasta Fagarasului doar pe creste de ex, in zona centrala? Faci un 2A iarna? Sau cum ajungi pe creasta Bucsoiului la Omu iarna tinand doar creasta fara sa mergi de loc pe curba de nivel? Doar cine n-a facut-o poate spune ca se poate. Sau, mai simplu, cum ti creasta de la Poiana Izvoarelor sau cabana Diham la Gura Diham? Regula este ok in principiu, dar are doar valoare euristica, o aplici oricand e posibil, traversarile si mersul pe curba de nivel sunt mereu obligatorii.

In cazul nostru poteca era incomplet acoperita de zapada, adica pur si simplu se vedea marginea de iarba in foarte multe locuri. Fata era incomplet acoperita de zapada, pe alocuri iesea iarba din zapada. Altitudinea era cu 100 m mai jos decat Poiana Izvoarelor, Cota 1400 sau cabana Diham. Daca tu ai mai auzit de un astfel de caz de avalansa la altitudinea asta in conditiile astea da-mi te rog un exemplu.

Tocmai pentru asta am scris articolul, ca iubitorii de munte sa stie ca se poate intampla si asta si sa actioneze in consecinta.

In rest, chestii de gen scris cu majuscule sfaturi inaplicabile cred ca nu isi au rostul intr-un site de oameni de munte care stiu despre ce e vorba. Muntele nu e militarie, e o experienta spirituala si un risc asumat, pentru cei care iubesc asta. Restul oricum stau acasa.

Fără foto Rodica Mihalache, Vineri, 23 Apr 2010, 16:36

Articolul a fost un avertisment pentru cunoscatori sau nu, ai muntelui! Poti gresi si atunci cand esti foarte experimentat! Dar cand pleci in drumetie, iti asumi niste riscuri sau nu, daca traseul nu implica asa ceva. Daca ma gandesc bine si pe strada, exista un risc, de care nu ne facem vinovati!

Virgil Iordache Virgil Iordache, Sâmbătă, 24 Apr 2010, 16:59

Daca ma uit la activitatea pe alpinet a celor ale caror comentarii reflecta compasiune, empatie, constat ca toti au activitate, deci cu siguranta sunt oameni de munte. Daca ma uit la cele care sunt in jurul riscului si vinovatiei, constat ca autorii lor nu au activitate pe alpinet. Poate sunt oameni de munte, poate nu. Sigur, mai pot aparea multe alte comentarii, dar in ce ma priveste oamenii de munte au reactionat asa cum ma asteptam si cum este firesc, si acesta este unul din motivele pentru care eu si Dragos continuam sa mergem pe munte, pentru a intalni aceast tip de caractere.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii