Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Speologie - Avenul din Grind

Bookmark and Share

Avenul din Grind - Pregatire
Emotiile bac-ului au trecut... În asteptarea celor de admitere am hotarât sa crestem adrenalina cu ceva mai putin obisnuit chiar si pentru noi care batem muntii. Initiativa i-a apartinut Octaviei: va fi asadar Avenul de sub Coltii Grindului.

Descoperit în anul 1985 de o echipa de speologi din Câmpulung Muscel, o vreme a fost confundat cu Avenul din Funduri. Situat în bazinul Vaii Grindu, la circa 200m sub Creasta Pietrei Craiului, intrarea în aven se afla la altitudinea de 1920m (2020m dupa alte masuratori). Are o denivelare de -540m, fapt ce-l situeaza pe primul loc în România, fiind inclus si în catalogul mondial al golurilor subterane. Avenul este format dintr-o succesiune de puturi verticale întrerupte de platforme si galerii orizontale sau usor descendente. Urmele de eroziune fac dovada ca în perioadele ploioase apele de suprafata se dreneaza violent prin golul avenului. Tavanele si peretii galeriilor sunt însa frumos concretionate. Întrebarea pe care si-o pun speologii este cum arata reteaua hidrografica subterana în aval de punctul terminus cunoscut. Apele ies la suprafata în mai multe resurgente situate la circa 7km în jurul avenului si la 1200m diferenta de nivel, fapt ce indica un potential vertical considerabil.
Pregatirea logistica a însemnat cautari pe net: poze, articole, descrieri etc., singurul lucru cert pe care-l stiam despre el era ca...exista. Materialele noastre, 250m coarda, carabiniere, blocatoare, scarite, casti, hamuri, lanterne cu multe baterii de rezerva, aparate foto, etc. mi-au ridicat parul maciuca: cum ajungem cu ele la locul faptei? Încarcam totul în masina si alegem cea mai buna varianta: Bran, Moeciu, Pestera, Casa Folea. Odata ajunsi constatam ca nu am încarcat chiar totul: lipsa un rucsac la apel! Jumatate din drumul de întoarcere înjur printre dinti, dar nu pierdem decât o ora si jumatate. Ajuns înapoi pornim spre Table. Niste ciobani ne îndruma spre Avenul din Vladusca: cine stie, poate cu alta ocazie! Apropiindu-ne de masiv încercam sa localizam tinta noastra dupa cele câteva poze...si chiar reusim. În acel haos atât de frumos ordonat de natura am identificat câteva formatiuni stâncoase care ne-au dus pas cu pas pâna la intrarea în aven. Urcarea pe Hornul Mic al Grindului nu pune probleme dar un piton gasit deasupra unei saritori ne atrage atentia si-l "marchez" cu o creanga de jneapan. Iata-ne ajunsi la intrare!


Hornurile Grindului



Hornul Mic de Sub Coltii Grindului



Echipare



Gata de Atac

Autor: Viorel Borteş
Înscris de: Viorel Borteş
Vizualizări: 8324, Ultima actualizare: Vineri, 10 Aug 2007



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii PIATRA CRAIULUI  
Comentariu
Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Vineri, 10 Aug 2007, 23:02

Manca-i-ar Emi, ce zambareti sunt. Nea Viorele m-ai incantat:-D

Ileana Damian Ileana Damian, Luni, 8 Oct 2007, 10:14

si pe mine m-ai incantat, Viorel!
mi-a placut "candelabrul"! erai meserias!
si mi-a mai placut faza cu apa din fantana lui Botorog care se scurgea prin pantalonii vostri:-D
si faza ochi in ochi cu liliacul:-D
de fapt, mi-a placut TOT articolul si v- am admirat priceperea si echipamentul!:-D
Octavia e fericita cu asa tata!!!:-D:-D

Fără foto Levente Barti, Sâmbătă, 4 Oct 2008, 4:27

Ati pastrat cumva o mostra din acel material de lilieci?
Par ceva cranii de myotisi mijlocii sau mici (deci specii mai interesante:), n-ar strica o determinare mai amanuntita).
Felicitari ptr descoperire!

Iosif Chiran Iosif Chiran, Miercuri, 10 Dec 2008, 9:17

Felicitari Viorel! Un articol excelent, care m-a facut parca sa patrund si eu impreuna cu voi in Avenul din Grind. Multumesc!

Fără foto Tiberiu Maghera, Luni, 16 Mai 2011, 19:14

Excelent articolul. Felicitari pentru performanta.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii