Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Bucegi IV: Valea Albă - Brâna Mare a Caraimanului - Valea Jepilor

  • Alpinet
  • Articole
  • Bucegi IV: Valea Albă - Brâna Mare a Caraimanului - Valea Jepilor
Bookmark and Share

Bucegi IV: Valea Albă - Brâna Mare a Caraimanului - Valea Jepilor

27 septembrie 2009

Valea Albă este poate cel mai cunoscut şi umblat traseu nemarcat din Bucegi. Printre atuurile sale: fără dificultăţi; ideal ca prim traseu nemarcat; proximitatea pereţilor Coştilei; plin de zăpadă pînă la începutul verii; cel mai rapid traseu de acces la platou în zona Caraiman-Coştila (când nu se ia la întrecere cu el telecabina) dar şi de coborâre de-acolo. Mulţi colindători ai traseelor nemarcate, numeroşi alpinişti, au prins gustul muntelui pe această vale.

Singurele repere ceva mai dificile ale văii sunt cele două binecunoscute şi inconfundabile săritori, Săritoarea Cârnului şi, fără vreun nume special de botez, Săritoarea Mare. Ambele pot fi depăşite fără bătaie de cap pe una din laterale.
Săritoarea CârnuluiSăritoarea Mare


Prima mea incursiune în Bucegi în afara marcajului a fost tot pe Valea Albă, în 1992, cu Walter Kargel în buzunarul rucsacului. Poate pentru că a fost primul nemarcat, Valea Albă a rămas pentru mine cel mai drag traseu din Bucegi, pe care am revenit de multe ori. Locurile au ajuns familiare, ceea ce-mi creează un sentiment de siguranţă; mă simt ca acasă. Mi-am făcut şi un mic ritual din pelerinajul pe Valea Albă: în săptămâna de dinaintea vreunei ture lungi de câteva zile, creasta Făgăraşului să zicem, îmi termin încălzirea printr-o combinată Alba-Cerbului sau Alba-Jepilor.

După o drumeţie împreună în Iezer, Marcel mi-a propus să mergem în Bucegi, munte pe care încă nu urcase decât cu telecabina. Apăi, îi spun eu, dacă tot mergem acolo este musai să vezi mai de aproape cel mai mare perete de alpinism din ţară. Pentru ca prima lui întâlnire cu Bucegii să fie dragoste la prima vedere, am înghesuit în zece ore cât mai multe din farmecele văilor şi brânelor. A ieşit un cocktail cu cel mai cunoscut traseu nemarcat şi cel mai cunoscut traseu marcat, cu un brâu frumos la mijloc, adică la mijlocul turei. Cocktail ornat în vârf cu o cruciuliţă. Deşi n-am comandat, ospătarul ne-a pus pe deasupra şi frişcă, adică ceaţă, din partea casei.

Coborâm din primul tren în Sinaia, unde sărim imediat într-un miniautocar ce ne depune la 8 fix în faţa gării din Buşteni. În pas vioi urcăm strada Valea Albă, cu ochii baleind detaliile Caraimanului şi Coştilei, luminate darnic de soarele dimineţii. Cotim lângă Căminul Alpin, părăsim ultima uliţă, şi ne oprim să ne tragem un pic sufletul la Troiţă. Cum iarba este încă încărcată de rouă, amânăm pauza pentru o poiană mai uscată.
Caraimanul şi Coştila,
aşa cum le admiră din poarta casei norocoşii locatari de pe strada Valea Albă.


Pornim la deal pe coama paralelă cu firul văii. La 10 minute de la troiţă ne despărţim de marcaj, acesta cotind uşor dreapta spre desişurile Munticelului; noi ţinem direcţia vest pe coamă, paralel cu zbuciumul apei care curge jos de tot în vale. Poteca destul de largă, flancată de arbori bătrâni pe care se mai ghiceşte o urmă a vehiului marcaj triunghi galben (fără fond alb), urcă lin piciorul lung de munte. Dar nu pentru mult timp. Traseul coteşte la dreapta urcând pe lângă un vâlcel în pădure, apoi virează la stânga pentru a-l traversa, trecând pe lângă un mic izvor ce susură printre buruieni, şi se angajează imediat într-un urcuş anevoios pe panta înclinată, şerpuind printre brazi. Proba, deşi solicitantă, este însă scurtă: în cel mult un sfert de oră suntem pe podium, scrutând de la peste 500 de metri înălţime întreg Buşteniul.
Buşteni pe fundalul Munţilor Baiului.
Cele trei vârfuri din centru: Băiuţul, Baiul Mic şi Baiul Mare.


De pe acest promontoriu al Coştilei de la extremitatea ei sud-estică, poteca se orientează din nou spre vest, pe deasupra văii, în coborâre uşoară către poiana largă ce se vede în faţă, Poiana La Verdeaţă. Brazii se răresc de tot, în dreapta răsar din iarbă stânci tot mai mari şi mai verticale. În stânga, peste adâncul văii, privirea este fascinată de crestăturile adânci ale Caraimanului, albişoarele.
Vâlcelul SpânzuratAlbişoara Strungii


După alergarea matinală luăm în sfârşit pauza de gustare la iarbă verde. Adică La Verdeaţă. Ceaţa se joacă cu înălţimile, dar noi suntem răbdători în alternările pozatului cu gustarea. Avem de unde alege: la nord - peretele Văii Albe, pe care orice privire este imediat captivată de Fisura Albastră cu tavanul ei ameninţător, la sud - Creasta Picăturii şi albişoarele care o brăzdează de sus până în vale, la vest - frumoasa Vale Albă, la est-nord-est - plaiurile Munticelului pe fundalul Munţilor Neamţu.
Creasta şi peretele Văii Albe


Cred că oricine a ajuns vreodată în poiana asta va dori să revină; atmosfera locului este liniştitoare şi copleşitoare în egală măsură, echilibru perfect între adrenalină şi serotonină. Am întâlnit aici, cândva, un fost medic ajuns la venerabila etate de 75 de ani care urcase singur până în poiană. Mare iubitor al muntelui, ne-a mărturisit că, deşi vârsta nu-l mai lăsa să bată toate cotloanele munţilor, îşi doreşte să poată urca cât mai mulţi din anii care i-au mai rămas până în poiana asta de care s-a ataşat când era cu 50 de ani mai tânăr.
Valea AlbăLa Verdeaţă


Am sta aici o veşnicie, dar şi valea care ne aşteaptă sus este la fel de pitorească. Pornim pe vale în sus, printre sau peste bolovani, prin iarbă sau peste grohotiş. Pe măsură ce ne depărtăm de poiană perspectiva se schimbă, albişoarele şi fisurile ni se dezvăluie din unghiuri noi, unele mai abrupte decât înainte, altele, din contră, mai blânde. Peretele Văii Albe rămâne însă la fel de vertical şi impunător.
Fisura Albastră


Lăsăm în urmă, pe dreapta, feţele înclinate ale spălăturii circurilor Văii Albe, iar pe stânga aglomeraţia de brazi ce ascunde gurile albişoarelor turnurilor şi hornurilor crestei Picăturii. Ne apropiem de locurile care i-au dat numele Văii Albe, porţiunea în care zăpada tronează aproape neîntrerupt an de an. Doar în anii săraci în ninsori şi cu veri toride micul "gheţar" dispare spre începutul toamnei. Valea Albă adună aici toate zăpezile scurse nu numai din amonte ci şi din Blidul Uriaşilor şi de pe Prispa Văii Albe. Nu-i de mirare că la sfârşitul verii blocul de zăpadă are de obicei încă câţiva metri buni grosime.
Valea Albă sub Blidul Uriaşilor.
În stânga - Prispa Văii Albe.


"Gheţarul" creşte pe măsură ce ne apropiem. Este însă loc berechet între acesta şi pereţii din dreapta pentru a urca fără grijă. Acest noroc nu mi-a surâs de fiecare dată când am urcat valea, ba din contră, de cele mai multe ori a trebuit să improvizez pe stâncile din dreapta sau pe zăpadă, pentru a depăşi blocul de zăpadă lung de câţiva zeci de metri prin august-septembrie.
Gheaţă, piatră, viaţă


Scăpaţi din strânsoarea gheţii şi pereţilor sărim în voie peste stâncile acum curate. De sus din dreapta coboară către noi Vâlcelul Brânei. Pe primii câţiva zeci de metri pare chiar inofensiv, motiv pentru care este şi folosit ca variantă de ocolire a Săritorii Cârnului, dar numai pe această scurtă porţiune. Varianta de ocolire părăseşte după cei câţiva zeci de metri vâlcelul, traversând la stânga pentru a reintra în firul principal fix deasupra bolovanului Cârnului.
Înainte de Sâritoarea Cârnului.


Lăsăm vâlcelul şi varianta de ocolire, urmărind neabătuţi firul Văii Albe. Ne apropiem de Săritoarea Cârnului. Îi zărim mai întâi creştetul, apoi fiecare pas dezvăluie din ce în ce mai mult din uriaşul bolovan, înalt de vreo 10 metri, lat cam tot pe-atâta. Cam cât un bloc de garsoniere de 2-3 etaje, confort III, cu pereţii înnegriţi de fum şi igrasie. Lipseşte doar scara de incendiu care să ne ducă pe acoperiş. Ceaţa care tot dă târcoale întăreşte apăsarea bolovanului asupra întregului peisaj.
Săritoarea Cârnului


Malul din dreapta este uşor abordabil, un amestec de stâncă şi iarbă nu foarte înclinat. Dacă blocul de gheaţă din aval nu ne pune întotdeauna la încercare, aici trebuie să punem aparatul locomotor în priză, şi la propriu, şi la figurat, dar numai pentru câţiva metri. Creştetul plat al bolovanului, larg cât o garsonieră, ne invită la o pauză. Din marginea lui ne luăm la revedere de la poiana La Verdeaţă (săritoarea se vede bine din poiană), care de-acum înainte se va ascunde după pragul acesta. Orientaţi fiind spre gura văii, întoarcem capetele la stânga unde ochii se cocoaţă până pe Peretele Brânei, la baza căruia o dungă mai groasă de iarbă indică Brâna Mare.
Valea Albă în amonte de Săritoarea CârnuluiPeretele Brânei deasupra Vâlcelului Brânei


Mult mai aproape, un contrafort impunător al Coştilei veghează la buna întâlnire dintre vâlcel şi valea mare. Pe creştetul contrafortului ajunge o brână bogată în jnepeni. Eliberăm garsoniera confort III şi reluăm ascensiunea pe lângă contrafortul din dreapta. În scurt timp ajungem la nivelul brânei subţiri ce-l acoperă. Mai sus o altă brână ne priveşte ispititoare.
Mici brâuri ale Coştilei


Ajungem repede şi la nivelul acesteia. Poteca care merge pe acest brâu este foarte clară de bătută ce-i de către numeroşii drumeţi ce s-au lăsat amăgiţi de începutul ei promiţător. Spre marea lor supărare brâul se sfârşeşte brusc în golul Vâlcelului Brânei. Adevăratul mare brâu al Coştilei este cu aproape 200 metri deasupra lui.

Urcăm neabătuţi pe firul văii peste torentul de bolovani de toate mărimile. Pereţii Coştilei se apropie de noi, aplecându-se din ce în ce mai mult parcă spre a se alinia cu panta înclinată a peretelui opus. În faţa noastră, sus în vale, se profilează un bolovan imens şi şui, încorsetat de pereţii ajunşi atât de aproape unul de altul. Este Săritoarea Mare, care n-are decât o singură soluţie în mulţimea reală a drumeţilor (spre deosebire de mulţimea complexă a alpiniştilor unde are multe soluţii imaginare): ocolirea pe peretele în pantă din stânga.
Urcuşul spre Săritoarea MareSăritoarea Mare


După Săritoarea mare ceaţa a pus stăpânire pe tot tărâmul ăsta de vis, răpindu-ne dreptul de a visa cu obturatorul deschis. Fără poze aşadar. Cîteva minute mai târziu peretele din dreapta noastră se apleacă iarăşi peste îngusta vale, protejând drumeţul ajuns până aici de capriciile vreunei ploi de vară, aşa cum a făcut-o la prima mea vizită. Acesta este locul de unde pleacă, de pe o treapta stâncoasă la câţiva metri deasupra, Brâna Mare al Coştilei, pe scurt BMC în limbajul inscriptiilor cu vopsea. Nu mai mult de zece minute în susul văii întâlnim un alt mesaj criptic, de data asta pe stâncile din stânga şi scris cu verde, BVA, în traducere liberă Brâna Văii Albe, un brâu uşor care iese în mai puţin de o jumătate de oră în Şaua Caraimanului. Pe măsură ce urcăm, panta văii, dar şi a versanţilor, se îndulceşte, stâncile şi bolovanii se răresc, pajiştea alpină pune stăpânire pe locurile rămase astfel vacante, poteca devine mai pământoasă, semne că ne apropiem de obârşia văii. La o jumătate de oră după Brâul Mare al Coştilei traseul nostru iese din vale pe platou, fix în poteca marcată şi intens circulată dintre Omu şi Caraiman. Haltă!

Lângă stâlpul de marcaj al bulevardului Caraiman - Omu, singura pată de culoare în crema deasă a ceţii, ne încărcăm acumulatorii cu sandvişuri şi ciocolată. Cum ceaţa se încăpăţânează să stea în aceeaşi haltă, pornim motoarele spre Crucea Eroilor, poate poate o lăsăm în urmă. Nici vorbă! Ajunşi după douăzeci de minute la scările postamentului, vedem cum grinzile Crucii se topesc câţiva metri mai sus în aburul alb-cenuşiu. Norii prin care înotăm nu sunt groşi, soarele ghicindu-se mai tot timpul prin ei, dar nu vor cu niciun chip să ne lase să admirăm Coştila. După vreo jumătate de oră de aşteptări zadarnice anulăm şedinţa foto şi ne retragem din faţa ceţii biruitoare spre Valea Jepilor pe Brâna Mare a Caraimanului.
Şaua Caraimanului şi Crucea Eroilor


După câteva sute de metri soarta se înduplecă şi ne lasă barem să privim din când în când împrejurimile. Pornisem deja pe brâu dar ne-am oprit să vedem, poate totuşi se sparg norii ca să revenim în Şaua Mare să privim pereţii Coştilei. Aş! Cum ne ridicam din iarba mănoasă să pornim spre şea, cum se prăvăleau valuri noi de peste muntele Caraimanului de deasupra. Ne-am tatonat reciproc preţ de o jumătate de oră, noi cu ceaţa, fără să părăsim poziţiile. Pentru a doua oară ne recunoaştem învinşi şi pornim repejor pe brână spre cabana Caraiman. Ca să ne alunge amărăciunea înfrângerii pereţii brânei s-au etalat cu toţii în bătaia soarelui. Suntem pe versantul estic, călduros şi prietenos, al Caraimanului. Cel mai bătut brâu al României (după cel al flacailor de la sat), lat cât un trotuar şi fără diferenţe de nivel care să pună la treabă sistemul termoregulator, încântă totuşi privirea celor mai pretenţioşi montaniarzi.
Brâna Mare a CaraimanuluiOmuşorul


Plimbarea de după masa de prânz ia sfârşit în dreptul Cabanei Caraiman. Muşchii intră în alertă, începem în forţă coborârea pe Valea Jepilor. Valea Jepilor este fără îndoială cea mai bătută potecă montană a României. Bătută de toate felurile de oameni, încălţaţi cu tot ce se poate găsi de înălţat, de la bocanci până la şlapi, incluzând pantofii cu toc sau cu lac, balerinele, tenişii, sandalele romane sau ciocatele. Superlativele nu se opresc aici. Valea Jepilor este, tocmai datorită aglomeraţiei pestriţe, şi în topul ştirilor cu acţiuni Salvamont de salvare, recuperare sau căutare, dar şi în topul deceselor la munte datorate imprudenţei, inconştienţei, bravadei sau pur şi simplu prostiei. Dovadă numeroasele cruci întâlnite lângă potecă. Făcând abstracţie de faima pozitivă sau negativă, după caz, a traseului, Valea Jepilor este o vale deosebit de frumoasă şi pitorească în orice anotimp.
Telecabina Buşteni-Babele


La fiecare zece minute huruitul rolelor telecabinei accentuează senzaţia că civilizaţia este la o aruncătură de băţ. Sau la numai zece metri mai jos, în râpa din stânga, sub numele de "Timişoreana". Ziua fiind mai tot timpul ceţoasă, am avut parte de liniştea muntelui între huruiturile civilizaţiei, traseul fiind aproape pustiu, noroc peste care dăm arareori pe această vale. Pe stânga vom avea multă vreme ţancurile şi şiştoacele flancului mereu însorit al Caraimanului. Dreapta rămâne mai mereu în umbra Jepilor Mici, doar vârful Clăiţei şi lama zimţată a Crestei cu Zâmbri ieşind la lumină.
Ţancuri ale Caraimanului deasupra Vâlcelului Brânei Portiţei


Pentru prima oră avem rezervate doar locurile din stânga, pe feţele pline de iarbă ale Caraimanului. Pe dreapta ar fi Cascada Caraimanului, dar e în şomaj tehnic încă de la mijlocul sezonului estival. Coborâm sub nivelul cascadei, lăsăm pe peronul din stânga potecuţa spre Brîna Portiţei şi în câteva minute legate între ele cu câteva lanţuri, coborâm în firul propriu-zis al văii unde se termină prima oră.
Valea Jepilor


Pentru următorul sfert de oră circulăm regulamentar pe dreapta, până la intersecţia cu Brâul lui Răducu. Conform efectului acţiunii şi reacţiunii, Răducu ţâşnind la dreapta spre pereţii împăduriţi ai Jepilor, noi simţim imediat recului corespunzător la stânga, ce ne aruncă iară în braţele Caraimanului printr-o săritură peste albia tizului său pârâu.
Pinten al Jepilor Mici lângă Vâlcelul LupuluiCascada Caraimanului


Apoi versanţi, pădure, iar fir, iar versanţi, iar pădure. Se aud râsete, cascade spumoase şi înspumate, ţevi de apă, intrăm în drum. Lume în mişcare browniană. Pe o străduţă ochim o masă liberă la terasa unei pensiuni, cu vedere liberă spre Jepi şi Caraiman, să recapitulăm la o bere lecţia de astăzi. Ca să ne facă în ciudă, ceaţa şi norii s-au retras cine ştie pe unde. Ne retragem şi noi la gară.
La revedere Bucegi!

Traseu

  • Căminul Alpin - ramificaţie: 1/4 h
  • ramificaţie - La Verdeaţă: 1 h
  • La Verdeaţă - Săritoarea Cârnului: 3/4 h
  • Săritoarea Cârnului - Săritoarea Mare: 1/2 h
  • Săritoarea Mare - platou: 3/4 h

  • Crucea Eroilor - Cabana Caraiman: 3/4 h
  • Cabana Caraiman - Brâul Portiţei: 1 h
  • Brâul Portiţei - Brâul lui Răducu: 20 min
  • Brâul lui Răducu - ramificaţie: 1 1/4 h
  • ramificaţie - hotel Silva: 1/4 h
Autor: Zoltan Hascsi
Înscris de: Zoltan Hascsi
Vizualizări: 26679, Ultima actualizare: Sâmbătă, 6 Nov 2010



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Sinaia-Hotel Alpin-Cabana Varful Cu Dor-Valea Izvorul Dorului-Saua Laptici-Vilcelul Laptici-Cabana Pestera

 

Comentariu
Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Sâmbătă, 6 Nov 2010, 11:15

Am revazut in imagini acelasi traseu ce l-am parcurs in septembrie anul acesta, doar ca am avut parte de multa ceață:-(

Corneliu Negulescu Corneliu Negulescu, Luni, 15 Iul 2013, 17:35

Stimate domn, felicitari pentru ca stapaniti perfect limba romana si ca mai si spuneti niste poante de mare finete in ea! Cat despre traseu si tura...ce sa mai...jos palaria! Se cuvine sa ne inclinam in fata valorii, manifestata, iata, sub multiple aspecte!

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii