EFECTELE POLUARII DE LA COPSA MICA ASUPRA PADURILOR SI ASPECTE ALE ACTIUNII DE RECONSTRUCTIE / REÎMPADURIRE A TERENURILOR AFECTATEDezvoltarea industriala promovata înainte de 1990, pe de o parte, si slaba preocupare pentru protectia mediului, pe de alta parte, au dus la cresterea suprafetelor din fondul forestier, afectate de diferite procese de poluare.
Zona Copsa Mica este recunoscuta pentru poluarea intensa si gradul avansat de deteriorare a calitatii mediului. Suprafata afectata se întinde de-a lungul vaii Târnava Mare, mai ales între localitatile Dumbraveni (la est) si Blaj (la vest), însumând 180750 ha, din care 31285 ha fond forestier si 149465 ha teren agricol. Din aceasta, o parte este grav poluata, unde cel putin unul sau doi poluanti principali depasesc limitele maxime admisibile. Este vorba de 3245 ha de fond forestier si 18630 ha de teren agricol.
Arborii sunt afectati atât de poluantii atmosferici, cât si de cei aflati în sol, împreuna producând:
- reducerea fotosintezei,
- încetinirea cresterii,
- decolorarea si distrugerea frunzelor si lujerilor,
- inhibarea fructificarii,
- arsuri ale frunzelor si / sau radacinilor etc.
Datorita reducerii indicelui de crestere, de la 100% la 28%, în functie de specie, si a uscarii arborilor, la Copsa Mica s-a calculat o pierdere medie de circa 70000 m3/an masa lemnoasa.
Uscarea padurii evolueaza gradual:
- într-o prima etapa se produce pierderea partiala a frunzelor si îngalbenirea sau brunificarea celor ramase în coroana;
- într-o etapa mai avansata se constata, pe lânga simptomele de mai sus si uscarea partiala a ramurilor, pâna la uscarea partiala a coroanei si, totodata, reducerea marimii frunzelor ramase în coroana;
- în etapa finala se produce caderea frunzelor si uscarea prematura a arborilor.
Pe o parte din suprafata împadurita, afectata de poluarea de la Copsa Mica, vegetatia arborescenta a disparut complet, iar pe restul uscarea arborilor s-a produs în diferite grade.
Actiunea de reîmpadurire, care a debutat la Copsa Mica în 1993, se înscrie în cadrul programului national de reconstructie a padurilor deteriorate. Scopul este refacerea padurilor de gorun, caracteristice pentru aceasta zona.
Întrucât solul era puternic poluat, acidifiat, sarac în elemente nutritive (nivel scazut al concentratiilor de fosfor, calciu, magneziu) si cu un continut ridicat de metale grele (zinc, plumb, cadmiu, cupru), s-a impus, în primul rând, ameliorarea solului. S-au administrat amendamente calcice si îngrasaminte cu azot, fosfor, potasiu, care au anihilat, partial, poluarea si au fertilizat solul.
Terenul a fost plantat cu puieti de salcâm, o specie capabila sa se adapteze la diverse conditii de mediu. Salcâmul are anumite caracteristici, care determina utilizarea lui frecventa la împadurirea terenurilor degradate de la noi din tara: suporta poluarea, seceta, temperaturile extreme, se poate adapta la soluri cu continuturi relativ reduse de elemente minerale, are o crestere rapida si tolereaza soluri cu diferite grade de acidifiere. De asemenea, îsi dezvolta un sistem radicelar bogat, contribuind la stabilizarea solului. Lemnul de salcâm este dens, cu însusiri bune pentru industria hârtiei.
Prin plantarea salcâmului s-a urmarit, asadar, o stabilizare a solului si refacerea stratului fertil al solului.
Etapa urmatoare prevede deschiderea unor ochiuri în care sa se planteze gorunul, specia care crestea natural în zona, înainte de a fi îndepartata de poluare. Treptat, toti salcâmii vor fi extrasi, lemnul lor putând fi utilizat, iar padurea initiala de gorun se va reface.
Actiunea de reîmpadurire a terenurilor degradate datorita poluarii, ca orice actiune curativa, este o opera de amploare si de durata, necesitând în continuare investitii mari si un urias volum de munca. Este, asadar, preferabil sa se actioneze preventiv, ceea ce, deocamdata, din pacate, se pare ca nu se întâmpla.
Daniela Ilie
