Peronul garii Brasov. Ni se fac semne cu mana dintr-un vagon
de tren. Da, sunt ei, Caraimanii. Ne vorbiseram dinainte sa plecam impreuna
spre Huedin, si am reusit sa ne luam bilete in acelasi vagon. Incepe
sarbatoarea muntilor.
Drumul
lung pana la Huedin trece mai usor cu chitara in mana. Astfel ca dimineata se
apropie de noi cu mai multa usurinta. Strazile orasului par pustii pentru niste
turisti obositi care asteapta un camion sa-i duca in munti. Spre ora zece
reusim sa plecam din oraselul clujan. Cu rucsaci multi, vreo patruzeci de insi
incapem cu greu in remorca masinii. Dar mai conteaza? Ne asteapta Apusenii.
Saptezeci de kilometri ne despart de tabara. Saptezeci de kilometri grei, pe
drum de munte, prin sate rasfirate, spre platoul inalt al Padisului. Cele trei
ore calculate de mers cu camionul se scurg, dar noi inca suntem departe de
tabara. Pauzele dese pe la cate o curba de drum, cu o mica carciuma munteana,
trezesc printre noi un nou
slogan de echipa: "Pauza de pisulica"!! Combinatia fatala: bere cu zdruncinaturi
de camion pe drum de pamant. Intr-un final, dupa 5 ore de zdruncinaturi, pauze
de pisulica, si shoping dupa slanina prin Apuseni, ajungem la Glavoi, in
mijlocul bazinului inchis al Padisului. Inainte de tabara, un steag tricolor
inaltat pe o baraca, ne saluta de bun-venit, aici in inima romanismului
ardelean.
La primire, ne intampina Costica si cu Mihaela, cu o palinca tzaraneasca, tare
si tare buna, si cu slanina, sare si ceapa, asa cum este mai romaneste pe la
concursuri. Infometati de atata drum, devastam farfuria cu slanina, spre
necazul lui Costica, care ne fugareste de pe la cortul de primire, pentru a
ramane si pentru altii. Na` nu-i bai nea, ca de ramaneti fara, va aducem noi
din cea cumparata prin catunul de mai jos. Tabara e plina de corturi, caci
multi sosisera in zona cu cateva zile inainte, profitand de vremea frumoasa de
septembrie. Montam si noi corturile, pe o platforma neteda de iarba, la
marginea padurii. De altfel locul era foarte bun pentru amplasarea unei tabere
de multe corturi. Puiu ne povestise, insa, ca
avusesera probleme cu cei de la Parcul National Apuseni, care fusesera
deranjati de arborarea drapelului romanesc si de fanioanele tricolore, pe
motivul ca aici e zona de reconciliere etnica. De cand este interzisa arborarea
tricolorului pe teritoriul Romaniei? Asa ceva nu am mai auzit. Daca cele trei
culori (galben, rosu si albastru) deranjeaza privirilor unor anumiti cetateni
romani, tinem sa le readucem aminte ca Muntii Apuseni fac parte din Romania,
iar Parcul National Apuseni este o institutie romaneasca. Nu cred ca suntem mai
mandri decat alte natiuni, arborand drapelul acolo unde mergem, si suntem in
tara noastra. Seara ne intalnim cu restul Florilor de Colt, plecate prin ture
in zona carstica. Grupul fiind adunat, punem de un foc de tabara, unde incet,
incet se aduna toti de prin zona sa ii sarbatoreasca pe Ana, Oli, Andu si
Cristi, nascuti cu totii in luna septembrie. Petrecere mare in jurul focului,
cu vin rosu, frigarui, prajituri si multe
cantece de munte, petrecere ce se intinde pana aproape de dimineata. Pentru
unii, caci incet incet, cei angrenati in competitia sportiva se indreapta spre
somn, pentru a fi a doua zi in toate fortele la batalia finala. Este ultima
etapa de campionat. Locul unu inca nu este adjudecat, si pana si cei de pe
locul trei mai pot avansa, daca conjuctura probelor o permite. La miezul
noptii, pe drum se aude huruit de camion. Soseste si al doilea transport de
participanti, culesi din Huedin abia la sapte seara, din cauza drumului rau.
Dimineata ne asteapta cu ceata deasa si frig crud pe fundul bazinului
Balileasa-Glavoi. Asa se intampla in zona Padis, unde fiind un bazin
hidrografic inchis, aerul rece ce se lasa in depresiune nu are unde sa se
scurga pe vai, stagnand pe fundul bazinului pana la primele raze de soare. Se
da startul in concurs. Aproape douazeci de echipe pleaca la interval de 5
minute spre Cetatile Ponorului. Coboram poteca de piatra spre marele portal,
unde ajunsi, ramane impresionati de imensitatea cavitatii. Vazusem in
fotografii intrarea, dar nu puteam sa ne-o imaginam la adevarata marime.
Inainte de a intra in Cetatile Ponorului, urcam pana la Dolina 2, de unde o
grota cade in abisurile Cetatilor. Ne intoarcem la gura pesterii si intram in
lumea subterana, acolo pe unde Valea Cetatilor duce apele bazinului Padis in
apele Galbene (tributara Crisului Negru). Raul subteran il traversam de
nenumarate ori peste bolovani uzi si alunecosi, avand grija sa nu facem vreo
baie nedorita. Dupa 300 metri, trecand pe langa dolina 3, ajungem la gura
laterala, de unde poteca iese din Cetati, pentru a intalni varianta de ocolire.
Raul isi continua parcursul subteran (noi nu putem sa-i mai urmam firul,
datorita lipsei echipamentului adecvat), iar noi iesim la lumina sprea lumea de
afara. Pe deasupra cetatilor ne continuam traseul, urcand pana la avenul
Bortig, si coborand apoi sute de metri diferenta de nivel pana la Izbucul
Galbenei. Aici intalnim post de arbitri, si regasim paraul Cetatilor care iese
navalnic din piatra printr-un
mic lac de 4-5 metri diametru, sub numele de Valea Izbucul Galbenei. Intram
intr-o lume de canioane in jurul apei puternice a galbenei, poteca trasversand
versanti abrupti, in multe locuri
fiind nevoie de cabluri de asigurare. Din pacate razele de soare nu reusesc sa
cuprinda tot canionul, fiind greu pentru noi sa facem fotografii din cauza
luminii slabe. Dupa o coborare abrupta, ajungem la cotul Galbenei, unde apa
intrata mai sus in piatra, iese iar la lumina printr-o frumoasa cascada. Aici
gasim postul de arbitri al lui Mate, cu proba de alpinism. Este o combinata
intre tiroliana si traversare pe perete, cu ajutorul cablului de asigurare din
poteca. Pana la urma nu este nimic prea tehnic, fiind o proba de viteza,
majoritatea concurentilor reusind sa o duca pana la final. Cei mai indemanatici
vor fi Titus de la Caraiman, Alex de la Floare de Colt, si baiatul de la
Carpatic, la doar cateva secunde unul de celalalt. Dupa un mic traverseu prin
apa, si pe lanturi suspendate pe perete, iesim din canionul galbenei, in dreptul
drumului forestier ce vine din Luncsoara. Parasim valea si urcam spre Poiana
Florilor, unde vom gasi un alt post de arbitri. Soare, pajisti de iarba, paduri
de foioase; o noua fata a Apusenilor. Un paraias mic tine de vorba fetele din
postul de arbitri. Aici dam proba practica de flora-fauna, trebuind sa
recunoastem zece flori culese din pajiste. Ne descurcam doar cu vreo sapte din
ele, nereusind sa recunoastem ghintura galbena, trei frati patati si floarea
brosteasca. Era in general dificila recunoasterea datorita faptului ca unele
erau trecute si ofilite. Dam insa si testul de ecologie si dupa o pauza de
masa, asteptata, plecam mai departe. De aici nu prea vom mai gasi apa pana in
tabara. Urcam cu soarele in ceafa, prin Poiana Florilor, trecand apoi printr-o
padure de foioase spre Ratul Florilor. Un post fara arbitru, capcana, ne face
figura, trecand pe langa el, si noi ca si multe alte echipaje. Adevarul este ca
nimanui nu ii daduse prin cap sa se duca la casuta din poiana sa caute
inauntru. Ne dam seama tarziu, ca acolo ar fi fost, prea tarziu de altfel ca se
mai intoarcem dupa el. Ajungem, dupa o panta istovitoare, pana la intrarea de
la Focul Viu. Ne asteapta
aici Fana cu Harjete, si proba de alpinism-teorie. O surpriza ne fac Raluca si
Sorin de la Gentiana, pe care nu ii mai vazusem de mult, si care iesisera pana
la o plimbare la Focul Viu (si un pranz in padure), impreuna cu Strulica. Ne
tragem sufletul in postul de aici, in timp ce lumea viziteaza ghetarul celebru,
dupa care coboram spre ultimul post, unde se va tine si proba de orientare. Multitudinea de poteci marcate cu
punct galben, sau cu punct galben in galben, ne joaca feste, ajungand undeva
aiurea, deasupra taberei, de unde ne intoarcem si urcam o panta nemernica
pentru a gasi poteca ce duce la orientare. Daca am fi stiut ca de unde ne-am
intors, daca traversam tabara ajungeam in cateva minute la orientare... bine
ar fi fost. Asa, am urcat iara vreo doua sute de metri diferenta de nivel, pana
aproape de Focul Viu. Orientare, nu va fi grea. Neexistand o harta specializata
in zona, va carta Nea Ilie o anumita zona, unde se vor desfasura traseele de
fete si baieti. Aproximativ 2 km, in ambele cazuri. Castigatorii vor fi
Carpatia, care isi vor adjudeca si la baieti si la fete proba, prin Gabi si Ana
Angelescu (frumos cadou de ziua ei, cand tocmai implinise 22 de ani; si mai
frumos ca si l-a facut singura). Noi, vom reusi sa castigam locul trei pe
echipa, prin cumularea punctajelor lui Oli si ale Claudiei, dupa Carpatia si
Caraiman. Vine seara. In mare se poate trage linie. Probele de trofeu fiind
incheiata, se configureaza castigatorii: Carpatia, Floare de Colt si Caraiman,
in ordinea podiumului. Carpatia au incheiat sezonul cu un frumos trofeu in
vitrina; Floare de Colt si-a aparat pozitia intai din campionat, iar Caraiman a
luptat si a sperat pana la capat, nereusind sa dea insa lovitura pe ultima suta
de metri. Vine noaptea si incepe si proba culturala. La foc se aduna sutele de
participanti la concurs. Desi nu participa decat cinci cluburi in proba, va fi
o frumoasa noapte culturala cu prezentari de exceptie, cu cantece frumoase,
hohote de ras la scenete si poezii care sa ne aduca aminte ca suntem si oameni,
nu doar sportivi. Dupa cultural,
tragem niste tepuse de prin padure si de aruncam la frigarui de slana cu ceapa,
alungand foamea ce se lasa peste noi odata cu frigul. Cei mai curajosi vor
ramane pana dimineata la foc, in timp ce prin corturi se sforaie de zor. S-a terminat si prima editie a
"Raliului Apusenilor", s-a incheiat si ultima etapa a unui campionat frumos, si
curat. Festivitatea de premiere ne imparte diplome, cupe, zambete, bucurii,
mandrii, invidii, dar, cel mai frumos, impliniri. Valea rasuna de imnul
apusenilor, "Tron in Apuseni", parca vrand sa se auda pana la sediul Parcului
National, ca noi suntem romani si muntii ne sunt romani. SUNTEM CAMPIONI!!
Floare de Colt Brasov, a reusit dupa un campionat pe care la condus in fruntea
clasamentului noua etape din zece, sa isi adjudece pentru prima oara titlul.
Este al treilea club care reuseste aceasta performanta din 1996 in prezent (de
cand se tin editiile FRTS), dupa Caraiman si Gentiana. A fost o lupta surda
dusa de cateva etape intre Floare de Colt si Caraiman, in care primii au
dovedit ca pot sa se mentina, iar ultimii au dovedit ca pot sa isi revina si sa
fie amenintatori. A fost o lupta sportiva si de fair-play, cluburile dovedind
la final ca pot sa ramana prieteni si sa se felicite pentru victorii. Tragem
linie la final de campionat. O noua campioana, FLOARE DE COLT Brasov; o
perseverenta, CARAIMAN Campina, o aspiranta permanenta la podium CARPATIA; o
revenire in top, SILVA Campina; o noua generatie, ALBATROS Galati; o noua
putere in lumea culturala MILENIUM Galati. Cam asta a insemnat 2005 in
turismul-sportiv. Ne vom vedeam in decembrie (speram cu totii) la Festivitatea
de Premiere, unde sa ne bucuram pentru un an greu si frumos care a trecut, si
unde sa ne facem planurile pentru 2006. Plecam la camion. Stam inauntru ca si
cartofii. Suntem multi (vreo 60), si drumul lung. Cu refren inainte, printre
zdruncinaturi: "Pisulica". Ne trage si o ploaie pe la Rachitele, ca sa ne aduca
aminte ca vara a trecut, si toamana a venit. Iar pe ceas tarziu ajungem in
Huedin. Trenul ne poarta pe sinele reci spre centrul tarii, lasand in urma o
alta lume. In visele noptii fredonam in continuu "Tron in Apuseni / Tara
Crisurilor, Tara Motilor / Tara Romanilor....". Noapte buna Campionat 2005.