Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Cheile Nerei

Bookmark and Share

Cheile Nerei
DUMINICA 22 iunie 2003. Ora 23.40.
Am plecat din Gara de Nord cu un accelerat spre una din vacantele planuite cu
mult timp innainte: in Cheile Nerei. Trenul nu este foarte aglomerat, dar avem ghinionul
sa stam in compartiment cu inca patru persoane cu al fel de mari bagaje ca ale noastre. Ei
nu aveau cort si saci de dormit ci geamantane si sacose. Mergeau in Herculane. Mirela si
Luminita au intrat in compartiment sa doarma, iar eu si Cristi am ramas pe culoarul
trenului... pe locurile noastre erau rucsacii. Abia pe la ora 2 - 2.30 s-au eliberat niste
locuri in compartimentul alaturat. Dar tot nu am reusit sa dorm. M-am gindit la toata
pregatirea pentru aceasta excursie. Nu sunt omul care sa nu uite niciodata nimic acasa.
Dar acum nu stiam unde aveam sa merg. Cautasem peste tot informatii despre Cheile
Nerei. Nici un prieten nu stia nimic. Nu am gasit absolut nici o harta. Am colindat
librariile si anticariatele in cautarea unei carti, a unei harti, a unei informatii. Internetul nu
mi-a oferit nimic in afara unei harti (mare lucru totusi). Si deci tot ce stiam despre Chei
era ca acolo sunt vipere. Era tot ce scria pe net. Si peste toate astea, Mirela a gasit intr-un
numar din " Vacante si Calatorii " un aricol despre Chei.....prost articol. Imi cer scuze, nu
stiu cine l-a scris, dar in afara de faptul ca nu dadea nici o informatie era sa ne faca sa ne
schimbam planurile de vacanta.(Anul 1, Nr.9). Ceea ce era clar era a aveam nevoie de
antiviperin. Dar de unde? Am sunat pina si la Ministerul Sanatatii. Nu se mai face la noi
in tara. Sfatul celor de la Minister..adica al celui de-al zecelea om cu care mi s-a facut
legatura a fost sa nu mai plecam in Cheile Nerei pt ca este foarte periculos. Asa ca m-am
intors la internet si am dat cautare pentru cuvintul " vipera ". Ne-am cumparat ciorapi
albi, ne-am schimbat pantalonii scurti cu altii lungi, ne-am luat garou si...am plecat.
Era 5.30 cind am coborit in Drobeta Turnu Severin. Habar nu avem cu ce ajungem in
Sopotul Nou. Banuim ca, Drobeta fiind un oras mare ne va ajuta. Da' de unde? Toti
taximetristii ne-au indrumat catre Orsova

Ora 6.30 Autogara Orsova
Nimeni nu stie nimic despre traseul nostru. Anul trecut, tot prin iunie, am mers in
Herculane cu gindul de a ajunge pina la Nera. Datorita sefului de autogara din Orsova am
ajuns in Semenic. Acum ma rog sa nu mai dau de acelasi personaj idiot. La informatii in
autogara lacatul ruginit. Asa ca bat la usa sefului si intru.... Surpriza... Acalasi sef..acelasi
idiot. Ii spunem camp e unde am vrea sa ajungem si spune ca are idee. Sa asteptam in
autogara. O. K. Pe la ora 9.00 imi pierd rabdarea si bat din nou la usa lui gest cu care l-am
enervat teribil. Ma invita sa iau loc in sala de asteptari, sa beau o cafea si sa ma
linistesc. In cel mult jumatate de ora o sa plecam. Cer lamuriri suplimentare dar deja forma
un numar de telefon facindu-mi semn sa ies.

Ora 10.30 Autogara Orsova.
Seful de autogara incuiase biroul si plecase. Suntem prea obositi sa mai fim
disperati. In autogara intra un mosulica, fost sofer de autobuz, care ne lumineaza cit de
cit. Asteapta cu noi povestindu-ne viata pina la 11.30 cind ne suim intr-un autobuz care
mergea spre Resita. Trecem prin Herculane unde facem popas de o tigara. Soferul, care
primise indicatii clare de la mosulica din autogara, ne opreste intr-o intersectie a soselei
cu un drum de tara...spre satul Iablanita. Parcurgem repede cei 5 km pina in sat...pe o
caldura de 35 de grade. Satenii ne spun ca nu mai este nici un autobuz spre Bozovici dar
ca la cealalta iesire din sat sa facem autostopul la camioanele ce nu prididesc sa treaca.
Ora 16.00 Satul Iablanita.
Liniste. Nervi. Cald. Trecusera 4-5 masini. Doar una oprise. Soferul ne-a cerut
800.000 lei sa ne duca. Facem repede o sedinte si hotarim sa plecam spre Herculane si
dimineata urmatoare sa incercam sa intram pe cealalta parte in Chei, adica prin Resita de
unde stiam ca este un autobuz la ora 13.00. In momentul in care am pus rucsacii in spate
sa plecam spre gara Iablanita a aparut un autobuz pe care scria " Bozovici ". Am crezut
ca visam, ca avem vedenii. Am ajuns in Bozovici si imediat am avut alt autobuz spre
Sopotul Nou.

Ora 18.30 Sopotul Nou. Intrarea in Cheile Nerei.
Mai mergem o ora in directia in care banuiam ca-s Cheile si campam intr-o
pajiste, linga Nera. Un taran de pe acolo vine sin e cere 100.000 lei pentru
campare. Citisem pe net impresiile unui turist prin locurile asta care luase bataie de la
ciobani. Asa ca ma impotrivesc vointei fetelor de a nu platii nimic si-I dau taranului
banii. In 10 minute s-a intors cu doi litri de lapte spunind ca intre in cei 100.000 de lei.
Dormim parca somnul de veci. Suntem morti de...stat prin autogari si sate.

Luni 23 iunie 2003. Ora 8.00
Dupa ce mincam incepem traseul. Pina la Lacul Dracului nimic
spectaculos. Trecem Nera desculti, cu bagajele in spate si poposim la Lacul
Dracului. Splendid loc. Nu am reusit sa aflu mai nimic despre lac. Stiu doar legenda. Cind
ne-am hotarit sa plecam nu am mai gasit semnul nostru - dunga rosie. De fapt se merge pe
cruce albastra pina treci dealul si apoi intilnesti iarasi dunga rosie. Dar de unde sa stim?
Fiecare venea cu cite o idee pina ne-am certat. Acolo, la lac am vazut primii oameni din
Chei. Dar nici ei nu stiau. Am pornit deci pe singurul semn - cruce albastra - nefiind deloc
convins ca e bine din moment ce harta nu spune nimic. Si acolo iti dai seama ca de fapt
esti la munte. Este un urcus relativ usor, dar este o padure atit de deasa incit nu exista
decit poteca, de fapt un tunel printre liene si copaci. Dupa 4-5 ore in care nu am vazut
nimic in afara de padure si Nera ajungem in Poiana Alunilor unde intilnim un grup de
copii cu profesorul lor. El ne sfatuieste sa campam acolo pentru ca drumul devine
frumos dar totodata greu. Stincarie. Ne hotarim sa raminem cu ei mai ales ca vremea
dadea semne de schimbare. Dar locul ales (peste pod) era plin de albine si pe Cristi il
stresau copiii. Fetele erau terminate si infometate. Ne hotarim totusi sa plecam. Normal ca
pe drum ne certam. Dar lasam totul la o parte si ne vedem de traseu, un pic mai grabiti
pentru ca se aud deja tunete. Nu-i greu in stinci si este super spectaculos. Eu as zice ca de
fapt de aici incep adevaratele Chei.

Ora 20.00 Cantonul lui Damian.
Ajungem la Canton odata cu ploaia. Noroc ca am reusit sa punem cortul si sa ne spalam..
in Nera. Am mincat ceva si ne-am hotarit sa ne culcam. Nu stiu ce mi-am imaginat despre
Cantonul lui Damian. Dar toate pozele de pe net erau de aici. Stiam ca nu-i o cabana.. da
ram sperat sa gasim pe cineva aici. Este o casa ingradita a padurarului, a Ocolului silvic..
dracu' stie. Oricum nu era nimeni cind am ajuns. Abia pe la 22.00 s-a auzit o caruta. Au
dezlegat caii si i-au lasat liberi sa pasca, lucru care pe mine m-a linistit insa pe fete
nu. M-au pus sa merg la cei care au venit cu caruta si sa-i rog sa ne lase sa bagam cortul in
curtea lor. Am iesit in ploaie, am intrat in curte dar nu era nici o lumina. Asa ca m-am
intors in cort. Fetele au luat cite un extraveral si au incercat sa adoarma. Si a inceput
stress-ul: " De ce fuge calul? ", " Ce se aude? ", " Vine un om! ", " A cazut ceva! ".
Am iesit din nou afara sa ma uit in jur si sale linistesc. Ploaia se oprise asa ca mi-
am luat si o tigara. Cind am deschis cortul am avut o mare surpriza. Poiana ara plina de
licurici. Era superb. I-am chemat si pe ei afar adar nu a iesit decit Cristi. Fetelor le era frica
acum si de licurici.
Peste noapte a inceput din nou ploaia cu tunete si fulgere. Ne-am odihnit si nu
prea. Oricum stabilisem ca a doua zi sa raminem la canton. Si speram sa ne prinda din
urma si grupul de copii.

Marti 24 iunie 2003
Dimineata ne-am trezit pe ploaie. Am tot asteptat in cort sa se insenineze. Eu am
iesit sa fac o cafea...cu apa din Nera. Pe tot parcursul Cheilor sunt doar citeva
izvorase. Asa ca majoritatea apei o folosin din Nera.
Pe la 11.00-11.30 a aparut mult-asteptatul soare. Am scos toate lucrurile ude la
soare, am asezat sacii de dormit in mijlocul poienii si noi ne-am intins sub soare la un joc
de wist.

Ora 15.00.
Ideea de a mai dormi inca o noapte acolo le-a facut pe fete sa ne convinga sa
plecam in dupamiaza ai aspre Pastravarie, adica spre Cheile Beusnitei. Un om de la
canton(singurul pe care l-am vazut) ne-a spus ca nu facem mai mult de o ora pina la
Podul Beu si de acolo pina la Pastravarie mai este o ora si jumatate. Lucrurile nu se
uscasera indeajuns si cortul nici atit. Asa ca greutatea se dublase. Drumul nu a fost
greu. Nu s-a prea urcat. Mai ales de la Podul Beu este drum forestier. Ultimul popas l-am
facut la 5 minute de Pastravarie. Ne-am oprit cam o ora sa mincam si sa ne tragem sufletul
fara sa stim ca mai ave matit de putin. Oricum mare a fost bucuria sa ne vedem ajunsi.
Acolo este ul loc de campare superb. Este o poiana ingradita cu un chiosc in mijloc. Mai
este o vila cu o curte plina de flori unde nu era nimeni, Pastravaria si inca doua sau trei
case lipite intre ele in care...erau oameni. Deci fetele noastre puteau spera din nou la un
somn dulce.
Dupa ce ne-am spalat, de data asta in apele Beusnitei, am mincat si ne-am asezat
in chiosc la un joc de carti. Inainte de a ne culca am admirat din nou licuricii.

Miercuri 25 iunie 2003
Dimineata, un pic mai grabiti, am lasat bagajele la o femeia de acolo si am plecat
catre Ochiul Beului si Cascada Beusnitei.
Lacul Beu, cascadele si cascada mare sunt impresionante. Ne-au cucerit. Am fost de
acord cu totii sa declaram Cascada Beusmitei cel mai frumos loc din Romania.
Dupa trei ore am revenit la Pastravarie si fara sa mai stam am plecat spre Podul
Beu - Sasca Romana. Traseul de la pod spre Sasca este impresionant. Din nou tunele
sapate in stinci si belvederi. Se urca parca mai mult dar merita. Podurile suspendate dau un
farmec aparte locurilor. Si ne-am dat seama ca alesesem calea cea mai buna si anume de a
intra prin Sopotul Nou. Invers, cu intrere prin Sasca, traseul este mult mai anevoios. In
plus, luind traseul de la Sopot frumusetea Cheilor ti se descopera usor usor pina la
apogeu.
Din Sasca Romana a trebuit sa mergem in Sasca Montana pentru a gasi o masina
care sa ne scoata de acolo. Dar parca esti in virful muntelui. Nici urma de masina. Singurul
autobuz este la ora 14.00 iar noi ajunsesem la 15.30.
Am baut prima mea bere din aceasta excursie. Stind in fata acelei circiumi am
vazut ca incepe lumea sa se agite. Au aparut trei soferi care sa ne duca in Oravita. Am ales
unul dintre ei care a licitat cel mai putin: 250.000lei. In Oravita ne-a plasat altuia care
pentru 200.000 lei sa ne duca in Resita.pe drum Am convenit ca pentru alti 350.000 lei sa
mergem in Caransebes.
De aici dupa trei ore am luat un personal cu care am ajuns la ora 23.45 in
Herculane. De la gara am luat un taxi pina in statiune. Ne-am cazat la casute la " Flora ".
Urmatoarele trei zile au fost de vis. Strand, odihna si relaxare. Am facut citeva
tresee dar nesemnificative.

Duminica 29 iunie 2003. Ora 6.00
Ne trezim pentru a ne face bagajele. Descoperim cu stupoare ca uitasem cortul in
taxi in noaptea in care ajunsesem in Herculane. Nu mai am timp sa dau de taximetrist. Iau
totusi numarul lui de telefon de la ceilalti taximetristi de la gara in speranta de a recupera
cortul...ceea ce nu s-a intimplat.
Trenul care ne-a readus la monotonie a plecat din Herculane la 08.16. La ora
13.00 eram in Bucuresti. Mai bogati...mult mai bogati.



Alin
Autor: Alin Musoi
Înscris de: Alin Musoi
Vizualizări: 19728, Ultima actualizare: Marți, 23 Sep 2003



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii ANINEI si Munceii DOGNECEI  
Comentariu
Daniel Humelnicu Daniel HumelnicuAdministrator Alpinet , Vineri, 26 Sep 2003, 10:25

mda, cat era nera de mare in perioada aia? cand ati trecut-o la Carlige.
se pot obtine informatii pe net despre cheile nerei daca stii unde sa cauti, si de harti bune poti da la fel, dar poate o fo mai frumos ashe fara prea multe informatii:-)
de la podul bei ati mers pe valea Beului nu a Beusnitei. Beiul porneste de la ochi iar Beusnita se varsa in Bei acolo la primele cascade sau praguri cum vrei sa-i zici in apropierea lacului.

Andrei Tiberiu Sturek Andrei Tiberiu Sturek, Vineri, 26 Sep 2003, 15:14

Mi-a placut articolul tau dar da-mi voie sa ma arat surprins: in toate anticariatele din Bucuresti nu ai gasit volumul Muntii Aninei din colectia "Muntii nostri"??? Gaseai acolo tot ce iti trebuia ca sa scutesti numeroase neplaceri...
Oricum, se pare ca v-ati distrat!

Fără foto Razvan Iliescu, Duminică, 28 Sep 2003, 11:12

Ce chestie, parca imi povestesti excursia mea din chei... Am fost acolo in '87, si a fost ceva extraordinar de asemanator; acelasi tren plin, acelasi haos total cu autobuze care apareau nu se stie cand si de unde, cu oameni ciudati care ne indrumau aiurea... Aveam in schimb "Muntii Nostrii", si de mare folos ne-au fost; noi am mers invers, dinspre Resita in jos; cel mai mare circ a fost cu un localnic de care am scapat tare greu, era chitit sa ne treaca in Jugoslavia... De, alte timpuri! Si licuricii din Canton, Doamne ce frumusete! A fost una din cele mai minunate excursii... Multumesc pentru aducere-aminte, si felicitari pentru traseul facut, ca tare frumos e!

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii