Jurnale - Crăciun în munţii Făgăraş

Afoot and light-hearted I take the open road,
Healthy, free, the world before me,
The long brown path before me leading wherever I choose.
(Whitman)

Cerul este acoperit, dar nu mai ploua, e doar ceata. Inaintez cu greu pe drumul inghetat, imi lipseste batul de schi, dar n-am incotro, trebuie sa ma descurc fara el. Drumul este paralel cu valea foarte abrupta, la marginea lui se afla intrarea in galeria unei mine. De partea cealalta a vaii se vede gura unei alte galerii de mina parasita, o recunosc mai ales dupa gramezile de grohotis care acopera panta, uritind-o... jos, in adinc, vuieste riul. Un cablu gros, plin de rugina, uneste cele doua tuneluri - servise probabil la transportul de materiale. Un scripete suspendat in aer nu-si mai are acum nici un rost. La gura tunelului curge apa potabila. In adincitura care s-a format s-au adunat tot felul de gunoaie, semn ca drumetii obisnuiesc sa faca aici un popas.

Pina la intrarea in galerie se insira stilpi de beton care fusesera odata uniti de un cablu electric, intre timp disparut. Zaresc si niste socluri de beton, nu-mi pot da seama la ce trebuie sa fi folosit.. Oricum, nu va mai dura mult si totul va disparea sub maracinis. Locul acesta isi are propriul farmec, e ca si cum ar face legatura intre oameni si munti, intre lumea oamenilor si cea a padurii. Acest peisaj devastat e parca un simbol al situatiei in care se afla aceasta tara si oamenii ei. Corespunde perfect primei impresii pe care o are strainul cind vine aici: peisaje, orase devastate, la fel ca si sufletele oamenilor. Murdarie, deznadejde, amaraciune. Si nici o speranta ca toata aceasta mizerie sa dispara asa cum dispar ranile acestui colt de natura pe care padurea incearca sa le faca uitate.

Aceasta prima impresie este atit de puternica, incit poate eclipsa sansa de a vedea si cunoaste si celelalte fatete ale Romaniei. Daca insa vii cu inima si ochii deschisi, daca reusesti sa fii cald si receptiv fata de oamenii pe care ii intilnesti, vei reusi sa ai experiente in contrast total cu acea prima impresie. Vei intilni ospitalitate si dorinta de a ajuta, o mare solidaritate intre oameni si vei constata ca acesti oameni stiu sa-si traiasca viata cu tot ce le aduce, bune si rele.

O caracteristica a mentalitatii romanesti reflectata perfect, dupa parerea mea, in aceste versuri ale lui George Cosbuc, care imi plac tocmai pentru curajul pe care il exprima cu atita simplitate:

O fi viata chin rabdat
Dar una stiu:
Ea ni s-a dat
Ca s-o traim.

Nu-mi pot explica aceasta stranie contradictie, acest contrast uluitor, le pot doar constata. Se pare ca exista o forta de rezistenta ce nu poate fi infrinta, care functioneaza in orice imprejurari si asigura identitatea fiecaruia si a intregului popor. Aceasta forta este in acelasi timp neproductiva si de neinlocuit, ceea ce face ca perspectivele de viitor sa nu para prea stralucite. Cine poate sti? Nici macar nu incerc sa-mi explic ceva de care cu greu imi pot da seama.

Dar ceva pot totusi: sa-mi savurez norocul de a fi vazut aceasta tara, sa-i fi cunoscut si aceasta fateta care ma ajuta sa-mi fac o idee despre ce anume ar putea insemna cuvintul "patrie", o patrie care nu este a mea. Putinele, scurtele perioade pe care le-am petrecut in Romania sint dintre cele mai frumoase din viata mea. Este un dar a carui valoare nu poate fi estimata, cu atit mai mult cu cit nu mi s-a cerut decit sa fiu dispus sa-l primesc.

La intrarea in galeria minei gasesc un toiag uitat de cineva. E cam prea lung si greu, dar mai bun decit nimic. Il iau cu mine, il accept ca pe un salut din partea muntelui care mi l-a scos in cale de ca si cum ar vrea sa-mi arate ca ma intimpina cu bucurie.

Pornesc din nou la drum. Prima treime a urcusului este abrupta, dar nu prea dificila. Nu-mi permit nici o pauza, imi impun sa nu ma uit la ceas. Doar intr-un tirziu fac totusi un mic popas, ma uit la ceas: nici un motiv de ingrijorare, inaintez foarte repede, de cind am parasit locul minei n-a trecut nici macar o ora. Ma linistesc, voi ajunge la timp, nu voi retrai acea noapte din primavara trecuta. Incep sa-mi amintesc....