Munţii Carpaţi - Crăciun sub Fereastră - Alpinet.org

Dinu Mititeanu (Cluj-Napoca)

      Fiecare dintre noi avem amintiri despre un Crăciun, sau mai multe, petrecute în copilărie undeva la ţară, la părinţi, bunici, rude. Unii ne amintim mai ales de "zăpezile de altă dată", de acei nămeţi uriaşi pentru noi - piticii de atunci, nămeţi prin care abia înaintam cu "Ne daţi ori nu ne daţi...", cu "Steaua sus răsare..". Ne amintim de ferestrele rudelor, vecinilor, pe sub care - plini de emoţie şi de importanţă ne strigam urările.
      Astă noapte (azi e sâmbătă 27 decembrie 2003) am sosit acasă, după un Crăciun Fericit, ca în copilărie. Copii mai mari acum, am petrecut un Crăciun de neuitat - două nopţi în cort - într-un decor de iarnă autentică, sub o altfel de fereastră: FEREASTRA MARE A SÂMBETEI.
      Planul era sa urcăm în Fereastră şi, de acolo, pe schiuri - să ajungem în cam trei zile la Plaiul Foii şi eventual să-i facem o scurtă vizită protocolară şi Minunatei.
      Dacos-ul Cluj - Rm. Vâlcea ne depunea, luni 22 decembrie, în autogara Sibiu. Bunul nostru prieten, Doru Oros, ne duce până la Floarea Reginei. Tocmai atunci, cabanierii Genu şi Nuşa Enache şi trei tineri voluntari, colegi ai fiicei lor, porneau şi ei în sus, încărcaţi ca şerpaşii, cu cele necesare Revelionului: alimente care nu putuseră fi duse din toamnă, cu măgarii.
      Ne montăm schiurile pe rucsaci, lângă pioleţi, colţari, lopată, ne reglăm beţele telescopice şi pornim şi noi. Desele pâraie pe care le traversăm ne conving că bine am făcut că n-am încercat să urcam pe schiuri, cu foci. Vremea e mohorâtă, ca pe site-urile meteo. Înainte de cabană ne-a mai şi plouat. Dar, ajunşi la destinaţie, ceaiul cald, hainele uscate, focul din sobiţă, prezenţa vechilor prieteni ne fac să ne simţim fericiţi. Suntem în munte, respirăm munte. Viscolul dinspre creastă îl "mirosim" de aici. Ninge. Noaptea ninge. Dimineaţa, ceaţă. Ne hotărâm să-l ajutăm pe Genu la încă un transport. Ne umplem rucsacii cu sticle goale, le vom descărca în maşina lui din parcarea de la Floarea Reginei, de unde ne umplem rucsacii cu baxuri de cola, apă minerală, bere, cearşafuri curate, căni de inox, o cutie cu lumânări etc. Rucsacul e ca cel de ieri de greu, dar în 2 ore şi 22 de minute suntem înapoi la cabana "patrulată şi păzită de pisici" - cum scrie pe un anunţ. Ştiam că-s cam hoţomane, aşa că din seara precedentă deja ne luasem măsuri de prevedere. Avem apoi timp să ne amuzăm cum se hârjonesc pisicile cu celelalte patrupede mai mari care patrulează şi ele pe potecile din jur. E un adevărat spectacol; ne amuzăm, pozăm, filmăm.
      Apar apoi "de sus" cinci tineri olteni, "rătăcitori" din Balş şi Craiova. Făcusera o "plimbare" spre creastă. Spusele lor nu ne-au încurajat; zăpada mare şi făinoasă le-a dat mult de furcă. Abia au reuşit să ajungă la buza terasei superioare, la ramificaţia marcajului spre Cheia Bândii de cel spre Fereastra Mare. Seara povestim mai mult cu ei şi le mulţumim că ne-au făcut urme. Nu ştiam desigur până unde le vom mai găsi după ninsoarea care cădea în cantitate nu mare, dar continuu şi - poate mai sus - cu vânt.
      În dimineaţa de 24 decembrie, ei coboară; Genu şi "hamalii" lui idem (nu-i uşor să fii cabanier, gazdă ospitalieră, să ai de toate...). Eu şi Marlene plecăm ultimii, pe la 9, 30. Ne montăm "focile" pe schiuri, să ne mai ducă şi ele pe noi. Dar rucsacii - încărcaţi cu de toate - "pentru orice eventualitate" cum ne e obiceiul, tot în spinarea noastră se urcă; numai aşa le place, ca plozilor răsfăţaţi: " Vleau în blaţe...!".
      Ne luăm "la revedere, pe curând" de la Nuşa, căci ştim deja că tot pe aici ne vom întoarce. Fereastra, creasta, nu se văd. Cer plumburiu. Înaintăm destul de rapid, deşi nu avem motive să ne grăbim şi deşi nu peste tot putem urma poteca făcuta de "rătăcitorii" de ieri. După prima ramificaţie a marcajelor (spre Răcorele şi Fereastra Mică) şi trecerea apei, mai urcăm puţin cu schiurile, apoi le montăm iarăşi pe rucsaci. Şanţul lăsat de predecesori se vede tot mai greu. La ieşirea dintre brazi nu-l mai vedem. Încercăm noi să ne săpăm o tranşee, dar zăpada e tot mai mare şi inconsistentă. Mai ales unde a acoperit tufe de ienuperi, ne face să depunem eforturi sisifice şi să înaintăm ca melcii. În pauze ar trebui să dăm jos rucsacii, dar nu e deloc uşor să-i luăm apoi iarăşi în spinare. Aşa nu se mai poate! Schimbăm tactica. Lăsăm rucsacii şi urcăm o vreme fără ei. Apoi revenim. Acum e mai uşor pe tranşeea deja făcută. Ne urcăm apoi din nou pe schiuri şi urcăm în serpentine largi. Nu vedem schiurile, care sunt mereu "submerse". Când intră în/ sub ienuperi, dăm cu greu "în marşarier". E foarte dificil de schimbat direcţia; am mai şi căzut de câteva ori. Dar până la urmă ieşim în buza terasei superioare a căldării; la ramificaţia spre Cheia Bândii. Acum vedem fereastra, vârfurile. Mai urcăm până lângă Crucea Ciobanului şi ne hotărâm să ne montăm aici "hotelul"!
      Zăpada nu vrea nicicum să se lase bătătorită, deşi muncim mult la asta, cu bocancii, apoi cu schiurile. Mai aşteptăm o vreme, poate mai îngheaţă, deşi nu e prea frig. Montăm apoi cortul. Deşi nu e vânt (şi nu va fi mai deloc), îl ancoram bine şi cu schiuri, beţe, pioleţi. Avem şi lopata cu noi, dar zăpada nu e aptă de a tăia calupuri pentru a face zid protector. În orice caz, cortul e deja protejat relativ de eventuale rafale, căci e parţial îngropat în zăpadă. Facem câteva poze, pentru cazul că mâine va fi mai rău. Treburi gospodăreşti, pregătiri pentru seara de Crăciun, cu surprize culinare din partea Marlenei, ca de obicei... Lumânarea dă şi lumină şi căldură. E plăcut, aşa cum sunt primele nopţi în cort; abia după 2-3 apar mici supărări: haine ude/ umede, sacii jilavi mai puţin călduroşi, pâinea învechită... Seara, târziu, surpriză: apar stelele! Semn bun! Ne încotoşmănăm cu pufoaicele şi admirăm luminile de la Mănăstirea Sâmbăta şi din satele făgărăşene. Rudele mele, aflate acolo, undeva, nu ştiu că eu sunt aici; mai bine să nu ştie, n-ar înţelege de ce, ce caut aici. Cu prieteni am dori să luăm legătura (şi ei cu noi), dar n-avem semnal.
      Joi, 25 decembrie. E sărbătoare, e ziua de Crăciun, dar afară e cer mohorât; Moşul întârzie, nici pentru el nu e uşor să ajungă la noi. Dacă era vreme bună porneam, doar cu beţele şi pioleţii, spre Fereastra Mare, desigur dacă starea zăpezii în partea finală nu ne-ar fi părut periculoasă. Planul de a continua spre Plaiul Foii căzuse deja. Îl amânăm pentru luna martie; atunci şi zilele sunt mai lungi, zăpada mai consistentă, vom aluneca pe ea, nu pe sub ea.
      Fiind ziua de Crăciun, în lipsa colindătorilor şi a colinzilor, ne povestim reciproc obiceiuri de Crăciun din Ţara Făgăraşului şi a Câmpulungului, întâmplări, amintiri de când umblam la colindat cu trăistuţa pe umăr şi Steaua în mână, pe la vecini, pe la unchi, mătuşi, acum trecuţi în lumea umbrelor. Aşa cum prevedeam încă de ieri, "duşumeaua" cortului era acum o covată. Aşa că eu ies afară şi, cu ajutorul lopeţii, bag zăpadă sub cort, Marlene o bate cu termosul metalic. E mult mai bine, nu mai alunecă izolirurile de la locul lor.
      Deşi noaptea a fost lungă, aţipim/ moţăim. La un moment dat, prin pânza cortului năvăleşte o lumină puternică. Dăm buzna afară. Uluitor spectacol: pe Fereastră intrase Maria Sa Soarele! Îmi amintesc de vocea inegalabilă a Doinei Badea, "Deschideţi Poarta Soarelui, să poată răsări...". Pentru noi, azi, în prima zi de Crăciun 2003, a răsărit în miezul zilei. Este ora 12. Dar e un răsărit greu de redat în cuvinte. Suntem uluiţi, zăpăciţi, agitaţi.. Ce să facem mai întâi? Pozăm? Filmăm? Scoatem sacii la încălzit/ aerisit? Punem pe lespedea de piatră de lângă cort mănuşi, jambiere la uscat? Le facem toate pe rând. Dar mai ales ne bucurăm din tot sufletul că şi la noi a venit MOŞUL! Nu ne-a uitat! Ce cadou mai frumos puteam găsi sub "pom"?
      Tur de orizont cu privirile şi aparatele. De pe/ de lângă soclul Crucii Ciobanului privim spre nord, spre cabana lui Iulian, Genu şi Nuşa. Ne-am bucura să ne vadă, să le facem semne... Spre vest, Muchia Drăguşului, Căldările Răcorele, atât de cunoscute din alte ture. Dincolo e frumoasa Vale a Viştişoarei, cu căuşul Lacului şi acel vâlcel-horn ce te lasă să urci în Creastă...
      Spre sud e Gălăşescu Mic, cu "buza" lui amăgitoare pe ceaţă, cu vâlcelul pe care a alunecat/ căzut, scăpat ca prin minune - Anamaria - în acea mult mediatizată zi de la un început de an. Apoi Fereastra Mică, Vf. Slănina, Fereastra Mare, cea în care am stat, în martie 2000, două zile şi nopţi, cu Marlene, Radu şi Arnold - în aşteptarea vremii favorabile. Apoi măreţul Colţ Bălăceni - ca un mic Matterhorn, cu ale sale hornuri şi muchii tencuite de zăpadă proaspătă. Creasta ce urcă progresiv spre Cheia Bândii. Spre est, zarea e închisă de Muchia Sâmbetei, pe care am coborât astă vară cu Marlene, peste "ceaunul" răsturnat al Caţaveiului - până jos la poale, lângă mănăstire... Ne amintim de toate custurile, văile, traseele parcurse. Ne gândim la cele care încă ne aşteaptă...
      A fost o zi de Crăciun cu totul deosebită, deşi fără tradiţionalele sarmale, care ne aşteaptă în congelator (dar dintre "porcării" am avut delicioase jumări...), fără vin, fără vizitatori/ colindători.
      Vineri, 26, e tot o zi frumoasă. Dar noi ne demontăm "cabana" şi cu rucsacii cu doar puţin mai uşori, ne urcăm pe schiuri şi la vale, încet-încet, cam pe unde urcasem. Apoi cu ele pe rucsaci, prin "tranşee". De la stâlpul din vale din nou pe ele. La cabană, din nou poze: peisaj, câinii, pisicile. Ne luăm rămas bun de la Nuşa. La capătul drumului forestier ne urcăm iarăşi pe schiuri, căci acum bănuim că mai toate pâraiele sunt acoperite. O coborâre faină, panta şi zăpada fiind optime. Ne întâlnim cu Iulian (el pe schiuri cu "foci") şi Genu, care urcă, încărcaţi ca de obicei. Le urăm turişti civilizaţi de Revelion şi în general.
      Ne e teamă de cum va fi cu "ia-mă nene", din cauza schiurilor, căci am stat într-o iarnă patru ore în Pasul Prislop! Dar de data asta am fost supernorocoşi. O pereche de tineri, apăruţi ca la comandă, cu un Audi SB 29 XXX, ne duc până în gara Ucea şi refuză banii. Să aibă şi ei parte doar de omenie! În 15 minute vine acceleratul ce ne duce la Braşov. În tren ne citim mesajele de pe mobil. Mulţumim prieteni! În compartiment, un băiat şi două fete din Timişoara discută despre căţărările lor din zilele viitoare, în zona Coştila. În Braşov, după 15 minute, plecăm spre Cluj, pe traseu ocolit: Deda - Beclean - Dej, dar la ora 01 suntem acasă, mai bogaţi ca la plecare.
      Luni, 29 dimineaţa, cam cu aceleaşi bagaje - mai puţin colţarii şi pioleţii - pornim din nou pe munte, tot ca melcii, cu casa în spinare.

Autor: Dinu Mititeanu
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 10466, Ultima actualizare: Vineri, 9 Ian 2004

Legaturi cu Ghidul Montan:

Muntii FAGARASULUI

Comentariu

Iulian Cozma , Duminică, 11 Ian 2004, 16:36

Comentarii pentru acest articol

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii