Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Munții Carpați - Crăciun sub Fereastră

Bookmark and Share

Crăciun sub Fereastră

Dinu Mititeanu (Cluj-Napoca)


      Fiecare dintre noi avem amintiri despre un Crăciun, sau mai multe, petrecute în copilărie undeva la țară, la părinți, bunici, rude. Unii ne amintim mai ales de "zăpezile de altă dată", de acei nămeți uriași pentru noi - piticii de atunci, nămeți prin care abia înaintam cu "Ne dați ori nu ne dați...", cu "Steaua sus răsare..". Ne amintim de ferestrele rudelor, vecinilor, pe sub care - plini de emoție și de importanță ne strigam urările.
      Astă noapte (azi e sâmbătă 27 decembrie 2003) am sosit acasă, după un Crăciun Fericit, ca în copilărie. Copii mai mari acum, am petrecut un Crăciun de neuitat - două nopți în cort - într-un decor de iarnă autentică, sub o altfel de fereastră: FEREASTRA MARE A SÂMBETEI.
      Planul era sa urcăm în Fereastră și, de acolo, pe schiuri - să ajungem în cam trei zile la Plaiul Foii și eventual să-i facem o scurtă vizită protocolară și Minunatei.
      Dacos-ul Cluj - Rm. Vâlcea ne depunea, luni 22 decembrie, în autogara Sibiu. Bunul nostru prieten, Doru Oros, ne duce până la Floarea Reginei. Tocmai atunci, cabanierii Genu și Nușa Enache și trei tineri voluntari, colegi ai fiicei lor, porneau și ei în sus, încărcați ca șerpașii, cu cele necesare Revelionului: alimente care nu putuseră fi duse din toamnă, cu măgarii.
      Ne montăm schiurile pe rucsaci, lângă pioleți, colțari, lopată, ne reglăm bețele telescopice și pornim și noi. Desele pâraie pe care le traversăm ne conving că bine am făcut că n-am încercat să urcam pe schiuri, cu foci. Vremea e mohorâtă, ca pe site-urile meteo. Înainte de cabană ne-a mai și plouat. Dar, ajunși la destinație, ceaiul cald, hainele uscate, focul din sobiță, prezența vechilor prieteni ne fac să ne simțim fericiți. Suntem în munte, respirăm munte. Viscolul dinspre creastă îl "mirosim" de aici. Ninge. Noaptea ninge. Dimineața, ceață. Ne hotărâm să-l ajutăm pe Genu la încă un transport. Ne umplem rucsacii cu sticle goale, le vom descărca în mașina lui din parcarea de la Floarea Reginei, de unde ne umplem rucsacii cu baxuri de cola, apă minerală, bere, cearșafuri curate, căni de inox, o cutie cu lumânări etc. Rucsacul e ca cel de ieri de greu, dar în 2 ore și 22 de minute suntem înapoi la cabana "patrulată și păzită de pisici" - cum scrie pe un anunț. Știam că-s cam hoțomane, așa că din seara precedentă deja ne luasem măsuri de prevedere. Avem apoi timp să ne amuzăm cum se hârjonesc pisicile cu celelalte patrupede mai mari care patrulează și ele pe potecile din jur. E un adevărat spectacol; ne amuzăm, pozăm, filmăm.
      Apar apoi "de sus" cinci tineri olteni, "rătăcitori" din Balș și Craiova. Făcusera o "plimbare" spre creastă. Spusele lor nu ne-au încurajat; zăpada mare și făinoasă le-a dat mult de furcă. Abia au reușit să ajungă la buza terasei superioare, la ramificația marcajului spre Cheia Bândii de cel spre Fereastra Mare. Seara povestim mai mult cu ei și le mulțumim că ne-au făcut urme. Nu știam desigur până unde le vom mai găsi după ninsoarea care cădea în cantitate nu mare, dar continuu și - poate mai sus - cu vânt.
      În dimineața de 24 decembrie, ei coboară; Genu și "hamalii" lui idem (nu-i ușor să fii cabanier, gazdă ospitalieră, să ai de toate...). Eu și Marlene plecăm ultimii, pe la 9, 30. Ne montăm "focile" pe schiuri, să ne mai ducă și ele pe noi. Dar rucsacii - încărcați cu de toate - "pentru orice eventualitate" cum ne e obiceiul, tot în spinarea noastră se urcă; numai așa le place, ca plozilor răsfățați: " Vleau în blațe...!".
      Ne luăm "la revedere, pe curând" de la Nușa, căci știm deja că tot pe aici ne vom întoarce. Fereastra, creasta, nu se văd. Cer plumburiu. Înaintăm destul de rapid, deși nu avem motive să ne grăbim și deși nu peste tot putem urma poteca făcuta de "rătăcitorii" de ieri. După prima ramificație a marcajelor (spre Răcorele și Fereastra Mică) și trecerea apei, mai urcăm puțin cu schiurile, apoi le montăm iarăși pe rucsaci. Șanțul lăsat de predecesori se vede tot mai greu. La ieșirea dintre brazi nu-l mai vedem. Încercăm noi să ne săpăm o tranșee, dar zăpada e tot mai mare și inconsistentă. Mai ales unde a acoperit tufe de ienuperi, ne face să depunem eforturi sisifice și să înaintăm ca melcii. În pauze ar trebui să dăm jos rucsacii, dar nu e deloc ușor să-i luăm apoi iarăși în spinare. Așa nu se mai poate! Schimbăm tactica. Lăsăm rucsacii și urcăm o vreme fără ei. Apoi revenim. Acum e mai ușor pe tranșeea deja făcută. Ne urcăm apoi din nou pe schiuri și urcăm în serpentine largi. Nu vedem schiurile, care sunt mereu "submerse". Când intră în/ sub ienuperi, dăm cu greu "în marșarier". E foarte dificil de schimbat direcția; am mai și căzut de câteva ori. Dar până la urmă ieșim în buza terasei superioare a căldării; la ramificația spre Cheia Bândii. Acum vedem fereastra, vârfurile. Mai urcăm până lângă Crucea Ciobanului și ne hotărâm să ne montăm aici "hotelul"!
      Zăpada nu vrea nicicum să se lase bătătorită, deși muncim mult la asta, cu bocancii, apoi cu schiurile. Mai așteptăm o vreme, poate mai îngheață, deși nu e prea frig. Montăm apoi cortul. Deși nu e vânt (și nu va fi mai deloc), îl ancoram bine și cu schiuri, bețe, pioleți. Avem și lopata cu noi, dar zăpada nu e aptă de a tăia calupuri pentru a face zid protector. În orice caz, cortul e deja protejat relativ de eventuale rafale, căci e parțial îngropat în zăpadă. Facem câteva poze, pentru cazul că mâine va fi mai rău. Treburi gospodărești, pregătiri pentru seara de Crăciun, cu surprize culinare din partea Marlenei, ca de obicei... Lumânarea dă și lumină și căldură. E plăcut, așa cum sunt primele nopți în cort; abia după 2-3 apar mici supărări: haine ude/ umede, sacii jilavi mai puțin călduroși, pâinea învechită... Seara, târziu, surpriză: apar stelele! Semn bun! Ne încotoșmănăm cu pufoaicele și admirăm luminile de la Mănăstirea Sâmbăta și din satele făgărășene. Rudele mele, aflate acolo, undeva, nu știu că eu sunt aici; mai bine să nu știe, n-ar înțelege de ce, ce caut aici. Cu prieteni am dori să luăm legătura (și ei cu noi), dar n-avem semnal.
      Joi, 25 decembrie. E sărbătoare, e ziua de Crăciun, dar afară e cer mohorât; Moșul întârzie, nici pentru el nu e ușor să ajungă la noi. Dacă era vreme bună porneam, doar cu bețele și pioleții, spre Fereastra Mare, desigur dacă starea zăpezii în partea finală nu ne-ar fi părut periculoasă. Planul de a continua spre Plaiul Foii căzuse deja. Îl amânăm pentru luna martie; atunci și zilele sunt mai lungi, zăpada mai consistentă, vom aluneca pe ea, nu pe sub ea.
      Fiind ziua de Crăciun, în lipsa colindătorilor și a colinzilor, ne povestim reciproc obiceiuri de Crăciun din Țara Făgărașului și a Câmpulungului, întâmplări, amintiri de când umblam la colindat cu trăistuța pe umăr și Steaua în mână, pe la vecini, pe la unchi, mătuși, acum trecuți în lumea umbrelor. Așa cum prevedeam încă de ieri, "dușumeaua" cortului era acum o covată. Așa că eu ies afară și, cu ajutorul lopeții, bag zăpadă sub cort, Marlene o bate cu termosul metalic. E mult mai bine, nu mai alunecă izolirurile de la locul lor.
      Deși noaptea a fost lungă, ațipim/ moțăim. La un moment dat, prin pânza cortului năvălește o lumină puternică. Dăm buzna afară. Uluitor spectacol: pe Fereastră intrase Maria Sa Soarele! Îmi amintesc de vocea inegalabilă a Doinei Badea, "Deschideți Poarta Soarelui, să poată răsări...". Pentru noi, azi, în prima zi de Crăciun 2003, a răsărit în miezul zilei. Este ora 12. Dar e un răsărit greu de redat în cuvinte. Suntem uluiți, zăpăciți, agitați.. Ce să facem mai întâi? Pozăm? Filmăm? Scoatem sacii la încălzit/ aerisit? Punem pe lespedea de piatră de lângă cort mănuși, jambiere la uscat? Le facem toate pe rând. Dar mai ales ne bucurăm din tot sufletul că și la noi a venit MOȘUL! Nu ne-a uitat! Ce cadou mai frumos puteam găsi sub "pom"?
      Tur de orizont cu privirile și aparatele. De pe/ de lângă soclul Crucii Ciobanului privim spre nord, spre cabana lui Iulian, Genu și Nușa. Ne-am bucura să ne vadă, să le facem semne... Spre vest, Muchia Drăgușului, Căldările Răcorele, atât de cunoscute din alte ture. Dincolo e frumoasa Vale a Viștișoarei, cu căușul Lacului și acel vâlcel-horn ce te lasă să urci în Creastă...
      Spre sud e Gălășescu Mic, cu "buza" lui amăgitoare pe ceață, cu vâlcelul pe care a alunecat/ căzut, scăpat ca prin minune - Anamaria - în acea mult mediatizată zi de la un început de an. Apoi Fereastra Mică, Vf. Slănina, Fereastra Mare, cea în care am stat, în martie 2000, două zile și nopți, cu Marlene, Radu și Arnold - în așteptarea vremii favorabile. Apoi mărețul Colț Bălăceni - ca un mic Matterhorn, cu ale sale hornuri și muchii tencuite de zăpadă proaspătă. Creasta ce urcă progresiv spre Cheia Bândii. Spre est, zarea e închisă de Muchia Sâmbetei, pe care am coborât astă vară cu Marlene, peste "ceaunul" răsturnat al Cațaveiului - până jos la poale, lângă mănăstire... Ne amintim de toate custurile, văile, traseele parcurse. Ne gândim la cele care încă ne așteaptă...
      A fost o zi de Crăciun cu totul deosebită, deși fără tradiționalele sarmale, care ne așteaptă în congelator (dar dintre "porcării" am avut delicioase jumări...), fără vin, fără vizitatori/ colindători.
      Vineri, 26, e tot o zi frumoasă. Dar noi ne demontăm "cabana" și cu rucsacii cu doar puțin mai ușori, ne urcăm pe schiuri și la vale, încet-încet, cam pe unde urcasem. Apoi cu ele pe rucsaci, prin "tranșee". De la stâlpul din vale din nou pe ele. La cabană, din nou poze: peisaj, câinii, pisicile. Ne luăm rămas bun de la Nușa. La capătul drumului forestier ne urcăm iarăși pe schiuri, căci acum bănuim că mai toate pâraiele sunt acoperite. O coborâre faină, panta și zăpada fiind optime. Ne întâlnim cu Iulian (el pe schiuri cu "foci") și Genu, care urcă, încărcați ca de obicei. Le urăm turiști civilizați de Revelion și în general.
      Ne e teamă de cum va fi cu "ia-mă nene", din cauza schiurilor, căci am stat într-o iarnă patru ore în Pasul Prislop! Dar de data asta am fost supernorocoși. O pereche de tineri, apăruți ca la comandă, cu un Audi SB 29 XXX, ne duc până în gara Ucea și refuză banii. Să aibă și ei parte doar de omenie! În 15 minute vine acceleratul ce ne duce la Brașov. În tren ne citim mesajele de pe mobil. Mulțumim prieteni! În compartiment, un băiat și două fete din Timișoara discută despre cățărările lor din zilele viitoare, în zona Coștila. În Brașov, după 15 minute, plecăm spre Cluj, pe traseu ocolit: Deda - Beclean - Dej, dar la ora 01 suntem acasă, mai bogați ca la plecare.
      Luni, 29 dimineața, cam cu aceleași bagaje - mai puțin colțarii și pioleții - pornim din nou pe munte, tot ca melcii, cu casa în spinare.
Autor: Dinu Mititeanu
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 9527, Ultima actualizare: Vineri, 9 Ian 2004



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Comentariu
Iulian Cozma Iulian CozmaAdministrator Alpinet , Duminică, 11 Ian 2004, 16:36

:-)

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii