Jurnale - Cu MTB-ul prin Bucegi

Duminică,26 septembrie, 1999

    Ultima duminică de septembrie. Vreme superbă! Ne-am hotărât să facem în sfârşit excursia programată de atâta vreme, cu bicicletele la munte. Dupa studiul îndelungat al hărţii ne-am hotărât asupra traseului pe care-l vom parcurge.

    Dimineaţa, în gară, mari emoţii! Vom reusi oare să trecem de controlorii de la intrarea pe peron? Mai ales că nu avem bilete. Trecem de ei fără prea mari probleme folosind biletul de astă-vară spre Braşov. Alte emoţii: cum vom transporta bicicletele cu trenul fără să facă naşu' urât? La tren ne întâlnim cu nea Mihai, cel care păstrează vagonul pentru blatişti şi care negociează cu naşu'. Ne face semn să urcăm. Ne punem bicicletele în locurile de bagaje. Stau foarte bine acolo si nu deranjează pe nimeni. Naşu a făcut un pic gât, vrând să-i dăm ceva mai mulţi bani, însă, nea Mihai l-a calmat şi ne-a luat apărarea. La un grup aşa de mare de blatişti (eram cam 25 de persoane), ce mai contau două biciclete. Aşa că am ajuns fără probleme în Bucegi, cu numai 6000 lei :-).

    Am coborât în Buşteni şi am pedalat până la cabana Gura Diham. De acolo am luat-o pe un drum forestier spre cabana Diham. Proastă idee! Drumul s-a terminat brusc după vreo oră de mers (şi aşa a fost destul de nasol pt că pe alocuri era surpat şi plin de noroi) şi am rămas cu ochii-n soare cum se spune (de fapt am rămas în padure). Neavând nici o potecă la dispoziţie pe care să mergem, ne-am luat după hartă, bicepşii copacilor şi intuiţia noastră şi cu biclele în cârcă am urcat prin pădure, destul cât să ne iasă sufletul, până am ajuns la poteca marcată (mai bine o luam de la început pe ea). De aici până la cabana Diham a fost uşor, poteca largă şi drumul lin.

    Am ajuns la Diham, am păpat şi am plecat mai departe. Coborârea nu a fost foarte usoară. Panta era destul de mare şi trebuia să mergem mai tot timpul cu frânele trase, de ni se încingeau jenţile ceva de speriat. Asta până am dat de un drum forestier foarte misto, prin pădure spre uzina electrică Râşnov. De aici urma un drum pietruit pe care am mers cam o oră şi care ma hurducat atât de tare din cauza bolovănişului că mi s-a făcut rău. Virgil n-avea nici o problemă, că avea furcă telescopică.

    Din Râşnov am luat-o pe şosea spre Pârâul Rece şi am urcat o grămadă (cam 400-500 m). În linie dreaptă drumul a avut cam 11 Km. Ultimii 5 Km n-am mai putut să-i urc cu bicla aşa că am mers pe lângă. Ne-am oprit un pic la Pârâu să mâncăm. Am luat şi o bere şi o Coca-Cola la niste preţuri destul de mari (10.000 fiecare).

    De la Pârâul Rece până-n Predeal a fost super! Am mai avut un pic de urcat, însă ultimii 7 Km au fost numai de coborât. Biclele mergeau singure şi am prins nişte viteze fantastice. Eu cred ca am avut în medie cam 40km/h iar Virgil a atins chiar 61Km/h!

    La întoarcere nu am mai avut nici o problemă cu naşul. În schimb trenul a fost full!