Duminică 25 ianuarie 2009 a fost o zi minunată, chiar dacă prognoza meteorologică anunțată, suna îngrijorător. Am pornit așadar voioși la drum, ca de obicei!
Dar despre ce e vorba? Centrul Local Pucioasa, sucursală a Organizației Naționale Cercetașii României a luat ființă și a primit acord provizoriu de funcționare în vara anului 2008. De atunci, mulți dintre tinerii cercetași au participat la diverse activități, organizate de ei sau de alte asociații.
Duminica aceasta însă, a fost o zi specială! În cadrul Programului „SUNT CERCETAȘ – SUNT ACTIV!” s-a desfășurat acțiunea „ECO AVENTURA”, realizată în parteneriat cu Asociația de Turism Chindia și Direcția Județeană pentru Tineret Dâmbovița. În perimetrul Centrului de Agrement Cerbul Brătei, cei 4 invitați și cei 34 de cercetași au început ziua cu depunerea jurământului și primirea cravatelor. Apoi, animați de o energie specifică vîrstei dar mai ales calității de cercetaș, au pornit la strîns gunoaie, lăsate de „pantofari” și „fripturiști” prin tot locul și timp de câteva ore au umplut câțiva saci buni. Mulțumiți de munca făcută, au revenit la tabără și au avut parte de o surpriză: BOTEZUL CERCETAȘILOR - cățărare pe bușteni, mers la înălțime pe platforme suspendate și bârne mișcătoare, alunecare pe tiroliană și coborâre în rapel, toate în Parcul de Aventură din incinta Centrului de Agrement Cerbul, sub atenta îndrumare și supraveghere a monitorilor Asociației de Turism Chindia și folosind echipamentul de siguranță specific, din dotarea parcului. Dar toți au trecut testul curajului! Cei 12 lupișori (7-10 ani), 2 temerari (11-14 ani), 4 exploratori (15-18 ani), 2 seniori (19-21 ani) și 10 lideri (peste 21 de ani) au încheiat această zi minunată, în acorduri de chitară, odată cu venirea serii, obosiți dar nerăbdători să afle data următoarei acțiuni.
Coordonator Centrul Local Pucioasa - Cătălina Posta
27 ianuarie 2009