Munţii Carpaţi - Frumusetile Bucsoiului

Valea Bucsoiului si creasta Bucsoiul mic (a balaurului) se afla pe partea estica a muntelui omonim. Accesul se face cu usurinta de la Gura Diham. Plecam nu mai târziu de ora 7, pentru a avea timp sa admiram peisajul si sa facem fotografii. Dupa ce trecem de Poiana Izvoarelor, unde eventual putem lua o cafea, ne înscriem pe traseul spre Prepealeac. În curând traversam o vale abrupta si destul de larga, dominata de vârful Bucsoiul.

La vremea turei care a ocazionat acest articol (9 iulie a.c.) valea a fost plina de zapada. Asa stând lucrurile, betele de schi si coltarii sunt echipamente utile. La vreme uscata (toamna) avem nevoie de o cordelina pentru a trage rucsacul la saritorile mai dificile. Valea este cotata 1B de Kargel, dar exista variante care pot coborî dificultatea la 1A.

Pornim urcusul pe malul drept al vaii (stângul cum urcam). În stânga avem creasta balaurului, iar în dreapta o creasta cu numeroase rupturi de panta, care se termina în vârful Bucsoiul. Observam pe bolovani o sageata rosie care probabil conduce pe brâne spre stânga, în creasta balaurului. Intram pe limba de zapada a vaii, la bete de schi. Panta e suficient de mica aici pentru a nu avea nevoie de coltari.

În curând ajungem într-o poiana din care se desprinde un vâlcel catre stânga (1B). E tentant, dar ne abtinem, pentru ca zapada în curs de topire face ca stânca sa fie umeda si mâzgoasa.

Ceva mai sus am prins o saritoare partial descoperita. Zapada facea poduri fragile, pâna la 20-30 cm de stânca. Sub ele sunt spatii de 3-5 m. În astfel de situatii nu exista o solutie foarte clara, ne strecuram în spatiul dintre stânca si zapada si facem un ramonaj folosind zapada si prizele stâncii. Am avut noroc, pentru ca spatiul era suficient de mare iar saritoarea simpla. Altminteri, probabil ca ar fi trebuit sa ocolesc pe versantul din stânga, prin paduricea de arin.

Continuam pe limba de zapada pâna ajungem la o confluenta cu un vâlcel care vine din dreapta, chiar de sub vârful Bucsoiu. În fata avem un pinten urias, înierbat, care separa vâlcelul de firul principal. La dreapta sunt brâne si brânege, care în cuplaj cu vâlcele suspendate ne pot scoate în creasta stâncoasa din dreapta. Sunt cam expuse, dar este o varianta daca dorim sa exploram versantul nord-estic al Bucsoiului fara a mai urca în traseul Deubel.

Satui de zapada ne înscriem pe pinten. El permite revenirea în firul principal doar la capat, dupa aproape 300 m diferenta de nivel. Panta este la început de 60 de grade, iar apoi se înmoaie la 45. Iarna pintenul este varianta cea mai sigura, fiind ferit de avalanse, în timp ce pe firul principal zapada este multa si moale. Urcam din greu si admiram periodic peisajul tot mai vast, spre Brasov si Baiului. Caprele suiera pe versantii din jur.

La capatul pintenului avem de ales. Fie revenim în firul principal pe o brâna de sub un frumos perete vertical, fie exploram variantele din dreapta. Pe timp uscat finalul vaii principale e plin de praf si grohotis. E de ajuns sa ne imaginam cum arata acestea în conditiile zapezii în topire si ne orientam spre dreapta, catre vâlcelul secundar care porneste chiar de sub vârful Bucsoiu (firul principal nu ne-ar fi scos pe vârf, ci într-un umar mai jos din care se desprinde creasta balaurului).

Cu câtiva metri înainte de ajunge la vâlcel sesizam în stânga un hornisor nu prea abrupt. Urcam pe el, atenti sa nu fie pe stâncile din sus vreo capra care sa dea drumul la bolovani. Dupa 15-20 m ajungem în fata unei strungi înguste. Dam jos rucsacul, ne strecuram prin strunga si intram pe un brâneag orizontal de piatra care ne scoate în vâlcelul de sub Bucsoiu. Putem vedea ca dupa 100 de m vâlcelul e blocat de o saritoare mare. Nu stiu cum arata zona fara zapada. Iarna pe zapada consolidata este lejer de traversat la coltari si piolet, cu iesire pe un vâlcelus în dreapta. Acum urcam pe limba de zapada la coltari si prize de mâini în zapada (betele nu sunt de folos la panta mare, dar mânusile sunt utile), cu atentie la spatiul adânc dintre peretele din stânga si zapada. Traversam zapada firului spre dreapta, mai urcam putin si facem un pas mare peste spatiul pâna la versantul dreapta al vâlcelului. Intram astfel pe un brâneag înclinat cu stânca si iarba. Nu e cel mai potrivit loc sa ne dam jos coltarii, asa ca urcam cu ei spre dreapta pe peticele de iarba pâna ajungem într-un vâlcelus. Mai sus de noi el are o saritoare (iarna inobservabila). Facem putin stânga pe brânege de iarba, iar apoi dreapta înapoi pâna deasupra saritorii. Este o zona destul de expusa. În continuare avem prize bune de piatra si mai traversam o saritoare în trepte (1A).

Dupa cam 100 de m vâlcelusul se pierde într-o brâna larga. Urmata la stânga ea traverseaza vâlcelul din care am plecat si ajunge la o fereastra dubla în piatra (un fel de portita a Bucsoiului). Din pacate norii au intrat peste munte si fotografia a iesit ca prin ceata. Urmata în dreapta, brâna iese în creasta cu rupturi de panta, care însa în aceasta portiune finala au disparut. Mergem pe creasta la stânga si dupa 2-300 de metri suntem chiar pe vârful Bucsoiu.

De aici pornim catre stânga, pe poteca marcata, coborâm 10 min si observam o poteca bine conturata la 20 de m sub noi. Iesim din traseul marcat, ajungem la poteca pe iarba si o luam la stânga. Poteca ne conduce la iesirea din firul principal al vaii Bucsoiului, loc de unde porneste si creasta balaurului. Începem coborârea pe creasta, chiar pe muchie. Câteva momâi ne arata ca suntem pe drumul cel bun. Curând ceata începe sa se sparga. Privelistea este superba. La dreapta masiva vale a Morarului, cu o turma de oi urcând fata de sub Omu, iar la stânga valea pe care tocmai am urcat-o.

Hatasul ne conduce în coborâre printre stânci, pâna la un punct în care urmeaza o ruptura mare de panta a crestei. De aici tinem dreapta, spre valea Morarului, pe brâna, cu un ochi la covoarele de verdeata si flori (sângele voinicului e peste tot), dar cu celalalt la prapastiile din jos. Brâna ajunge la un pasaj cu stânca, cel mai expus al traseului pe cresta. Îl traversam cu atentie, apoi continuam pe ea pâna ajungem din nou în creasta. Nu trebuie sa ne tenteze sa coborâm în valea Morarului de aici, pentru ca brânele se pierde pe alocuri în fete friabile. Trecem pe versantul stâng, spre valea Bucsoiului.

Norii sunt deasupra. Creasta balaurului se vede în toata splendoarea ei dinozauriana, orasele de jos sunt în soare, dar o ploaie intensa cu mazariche ne mai ia ceva din pacea contemplarii. Facem totusi câteva fotografii, aplecati peste aparat. Potecuta ne conduce pe versantul stâng tot mai jos, ba pe sub stânci, ba printre jnepeni si ienuperi. Ploaia s-a oprit, atmosfera e limpede. Am ajuns din nou în creasta, într-o zona cu jnepeni si punct de belvedere, la buza unei alte rupturi de panta.

În continuare am putea continua tot pe versantul stâng, dar e mai interesant în dreapta. Chiar de pe creasta, la 15 m mai sus de punctul de belvedere, sesizam un brâneag parca special facut pentru acces usor, care coboara 20 de m spre vest, în sens invers directiei de mers de pâna acum. Ne conduce într-o brâna larga pe care coborâm sustinut spre est, pâna la limita superioara a jnepenilor. Între jnepeni si stânca deslusim o trecere plina de flori. O urmam, depasim câteva strânsori de jnepeni si iesim într-un fir cu grohotis care dupa 200 de m altitudine la vale, pe o potecuta slab conturata, ne scoate într-o poiana suspendata, deasupra poienei cu urzici a vaii Morarului. Privelistea spre acele Morarului este deosebita. Pe creasta Morarului puternic descendenta de sub ace deslusim o alta poarta în stânca.

În continuare ne înscriem la stânga pe un vâlcel înierbat. Poteca e mult mai bine conturata. Curând ea intra în padure si devine foarte clara. Ajungem în poiana cu urzici, la 15 min de traseul marcat cu triunghi rosu. Din traseul marcat facem dreapta si coborâm rapid spre Gura Diham pe la cabana de vânatoare Coltii Morarului. Apa foarte mare si vijelioasa face imposibila trecere râului, catre drumul forestier, fara baie, asa ca preferam sa lucram din greu pe partea stânga al Vaii Cerbului prin padure, pe hatasuri de animale. E motul de la frisca al unei zile pline.