Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Ghinioane Alpine II

Bookmark and Share

Ghinioane Alpine II

 

     Ca să tratez subiectul ales pentru acest material, ar trebui să vorbesc inițial despre frații Țițeica, personaje alpine pomenite des în mesajele și articolele mele. Cum rindurile mele s-ar multiplica excesiv, prefer pe moment să spun, cu o expresie indiscutabil seacă: au fost niște oameni de munte deosebiți .

     În tinerețea lor, un contemporan remarca faptul că deși, în principiu, abordabili, nu mergeau cu oricine pe munte. Era un pic de reproș în constatare, dar e de acceptat că un om echilibrat nu are de ce să se înconjoare cu o turmă de necunoscuți, doar pentru a fi in centrul atenției și al stimei profanului, cum facem nu o dată. Bineințeles, în situații speciale, Radu Țițeica nu a refuzat de pildă invitația organizatorilor primei școli de alpinism românești de a duce oameni pe munte. Cu rezultate care se pot vedea într-un Calendar al Turing-Clubului României (semnatar încîntat, Francisc Severin).

     O sănătoasă reticență precum cea de mai sus nu-i împiedică pe "Țițeici" (expresia aparține celui pomenit imediat mai jos) să aibă însoțitori și încă statornici. Cel mai apropiat și... util în turele alpine a fost Ion (Nelu) Cantuniari. Apoi, "în cursul unei ședințe de laborator, la Școala Politehnică unde eram student, ședințe în care făceam determinari de duritate a apei cu un dispozitiv portabil, colegul Nicolae Nicolescu spune colegului Emilian Bratu [...]: `dacă ar fi să măsurăm duritatea tuturor apelor din Diham, n-am termina ușor` . Atunci am aflat că cei doi erau amatori de munte." . Niki Nicolescu avea să-i însoțească inclusiv în explorări alpine (Valea Urzicii, de pildă). La munte a fost atras chiar și dascălul lor, Costin Nenițescu.

     Lungind peste limită materialul de față, redau totuși desfășurarea unei excursii împreună cu familia Nenițescu (reporterul, Serban Țițeica, demonstrează că inteligența și prospețimea condeiului nu depind de vîrstă sau epoci)

     "Mă, cu muntele a fost bine. Am plecat cu mașina din București pe la vreo 2 după amiaza și am ajuns la Bușteni seara. Am plecat pe o vreme foarte bună via Poiana Coștilei, Brîul Mare, Mălin (trecerea prin locul scabros din V. Urzicii s-a făcut în bune condiții) unde s-a halit. Am tras vreo cîteva poze pe brîul mare pe care i le-am dat lui N... să le developeze. [...] Ne-am suit apoi pe Mălin în Tibet (platoul Bucegilor, n.n.) [...] Pe Tibet un vîntișor [...] sub mîngîierea căruia am galopat la Omul. Trasă de mine și împinsă de Nelu, Nenițăreasa a realizat o performanță extraordinară, că am ajuns într-un timp record la Omul. Doctorul a rămas mai de căruță, dar mult mai puțin ca de obicei, ceea ce dovedește un progres. [...] Aici am băutară, am mîncatăra, și am dormit, fără să fim supărați de colonei imbecili, fiind singuri în casă. A doua zi, pe un vînt și mai turbat, am luat-o spre (Valea) Bucșoiului, unde odată intrați, vîntul ne-a mai iertat. Am coborît-o ca cu babacu (matematicianul Gh. Țițeica, n. n.). Pe dîmb, aproape sus de tot, d-na Nenițescu și-a scăpat sacul, care a realizat o descindere impresionantă pîna în fir aproape la crăcana, Nelu s-a cam muncit sa-l pescuiască. Află că aparatul fotografic n-a pățit nici pe dracu...".

     Odată studenția terminată, Radu Țițeica a ajuns și la Timișoara (vreun îndrăgostit din Banat de istoria alpinismului ar putea face niște săpături interesante despre trecerea lui RȚ pe la institutul superior de aici). Era într-adevăr cam departe de dragii lui Bucegi, dar se descurca: în timpul anului școlar scria vreun articol precum "Etapele explorării Bucegilor", iar vara doar la Bușteni se oprea. La un moment dat a mers cu el și asistenta Preduța Bungeteanu. Aceasta a fost încîntată de drumurile pe care a fost dusă, dar și de îndrumători, motiv pentru care nota într-o scrisoare: "Am fost [...] pe brîul Morarului, apoi la Omul, întoarcerea fiind pe Valea Morarului. Locurile foarte frumoase și greutatea - să-i zicem tehnică - nulă. N-am întîlnit pe nimeni pe brîu pîna la Omul și toți mergeau (Radu și Șerban Țițeica, n.n.) parcă reculeși. Poate mai mult decît locurile [...] m-au izbit două lucruri: bucuria lor la munte, pentru mers, pentru o floare, pentru o piatră, pentru un aspect. Era o bucurie proaspătă și pătimașă, la niște oameni care ar putea să fie blazați. Nu sînt cei care să se laude pe unde au fost si ce-au făcut, nici să alerge la potou. Nu că mi i-aș fi închipuit altfel, dar nemaiîntîlnind astfel de specimene credeam că există numai în imaginația mea..." etc. Sînt scrisele unei tinere femei îndragostită de natură, dar și de poezie, ea apreciind între altele poemul "Dacă..." al lui Rudyard Kipling.

     Peste numai o lună, la 11 septembrie 1940, cu toții coboară Valea Mălinului. "Ajunsesem pe o mică limbă de zăpadă, deasupra locului unde valea este străbătută de Brîul Mare al Coștilei. Preduța, excelentă mergătoare pe munte, a alunecat pe această limbă de zăpadă [...] cu urmări fatale. Este o tragedie pe care, lesne de așteptat, nici acum (peste decenii, n.n.) n-o pot uita" . Cum va fi fost privit de familia, de apropiații fetei, la aflarea tristei vești, putem doar bănui.

     Radu Țițeica își imputa lor, însoțitorilor din acea nefastă zi, responsabilitatea nenorocirii: "Poate, cu mai multă precauție, accidentul putea fi evitat, dacă nu am fi avut încredere în camarada noastră și am fi legat-o cu frînghia pe limba de zăpadă." Încrederea fusese însă întemeiată: cu un an înainte Preduța își luase pe Valea Urzicii, alături de Șerban Țițeica, ceea ce numea bacalaureatul alpin.

     Ce aproape e viața de moarte!... Fără fatalul incident, ar fi existat poate o încîntată confesiune scrisă ori o rememorare verbală seara, lîngă soba vilei Țițeica din Bușteni...

     Și invers. Cum cade, uneori, din înălțime un bolovan imens exact în locul unde ne aflam cu cîteva (zeci de) secunde înainte...

Mircea Ordean        

    

     P.S. 1: Absolut statistic (iertată fiindu-mi expresia, căci la mijloc e vorba de viața cuiva), relativ în aceeași zonă, Alex. Beldie și Emilian Cristea au descoperit, cîțiva ani mai tîrziu, cadavrul unui vînător de capre.

     P.S. 2: Și în acest episod redau, spre înseninarea atmosferei, o epigramă - autor, Nae Dimitriu - avînd la origine o cădere cu deznodămînt fericit, în Fisura Sudică a Mălinului se pare:

"Trandafir (Ion, n.n.) în astă vară
Încercînd o noua rută
Nu-și mai ia cu el frînghia
Ci o mică parașută".

     În încercarea de a escalada același traseu a căzut după aceea, prin 1938, și Constantin Contes: "La un grohotiș, unde nu se putea bate nici un piton, am ratat o priză de iarbă și am căzut. Mă filau Edy Aerkeder și Toma Boerescu. Sub șoc, Edy a luat-o în sus; alcătuiam un fel de lift: eu coboram, el urca".

 

Autor: Mircea Ordean
Înscris de: Mihai Mărușcă
Vizualizări: 17730, Ultima actualizare: Vineri, 26 Oct 2001



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Cabana Malaiesti-Valea Malaiesti-Brina Caprelor-Saua La Brina Caprelor

 

Comentariu
Fără foto Golopentia Dan, Marți, 30 Oct 2001, 15:21

Articolele tale mi-au atras atentia. Uneori mi s-au parut cam dure fata de inaintasi. Pentru mine IID a fost un maestru chiar daca nu l-am cunoscut, prin anii 50 o carticica a lui gasita in biblioteca tatei mi-a slujit de indrumar in primii mei pasi de montaniard. Cred ca fiecare generatie sedimenteaza ceva, generatiile care urmeaza se ridica pe umerii inaintasilor si pot vedea mai departe. Numele fratilor Titeica mi-a atras atentia. Prin anii 60 l-am avut ca profesor la Fac. de Fizica din Buc. pe Serban T. Nu-mi aduc aminte sa fi stiut de pasiunea lui pt. munte. De statura potrivita avea o prestanta care inspira respect. Cursul lui de Termodinamica, una din cele mai subtile si greu de predat ramuri ale fizicii, era magistral. Dintre alti fizicieni alpinisti ai vremii imi vine in minte numele lui Sorin Ciuli, facuse valva cu niste ascensiuni in Pamir pe cand lucra la Dubna. Apropo de accidente, cam prin 65 un coleg pe nume Sandulescu, care avea reputatia de alpinist, a facut o tura de iarna in Fagaras cu alt student de la Fizica. Sandulescu era scund si vanos, celalat se pare inalt si mai corpolent. La un anumit moment acesta din urma nu a mai rezistat marsului si s-a oprit. Sandulescu a iesit singur din munti, corpul celuilalt nu a fost recuperat decat primavara. Povestea a starnit o mare comotie in Fac. de Fizica. Foarte putina lume se incumeta prin munti iarna in anii aceia. Cred ca am prins o tabara studenteasca de iarna la Padina, urcam pe la Varful cu Dor si dupa aceea o tineam tot intr-o lalaiala pe la Pestera, Bolboci, Scropoasa..Putini aveau schiuri, doage cu legaturi cablu. Atmosfera la cabana era foarte buna insa, bineinteles eram studenti si eram tineri.

Fără foto eugen popa, Joi, 7 Apr 2005, 22:44

Articolul este extraordinar. Asteptam si alte povestiri d-ale inaintasilor care, din pacate, cu setea lor, nu ne-au lasat mai nimic de explorat.:-(

Fără foto Mircea Ordean, Sâmbătă, 16 Oct 2010, 12:47

Scrii, Dane:
"Articolele tale mi-au atras atentia. Uneori mi s-au parut cam dure fata de inaintasi. Pentru mine IID a fost un maestru chiar daca nu l-am cunoscut, prin anii 50 o carticica a lui gasita in biblioteca tatei mi-a slujit de indrumar in primii mei pasi de montaniard."

Nu știu ce înseamnă "cam dure".
Scala mea funcționează astfel:
a) afirmațiile sînt reale?
b) dacă sînt, nu sînt în exces, iar atunci devin totuși o simplă defulare?
În cazul de față recunosc c-am mai căzut și eu în abatere, despre E. Cristea și II Dunăreanu de pildă, însă aceștia și suporterii lor prea o făcuseră lată, în prealabil. Mai că nu făcuseră cerere de canonizare le Patriarhie, deși respectivii erau departe de sfințenie...

Fără foto Mircea Ordean, Vineri, 29 Iul 2011, 8:03

Eugen,
Eu cred că ne-au lăsat destule... Bineînțeles că virginitatea cu pricina nu mai e de ordinul zecilor de hectare, dar sînt destule locuri necălcate de om ori foarte rar vizitate. De undele locruri pomeneam în Caraiman, la altele priveam spre versantul nordic al Jepilor Mici, de pildă.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii