Jurnale - Iarna prin Suhard

Participanti: Paul, Adrian si subsemnatul Traseul propus:
Iacobeni-Vf Tarnita-Vf. Faraoane-M Recele-Ciocanesti - campare undeva in creasta cat mai aproape de M Recele.
Ce am facut veti citi mai jos:)

La plecarea din Pascani viscolul abia isi pierdea din putere. Zapada proaspat cazuta avea cam 15 cm si era prima mai serioasa din aceasta iarna pe aici. Prognoza era rezonabila: frig si cer variabil.
CFR-ul (acceleratul Bacuresti-Vatra Dornei) ne ajuta la intratul in atmosfera hivernala.
Pe masura ce ne apropiem de tinta vedem cum zapada proaspat cazuta scade mereu. Jos in Iacobeni erau max 5 cm! Temperatura -11C. Ne si vedeam facand tura ca primavara tarziu cu doar cateva petice de zapada inghetata.
Primii 3 km pe drumul forestier nu promiteau nici ei ceva mai bun. Dar macar iesise soarele care poleia brazii de pe culmile din jur.
Ajugem la bifurcatie. Cantonul parginit pe care-l stiam acolo disparuse cu totul, doar fundatia mai statea marturie ca acolo fusese candva o constructie.
Trecem podul si dupa cateva sute de metri zapada incepe sa creasca: 10 cm, 20, cm, 50 cm! Ba chiar si mai mult in unele locuri. Asa mai vii de acasa! De unde ne temeam ca nu vom avea zapada, acum ne faceam griji sa nu fie prea multa ca eram doar 3 la spart urme. Pe cateva sute de maetri am mai avut niste urme mai vechi apoi am trecut noi la spart. Noroc ca aproape peste tot, sub cca 10-15 cm de zapada prafoasa se afla un strat dur care ne tinea. Ajungem si la punctul in care drumul paraseste valea si incepe sa urce in serpentine pe versantul drept (cum urci). Zapada creste mereu si pe aici sunt zone in care ajunge frecvent la 70-80 cm. Dupa cca 2 ore din Iacobeni razbim la gol.
Imagini de vis cu brazi incarcati de zapada, pante pe care vantul s-a jucat cu zapada sapand tot felul de forme ciudate si un cer albastru, albastru, fara pic de nori. Pe masura ce urcam vantul isi face si el simtita prezenta. Nu sufla prea tare dar combinat cu cele -13C masurate mai jos in padure arde la fata. Poposim la o stana mica pentru a manca cate ceva apoi o luam iar la deal catre creasta care se afla in imediata apropiere. Ajunsi sus putem pentru prima data sa vedem pana departe in zare. Ousorul strajuieste la stanga, Tarnita isi arata si el pantele plesuve spre dreapta iar in fata, peste valea Bistritei se vede chiar si un coltisor din Calimani. De aici facem dreapta si incepem urcusul catre Tarata, trecind pe langa cateva stani aproape ingropate in zapada. Noaptea aproape nedormita se face simtita si zapada tot mai mare ne cam "stoarce". Poposim la poalele unui brad urias la adapost de vant sa ne mai tragem sufletul. Nu-ti mai vine sa pleci de acolo. E asa de bine!
Dar hai sus, sa vedem cum arata si Faraoanele. Aici aproape de marginea padurii zapada nu mai este asa tare si incepem sa inotam serios. Ajungem in sfarsit si pe varful Tarnitei. Drept in fata vf Faraone se vede perfect. Era inca devreme, nici 12, dar ce de zapada!! Sa continuam... sa nu continuam... Pana la urma ne hotaram totusi sa revenim in zona primei stani si sa ne instalam acolo tabara. Nu avea rost sa stricam o zi asa frumoasa cu un mars pana la epuizare cu fruntea in pamant si orbi la frumusetile din jur.

Zis si facut. Ne coboram aproape de liziera ca sa fim cat de cat feriti de vant si batem o platforma ca la carte. Intindem cortul si il ancoram. Arata bine. Zapada adinca, cu un strat inghetat undeva pe la 15-20 cm a permis o ancorare in conditii optime. Mai lenevim putin la soare dar cum pana la apus mai sunt destule ore o luam usurel la plimbare catre Vf lui Iacob. Acesta complet degajat de jur-imprejur, ofera un foarte frumos tur de orizont. Se vede perfect pana departe catre Rodnei, ba chiar spre sud dintre ceturi apare si o parte din Fagaras. Bradutii ornati din belsug cu zapada completeaza peisajul. Nu ne mai saturam de privit.
Ne intoarcem agale la cort. Fasii de nori incep sa brazdeze cerul. Spre vest cerul se acopera incet, incet. Nu-i nimic. Macar o sa fie mai cald la noapte. Bucuria lui Paul care nu are sac de iarna:) Facem o supa, mai mancam cate ceva, mai sporovaim putin si Mos Ene isi cere drepturile.

E 6: 30, suna ceasul. Afara -10C, in cort -6C dar in saci a fost cald, chiar prea cald la inceput. Cerul ia deja culorile rasaritului asa ca echiparea rapid si sus in creasta, sa nu pierdem spectacolul. Si ce spectacol. Parca a luat foc cerul. Nuante de la galben-portocaliu spre rosu inchis si violet imbraca cerul. Cuvintele sunt prea sarace pentru asa ceva. Poate pozele o sa redea cat de cat cum a fost.

Si acum partea cea mai trista a unei ture, intoarcerea. Strangem bagajele si o luam la vale pe acelasi drum ca la urcare. Cum avem timp din belsug, poposim des sa mai facem poze, sa mai strangem in suflet picaturi de frumusete.
Pe la 10: 30 suntem jos in Iacobeni si asteptam rabdatori un maxi sau ceva care sa ne duca macar catre Mestecanis daca nu Suceava, fiindca primul tren nu oprea aici iar urmatorul era abia pe la 15. Am inghetat peste o ora pana a venit primul maxi: Cluj-Iasi. Norocul nostru. Pe mine ma duce pana acasa iar Paul si Adrian au la 30 min un tren spre Bacau.
Desi nu am facut tot ce ne-am propus, a fost o tura frumoasa iar pentru unii prima noapte de iarna la cort.
Muntele ne-a rasplatit cu albul imaculat al zapezii si cu un rasarit magnific asa ca nu avem de ce ne plange.

Titus Hen