Jurnale - Jurnal Apuseni. Gilau-Muntele Mare

devastatoare molime, mult mai puţini verzi întunecaţi, intercalaţi cu aceeaşi delicat-graţios-picturali mesteceni.
          Simţeam că eram nedrepţi cu aceste frumuseţi tributari fiind minunăţiilor admirate dimineaţa. Probabil că altul ar fi fost impactul inversării obiectivelor, cu vizitarea cheilor mai întâi. Nu ne-a scăpat din vedere aspectul acela tipic , de platoşă calcaroasă abruptă acoperind versanţii , smocurile de ierburi cu spice pufoase amintind de nişte gingaşe pene alb-bej, clinţurile ascuţite, crestele profilate pe cerul decorat de cumuluşi străpunşi de suliţele agintii ale soarelui pregătit să apună.
          Alta o fi fost situaţia când cheile fuseseră intacte şi firul văii Scăriţa, nu mai lat de 1,5-4 m era singurul care penetrase spre aval masivul.
          Dinu ne indică locul unei stupid-nefericite întâmplări din urmă cu vreo 39 de ani. Un ţăran călare fusese lovit întâmplător de o piatră rostogolită de pe versantul stâng. Efect mortal. O crucede fier cu un buchet de flori uscate semnala locul .
          Am revenit la maşini după care am continuat spre Runc, în amontele văii cu acelaşi nume.
Am parcat la ultima casă şi pe jos, ceva mai puţin afectaţi de soarele ascuns de versanţii din dreapta , am parcurs Cheile Runcului. Mai scurte, doar de 1,5 km dar mai spectaculoase. Am admirat la stânga o platoşă calcaroasă compactă cu evidente urme de deversări periodice de ape dintr-o galerie situată la aprox. 8-10 m înălţime , vestigiile unei mici mori şi o vâltoare aparent activă imediat pe dreapta, în căutarea unui loc de campare optim admiram versanţii ceva mai apropiaţi şi mai accidentaţi decât în Cheile Pociovaliştei, valea mai bolborositor-tumultuoasă căutată asiduu de pescari dornici de păstrăvi , am imortalizat o naturală citadelă amintind oarecum de cea dacică a Devei sau -medievală a Şoimoşului din defileul Mureşului aproape de Lipova, câteva perspective contre jour cu siluete de stânci solitare profilate pe cer deasupra crestei accidentate , vâlcele sălbatice urcând pereţi lustruiţi ca de pâlnie...după care am ieşit în amonte, în lunca frumoasă ce adăposteşte loc. Lunca Largă.
          Marlene, Papa, Iancsi au rămas să caute un loc bun pentru tabără în timp ce Dinu şi cu mine am parcurs invers cheile , le-am admirat din alt unghi , cu alte efecte de lumini şi umbre, neasemuitele frumuseţi regretând neinspirata plantare a stâlpilor de beton pentru liniile electrice care poluau , evident estetic, locul marcat ca zonă protejată , am luat maşinile după care traversând din nou cheile spre amonte am ajuns la ortacii noştri.
          Fusese o zi plină în care soarele, căldura excesivă ne obosise în primul rând.
          Cerul se acoperi de nori plumburii , începuă să tune, apoi să fulgere, o breşă de foc se deschise spre vest invitând la fotografiere .
          Papa făcu un foc de tabără , ca tradiţie şi pentru a mai alunga puzderia de gâze în timp ce noi puneam corturile. Ne răcorirăm ,ne spălarăm în vale şi ne primenirăm. Ce boierie !
          Urmă cina aniversară, în cinstea lui Papa , cu o duşcă de rom , bucate de tot felul stropite cu un pahar de vin chihlimbariu de-a lui Iancsi şi o frapată, în valea Runcului , şampanie dăruită de Dinu şi Marlene.
          Stropi mari anunţară iminenta ploaie. Ne urarăm noapte bună şi dispărurăm rapid în corturi. Trecuse de ora 22 ?
          Tunete. Fulgere , impresionante zig-zaguri. Ploaie în aversă. Intensă. Scurtă. Fără grindină. Ca norocul. Ajustând umiditatea şi temperatura zonei. Adăpând prea puţin însetatele ogoare apropiate.
          Nişte câini ne lătrară .A pagubă. Îi întărâtă în glumă Iancsi. Apoi nu se mai auzi decât şoapta povestitoare a văii. Şi soloul virtuoz a unei mierle.
          Adormirăm.
          Mă trezii pe la 0,30 . Cer puzderie de stele. Şi semiluna în creştere iradiindu-şi feerica lumină argintie. Creste întunecat-plane. Şi delicat gravate pe cer siluete de mesteceni.

-5-