Prima zi 8 AUGUST 2009.
Ne trezim la ora 05: 00 dimineata, pornim masina si plecam in drum spre Sebesu de Sus pana pe Valea Moasei, unde oprim, ne luam rucsaci in spate, si pornim pe carare, pe langa rau, sa cautam indicatorul de intrare in padure. Afara este noapte, cu un cer innorat, de parca acum dadea sa ploua. Norocul a fost de partea noastra si nu plouat deloc, cu toate ca a plouat o saptamana intreaga. Am reusit dupa un timp prin iarba mare si uda, sa zarim indicatorul cu punct albastru de intare in padure.
Incepem sa urcam destul de greu pe cararea spre refugiul Suru. Dupa vreo ora ce tot am urcat ne-am amintit ca nu ne luasem apa de baut in sticle, si neavand ce face am mers tot inainte ca sa gasim primul izvor de apa, asta fiind cam dupa vreo o ora si jumatate de mers, ne-am oprit 5 minute, ne-am tras sufletul, si am pornit cu forte proaspete din nou la drum. Am ajuns in padurea de brazi, ne-am asezat pe o buturuga si am mancat ca ne era foame, si culmea culmilor, ca ne-am oprit cam la cateva sute de metri de poienita pe care era asezat refugiul Suru, care spre bucuria turistilor sa inceput reenovarea lui, cu promisiuni ca se va construi cabana Suru, montandu-se un troliu din izvorul Florii(Valea Lotrioarei) pana la refugiul Suru ajutand la transportul materialelor. Ne-am oprit la refugiul Suru unde ne-am asezat la masa, socializand cu nea Ion, cel care avea grija de refugiu, un cetatean din Sebesu de Sus. Am inceput pregatirea, instalarii cortului, in fosta curte a cabanei Suru, ne-am facut un pat de crengute de brad, din brazi doborati de pe traseul troliului, ne-am asezat cortul pe patul de crengute, dupa care ne-am apucat sa facem focul, ca sa ne prajim ciupercile, pe care le-am adunat la urcare. Intre timp ce facem focul a aparut si nea Ion Stoia si am stat de vorba cu el, si- a adus si el ciupercile adunate de el, si le-a facut pe focul facut de noi, am baut cate un paharut de afinata, inviorandune, si radeam intruna de glumele pe care le faceam. Seara veniind ne-am retras in cort, unde nu am prea putut sa dorm, din cauza ca ne-am asezat un nailon peste cort, care din cauza vantului fosnaia.neputand sa dorm.am stat treaz pana la trei dimineata, sotia mea Mihaela dormea dusa, nu o deranja deloc vantul, probabil simtinduse obosita de dupa drumul facut. Eu am iesit afara din cort de am mai aranjat putin nailonul, era luna plina,
care dadea o lumina puternica, ce lumina foarte frumos padurea din jur.
A doua zi duminica a inceput de dimineata ploaia, care a tinut 4 ore, am profitat de timp, si am tras un pui de somn, dupa o noapte atat de agitata, era si cazul sa dorm si eu putin, amanad plecare la Lacul Avrig, inca o zi. La ora 11: 00 sa oprit si ploaia, eram singuri, singurei deorece nea Ion se dusese dupa zmeura, sa adune, si era o pustietate de nedescris. Ne-am bucurat ca sa luminat cerul, si iesise soarele, ceata se risipise, moment numai bun, ca sa profitam sa mai facem si noi niste poze superbe, pe un peisaj foarte frumos. Ne-am urcat pe dambul din spatele fostei cabane Suru, unde vedeai numai brazi si braduleti, stanci, tot muntele Suru, ce se pravalea pana la izvorul Florii. Pe la amiaza a sosit si nea Ion, ne-a surprins deorece am crezut ca coborase in sat in timp ce faceam focul am baut vin cu el, si mi-am prajit ciupercile adunate de dimineata pana ce sa inceapa ploaia. Ne-am bucurat ca nea Ion ne-a zis ca pe la 19: 00 pleaca in sat si daca vrem, putem ca sa dormim in refugiu, noi am acceptat cu mare placere, ca doar nu ne facea placere sa dormim iar in cort.
A plecat si nea Ion, in sat la Sebesu de Sus, iar noi am ramas iarasi singurei, stateam si priveam la turistii care veneau si urcau
pe vf. Suru. Am mancat la ora 20: 00, dupa care ne-am apucat sa facem curatenie prin fosta curte a cabanei Suru, dupa alti turisti cam dezordonati, am adunat crengi si lemne lasate de ei imprastiate peste tot si ne-am facut un foc de tabara intr-un loc amenajat pt.asa ceva pana la ora 22: 00 dupa care ne-am retras in refugiu, unde era cald si bine, fara vant frig si fosnait de nailon.
A treia zi luni ne-am trezit, ne-am facut bagajele, am mancat, iar la ora 08: am plecat spre seaua Suru. Am inceput sa urcam prin padure cu pasi mici, drumul fiind putin cam greoi, pana ce iesim din padure, la vreo ora ajungand la seaua Suru, continuindune drumul pe marcajul de creasta, dunga rosie, pe cararea relativ dreapta, prin spatele vf. Suru, am intalnit foarte multi turisti straini care mergeau ca si noi spre lacul Avrig. Am mai avut un hop de trecut acesta fiind vf. Budislavul, pe care lam urcat in serpetine stranse, peisajul fiind estompat cate o data de ceata, spre disperarea noastra, sa privim peisajele din jur, de o splendoare deosebita, nelasandu-ne sa avem o vedere panoramica spre Podisul Transilvaniei, cu parere de rau, coboram la Lacul Avrig, intalniind in drum grupuri de straini, salutandu-ne respectuos, in trecere pe langa ei. Ajungem la Lacul Avrig, poposind vreo jumatate de ora, tragandu-ne sufletul am luat o mica gustare dupa care am facut niste poze cu vedere spre Lacul Avrig, pregatindu-ne sa coboram spre cabana Barcaciu, pe traseul de coborare(punct albastru). Am inceput coborarea destul de dificila, in spatele nostru coborand un grup cam galagios am ajuns la Stana de Vale, urcand apoi destul de anevoios la Barcaciu. Ajungem destul de obositi, extenuati, tinand cont ca nu mai suntem asa de slabi, eu avand o greutate corporala considerabila de 100 de kg, plus echipament.cort si mancare, pe o saptamana se intelege oboseala si in acelasi timp bucuria de a ajunge la cabana Barcaciu, intalnindu-l pe vechiul si prietenosul nea Petre nea sarit oboseala. Ne-am cazat la camera din spate cea cu 12 locuri, cabana fiind plina, chiar si locurile de cort erau pline de catre straini. Ne-am schimbat de haine, iar spre seara, in acorduri de chitara(metalica), am servit rom(eu) fiind mai ieftin (4 lei 100 de gr), fiindca berea era 8 lei doza am preferat romul, si vinul fiert pe care la baut sotia mea MIhaela, care era la pret tot de 4 lei ceasca, si desigur deliciosul ceai cu lamaie facut de coana Mariana, la
un pret acceptabil de 3 lei ceasca. De astfel pretul cazari, ni sa spus ca era 25de lei/pers, iar la plecare ni sa luat numai 20 lei/pers. Atmosfera destul de frumoasa ne-a hotarat sa mai ramanem inca o zi la Barcaciu, stand in compania lui nea Petre pana seara la 23;00 amintindune de vremurile din trecut petrecute la cabana Barcaciu.
A patra zi marti ne-am trezit si am plecat intr-o tura la cabana Negoiu. Expeditia noastra se termina miercuri dimineata coborand de la Barcaciu la Poiana Neamtului, unde am fost asteptati cu masina si dusi acasa in Talmaciu.
Sper ca urmatoarele ture in muntii nostri sa fie la fel de placute.
De Adrian si Mihaela, jurnal de calatorie. |
