Jurnal de Prier 2009 – Valcelul Portitelor
Joi, 23 prier 2009. Bucura-te, Constantine, pasii tai vor cerceta muntii, privirea ta va picura zarea cu licar de admiratie, mainile tale vor lipai de uimire, iar gandurile tale se vor revarsa peste nemarginitul Bucegi ca-ntr-un poem antic. Da, ridica-te omule, lasa-ti patul si ia-o din loc, mana-ti visul spre culmile Bucsoiului, cauta-ti adapost pe drumul portitelor si nu te abate dela calea ta decat in faptul serii si numai umbra Balaurului s-o calaresti. Ia-ti insotitori de nadejde, voinici cu dor de duca si inima-n tarii, si toate cele de trebuinta calatoriei pune-ti de cu seara-n desaga. Sa ocolesti Mahalaua Calicilor, unde te pandesc jarcaletii lui Aga Piaza Rea, tine calea codrului pe la Bariera Herastrau si da-i inainte pe Drumul Prahovei zis peste ceva vreme si al Domnisorilor, pana ce vei intalni chervanele si radvanele ce-si croiesc drum spre portile Brasovului. Nu te-ntinde la vorba cu surugii si chirigii lacomi si iuti la manie, cu apucaturi ticalosite si priviri iscoditoare, doar la hanul cel mare, Slonul de Piatra, acolo unde Valea Cerbului imbratiseaza Prahova, in tinutul « La Busteni » sa-ti cauti odihna. Acum te las, ma duc, ca-i sarbatoare mare azi, m-a proscalisit Sangeorzul, prietenul meu din copilarie, la o plachie de peste stropita din belsug cu vin sec muntenesc si-i pacat sa ma lipsesc eu de un asa zaiafet, ca doar Balaurul pe care-o sa-l incaleci tu maine e cu mult ma putin fioros decat cel rapus de Sfantu’Gheorghe.....
Primul cantat al cocosilor ma ridica din pat, imi spal toropeala in copaia de portelan si-mi pun strai de drum lung, scot cutiuta cu lautari (a se citi CD-ul auto) din caltuni si apuc ivarul nerabdator sa dau mai repede bice cailor. Ciudat vis m-a izbit! Al doilea cantat al cocosilor ma prinde in timp ce-i adun din mahalalele urbei lu’ Bucur pe cei doi tovarasi de calatorie, Laurentiu si Marius, primeniti cu ipingele de vreme rea, impodobite cu gaitanele breslei tesatorilor de munte. Andrei nu a putut veni, a plecat cu legamant in Tara Fagarasului, in intampinarea altor ortaci de-ai lui cu gand sa urce pe Scara Vistei, sub Cerurile Moldoveanului. Al treilea cantat al cocosilor ne gaseste deja descalecand la poalele Bugeacului, langa hanul din Gura Dihamului, sub privirile spanzurate de donjonul Costilei ale zapciului Strica-Vreme, pizmuind soarele care se inalta dantuind pe crangul cerului.
Valea Bucsoiului
De Drumul Vaii Cerbului nu a gasit prilej sa se vredniceasca niciun logofat dela curtile boieresti si nici macar nu cred ca, in posteritatea nimicniciei lor, acesti ispravnici de mucava vor cunoaste in viitorul apropiat o asfel de senzatie.
Slobozim caii si gasim ragaz sa invesnicim cu ajutorul monoclului de sticla infatisarea impunatoare a Costilei si a Manusii Morarului. Sprijiniti in toiegele noastre de calatorie, ne urnim cioarecii spre Poiana Izvoarelor, loc de popas pentru toti drumetii cu gand a cutreiera de cu ziulica tainitele, cu deosebire ale Morarului si Bucsoiului.
Pe iarba din fata hanului dela Poiana Izvoarelor ne-am tras sufletele unde am imbucat cate ceva si am trimis vorba de sanatate cu postalionul vazduhului tuturor cunoscutilor al caror nume il sarbatorim azi, 23 prier. Am plecat mai departe spre Pichetul Rosu, taramul unde tara era incatusata de stalpul veneticilor si unde cu ceva vreme in urma se afla un pichet de graniceri, care mai tarziu avea sa devina, pentru foarte putin timp, Casa Nicolae Bogdan (vezi articolul « Nicolae Bogdan », publicat in 27ian2009). Postalionul vazduhului imi zbarnaie la chimir si aflu la capatul lui pe pretinul meu din targul Galatiului, Gigi, aflat in tinutul predelenilor, cu gand sa omeneasca orice mirean care i s-ar fi abatut prin cale. Ii transmit toate cele bune si ne vedem in continuare de drum, indreptandu-ne spre Poiana Bucsoiului, cu dorinta vadita de a urca pe Valcelul Portitelor.
Valcelul Portitelor (stanga)
Sositi in Poiana Bucsoiului, oprim pentru putina vreme pentru a ne inzestra cu toate uneltele aduse-n spinare si pe care le-am procurat cu atatea sacrificii dela comersantii cu apucaturi de marchidani, unelte care au fost mesterite sub foalele fierariilor apusene ale caselor de Stubai, Grivel, Cassin si Petzl. Intre timp a mai trecut pe langa noi doi pamanteni care se indreptau pe Drumul Take Ionescu spre Prepeleag.
Am apucat firul inzapezit al Vaii Bucsoiului si, nu dupa multa vreme, ne-am avantat spre stanga, cu toata sfarseala cauzata de soarele parca mai dogoritor, pe pantele suficient de inclinate ale Valcelului Portitelor. Marius s-a desprins in fata, iar undeva in apropiere de Brana Mare a Bucsoiului, dupa un mic popas, am lasat in dreapta firul foarte bine conturat si dealtfel ispititor al unui horn, afluent al Portitelor. Aici am fost oarecum confuz, deoarece am banuit ca acest horn ar fi Valcelul Grohotisului, desi din descrierea cronicarilor vremii acesteia confluenta aparea undeva in imediata apropiere a Vaii Bucsoiului. Confuzia imi era intarita si de faptul ca am vazut cateva insemnari in eter (a se citi net) ale altor drumeti pe cararile Bucsoiului din care reiesea faptul ca Valcelul Portitelor ar debusa undeva mai in aval pe Valea Bucsoului, in apropierea daca nu chiar in Poiana Bucsoiului. Acum sunt convins ca acei calatori s-au inselat, si, banuiesc ca au coborat din creasta Balaurului pe firul mult mai primitor al Sistoacei Rasarite.
Talvegul valcelului a devenit mai inclinat si urcusul cu mult mai extenuant decat Seaca Costilei pe care am urcat-o saptamana trecuta, panta mentinandu-se in treimea superioara la aproximativ 45-50ș, moment in care m-am detasat in fata, ajutat si de confortul celor doua alpenstocuri, cu mici popasuri pe fetele din dreapta vaii (cum urcam). La un moment dat am zarit spre stanga si un piton de rapel a carui sfoara parea « proaspata », cel tarziu de vara sau posibil toamna trecuta. In partea superioara a valcelului se desprindea tot in dreapta (cum urcam) un alt horn, dar de dimensiuni mai reduse decat precedentul si mai putin interesant.
Ca la doua ore si jumatate dela parasirea Vaii Bucsoiului am ajuns in Creasta Balaurului, in Strunga Portitelor, loc unde am rapus a doua masa a zilei. Sa tot fi fost ceasurile doua dupa-amiaza. Aici am mai zabovit putin, mai ales ca privelistea era una de basm si parca te imbia la un somn peste zi, dar am inceput sa mergem usor de-a lungul Crestei Balaurului, in jos, spre soare-rasare, in speranta ca vom gasi cararea ce duce in Valea Morarului, in Poiana cu Urzici.
La un moment dat un freamat a strapuns linistea muntelui, dinspre Vf. Omu o pasare de fier s-a napustit spre tarii. Luati pe nepregatite, de-abia am reusit sa punem monoclurile de sticla la treaba si sa surprindem pentru eternitate silueta mandra si inspaimantatoare a aratarii. Ingandurati am plecat mai departe, am tinut pentru o vreme latura dinspre miazanoapte a muchiei, apoi pe cea dinspre miazazi, ca in cele din urma sa revenim iar pe coastele nordice ale Balaurului, coborand din ce in ce mai mult, spre Sistoaca Rasarita, pana cand am traversat spre dreapta pe linia crestei.
De-aci am haladuit prin jnepenii care m-au calauzit pana in locul numit La Balaur, de fapt eram taman pe crestetul lui, fara sa am habar de acest fapt, si dupa ce am mai scrutat o tara zarea cu privirea, am descatarat patru-cinci metri pana in Brana Mare a Bucsoiului.
Laurentiu a ocolit Balaurul pe un brau subtire de iarba catre miazanoapte, iar Marius a coborat mai mult spre Sistoaca Rasarita, ostenindu-se ceva mai mult pana ce a urcat prin zapada moale, pana in locul unde urma sa coboram spre Timbal.
Intre timp eu am cercetat latura dela miazazi a crestei si am gasit poteca ce cobora vertiginos spre Timbal, dupa care am revenit in Creasta Balaurului. Adunati din cele zari am coborat impreuna spre Valea Morarului, cu ceva emotii, intrucat am remarcat pe culmea Timbalului ceva miscare de urs, insa temerile noastre aveau sa fie neintemeiate. Locul era impanzit de o multime de capre negre, dar noi in zapaceala noastra numai ursi pandeam. Si coborand, racneam mai ceva ca haitasii la vanatoarea domneasca : aoleooo, ha-ha-ha, na la Gura Diham, nu p-aci unde va vantura foamea....
Am staruit un pic pe Timbal, ochind spre abruptul nordic al Morarului, deslusind linia clara a Braului Inflorit, Pintenul Vaii Poienii, Coltul Ghinturii, Muchia Tancurilor, Rapa Zapezii cu cele doua fire superioare, Rapa Mare si Rapa Crucii, partea superioara a Vaii Adanci cu hornurile sale si, desigur, Coltii sau Acele Morarului infatisandu-se privirilor noastre mult mai amanuntit si mult mai spectaculos.
Timbalul l-am coborat prin stanga (cum cobori) si dupa ce rabdarea ne-a fost indeajuns pusa la incercare prin noianul de jnepeni si copaci cazuti am ajuns bucurosi in Poiana cu Urzici.
Nu am mai stat mult pe ganduri si am iutit pasii spre murgii lasati de dimineata in fata hanului dela Gura Diham, iar dupa ce am traversat firul Vaii Morarului si pe cel al Bujorilor, am coborat spre Cabana de Vanatoare, savarsind ziua multumiti de atata umblet prin Bucsoi.
Da, am intrat in mahalalele urbei lu’ Bucur odata cu prima bataie a noptii, cand toaca cerului daruia dulci ravase sufletului ratacit, iar nu peste multa vreme somnul avea sa-mi cuprinda trupul ostenit in asteptarea primului cant al cocosilor.
http://boreal2007.wordpress.com/
cezar jipa, Joi, 30 Iul 2009, 8:24 
