Admirăm
ingenioasele amenajări silvice ale albiei văii, pragurile de
fag menite să rupă panta oxigenând apa de munte , căşiţele
(eşafodaje de lemn şi piatră de râu) destinate evitării
erodării malurilor în zonele de meandre.
Consumăm repede apa minerală apoi, în
preajma fostului amplasament IPEG-Tunel ne facem provizii
dintr-un afluent stâng al Izvorului Rău poluat cu minereu de
neferoase depozitat într-o uriaşă haldă. Pe vremuri aici
răbufnea un izvor de borcut sifonat.
E trecut de ora 17 . Mă bucur să constat
că haosul văii din aprilie , mizeria generală din jur au
dispărut. Cursul năbădăios al văii a fost frumos zidit cu
pietre suprapuse în diguri consolidând ambele maluri, drumul de
acces a fost nivelat cu buldozerul, apoi tasat , halda a fost
amenajată, în curs de amenajare fiind un sistem de protecţie
împotriva deversării minereului în albie , un şopron
protejat cu folie din plastic indică locul de popas-masă al
muncitorilor. Platoul de la gura tunelului e nivelat , fosta
clădire a staţiei de compresoare demolată, materialele în
curs de transportare-reutilizare. Doar un container din oţel mai
aminteşte de aerul tehnologic comprimat utilizat la
perforatoare, pickamere.
Cine, ce anume a determinat luarea acestor
măsuri prompte, severe, eficiente ?
Dezastrele din primăvară de la haldele de
steril din Baia Mare-Lăpuşel şi Novăţ, controalele
reprezentanţilor Consiliului Europei , interesul
vânătorilor/pescarilor vestici sau cel pecuniar a Romsilva
Maramureş ?
Totul arată acum altfel, în câţiva ani
natura având să recucerească zona.
Atacăm zigzagurile fostului drum de TAF
ciugulind mure delicioase, admirând versanţii drepţi
incendiaţi de soarele amurgului şi în 45-50 min. ajungem
deasupra Poienii Mari şi stânei din vastul brusturet , acolo
unde standurile de vânătoare îşi aşteaptă tăcute
viitoarele partide însângerate cu cerbi, urşi, mistreţi.
Stâncăriile Arcerului strălucesc în
soare , ispititoare chemare.
În pajişte persisită sinucigaşe câteva
frumoase violete alături de pâlcuri întinse de cimbrişor
aromat.
La stânga vf.Hudin îşi expune conul cu
vârf rotunjit , pajiştea alpină galben-ocru ,brâul de
stâncării sure.
Deasupra Ţării Lăpuşului soarele apune
magnific aurind apoi însângerând cerul brăzdat de fuioarele
înguste a două reactoare. Apare şi Luceafărul de seară pe
când intrăm în molidişul tăiat de ultimele meandre ale
drumului forestier înierbat.
Cerul se acoperă de stele ,Orionul
strălucind spre sud vest , pe când atingem platoul din zona
Refugiului Arcer, în continuare nefinalizat.
Este ora 19,40 . Linişte deplină.Nici
adiere de vânt. Nici urmă de muget de cerbi în rut.
Rare glasuri de gaiţe pregătite de
culcare.
Renunţăm să mai mergem după apă de
băut, urcăm în pod şi ne pregătim locul de dormit , nu
înainte însă ca Daniel să ne explice importanţa orientării
trupului în funcţie de punctele cardinale pentru a beneficia de
un confort deplin şi odihna atât de necesară.
Cinăm , mistic sau romantic, la
lumina lumânării apoi ne culcăm.
Luna rotundă , alb argintie, imensă ,
crează o veritabilă feerie deasupra pădurii din jur, văii
Bradului, dar şi în podul refugiului. Stelele completează
atmosfera de basm persan din 1001 de nopţi .
Din păcate Daniel şi Lucian au saci de
dormit subţiri, cu bevatex, buni vara sau pe litoral. Nu şi
aici. Noaptea e caldă pentru această perioadă totuşi Daniel
se trezeşte dârdâind. Îi dăm hanoracele noastre groase apoi
adoarme până la 5 dim. când prepară o cafea naturală ce ne
zgândăre diabolic nările. Imediat după aceea însă ne
înneacă cu fumul ţigărilor Dacia din care trage
frecvent cu inconştientă sete.
Mă scol şi mă echipez apoi împreună
cu Daniel plecăm să aducem apă de la izvorul de sub vf.Arcer .
E surprinzător de cald deşi e abia trecut de ora 6. parcurgem
la lumina lunii şi lanternelor drumul forestier pe curbă de
nivel, destul de accidentat , presărat cu pietre adunate de
avalanşe, ploi torenţiale , ajungem după aprox. 15-20 min. la
locul în care cărarea ar trebui să fie traversată de firul
argintiu-răcoros. Nici urmă de apă. Peste foşnetul pădurii
adiate de briza dimineţii născânde se suprapune susurul
misterios al izvorului nevăzut. Urcăm la stânga pe albia
povârnit-bolovănoasă aprox. 40-60 m, apoi dăm de pragurile
andezitice sărite de firul deosebit de împuţinat al apei
.Umplem buteliile din plastic pe când zorii îşi fac apariţia
apoi revenim la refugiu, în mai puţin de un sfert de ceas.
-2-
Autor: Petru Lucian Goja Înscris de: Vasile Coţovanu Vizualizări: 4340, Ultima actualizare: Duminică, 5 Nov 2000