Jurnale - La schi pe Cazacu - Alpinet.org

Le-am tot promis copiilor ca mergem la schi. Aşa că duminică dimineaţă (17 februarie) ne-am pus în mişcare. Vineri dăduse o bură de ninsoare (vreo 10 cm), sâmbătă vremea a fost liniştită, dar peste noapte a îngheţat bocnă. Aşa că duminică dimineaţă maşina nu mai voia deloc să pornească...

Am împins-o am bibilit-o, degeaba! Abia pe ultimii metri ai pantei, împingând cu ultimele forţe, într-un cârâit înecat şi plin de fum negru, Dacia noastră cea chinuită a pornit în fine... Veniţi din căldura casei şi agitaţi puţin din cauza plecării întârziate, nu ne-am dat seama ce frig este de fapt afară. Până la Moroeni, drumul a fost curat, mai sus însă, pe Păduchiosul, nimeni nu îl curăţase şi se mergea destul de greu prin zăpada fleşcăită, uneori îngheţată. Am urcat cu greu până la Cota 1000, dar nici coborârea nu a fost mai uşoară. Erau foarte puţine maşini pe drum, atât pe sensul nostru de mers, cât mai ales pe sens opus (cred că am întâlnit doar două maşini).

Am sosit la Sinaia pe la 9: 45 şi am închiriat schiuri de la un centru aflat chiar lângă telecabină. Echipamentul, de calitate foarte bună ne-a costat 120 lei (25 lei pentru cei mici şi 35 lei pentru noi). Copiii erau foarte încântaţi de clăpari şi schiuri şi foarte nerăbdători să le încerce.

Din păcate, băiatul de la centrul de închirieri ne-a spus că în Sinaia nu se schiază deloc, pentru că nici o instalaţie pe cablu nu funcţionează din cauza vântului. Ne-a recomandat cu căldură pârtia Cazacu din Azuga (mai ales că eram cu copiii). Acelaşi lucru mi-l spusese şi Romeo Perlik acum două săptămâni, aşa că am pornit încrezători spre Azuga.

Am ajuns la pârtia Sorica, nu înainte de a plăti taxa de intrare de 4 lei, dar conform indicaţiilor primite, nu ne-am oprit şi după încă circa 500m am ajuns la Complexul turistic Cazacu. Aici, surprizele au început odată cu parcarea foarte mare, lucru cu care noi nu prea mai suntem obişnuiţi în România...

Frigul însă era pătrunzător şi ne-a făcut să ne punem echipamentul în doi timpi şi trei mişcări! Din parcare se vedeau foarte bine cele două pârtii: una mititică pentru începători, dotată cu babyschi (100m lungime şi 18m diferenţă de nivel) şi una mai lungă şi puţin mai dificilă, dar numai bună pentru noi (400m şi 100m diferenţă de nivel).

Copiii nu au mai aşteptat şi au luat-o înainte. Andra a descoperit imediat poarta de intrare (toată zona e împrejmuită fiind proprietate privată) şi s-a dus către coada de la babyschi. Eram uşor îngrijoraţi, pentru că ea nu mai folosise cablul, dar până să intrăm noi pe poartă, ea deja pornise la deal, călare pe pălărie... Mihnea a urmat-o la scurt timp, noi insă, cum era şi firesc ne-am dus să luăm întâi bilete... Între timp, copiii coborau de zor, simţindu-se în elementul lor.

Am coborât şi noi o dată pe pârtia cea mică (1, 5 lei urcarea) apoi, de comun acord am decis că trebuie să ne mutăm pe pârtia cea mare. Am mers aşadar la teleschi (3 lei urcarea) şi eu l-am preluat pe Mihnea iar Marius pe Andra. Mihnea a urcat fără probleme, în faţa mea, dar odată ajuns în vârf, privind în vale a început să bâzâie: "cum mai cobor eu de aici..." Am luat-o aşadar uşor în plug, în curbe largi şi până jos a început să-şi dea drumul. Mă îngrijorau însă Andra şi Marius care nu se vedeau deloc urcând cu teleschiul. Abia când am ajuns noi jos, se vedeau şi ei urcând în sfârşit. A durat destul de mult şi coborârea, Andra căzând de mai multe ori. Mă gândeam că ne-am grăbit şi am băgat-o pe o pârtie prea grea pentru ea. Într-adevăr după prima tură s-a dus înapoi la babyschi, dar nu a rezistat prea mult şi în scurt timp era înapoi. După încă trei sau patru coborâri, Marius o lăsa deja singură iar Andra controla în totalitate coborârea.

Pe la ora 13: 00 am făcut o pauză de masă în maşină şi ne-am încălzit cu ceai fierbinte. Temperatura era încă destul de scăzută (-12 grade C) şi trebuia să te mişti continuu pentru a nu simţi frigul. Revigoraţi după masă am continuat să coborâm, de astă dată Andra şi Mihnea fiind cei care ajungeau primii jos. Pe la ora 15: 00 trebuia să ne cam pregătim de plecare, dar nu ne venea să ne mai oprim. Încă două ture şi încă două ture, parcă şi soarele în sfârşit începuse să-şi facă datoria, coada de la teleschi se subţiase considerabil aşa că totul mergea strună.

La 16: 15 am plecat, cu părere de rău, dar şi cu bucuria unei zile minunate petrecute pe o pârtie civilizată, neaglomerată de sănii, plăci sau coborâtori pe pungi. Progresele făcute de copii ne-au convins din nou cât de receptivi pot fi aceştia (erau copii de 3-4 ani care urcau şi coborau singuri fără nici o problemă, toată zona fiind foarte uşor de supravegheat). Am promis că vom reveni şi ne-am retras către Sinaia, cu obişnuita gâtuială de la Buşteni şi nelipsiţii poliţişti de la trecerile de pietoni care în loc să fluidizeze, parcă mai rău încurcă traficul... Am sosit la 17: 00 şi am predat schiurile după care copiii au dormit obosiţi şi înfriguraţi până acasă.

O tură frumoasă, după care copiii erau nerăbdători să povestească la şcoală "noutăţile"...