Le-am tot promis copiilor ca mergem la schi. Așa că
duminică dimineață (17 februarie) ne-am pus în mișcare. Vineri dăduse o bură de
ninsoare (vreo 10 cm),
sâmbătă vremea a fost liniștită, dar peste noapte a înghețat bocnă. Așa că
duminică dimineață mașina nu mai voia deloc să pornească...
Am împins-o
am bibilit-o, degeaba! Abia pe ultimii metri ai pantei, împingând cu ultimele
forțe, într-un cârâit înecat și plin de fum negru, Dacia noastră cea chinuită a
pornit în fine... Veniți din căldura casei și agitați puțin din cauza plecării
întârziate, nu ne-am dat seama ce frig este de fapt afară. Până la Moroeni, drumul a fost
curat, mai sus însă, pe Păduchiosul, nimeni nu îl curățase și se mergea destul
de greu prin zăpada fleșcăită, uneori înghețată. Am urcat cu greu până la Cota 1000, dar nici coborârea
nu a fost mai ușoară. Erau foarte puține mașini pe drum, atât pe sensul nostru
de mers, cât mai ales pe sens opus (cred că am întâlnit doar două mașini).
Am sosit la Sinaia pe la 9: 45 și am
închiriat schiuri de la un centru aflat chiar lângă telecabină. Echipamentul,
de calitate foarte bună ne-a costat 120 lei (25 lei pentru cei mici și 35 lei
pentru noi). Copiii erau foarte încântați de clăpari și schiuri și foarte
nerăbdători să le încerce.
Din păcate, băiatul de la centrul de
închirieri ne-a spus că în Sinaia nu se schiază deloc, pentru că nici o
instalație pe cablu nu funcționează din cauza vântului. Ne-a recomandat cu
căldură pârtia Cazacu din Azuga (mai ales că eram cu copiii). Același lucru
mi-l spusese și Romeo Perlik acum două săptămâni, așa că am pornit încrezători
spre Azuga.
Am ajuns
la pârtia Sorica, nu înainte de a plăti taxa de intrare de 4 lei, dar conform
indicațiilor primite, nu ne-am oprit și după încă circa 500m am ajuns la Complexul turistic
Cazacu. Aici, surprizele au început odată cu parcarea foarte mare, lucru cu
care noi nu prea mai suntem obișnuiți în România...
Frigul
însă era pătrunzător și ne-a făcut să ne punem echipamentul în doi timpi și
trei mișcări! Din parcare se vedeau foarte bine cele două pârtii: una mititică
pentru începători, dotată cu babyschi (100m lungime și 18m diferență de nivel)
și una mai lungă și puțin mai dificilă, dar numai bună pentru noi (400m și 100m
diferență de nivel).
Copiii nu au mai așteptat și au
luat-o înainte. Andra a descoperit imediat poarta de intrare (toată zona e
împrejmuită fiind proprietate privată) și s-a dus către coada de la babyschi.
Eram ușor îngrijorați, pentru că ea nu mai folosise cablul, dar până să intrăm
noi pe poartă, ea deja pornise la deal, călare pe pălărie... Mihnea a urmat-o
la scurt timp, noi insă, cum era și firesc ne-am dus să luăm întâi bilete...
Între timp, copiii coborau de zor, simțindu-se în elementul lor.
Am coborât și noi o dată pe pârtia
cea mică (1, 5 lei urcarea) apoi, de comun acord am decis că trebuie să ne mutăm
pe pârtia cea mare. Am mers așadar la teleschi (3 lei urcarea) și eu l-am
preluat pe Mihnea iar Marius pe Andra. Mihnea a urcat fără probleme, în fața
mea, dar odată ajuns în vârf, privind în vale a început să bâzâie: "cum
mai cobor eu de aici..." Am luat-o așadar ușor în plug, în curbe largi și
până jos a început să-și dea drumul. Mă îngrijorau însă Andra și Marius care nu
se vedeau deloc urcând cu teleschiul. Abia când am ajuns noi jos, se vedeau și
ei urcând în sfârșit. A durat destul de mult și coborârea, Andra căzând de mai
multe ori. Mă gândeam că ne-am grăbit și am băgat-o pe o pârtie prea grea
pentru ea. Într-adevăr după prima tură s-a dus înapoi la babyschi, dar nu a
rezistat prea mult și în scurt timp era înapoi. După încă trei sau patru
coborâri, Marius o lăsa deja singură iar Andra controla în totalitate
coborârea.
Pe
la ora 13: 00 am făcut o pauză de masă în mașină și ne-am încălzit cu ceai
fierbinte. Temperatura era încă destul de scăzută (-12 grade C) și trebuia să
te miști continuu pentru a nu simți frigul. Revigorați după masă am continuat
să coborâm, de astă dată Andra și Mihnea fiind cei care ajungeau primii jos. Pe
la ora 15: 00 trebuia să ne cam pregătim de plecare, dar nu ne venea să ne mai
oprim. Încă două ture și încă două ture, parcă și soarele în sfârșit începuse
să-și facă datoria, coada de la teleschi se subțiase considerabil așa că totul
mergea strună.
La
16: 15 am plecat, cu părere de rău, dar și cu bucuria unei zile minunate
petrecute pe o pârtie civilizată, neaglomerată de sănii, plăci sau coborâtori
pe pungi. Progresele făcute de copii ne-au convins din nou cât de receptivi pot
fi aceștia (erau copii de 3-4 ani care urcau și coborau singuri fără nici o
problemă, toată zona fiind foarte ușor de supravegheat). Am promis că vom
reveni și ne-am retras către Sinaia, cu obișnuita gâtuială de la Bușteni și nelipsiții
polițiști de la trecerile de pietoni care în loc să fluidizeze, parcă mai rău
încurcă traficul... Am sosit la 17: 00 și am predat schiurile după care copiii
au dormit obosiți și înfrigurați până acasă.
O tură frumoasă, după care copiii erau
nerăbdători să povestească la școală "noutățile"...
Ileana
Bocanciu – 18 februarie 2008
Autor: Ileana Bocanciu Înscris de: Ileana Bocanciu Vizualizări: 3600, Ultima actualizare: Joi, 3 Apr 2008
Timp necesar: 2½ - 3 ore Potecă nemarcată. Traseu de coborâre, accesibil îndeosebi vara și toamna.
Ascensiunile la vf. Baiul Mare se realizează mai lesnicios pe culmile aflate la nord și sud de Muntele Cumpătu, întrucît creștcrea în altitudine se face treptat. lată de ce considerăm mai nimerită prezentarea traseului pe Muntele Cumpătu În sens învers, de la vârf spre poale. Potecile care se desfășoară pe culmile sale ies în malul drept al Prahovei, în cartierul Cumpătu, în mai multe puncte.
După ce de pe vârful Baiul Mare s-a admirat panorama vastă a unei mari părți a Carpaților de Curbură, de la munții Ciucaș (în NE) și Grohotiș (E) până la munții Bucegi (V), Postăvaru și Piatra Mare (N), de la culmile subcarpatice și defileul Prahovei de la Posada (S) până la vârfurile Neamțu și Paltinu (N) (vezi descrierea la traseul 18), se începe coborîrea spre Prahova, urmărind către nord-vest și apoi către vest una din nenumăratele poteci de oi care brăzdează versantul nordic al muntelui. Nu se va coborî deci la drumul de culme (din estul vârfului) care continuă spre nord până în șaua Baiului, iar de aici pe valca Zamorei; el poate fi privit. Așadar, mergem spre nord-vest fie pe linia de culme, fie ceva mai jos (10-15 m), ocolind pe la nord vârful cel mai înalt al culmii (1908 m). De la acesta, direcția traseului se modifică spre stânga (vest), urmărind cumpăna de ape dintre izvoa-rele Zamorei (N) și râpele de la obârșia Văii Flele (S). Panta este aceentuată. Se întersectează sau se ocolesc mai multe vârfuri secundare. După circa 10 minute de la plecare ajungem pe vârful cu înălțimea de 1815 m. De sub acesta se des-prind două culmi - una spre sud-vest (culmea principală a Muntelui Cumpătu, aflată la 1650-1 750 în), iar alta către nord-vest (culme mai joasă, cu Stâna din Picior) - între care se desfășoară mai multe văi secundare ce fonnează obârșia bazinului Șipei. Traseul nostru urmează în continuare prima culme. Se coboară mai întîi o pantă înclânată la 30-400 (uneori cu grohotiș) și o diferență de nivel de aproape 100 m, după care poteca devine mai lată; în fața (către SV) se profilează vf. Cumpătu, la care trebuie să ajungem. Lăsăm în dreapta bazinul Șipei și poteca ce se desfășoară către nord aproape pe curba de nivel. Panta generală se îndulcește, poteca pe care o urcăm trece prin mai
multe micro-depresiuni. După 40-50 minute de la plecare ajungem pe vârful Cumpătul, la 1651 m. Aici se impun cîteva minute de relaxare, suficiente pentru a admira abruptul Bucegilor. Tot acum se va hotărî direcția pe care se va continua traseul, deoarece aici survine cea de a doua bifurcare. Se poate coborî direct către vest, pe Plaiul din Mijloc, sau către sud-vest, pe la Stâna Mare.
Varianta pe Ploiul din Mijloc. La început, poteca este mai îngustă sau chiar lipsește. Se coboară spre vest, mai întâi o pantă aceentuată (circa 70-80 în diferență de nivel), după care aceasta se atenuează, poteca ocolind mai multe vârfuri secundare. După 10 minute de la reluarea drumeției pe platou apare o stână aflată la 1 450 m înălțime. Continuăm traseul spre vest, coborând ușor încă 5-7 minute. Se întersectează drumul care leagă Stâna Mica (aflată În nord) cu Stâna Mare (se vede pe culmea din stânga) și care ocolește obârșia văii Tufa. Încă circa 200 m și se ajungc la marginea pădurii, la Stâna din Mijloc. Aici se pot lua înformații privind continuarea traseului. De la stână, poteca apucă spre dreapta (NV). La început (circa 20 minute), coborîșul este aceentuat datorită pantei mai mari. Din mulțimea potecilor de vite se va alege cea mai lată. Treptat, drumul cotește către dreapta (panta scade sub 15"), descriînd o curbă largă, după care se angajează pe un povâniș timp de cîteva minute. În continuare, poteca descrie mai multe bucle cu panta mica. După aproape 45 minute de la plecarea de la stână se iese în drumul forestier care vine din bazinul Tufei și coboară către vest (spre Zamora). Se urmează cu atenție șoseaua către Zamora (dreapta) aproape 200 m. Din ea se desprinde la stânga o poteca îngustă care trece printr-o poiană. După încă 20 minute se ajunge la o static de releu. De aici se coboară (circa 10 minute) pe un drum pietruit aflat pe dreapta pârâului Tufa, pe lîngă locuințele din capătul nordic al cartierului Cumpătu.
Varianta Stâna Mare - plaiul Tufa. De pe vf. Cumpătu se coboară pe poteca spre stânga (S-SV). În zare, către sud-vcst, aproape de margineapădurii, se zărește Stâna Mare, până la care sunt două drumuri. În prima situațte se va coborl pe creastă urmărind îndeaproape panorama dintre vf. Baiul Mare și vf. Piscul Câinelui și totodată bazinul superior al Văii Rele (10 minute). La capătul sudic al crestei se va schimba brusc direcția spre vest, luînd ca reper Stâna Mare. Coborîșul este rapid (circa 100 m diferență de nivel) și dureăză aproape 10 minute. În cea de a doua situație se va urmări cu atenție una din potecile care se desfășoară către sud-vest, pe sub creastă, pe lîngă o stână secundară. La început panta este mai rapidă, dar treptat scade ca valoare. După 15-20 minute se ajunge la stână, unde se pot căpăta înformații asupra potecii care va fi urmată.
În continuare, de la stână, se întră în pădure. Drumul este lat, urmărește cumpăna de apă, iar panta este ușoară. După 12-15 minute de la plecarea de la stână apare o nouă bifurcație. O poteca coboară către vest (dreapta), în cartierul Cumpătu (circa 35 minute), iar a doua către sud-vest (în fața), spre gara Sinaia. Se va continue traseul pe poteca mai lată dinspre sud-vest, pe linia cumpenei de apă. Frunzarul gros și obscuritatea pădurii de fag împiedică urmă-rirea lesnicioasă a drumului. De aceea se vor lua ca reper și semnele forestiere aplicate pe arbori (bandă roșie simplă, neîncadrată cu alb). La început, porțiunile cu pantă aceentuată altemează cu cele cu pantă mai lină. După 30-35 minute de la plecarea de la stână, poteca își schimba direcția spre stânga și coboară repede (timp de 10-15 minute) o diferență de nivel de aproape 200 m. O nouă bifurcație, de unde se poate apuca pe două direcții. Către sud-vest (stânga) se desfășoară o poteca îngustă care coboară rapid spre confluența Văii Rele cu Prahova în aproape 10 minute. Cealaltă variantă urmează o pantă mai
Una, dar mai lungă, orientată mai întîi către nord-vest (jumătate dreapta), apoi spre vest; se trece pe lîngă un izvor, pe sub linia de înaltă tensiune, și se iese din pădure în dreptul podului pe sub care trece șoseaua care leagă cartierul Cumpătu cu gara. În dreapta, la baza versantului, se află rezervația de arini.