"TINERI PENTRU MILENIUL III"
Cu ocazia "ZILELOR CHINDIA", prilejuite de împlinirea a 20 de ani de activitate neîntreruptă, Asociația de Turism "Chindia" a organizat o serie de manifestări în perioada 1-20 decembrie 2003. Unul dintre proiecte, intitulat sugestiv "Tineri pentru mileniul III" a avut ca scop, informarea unui număr de cel puțin 500 de tineri din zece școli dâmbovițene, în domeniul turismului montan specializat (drumeție montană și orientare turistică, alpinism, speologie, ecologie etc).

Prin intermediul diapozitivelor, filmelor și fotografiilor, tinerii din Școala Măgura au avut ocazia să cunoască lumea fascinantă a munților, dar și mirifica lume a ghețurilor veșnice, prezentată în direct de invitatul special al acestei întâlniri, domnul Teodor Negoiță, membru de onoare al A. T. "Chindia", vestit explorator, Directorul Centrului Român de Cercetări Polare, Președintele Fundației "Antarctica" România și nu în ultimul rând, primul român care a ajuns la Polul Nord.

Cu ocazia acestei vizite, domnul Teodor Negoiță a semnat în cartea de onoare a școlii și a luat la cunoștință despre dorința elevilor acestei școli de a înființa "Cercul Tinerilor Ecologiști" și ne-a oferit pentru biblioteca școlii lucrarea sa: "Antarctic and Arctic research" editată de Institutul Român de Cercetări Polare sub egida Academiei Romane.

Cu convingerea că invitații noștri s-au simțit minunat la Școala Măgura, în cadrul unui colectiv cu sufletul tânăr, sperăm într-o viitoare colaborare, atât cu Asociația de Turism "Chindia", cât și cu domnul Teodor Negoiță.
Cătălina Posta
Coordonator activitate - Școala Măgura
<< Fiecare dintre cele zece școli vizitate a primit la sfârșitul acțiunii câte un calificativ din partea organizatorilor și a invitaților ("cea mai bine organizată", "cea mai interesată", "cu cea mai numeroasă participare" etc). Școala Măgura a fost cu siguranță "cea mai caldă"...>>
Ileana Bocanciu - A. T. "Chindia"






