Atentia asupra mafiei vanatorii mi-a indreptat-o o intamplare petrecuta in toamna acestui an. In timp ce ma plimbam pe crestele sudice al Muntilor Fagaras, pe niste trasee mai putin umblate in mijlocul saptamanii, am avut oroarea ca intr-un interval de mai putin de doua ore sa vad doua capre negre ucise de doua grupuri de braconieri. De ce ii cataloghez drept braconiei si nu plec de la premisa ca vanau cu respectarea legii? Datorita modului in care au incercat sa ascunda armele, trofeul si carnea dupa pietre ori in rucsacuri in momentul in care au vazut persoane straine care se apropiau de ei, datorita atitudinii recalcitrante a acestora in momentul cand au constatat ca nu avem de gand sa trecem mimand ca nu am observat nimic si datorita modului cum au luat foc de-a dreptul cand au observat aparatul de fotografiat. Vederea caprei negre jupuite care astepta sa fie impaiata in sufrageria vreunui frustrat care nu-si poate satisface orgoliul intr-un alt mod mai constructiv mi-a provocat un sentiment de indignare cum rar mi-a fost dat sa incerc. Ochiii aia mari si nevinovati urmau sa fie atarnati pe un perete avand ca singura vina faptul ca reprezinta una dintre minunile naturii.
Precum majoritatea celor care citesc aceste randuri, si eu merg la munte pentru toate lucrurile frumoase pe care acesta le ofera celor care-l strabat si pentru starea de bine pe care natura ne-o induce in fiecare celula a corpului, deconectandu-ne de la cotidian. Insa atunci cand mergi prin locuri pe care le crezi relativ pustii si ferite de interventia nociva a omului ai ocazia sa constati din ce in ce mai des ca interesele obscure au castig de cauza pana si-n cele mai greu accesibile vai ori creste alpine, fie ca te referi la versanti intregi unde toata padurea a fost culcata la pamant ca si cum ar fi fost rasa de o bomba atomica, fie ca te referi la braconajul speciilor protejate ori in locuri unde vanatoarea este interzisa.
Problema ce se vrea a fi adusa in prim-plan in aceste cateva randuri este cea a vanatorii efectuate cu eludarea, fie ea mai discreta sau chiar totala, a prevederilor legale in vigoare.
Aceasta activitate este foarte bine reglementata la nivel national, cel putin pe hartie. Administratorul faunei din Romania este autoritatea centrala pentru silvicultura. Aceasta imparte teritoriul tarii avand la baza criterii precum speciile sedentare in arealul respectiv, etajul altitudinal ori forma de proprietate asupra terenurilor in fonduri de vanatoare. Fondurile de vanatoare sunt atribuite prin licitatie publica ori direct catre asociatii de vanatori ori catre Romsilva, in vederea gestionarii lor. Asociatiile de vanatori si pescari sunt persoane de drept privat fara scop lucrativ constituite pe principiul liberei asocieri in scopul conservarii biodiversităţii şi protecţiei faunei de interes vânătoresc şi piscicol, precum şi a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia, prin vânătoare şi/sau pescuit recreativ/sportiv practicate în mod durabil, ca forme de odihnă activă şi de petrecere a timpului liber de către membrii săi. Principiul care, cel putin teoretic, sta la baza acestei activitati este acela ca banii din vanatoare se intorc in vanatoare.
Anual se stabilesc cote de recoltare pentru fiecare specie in functie de situatia efectivelor reale in raport cu cele optime si in functie de tendinta populatiei analizate. Recensamantul animalelor salbatice se efectueaza de catre reprezentanti ai asociatiilor de vanatori si pescari si ai structurilor silvice locale care au in gestiune fondurile respective, impreuna cu personal din cadrul Agentiilor pentru Protectia Mediului si din cadrul Comisariatului Teritorial al Garzii de Mediu constituite la nivel judetean. Cu aceasta ocazie se efectueaza primul pas catre vanatoarea nu chiar legala prin umflarea artificiala a numarului exemplarelor din anumite specii in vederea aprobarii unei cote mai mari de recoltare.
Alta tehnica folosita de catre gestionari tot in vederea cresterii artificiale a numarului de capete ce urmeaza a fi vanate este aceea de invinuire a acestora pentru distrugeri fictive sau reale aduse culturilor agricole ori silvice aferente terenurilor pe care este constituit fondul ori prin atacuri imaginare asupra persoanelor ori asupra animalelor domestice. Uneori acestia sunt sustinuti si de autoritatile locale interesate sau in necunostinta de cauza. Edificatore in acest sens sunt evenimentele de anul acesta cand ursii haituiti si raniti de braconieri au ripostat iar opinia publica dimpreuna cu autoritatile s-au inflamat proclamand ca vietatile cu pricina sunt niste fiare insetate de sange care trebuie imputinate. De asemenea, persoanele care au printre preocupari vanatoarea nu sunt straine nici de a gasi diverse boli ori defecte fizice animalelor pentru ca, sub pretextul naturalizarii si al propagarii celor mai valoroase exemplare din specie, sa asasineze efective insemnate de animale salbatice.
Regulile referitoare la vanatoarea mamiferelor mari sunt destul de stricte. Astfel, vanatorul achita asociatiei tariful stabilit pentru animalul dorit, acesta eliberandu-i-se autorizatie e vanatoare. Autorizatia se emite, de obicei, pe durate mai mari de timp pentru ca exemplarul sa fie depistat si rapus. Vanatorul trebuie insotit de paznici de vanatoare din cadrul asociatiei pe tot parcursul cautarii, haituirii si impuscarii. Dupa ce animalul a fost doborat, acesta trebuie sa fie crotaliat iar captura si numarul aferent sigiliului inscriptionat pe crotaliu trebuie inscrise in spatiul special destinat din autorizatie. O metoda de braconaj foarte larg raspandita si recunoscuta de catre braconieri ca fiind cea mai sigura este aceea "cu autorizatia in mana". Astfel, avand emisa o autorizatie valabila pe o perioada mai lunga pentru un exemplar dintr-o anumita specie, prin mituirea paznicilor de vanatoare sau cu permisiunea conducerii asociatiei, dupa ce impusca animalul, vanatorul si paznicii amana completarea autorizatiei cat mai mult timp posibil. Daca reusesc sa duca animalul intr-un loc sigur fara a fi depistati de cineva cu drept de control in domeniu, iau de la capat operatiunea si in baza aceiasi autorizatii omoara alt animal. Sau alte animale. De ce fac asta? Pentru a-si satisface pofta de a ucide si pentru a incerca sa doboare un exemplar care sa obtina mai multe puncte pe scala catalogarii indivizilor din specia sa drept trofeu de vanatoare. Braconierii detin sisteme foarte avansate de comunicare intre ei in locuri unde acest lucru este destul de greu de realizat, fiind impartiti in grupuri care efectiv vaneaza si grupuri care supravegheaza zona sau actioneaza ca antemergatori. De asemenea, cunosc foarte bine relieful si acoperirile din teren si au legaturi cu persoanele care desfasoara activitati in zona respectiva, cum sunt ciobanii, padurarii ori taietorii de lemne.
Pe langa braconajul organizat in manierele mentionate anterior exista si braconajul clandestin. Acesta este efectuat de persoane ce nu detin calitatea de vanator cu arme pe care le poseda fara indeplinirea cerintelor legale. Si aceasta forma de starpire a animalelor este foarte greu de combatut intrucat nu exista indicii referitoare la persoanele care se pot deda ocazional ori in mod curent unei astfel de practici. Au fost aduse in atentia publicului numeroase cazuri in care vreun nene care detine o livada la liziera padurii a montat sub vreun prun o capacana pentru ursi ori vreun lucrator forestier a improvizat o hranitoare pentru caprioare sau pentru mistreti, inconjurand-o de laturi.
A face un om din categoria celor ce savarsesc fapte de aceasta natura sa constientizeze cat de nociv este efectul actiunilor sale si cat de norocosi suntem cu totii deoarece traim intr-un areal unde inca mai pot fi observate cioropuri de capre negre pe crestele muntilor, turme de cerbi ori ursi sau mistreti prin paduri, este o utopie. Insa, ce poate face fiecare din noi e sa nu se intoarca cu spatele atunci cand observa astfel de evenimente.