Jurnale - Muntele din noi

Dealungul timpului am urcat mulţi munţi şi o părticică din mine a rămas cu fiecare. Unii m-au încântat prin frumuseţe, alţii prin măreţie, pe potecile unora mi-am regăsit liniştea, pe vârfurile altora curajul. Fiecare mi-a fost treaptă, însă, peste toţi, există unul special, muntele meu de suflet, şi acela e Făgăraşul. Cu ani în urmă, când l-am urcat pentru prima oară mi s-a părut şters. L-am străbătut de la un capăt la celălalt în 4 zile şi nu mi-a lăsat nici o impresie. Am revenit acasă şi l-am crezut uitat, dar peste 2-3 luni, din străfundurile subconştientului meu, s-a ridicat cu aceeaşi forţă cu care, cu mii de ani în urmă s-a ridicat sub presiunea forţelor telurice. Amintirea acelor 4 zile a devenit dintr-o dată vie şi abia atunci am realizat măreţia fiecărei clipe petrecute acolo. Senzaţiile aveau duritatea granitului şi ele mă chemau înapoi. De atunci, am revenit de mai multe ori în lumea lui de piatră şi fiecare nouă experienţă ne-a apropiat. Personalitatea unui munte nu rezidă din forma lui unică, ci din puterea lui de a ne influenţa şi dacă această putere există, vedem în el un instrument al puterii cosmice şi îi dăm voie să pună stăpânire pe noi.