Dealungul timpului am urcat mulţi munţi
şi o părticică din mine a rămas cu fiecare. Unii m-au încântat prin
frumuseţe, alţii prin măreţie, pe potecile unora mi-am regăsit liniştea, pe
vârfurile altora curajul. Fiecare mi-a fost treaptă, însă, peste toţi,
există unul special, muntele meu de suflet, şi acela e Făgăraşul. Cu ani în
urmă, când l-am urcat pentru prima oară mi s-a părut şters. L-am străbătut
de la un capăt la celălalt în 4 zile şi nu mi-a lăsat nici o impresie. Am
revenit acasă şi l-am crezut uitat, dar peste 2-3 luni, din străfundurile
subconştientului meu, s-a ridicat cu aceeaşi forţă cu care, cu mii de ani în
urmă s-a ridicat sub presiunea forţelor telurice. Amintirea acelor 4 zile a
devenit dintr-o dată vie şi abia atunci am realizat măreţia fiecărei clipe
petrecute acolo. Senzaţiile aveau duritatea granitului şi
ele mă chemau
înapoi. De atunci, am revenit de mai multe ori în lumea lui de piatră şi
fiecare nouă experienţă ne-a apropiat. Personalitatea unui munte nu rezidă
din forma lui unică, ci din puterea lui de a ne influenţa şi dacă această
putere există, vedem în el un instrument al puterii cosmice şi îi dăm voie
să pună stăpânire pe noi.
Autor: Kiru Chiş Dorin Înscris de: Kiru Chiş Dorin Vizualizări: 2911, Ultima actualizare: Marţi, 6 Nov 2012