Muntele din noi - Dealungul timpului am urcat mulţi munţi
şi o părticică din mine a rămas cu fiecare. Unii m-au încântat prin
frumuseţe, alţii prin măreţie, pe potecile unora mi-am regăsit liniştea, pe
vârfurile altora curajul. Fiecare mi-a fost treaptă, însă, peste toţi,
există unul special, muntele meu de suflet, şi acela e Făgăraşul. Cu ani în
urmă, când l-am urcat pentru prima oară mi s-a părut şters. L-am străbătut
de la un capăt la celălalt în 4 zile şi nu mi-a lăsat nici o impresie. Am
revenit acasă şi l-am crezut uitat, dar peste 2-3 luni, din străfundurile
subconştientului meu, s-a ridicat cu aceeaşi forţă cu care, cu mii de ani în
urmă s-a ridicat sub presiunea forţelor telurice. Amintirea acelor 4 zile a
devenit dintr-o dată vie şi abia atunci am realizat măreţia fiecărei clipe
petrecute acolo. Senzaţiile aveau duritatea... [toată pagina]
Spre Suru - Eram
în Sibiu şi aveam 4 zile la dispoziţie pentru a urca din nou în Făgăraş. În
preziua plecării, pe cer au apărut primele semne ale schimbării vremii iar
seara, rafale puternice de vânt vesteau apariţia noului front. N-a fost o
schimbare de durată, doar că în dimineaţa în care am urcat în tren eram cu o zi
întârziere, ceea ce însemna că nu-mi mai rămăsese pentru excursie decât 3 zile.
Chiar dacă în ultimii 20 de ani România se schimbase şi vechile garnituri de
tren erau înlocuite cu moderne „săgeţi albastre”, în spaţiul comun al
personalului de Braşov am regăsit aerul ştiut: pescari zoriţi spre Olt, ţărani
cu desagi, tineri cu rucsaci, toţi povestind întretăiat, contribuind la acea
rumoare plină de entuziasm al unei dimineţi ce stătea să se reverse de dincolo
de crestele Făgăraşului. Eram singur, aveam un rucsac bine drămuit şi nişte... [toată pagina]
Refugiul Scara - Dis dimineaţa ies din refugiu complet refăcut. Pentru început
cobor pe vâlcel în căutarea apei, apoi cu sticluţa plină mă aşez la masă în
faţa refugiului. Nemţii mei dorm neântorşi aşa că plec mai departe singur.
Sunt din nou în plină formă. În ciuda parcursului dificl pe
care-l am în faţă îmi propun să lungesc etapa zilei din Fereastra Zmeilor până
în Podragu. Ziua se arată nesperat de frumoasă şi dezmierdat de un soare plăcut
urc Şerbota pe care pun piciorul la ora 9 fix. Îmi permit două minute de odihnă,
suficiente pentru un remember...
Vara anului 1993. Făcusem tabăra pe o mică platformă pe la
jumatea pantei, acolo unde în seara dinainte picasem de oboseală. Am tras
fermoarul cortului şi am zărit la doar câţiva metri o capră neagră ce păştea
liniştită. L-am strâns pe Mike uşor de picior şi când s-a întors mirat spre mine
am dus un deget la buze. Cu... [toată pagina]
Final - Îmi abandonez rucsacul pe hol şi intru în sala de mese animată la
această oră de câţiva turişti. După ce-i salut, mă las să alunec pe una din
bănci. O dulce durere îmi reverberează în toate oasele în timp ce frisoanele
îmi scutură trupul. Trebuie să mănânc şi o ciorbă caldă ar fi nemaipomenită.
Mă târăsc la gemuleţul bucătăriei să-mi command zeama şi până să o primesc
rezolv şi problema cazării. Sorb ciorba cu voluptate, apoi mai bag două
ceaiuri calde. Încep să-mi revin. Stau nemişcat ca şopârlele la soare. Ce bine
e! La masa vecină, doi turişti ce tocmai s-au cunoscut discută despre starea
jalnică a cabanelor româneşti, vis-à-vis de suratele lor din Tirol. Îmi place
să stau acolo, să nu fac nici o mişcare, doar să ascult. Ciudaţi suntem noi
oamenii. Cu ani în urmă am cunoscut un neamţ căruia-i plăcea atât de mult la
Podragu încât... [toată pagina]
Autor: Kiru Chiş Dorin Înscris de: Kiru Chiş Dorin Vizualizări: 2906, Ultima actualizare: Marţi, 6 Nov 2012