"Naluca Muntilor" sau "Mos Naluca", cum i se mai spunea de catre cei care l-au cunoscut, s-a nascut la 27 martie 1855 in Alexandria, judetul Teleorman, dar a crescut in Bucuresti, unde a urmat cursurile liceale si Facultatea de Litere. Nicolae Bogdan era un profesor apreciat si cautat de toata lumea buna a vremii, pentru ca in paralel cu functia de secretar pe care o detinea la Camera Deputatilor (inca din anul 1889), sectia impamantenirilor, oferea si meditatii pentru copiii acestora.
Nicolae Bogdan a inceput sa mearga pe munte in preajma varstei de 30 de ani, fiind o fire vesela si prietenoasa, iar in tovarasia sa si-au facut ucenicia o buna parte din cercetatorii Bucegilor de la inceputul veacului XX, din care mentionez pe fratii Mihai Haret (Michai Gold) si Petru Gold-Haret, pe Gh. Mortzun, membru fondator al Touring-Clubul Romaniei, St. Bogdanescu, nepotul lui Nicolae Bogdan, Tita Eftimiu etc.
Printre calauzele care i-au indrumat pasii pe munte lui Nicolae Bogdan se numara Gheorghe al Sandei din Secari, o calauza vrednica si prevazatoare care avea cai buni de munte, Nicolae Butmaloi, vanator si calauza, mai tarziu cabanier la Casa Pestera, Staretul Ieronim dela Schitul Pestera, Megelea, calauza din Sinaia etc.
Gh. Mortzun, membru fondator al Touring-Clubul Romaniei, in articolul "Amintiri Turistice" din Enciclopedia Turistica Romaneasca, vol. XIII, anul 1946, spunea despre Nicolae Bogdan urmatoarele (este vorba despre relatarea excursiei din vara lui 1907 sub conducerea lui Nicolae Bogdan):
"Pe tot drumul Nicolae Bogdan isi da binete cu toti ciobanii pe cari ii intalneam; el era cunoscut pretutindeni si am aflat ca-l porecleau "Naluca Muntilor". Cum zarea un cioban pe un tanc il striga pe nume: "Ma Ioane, tu esti maa?..." si indata venea raspunsul: - "Noi suntem, domnule Bogdan". N. Bogdan era un povestitor minunat si cu mult haz; toata seara, la cabana, pana cand truda si somnul ne-a doborat, a povestit din excursiile facute prin toate vaile si piscurile Bucegilor. El ne-a dezvaluit secretul prieteniei lui cu ciobanii, care consta in a-i trata ca pe niste tovarasi, cu toata cuviinta, vorbindu-le prieteneste ca de la egal la egal, - nu cu ton poruncitor, cum am auzit pe multi turisti vorbind, - le asculta pasurile si de multe ori le facea cate o plangere pe care o lua cu el la Bucuresti, ca sa o rezolve. Mai totdeauna le aducea un raspuns favorabil, deoarece fiind secretar la biroul Camerei Deputatilor cunostea multi dintre oamenii politici. Desi, cand l-am cunoscut eu, era om in varsta, totusi mergea ca un tanar pe munte."
N. D. Popescu, amintit in cartea "Pe Crestele Carpatilor" (de Niculae Baticu si Radu Titeica) si de care, spre rusinea mea, nu am auzit, spunea ca Nicolae Bogdan era unul dintre putinii care la 1886 umbla pe Valea Cerbului. In vara anului 1898 apare in registrul vizitatorilor Pesterii Ialomitei alaturi de Mihai Vera, student in medicina, Barbu Vera, student in arte si meserii, N. Mandrescu si Stefan Bogdanescu.
In "Primul Anuar al Bucegilor", pe anii 1924-1925, publicat de Sectiunea Alpina a Bucegilor a Touring-Clubul Romaniei, se spune ca teceristul St. Bogdanescu, nepotul batranului cercetator al muntilor Nicolae Bogdan, a ajutat la obtinerea Casei Pichetul Rosu de pe Dihamul, iar Comitetul (Sectiei Alpine a Bucegilor) propunea Consiliului de administratie central ca aceasta casa sa se numeasca "Casa Nicolae Bogdan". Tot in legatura cu rudele indragitului precursor, am gasit in Enciclopedia Turistica Romaneasca, vol. XIII, anul 1946, o fotografie semnata Mihai Haret, in care era reprezentat un grup de turisti pe Valea Jepilor din care facea parte si D-ra Cici Bogdanescu, o nepoata a lui "Mos Bogdan".
Nicolae Bogdan devine membru in comitetul S. T. R. (Societatea Turistilor din Romania) in anul 1909 si, fiind un indragit si fermecator povestitor, a asternut amintirile sale turistice in anuarele acestei societati sub titlul "Din carnetul unui turist" (volumul VII - 1909, vol. VIII - 1910, vol. IX - 1911 si vol. XIII - 1915), din care va prezint un fragment:
"Sunt, daca nu ma-nsel, cam vreo 25 de ani de cand traia aci un pustnic, care isi facuse langa acest zid de stanca o coliba. Nimeni nu venea pe aci, decat calugarii de la manastirea din Sinaia spre a-i aduce proviziuni si alte lucruri necesare. In scoarta unui brad isi pusese o icoana unde se ruga lui D-zeu. Lumea, afland de existenta lui prin aceste locuri, alerga spre a-l vedea. Vazandu-se descoperit si neincetat inoportunat de vizitatori, isi muta locuinta ceva mai departe, langa paraiasul si cascada Sf. Ana, un loc mai salbatic si pe atunci mai necunoscut, unde din nou isi cladise o mica colibuta. Fiind descoperit si aci, zilnic se faceau si pelerinagii spre a vedea pe pusnicul cel sfant. Ciobanii de prin munti crezand ca are bani multi, intr-o noapte il jefuiesc si-l lasa aproape mort. De frica, el isi paraseste locasul si se reintoarce la manastire. Dar aci neputand suferi zgomotul si lumea ce din ce se inmultea, o porneste spre schitul de la Pestera Ialomitei (judetul Dambovita).
Spre a fi si mai putin vazut si nesuparat de nimeni, isi alege un loc in mijlocul padurii din muntele "Batrana" la o distanta de un sfert de ora de schit, unde isi face o mica cabana. De cate ori mergeam la Pestera Ialomitei, alergam la el de-i duceam cate o paine, vin si peste sarat si aproape numai pe mine ma primea, incolo pe nimeni. Aci, cu acest batran mai bine de 80 de ani, stam ore intregi de vorba, ba chiar adeseori innoptand nu ma mai intorceam la schit, ci dormeam in chilia lui. Parca-l vad si acum cum sedea in pat si la lumina unei lumanari de ceara isi facea rugaciunile lui de noapte si facea matanii, caci picioarele lui slabite de ani si de suferinte, nu-i permiteau a merge in timpul noptii la manastire. Acum osemintele lui odihnesc la cimitirul schitului de pe malul drept al Ialomitei. Fie-i tarana usoara, ca sfant a fost in viata lui, sfant a murit, insa amintirea lui nu a pierit, caci chiar azi, se afla un drum numit "poteca pustnicului", abatandu-se din acela ce duce inainte spre Varful cu Dor."
Pe versantul drept al Horoabei, sus la "Stanca Gaurita", Foto Mihai Haret (Nicolae Bogdan si Petru Gold-Haret).
"Mos Naluca" a mers pe munte pana in octombrie 1921, cu putin inainte sa treaca la cele vesnice, in Bucuresti.
A trait 67 de ani.
http://boreal2007.wordpress.com/
