Jurnale - O tura in M-tii Baiului(4) - Alpinet.org

19 Martie, 2006. O iesire cu Floarea de Colt - Bucuresti. Afluenta mare pe 3003, Fl. de Colt ocupa cam un vagon intreg. Conversatii animate. Marina ne povesteste despre utimele ei aventuri cu calculatorul, serialul Marina in Computerland continua, stay tuned. Un grup mare planuieste sa faca o tura prin Cheile Rasnoavei, un grup mai mic merge la Diham, schiorii la Azuga, Atali, foarte chipes in costumul lui mov si koflaci galbeni viseaza la Omu, dar probabil va schia pe undeva mai jos.

Noi am alcatuit un grup in ultimul moment, la plezneala, comme d'habitude, ca tot e ziua francofoniei astazi, si am cazut din tren, la propriu, in jur de 9.45, in Sinaia Halta, pe care noi o numim afectuos Sinaia Halba, Marius chiar cand trenul se pusese in miscare. Distributia: George, Mihai, Noni, Marian, Marius, Minela, Rodica cu Tara, eu, si un ploiestean al carui nume nu mi-l amintesc. Ideea initiala fusese sa o luam pe Piscul Cainelui, si odata ajunsi in culme om mai vedea... Exista o varianta spre P. Cainelui din Sinaia H., intrarea clasica e din Sinaia pe la fosta cabana, insa nimeni nu parea sa o stie. Asa ca by default am decis sa urcam pe Piciorul Gagului. Deci vreo doua sute de metri spre sud in lungul liniilor de cale ferata, dupa care prindem o poteca pe stanga, care urca pieptis la inceput pana iese in culme. Pe prima portiune mai erau niste urme, care insa s-au terminat repede. In continuare am mers pe niste urme de animal, probabil un mistret. E o culme mai ascutita care nu tine zapada. Deabia pe ultimul urcus, mai accentuat, prin padure, spre izvor, zapada mai multa. George a pus cornul in pamant, si fundul in viteza, si a trecut la inaintare. Antrenamentele alea de acum douazeci de ani isi spun inca cuvantul. A tras plutonul dupa el, si nu s-a mai oprit pana sus in culme, unde am ajuns in jur de ora 12.00. Zapada buna, consolidata, chiar daca pe alocuri batuta de vant, si acoperita de o crusta, ne permite sa ne deplasam destul de rapid. Am rontait cate ceva sus acolo, si am hotarat sa o luam spre sud catre Comarnic, cu toate ca parea o muscatura cam mare.

Era o zi inchisa, totusi plafonul norilor era destul de sus asa ca vizibilitatea era buna. Rand pe rand au defilat pe sub noi V. Lui Bogdan, Piciorul lui Vasai cu stana omonima, pe unde trecusem asta toamna, Piciorul Florei, si maiestoasa curba descrisa de Valea Prahovei la nord de Comarnic. In jur de ora 14.00 eram deja in Secarie, culmea cu antene care da in Comarnic vizibila in departare. Ne-am oprit pentru masa de pranz, luata in picioare din cauza zapezii abundente. Mai era drum lung pana in Comarnic. Ne-am adapat din minunata priveliste a Secariei acoperita cu zapada, casele oamenilor, gardurile care le separa... parea un tablou de Breugel. Dupa masa zapada se inmuiase bine. Mai jos pe drum am dat si de ceva noroi.

Am ales sa coboram pe valea Batraioarei. Marius ne-a fost ghid prin fanetele oamenilor. La sfarsit inainte sa dam in drumul national se trece prin curtea unui om. Tara a speriat niste biete rate, o frumusete de rate lesesti, negre cu irizatii verzui. Zburatacise patru dintre ele care stateau zgribulite jos la malul apei, stapanul, un om mai in varsta, le chema tandru de sus, dar ele nu pareau sa inteleaga. Dupa victoria de saptamana trecuta asupra cainilor de la Popasul Schiorilor de pe Sorica, si altele mai vechi la Diham, Tara isi imbogateste palmaresul. Pe la 17.30 eram in Comarnic. O bere la un mic barulet langa gara, muzica italiana, patroana oripilata de ceapa noastra. Marian a pus conculzia... iar e bine! Am calatorit la inapoiere in confort la clasa 1-a, colegii ne pastrasera loc. Trenul fiind super-aglomerat nasii au fost intelegatori. Alta duminica in care Fl. de Colt - Bucuresti a fost la inaltime. Happy trails!

Dan Golopentia