Old buddies - Vanturarita noul Meca

Ne-am regasit dupa ceva vreme, uitasem cat de bine ne e impreuna. Am vrut sa recuperam perioada petrecuta separat. Dar, cum in orice relatie lucrurile se schimba cu timpul, si in relatia noastra s-au schimbat. El era intr-o perioada mai salbatica, eu am mai crescut si cu ajutorul prietenilor am depasit obstacole care mai demult ar fi parut de netrecut.
La inceput a plans de fericire, apoi s-a mai inseninat. Dupa o noapte linistita ne-am reluat relatia plina de nabadai. S-a intunecat, aproape a inceput sa planga dar totusi s-a abtinut, mi-a ascuns de multe ori calea cea buna, m-a zgariat, s-a impietrit, dar la sfarsit mi-a aratat tot ce are mai bun si pentru ce il apreciez.
Nici eu nu am fost mai cuminte. L-am tras de par, l-am pieptanat, l-am lovit cu picioarele si cu mainile in cautare de sprijin, l-am boscorodit si am avut momente in care i-am declarat ca nu vreau sa il mai vad vreodata. Supararea a trecut pana seara, oboseala si-a facut aparitia, iar fasolea cu carnati si somnul binefacator au incheiat un wk-end minunat, in Buila Vanturarita. Reintalnirea cu EL, Muntele, a fost minunata.
Mai jos gasiti alte impresii, informatii si poze.
Cazare: 
Cabana Cheia, asezata in Valea Cheia, la intrarea raului Cheia in Cheile Cheii. Atatea chei si yale intr-o singura propozitie imi aduc aminte de "Capra sare piatra, piatra crapa-n patru, las\\\\\\\'sa crape capul caprei, cum a crapat ea piatra-n patru".
Acces din Ramnicu Valcea - satul Cheia, pe drum judetean si 20-23 km de drum forestier destul de bine intretinut. 
Conditiile de cazare sunt bune si pretul rezon:), 25 lei / loc in cabana si 5 lei / cort / zi de campare. Cand s-a facut rezervarea  am vorbit si pentru o masa la cabana. Pentru 10 lei pe cap de mancator, ne-am rasfatat in doua seri cu mancaruri traditionale romanesti pe care le-am ridicat, pe buna dreptate nu numai din cauza foamei, la rang de delicii culinare. Amintirea cartofilor la ceaun, carnaciorilor si dovleceilor pane din prima seara, precum si a fasolei cu carnati din a doua seara inca imi stimuleaza puternic glandele salivare. Dimineata pe racoaaaaare ne-am rasfatat cu cafea si ceai din partea cabanei.
Entertainment:
Cheita, brandul cabanei - pisica vanatoare de parsi. Prietenoasa, mereu dornica de mangaieri si de mancare. I-am mai zis si Lacatel, cand nu-i nimeream numele.
Molda - catelusa sperioasa care ne-a latrat de cand ne-am facut aparitia si nu a vrut sa se apropie de noi mai mult de zece metri. I-am mai zis si Moldamin, sper sa nu se fi suparat prea tare.
Focul de tabara, povestile, cantecele de munte acompaniate de chitara in cele doua seri petrecute acolo
Muntele, ploaia, ceata, soarele, jnepenii, oile, "Raul, ramul" vorba lu\\\\\\\' Eminescu....
Traseu:
Cabana Cheia - Poiana cu Bulbuce - Curmatura din Oale - Varful Vioreanu - Varful Vanturarita - Curmatura Builei - La Troita - Poiana de Piatra - Curmatura Comarnice - Cabana Cheia (12 ore - timpul nostru)
Inainte de plecare am studiat hartile precum si site-ul parcului national dar din pacate nu cu cea mai mare atentie fapt pentru care (desi marea majoritate a celor care am fost in tura avem ceva ceva experienta pe munte) nu am inteles ca portiunea Curmatura din Oale - Varful Vanturarita nu este traseu turistic omologat fapt pentru care nu a fost remarcat si intretinut.
Mai tarziu (dupa ce ne-am intors intregi din tura) am aflat ca, intr-un ghid mai vechi (Muntii Capatanii - Nae Popescu), portiunea apare nemarcata fiind catalogata traseu alpin cu grad de dificultate 1A. Cert este ca la momentul cand eram in Curmatura din Oale nu stiam acest lucru deoarece nu era specificat clar clar, si nici nu citisem cu atentie indicatiile de pe site.

Aceasta a fost cea mai grea portiune, pe langa faptul ca am pierdut timp pretios cautand marcajul, au fost portiuni dificile la care ne-ar fi ajutat foarte mult sa avem coarda la noi. 
Ce imi aduc aminte, nu neaparat in ordinea in care s-au intamplat:
- urcusul prin padurea deasa, Cristi cu camera video si The Blairwitch project
- cum am ratacit traseul de 4-5 ori, de fiecare data am pierdut 10 minute, cel mult 15, pana gaseam drumul cel bun
- mersul in patru labe prin jnepeni. Rucsacul ramanea agatat si incercam in zadar sa continui sa merg. Pana nu ma ajuta colegul din spate sa scap de jenpenii prietenosi ramaneam in niste pozitii demne de benzile desenate
- doi dintre noi fusesera in Buila cu cateva luni inainte, ratacisera si ei pe traseu, au balaurit puternic si au reusit sa iasa intr-o sa exact inainte de varful Vanturarita. De aceea stiam ca daca ajungem pe acel varf nu vom mai avea probleme, se va merge ca-n palma. Cum s-ar zice - varful Vanturarita a ajuns un al doilea Mecca pentru noi
- cum mi-au tremurat genunchii cand eram pe un bolovan imens, cu un mic hau in dreapta si un altul si mai mic in stanga
- replica Irinei la rugamintea Inei sa ma uit dupa marcaj, eu fiind la o altitudine mai mica decat ele la acel moment: "Nu cred ca Andreea mai vede ceva acum, degeaba ii zici"
- bolovanii pe care incercam sa topai fara succes, ca o capra neagra in mizerie
- ceata ce ne inconjura "ca intr-un film prost cu Fantomas" la momentul in care am avut o coborare abrupta prin multa vegetatie, iar traseul a cotit brusc la 90 grade, in fata ramanand... neantul:)
- urcusul acela pe stanca, cu jnepeni in dreapta si stanca in stanga, la care mi-am adus aminte de prima mea sedinta escalada pe stanca de la Herculane, doar ca de data aceasta nu aveam coarda dar in schimb aveam bonus un rucsac in spate...

Abia dupa ce am ajuns pe varful Vanturarita ne-am relaxat si am reusit sa ne bucuram de frumusetea muntelui.  Nu am mai intampinat dificultati pana la Curmatura Builei - decat ceva frica la auzul latraturilor de caini de la stana. Ne-am odihnit putin la refugiul de la Curmatura Builei, unde am intalnit patru muntomani- primii si ultimii intalniti pe traseu. Refugiul a fost refacut din cate am inteles in 2009, iar care la acest moment este curat si arata foarte bine.
Coboram apoi in punctul La Troita, refacem rezervele de apa si continuam. Am ratacit putin traseul, in loc sa urcam spre dreapta am coborat in stanga la niste stani parasite. Din fericire ne dam seama ca nu e drumul cel bun si ne intoarcem la ultimul marcaj vazut, realizam cu disperare-n ochi ca mai avem ceva ceva de urcat, dar ajungem in poienile de la baza crestelor pe care le urcasem neinfricati cu cateva ore inainte. Imi aduc aminte cu aceasta ocazie indicatiile unuia dintre cei patru muntomani intalniti - eh, nu mai aveti mult de urcat de acum incolo - 15 minute prin Poiana de Piatra si cam atat.
Pe la orele 20.00 eram in Curmatura Comarnice. Indicatorul ne spune ca mai avem 1.30 - 1.45 h pana la cabana Cheia. Intunericul, hotararea Irinei, si gandul la fasolea cu carnati de la masa de seara ne face sa ne depasim limitele si sa facem 1 ora pana la cabana.
Va las mai departe cu cateva imagini, daca doriti sa vedeti bineinteles, pozele fiind realizate de mine, Andy si Irina.