Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Parâng - creasta vestică

Bookmark and Share

Parâng - creasta vestică

21-23 AUGUST 2011


Se anunță iar un val de caniculă, motiv întemeiat de a fugi la munte. Unde să ne ascundem? În Parâng n-am mai călcat de ceva vreme, din... secolul trecut (cum sună!), și mi-era dor de Câlcescu. Un singur necaz am cu munții dinspre apus, că ajung greu acolo. Pentru că ne-am hotărât cam târziu, și asta pentru că nu-mi surâde ideea de a iniția din timp o tură în care să se înscrie mai apoi Prognoza cea Urâtă, nu am mai găsit locuri la cușetă, așa că am improvizat la casa de bilete o soluție care să salveze odihna Sorinei până-n Petroșani. Trei bilete pentru doi. Am ieșit mai ieftin decât cu două cușete, cu dezavantajul forfotei dintr-un vagon necompartimentat.

Parângul Mare și căldarea Roșiile, panoramă din șaua Ieșul

Clasicul accelerat de noapte, îi spun clasic pentru că îl folosesc de peste douăzeci de ani pentru intrarea în partea asta a Meridionalilor, se curăță puțin, și la propriu, și la figurat, în Craiova, apoi se târăște prin pitorescul defileu al Jiului în lumina firavă a crepusculului și într-un final, dar fix la ora programată, se oprește în gara din Petroșani, în ceață. Ceața se retrage însă repede în cotloanele Jiului de Vest, anunțând o zi senină. Pe peron zărim o cișmea de apă funcțională, dintr-acelea vechi de beton, cu o tîșnitoare pentru băut și cu robinete pentru de spălat. Apa proaspătă alungă senzația de jeg de pe tren. Trecem pasarela și găsim un taxi în rondul de peste căile ferate. Taximetristul este și vorbăreț, și amabil (oprește pe drum să ne facem cumpărăturile pentru dejun), și îngăduitor.

La stația de telescaun ajungem odată cu unul din angajați, băiat bun și hâtru, cu care ne întindem la povești pe băncuțele din fața clădirii, căci avem de așteptat o oră până pornește instalația, la 8.30. El ne-a arătat un izvor foarte bun de apă situat la vreo 50 de metri de telescaun pe valea Gruniu. Între timp sosesc câțiva alți drumeți, ceilalți angajați de la stație și soarele, care în văgăuna Gruniului se arată târziu, ascuns fiind de versantul muntelui.

Se urnește motorul instalației, urcăm primii pe platformă și emoțiile ating paroxismul, căci nu m-am suit niciodată într-un telescaun în mișcare cu ditamai rucsacii. Câte un băiat de fiecare parte a telescaunului ne pune în brațe rucsacii și vrrrr, decolăm. Sorina are emoții atât de mari încât abia după câteva minute se încumetă să privească în jur. Eu nu mă mai satur privind Retezatul și Vâlcanul în spate, dar cu așa rucsac în brațe nici pomeneală să fac poze. 26 de minute durează zborul nostru peste copaci, mici vâlcele, plaiuri și căsuțe din povești. Altă dată mi-ar fi părut rău că n-a durat mai mult, dar acum abia așteptam să scap de tensiunea rucsacului, și mai ales de emoția aterizării. Alți doi băieți, pe platforma de sus, ne-au asigurat finalul fericit al călătoriei pe cablu. Hocus-pocus, nu știu cum, căci totul a durat o clipită, ne-am trezit pe teren solid cu rucsacii nevătămați lângă noi. I-am spus Sorinei că asta a fost partea cea mai grea a drumeției noastre. Dar am câștigat aproape 600 de metri în doar o jumătate de oră, sărind peste protocolul deseori întins pe-o-ntreagă zi al apropierii de creasta oricărui masiv foarte înalt.

Stațiunea Parângul Mic și Valea Jiului

Ce mult s-a schimbat Parângul Mic! Acolo unde cu douăzeci de ani în urmă nu era decât o singură căsută, între cabana Rusu și complexul IEFS, au răsărit zeci și zeci de căsoaie și vile. Unele cochete, altele hidoase. Colo împrăștiate, dincolo înghesuite, ca și cum cineva le-ar fi răsturnat de-a valma în poiana altătadă fermecată. La 10 punct, după ce lichidăm micul dejun lactat cumpărat din vale cu voia taximetristului, pornim în sus. Trecem pe lângă ultimele construcții, unele înghețate "la roșu" așa cum le-a prins criza, și intrăm în lumea Parângului, odată cu primele stâncării răsfirate printre afine. Tot urcăm și urcăm pe culoarul unei pârtii și-ajungem lângă un panou mare, bine schițat, cu traseele marcate. De aici poteca urmează curba de nivel la dreapta, pentru a ocoli muntele Parângul Mic. Ne conservăm astfel energia pentru ceea ce urmează, muntele Cârja, a cărui statură greoaie ni se înfățișează după ce trecem pe curba de nivel de piciorul sud-vestic al Parângului Mic.

Muntele Cârja

Mergem, mergem, mai pe curbă de nivel, mai în urcare domoală, având în dreapta o vale largă, a cărei pădure se oprește brusc la aceeași înălțime pe toți versanții, conformându-se cu strictețe valorii de manual a altutudinii limită a coniferelor. Mult am mai ocolit! După o oră și jumătate atingem culmea principală într-o șa largă, din care se desprinde spre vest spinarea vălurită, așa cum se vede de-aici, a Parângului Mic. Mergînd mai sus, spre Cârja, cu o ușoară ocolire a muchiei culmii, de data asta prin stânga, pe versantul năpădit de jnepeni a văii Mija Mare, atingem o altă șa (Izvorul), unde cineva a scris mare cît șaua, poate folosindu-se de o uriașă imprimantă cu jet de bolovani, HUNEDOARA.

Circul nordic al Cârjei și Custura Cârjei

Abia acum intrăm în inima Parângului, în cetatea lui de piatră. Dacă versanții din dreapta, pe care am tot mers până aici, sunt totalmente înierbați, în stânga descoperim o primă căldare glaciară, presărată cu mormane de bolovani și lespezi, străjuită de stânci și custuri amenințătoare, populată cu jnepeni și fel de fel de flori de munte. Este căldarea nordică a Cârjei. Dincolo de ea se ghicește căldarea Mijei, către care pornește de-aici o potecă marcată.

Refugiul Cârja

Depășim o primă mare aglomerație de lespezi lângă care stă destul de bine pitit un refugiu, improvizat tot din lespezi, dar dotat cu măsuță, ușă și acoperiș. Tăblița de deasupra intrării ne spune că primul refugiu a fost ridicat aici tocmai în 1889. Cu cei 2231 de metri ai săi, Refugiul Cârja este construcția aflată la cea mai mare altitude în Parâng. Lângă refugiu ne adunăm forțele pentru asalt, căci de creștetul Cârjei nu ne mai desparte decât versantul vestic al acesteia. Dar ce versant! Aproape 200 de metri diferență de altitudine și-un urcuș greoi, pieptiș, de aproape o jumătate de oră. Din când în când se cuvine câte o pauză pentru tras sufletul și clătit ochii cu picături de Retezat.

Creasta Cârja - Scurtul - Parângul Mic

Urcuș pieptiș. Soare dogoritor. Ora 2. Stomac nerăbdător să mai ușureze din greutatea rucsacului. Sub vârf, o mică depresiune ferită de vînt va fi sala de mese. Iarba moale cere un bis la siestă. Pe creștetul Cârjei se adună ceva lume. Este duminică, este senin, este aglomerație și voie bună. Se schimbă impresii, De unde veniți?, Încotro mergeți?, clicăie aparatele foto, se tastează smsuri. Avem și lacuri, în marea căldare glaciară a Sliveiului. Lacul Cârja și mici ochiuri de apă prin juru-i, apoi Lacul Mic și Lacul Verde, mai departe, aproape de muchia Sliveiului.

Căldarea Sliveiului, la nord-est de Cârja.
În centru - lacul Cârja.

După siesta de-aproape un ceas ne despărțim cu greu de panorama desfășurată în jurul Cârjei. Nu înainte de a mă plimba câțiva zeci de metri spre Custura Cârjei, pentru a-i prinde gustul și a o trece pe "to do list". O coborâre scurtă și lină de pe Cârja după care urmează alte câteva urcușuri, coborâșuri și ocoluri, toate line și scurte, până aproape de cupola Parângului Mare. Între Cârja, cu cei 2405 metri ai săi, și Parângul Mare se desfășoara creasta înaltă a munților Parâng, lungă de aproape 4 kilometri, și care etalează toate vârfurile de peste 2400 de metri din Parâng, 5 la număr.

Vârful Stoienița, 2421 m

Cu scurtele pauze de pozat, tras sufletul, îmbucat mere și admirat Lacul Verde, tot ne-au trebuit aproape două ore pentru a străbate creasta asta înaltă. Pretențios spus creastă căci, deși spre nord se lasă prăpăstii adănci, pantele sudice din dreapta sunt blânde, iar poteca este o plimbare lejeră la mare altitudine. Bine, lejeră dacă n-am avea rucsacii grei în spate. Iată-ne trecuți de penultimul vârf, Gemănarea (2426 m), și ultima șa, a Tecanului, înainte de cupola Parângului. Poteca urcă lent spre creștetul ei, presărat cu o mulțime de lespezi, unele strânse în momâi impozante, altele aranjate sub forma unui zid circular, binevenit pentru temerarii surprinși de vreo vijelie. Fiind deschise atât orizonturile cât și hărțile, trecem la lecția de geografie.

La vest de Parângul Mare

Parângul Mare lasă privirea să zburde până pe creștetul Făgărașilor sau Retezatului. La nord-vest stau aliniate, unul în spatele celuilalt, Gemănarea, Stoienița și Cârja, vârfurile pe care tocmai le-am străbătut. În dreapta ultimului vârf, Cârja, se lungește spinarea greoaie a muntelui Mija, dincolo de care domnesc peste zări culmile Șureanului. La vest Retezatul și Vâlcanul, ce ne-au vegheat din depărtări toată ziua, dar pe care, după ce vom porni spre răsărit, nu îi vom mai vedea.


La est de Parângul Mare

La est alte vârfuri stau aliniate la raport. Gruia, cel mai aproape, apoi Pâcleșa și Ieșul punctează creasta ce se arcuiește spre nord-est pentru a flanca căldarea lacului Roșiile. Dincolo de vârful Ieșului linia crestei revine la direcția est urmărind-o până la Setea Mare. La orizont: Lotrului, Făgăraș, Cozia și Buila, puse în valoare de soarele de după-masă. La ora 17 ne despărțim de regele Parângului ce tronează masivul de la înălțimea celor 2519 metri ai săi.

Trebuie să coborâm nu mai puțin de două sute de metri pe flancul estic al Parângului Mare, încheind printr-un efort susținut creasta înaltă a masivului, începută cu aproape patru ore înainte prin urcușul la fel de anevoios al celor tot 200 de metri diferență de nivel, cât are flancul vestic al Cârjei. În șaua Gruiu, un punct roșu pe plăcuța metalică de pe stâlpul din șa poate fi luat ca reper pentru hornul ce se lasă spre căldarea Roșiile. O privire atentă descoperă repede, pe buza căldării, la câțiva metri în stânga șeii, o vagă potecă și imediat lângă ea un punct roșu proaspăt vopsit, semn că acesta-i drumul sigur (traseul de la stâna Roșiile până în creastă, prin hornul Gruiului, a fost bine marcat în ultimii ani, atâta doar, că lipsește săgeata indicatoare din creastă). Poteca șerpuiește cu grijă prin hornul destul de abrupt. Într-o jumătate de oră suntem pe malul lacului Mândra, înconjurat din toate părțile de mormane de bolovani. De la Mândra la Roșiile avem parte de zeci de minute de echilibristică peste lespezile uriașe, orice variantă, marcată sau nu, de legătură între cele două trepte ale căldării glaciare fiind obligată să traverseze peisajul nelumesc de piatră. Printre ultimii bolovani susură câteva pârâiașe, sursa ad-hoc de apă plată.

Lacul Lung

Cum lacul Roșiile oferă doar maluri bolovănoase, ridicăm cortul pe tăpșanul moale de lângă vecinul lui mai mic, Lacul Lung. Este 7 seara, soarele s-a ascuns de o jumătate de oră în spatele Parângului, luminând crestele din jur. Ciorba caldă ține piept serii răcoroase. Liniștea absolută a căldării pustii, combinată cu efortul unei zile întregi de mers cu rucsacii plini în spate garantează un somn adânc imediat ce ne-am retras în sacii de dormit.


Parângul Mare, de pe malul Lacului Lung

Dimineața vine devreme, luminând Parângul Mare. Până ce razele lui coboară în căldarea noastră, ne facem bagajele și pornim înapoi spre creastă prin lumea de bolovani. După lecția de echilibristică de ieri, drumul până pe treapta glaciară a Mândrei nu mai pare atât de pretențios. Ceea ce cu o zi înainte ne-a luat aproape o oră la coborâre, vom urca acum în doar o jumătate de ceas.


Lacul Mândra

Ocolim lacul Mândra pe latura lui vestică, pășind peste lespezile de piatră. Apa este lacrimă de curată, dar locurile bolovănoase, fără pic de verdeață, nu te îmbie la un popas de-o noapte. Lăsăm bolovanii și lacul pe fundul căldării și apucăm Hornul Gruiului, ce nu ne mai pare atât de abrupt la urcare. Și cu destule petice de umbră care să compenseze canicula ce se instalează cu repeziciune.


Căldarea Mândra

De sus, marea de bolovani din căldarea superioară impresionează. Într-adevăr, cum scria Nae Popescu în Munții Noștri, Parângul nu este prea fotogenic vara, în schimb ne copleșește prin masivitate și prin câmpurile întinse de bolovani uriași din mijlocul cărora sclipesc ochiuri mari de apă cristalină.

Șaua Gruiu și Parângul Mare

Reveniți în traseul de creastă, vom urma seria de mici vârfuri de pe bordura estică a căldării Roșiile, fiecare vârf sau șa oferindu-ne panorame din varii unghiuri ale acesteia. Mai întâi Gruiul (2345 m), pe care-l ocolim ușor prin dreapta, apoi Pâcleșa și în final Ieșul. De pe platoul Ieșului se vede culmea mai îndepărtată Cârja-Mija și căldarea Lacului Înghețat.


Parângul Mare și Șaua Pâcleșa

Zăbovim preț de o gustare pentru a mai lăsa o dată privirea să zburde peste întinsul circ glaciar Roșiile, cu numeroasele lui trepte, cea din mijloc împodobită cu cristalinul turcoaz al lacului ce-a dat nume întregului complex glaciar. De pe platoul Ieșului poteca cotește aproape în unghi drept, trecând de pe muchia circului Roșiilor pe cea a circului lacului Ghereșu.

Urmează o coborâre prelungă până în șaua Ghereșul, la vreo 2100 metri. În stânga căldarea nu foarte primitoare a lacului Ghereșu, în dreapta pantele domoale și lungi, înierbate și monotone de pe Fața Ieșului, cu câteva mici ochiuri de apă și izvoare în vale.

Lacul și căldarea Ghereșul

Am coborât mult, acum urmează un urcuș prelung. Vorba noastră, am coborât ca să avem de unde urca. Temperatura urcă și ea, undeva pe la 30 de grade. Soarele prăjește la propriu orice petic de piele rămas neacoperit sau necremuit. Cu toate acestea doi drumeți de Transalpină și-au întins saltelele și se prăjesc la soare în șaua Ghereșul. Niciun jneapăn, nici măcar o stâncă după care să te ascunzi de sulițele zelui Ra. Primii bolovani mai mari îi întâlnim abia sus, în șaua Piatra Tăiată. Dincolo de aceasta se cască spre nord-est marea căldare a Zănoagei, și profităm de marginile ei abrupte pentru a ne odihni în sfârșit la umbră. Căci de când am părăsit Hornul Gruiului n-am prea avut unde să ne adăpostim de soare.

Căldarea Zănoaga-Câlcescu

Intrăm în căldare, pe o potecă ce se strecoară prin umbra abrupturilor marginilor căldării. După o coborâre scurtă dar vertiginoasă, ajungem la un mare platou înierbat și presărat cu fel de fel de bolovani, fundul căldării glaciare, pe care-l traversăm în diagonală, spre est, ocolind lacul Zănoaga aflat puțin mai jos.

Lacul Zănoaga

Dacă de sus peisajul părea o pășune de-un verde monoton întretăiată de grohotișuri anoste, jos găsim o lume bogată în flori

și animale,

unele extrem de curioase

Avem ceva de mers prin întinsa căldare a Zănoagei. Marcajul este inexistent, cu excepția unui stâlp ruginit cu totul, dar poteca ciobănească ține linia imaginară ce taie oblic pajiștea și pâlcurile de jnepeni până spre căldarea vecină, a Câlcescului. Între căldările Zănoaga și Câlcesu avem de traversat o mare de jnepeni ce ascunde câteva ochiuri de apă.

Creasta Păsări

Căldarea Câlcescu este mai mică decât sora ei din stânga, Zănoaga, dar găzduiește un lac mai mare. De lacul asta m-am îndrăgostit din `90, când am înnoptat prima dată pe malul lui, și revin de fiecare cu drag, găsindu-l unul din cele mai pitorești lacuri din țară. Nefiind weekend, găsim și liniștea care să ne facă sejurul plăcut și somnul dulce.

Lacul și Muchia Câlcescu

Aflat la o altitudine mai mică decât lacul Roșiile, străjuit de creste mai joase și mai blânde decât ale Parângului Mare, și căptușit din belșug cu jnepeni, Câlcescu oferă un microclimat mai prietenos, cu mai mult soare, mai puțină ceață și câteva grade în plus. În miez de noapte ne-am delectat vânând ultimii mesageri ai Perseidelor, pe un cer fantastic cum numai în inima munților se poate vedea.

Dimineața la Câlcescu

Dimineața vine și ea mai devreme decât la Roșiile, și nu mă refer la secundele câștigate prin poziționarea estică ci la ora în plus de scăldat în razele soarelui, ce au de trecut pragul mai mic și mai îndepărtat al muchiei Câlcescu ce bordează la răsărit căldarea glaciară. Dublura cortului își usucă astfel repede picăturile de rouă, în timp ce savurăm ceaiul cald și împachetăm totul în rucsaci.

Lacul Câlcescu, malul apusean

Pe malul nordic al lacului Câlcescu se întâlnesc potecile care coboară spre el din creastă, cea din Hornul Lacurilor pe la est și cea dinspre Piatra Tăiată pe la vest. Ajunși aici ne luăm rămas bun de la frumoasa și primitoarea căldare a Câlcescului. În capătul sudic un prag jnepenit ascunde privirilor pitoreasca căldare suspendată a Dracului, peste care veghează cupola masivă a vârfului Setea Mare

Căldarea Câlcescu. În stânga sus - Setea Mare.

Stânga-mprejur și reluăm drumul spre nord. Poteca intră în marea de jnepeni, pe care o străbate mai întâi pe lângă pârâul Câlcescu, sărind peste pietre în lungul acestuia, sau de pe un mal pe altul.

Pârâul Câlcescu

Curând ajungem la pragul sudic al căldării pe care poteca îl coboară vertiginos prin tunelul de jnepeni până la limita lui inferioară, ieșind din jnepeniș într-o mare poiană. Jneepeningul a durat mai bine de o jumătate de oră, însă micile lui neplăceri au fost mai mult decât compensate de umbra pe care ne-a dăruit-o într-o nouă dimineață fierbinte de august. Suntem acum în leagănul Lotrului, născut din împreunarea apelor pârâului Câlcescului, pe lângă care am tot coborât, cu cele ale Zănoagei. Un panou din lemn, rustic asamblat, marchează intrarea în rezervația naturală, pe care noi tocmai o părăsim, cu părere de rău dar cu promisiunea revederii.

Rezervația Câlcescu

Continuăm pe pajiștea însorită ce însoțește micuțul Lotru spre valea împădurită care adună laolaltă apele lui cu ale Iezerului din dreapta.

Înainte de a intra în pădure, o ultimă privire îndărăt spre linia îndepărtată a crestei Parângului:

Pragul Câlcescului, un colț al crestei Păsări și Vârful Setea Mică

Vom continua trei sferturi de ceas printr-o pădure magnifică de conifere, poteca, des bătută și de oameni, și de oi, largindu-se precum o alee, apoi ca un drum de căruță, tăind prin vad apa Lotrului, apoi pavată cu bușteni peste mici mlaștini, spre final devenind drum forestier, adunând urmele TAF-urilor ce coboară de pe versantul din dreapta. Forestierul dă în capătul unui drum pietruit, lângă podul acestuia peste apa Lotrului.

De la podul peste Lotru începe nebunia. Mai întâi gratargii. Mulți și cu manelele de rigoare. O mașină obosită cu doi maneliști burtoși la maieu oprește să ne întrebe dacă drumul ăsta (ce se sfârșește imediat după pod) urcă până la lac. Care lac? întreb, iar ei îmi răspund c-au auzit că ar fi un lac mare pe-aici. Curând ajungem la Transalpină, intens circulată atât de camioane și basculante, cât și de un șuvoi de autoturisme. Nebunia se întețește: nenumărate corturi, unele din ele improvizații amalgamate din polietilenă și crengi în jurul unor Dacii cu orbitele goale, altele ceva mai strălucitoare lipite de câte un Mercedes 220, dar toate înconjurate de multe gunoaie, se înșiră de-o parte și de alta a drumului spre Obârșia Lotrului. Sute de puradei și pirande cu găleți de afine sau zmeură pe marginea drumului. Zona asta nu-i tocmai sigură pentru o noapte la cort. S-a dus farmecul poienilor de pe malul Lotrului unde înoptam prin anii `90. Avem noroc cu un șofer de basculantă care ne duce de pe la intersecția cu Transalpina până la cabană, scutindu-ne astfel de periplul prin micul Ferentari al Lotrului. De la cabană începe lungul drum către casă, așteptat o oră la ocazie, prins la timp autobuz din Voineasa și în final autocarul spre București. Unde zăpușeala și smogul ne întâmpină în locul aerului proaspăt și răcoros al căldărilor Parângului.

Traseu

  • telescaun: 26 min
  • complex IEFS - șaua Parângului Mic: 2 h
  • șaua Parângului Mic - refugiul Cârja: 1 1/4 h
  • refugiul Cârja - Cârja: 1/2 h
  • Cârja - Parângul Mare: 2 h
  • Parângul Mare - șaua Gruiu: 1/2 h
  • șaua Gruiu - lacul Lung: 1 1/2 h

  • lacul Lung - șaua Gruiu: 1 1/2 h
  • șaua Gruiu - Ieșul: 1 h
  • Ieșul - Pietrele Tăiate: 1 1/2 h
  • Pietrele Tăiate - lacul Câlcescu: 1 1/4 h

  • lacul Câlcescu - pod Lotru: 2 h
  • pod Lotru - Huluzul: 3/4 h
  • Huluzul - Obârșia Lotrului: cca 5 1/4 km

Info

  • taxi Petroșani - telescaun: 15L
  • telescaun (program de la 8.30): 11, 5L
Autor: Zoltan Hascsi
Înscris de: Zoltan Hascsi
Vizualizări: 9638, Ultima actualizare: Vineri, 3 Aug 2012



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii PARING  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Defileul Jiului La Strambuta-Sub Varful Pietrele Albe-Poiana Piatra Argelelor-Stina Piatra Argelelor

 

Comentariu
Fără foto Dragos Timofte, Marți, 14 Aug 2012, 8:16

Mi-au placut foarte mult jurnalul de tura si fotografiile postate. Informatiile sunt foarte bine sintetizate si pot folosi multora drept un ghid de nadejde. Eu unul iti multumesc si iti doresc sa revi si cu alte jurnale la fel de interesante!

Fără foto iuliu ciors, Marți, 21 Aug 2012, 6:58

Felicitări, frumoasă descriere. Am fost și noi, însă doar până la lacurile Câlcescu și Vidal. Datorită Transalpinei, tot mai mulți turiști vor putea vizita aceste locuri minunate într-un timp mai scurt.

Fără foto Răzvan Cristea, Duminică, 2 Sep 2012, 19:15

Impresionant. o adevarat delectare lectura.
pe 26-28 septembrie o sa mergem si noi. o sa urmam exact traseul descris de tine. cu o prelungire spre est la Lacul Petrimanu.
cer ajutor la admini pentru o harta detaliata a partii de vest (sau poate ne poti imprumuta tu ceva?).
Multumim in avans.

Razvan

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii