Săritoarea
Cârnului. Initial întrezărită prin pasagera ridicare a
cortinei negurilor apoi pipăită, mângâiată, evitată-n
traversare dreapta , continuând pe o brână pe-alocuri umedă,
cu minime prize exact acolo unde în spate descoperi surprins
nimicul. Neantul. Si imaginea propriului trup (sau a celuilalt ?)
metamorfozat în arlechin diform, din cârpe, prăbusit undeva,
jos. Bolovani uriasi desprinsi cândva din peretii din dreapta.
De ce nu si azi, acum când esti acolo ? Si dacă...Cineva afirma
că frica e o dovadă a ratiunii. Pentru o vreme devenisem extrem
de rational. E fantastic sentimentul reusitei depăsirii unor
obstacole, e minunat să constati că ai putut realiza si asta
dar nu poti să uiti ezitarea, căutarea variantelor, punerea
tuturor sperantelor înr-un vârf de bocanc, un ciot de piatră,
un smoc de iarbă sau o salvatoare rădăcină de jneapăn...clipa
desprinderii, propulsării încrâncenat-disperate , apoi
replierea pe-un pervaz îngust dar ferm. Si-apoi continuarea.
Reluarea , mai obosit dar mai încrezător , constient poate de
faptul că ti-ar fi mult mai greu să te întorci decât să
mergi înainte până la capăt. Si dacă s-ar întâmpla ceva ?
Cu tine, cu celălalt , ce-ai putea face ? A nu lua în calcul ,
rod al subconstientului prezent, diferite posibilităti , ar fi
contrar firii .
Nu după mult timp dăm de o altă săritoare
pe care o ocolim prin stânga. Ar trebui să vedem în scurt timp
Brâna Mare a Costilei în dreapta, iar mai sus spre stânga, Brâna
Văii Albe.Nu vedem nimic din toate acestea . În spate însă ,
peste marea de nori ce copleseste Valea Prahovei , apare Piatra
Mare-Postăvarul. Mai aproape, undeva deasupra poienitei La
Verdeată, deslusim partea superioară a unui turn de stâncă
ivit fotogenic din ceturi.Traverăsm spre stânga pentru a evita
un alt blocaj al cursului văii. Versantul e destul de înclinat,
placat cu conglomerate uscate sau umede, marmorat de fâsii înguste
de părul porcului deja ruginiu.
Un vâlcel sec ( o fi fost Albisoara Brânei
?) , orientat SV-NE ne atrage ca posibilă evadare din Valea Albă
. Papa propune să-l abordăm . Urcăm suficient de mult. în
zig-zag dar treptat spre stânga. Acolo unde ne asteptam să dăm
în platoul Bucegilor , după o brână lată se înaltă un circ
si pereti abia conturati prin vâltoarea cetii cu greu penetrate
, din ce în ce mai des, de lumina soarelui, argintiu disc , ca
de eclipsă. Propun să revenim dreapta, spre firul Văii Albe.
Rafele de vânt venind dinspre platoul alpin apropiat destramă
negura si ne anuntă că mai avem putin de pătimit. Stâncăria
lasă loc ierbii aspre, brun-roscate, în care descopăr două rămurele
de rododendron înflorit.
Cunună de laur învingătorilor. Iată
obeliscul alb-rosu al Costilei ( 2489m) . Vântul devine tăios,
violent , prezentându-ne zona Pintenului si Peretelui Văii
Albe, Circurile Văii Albe fierbând parcă , eliberând imense
fuioare de neguri spre cerul azuriu. Deasupra Brânei Mari a
Costilei , Coltul lui Gelepeanu, Găvanul Mic, Găvanul Mare,
Santinela Blidului, Blidul Uriasilor, Muchia Blidului toate spre
Iadul Văii Albe. În fundal, departe, peste constant-vălurita
mare de nori, Postavaru-Piatra Mare. În spatele nostru Cabana
Babele, spre stânga Caraimanul ( 2384 m). Brusc totul apare ca-n
palmă. Cabanele de la Piatra Arsă, Jepii Mici, telecabina
stationând, Jepii Mari-Casa Laborator, vf. Furnica. De la micul
dejun consumat în gara Predeal n-am mai mâncat nimic înafară
de câteva curmale si un excelent suc de lămâie cu miere de
albine.
Ne aciuăm la poalele unor bolovani admirând
zona superioară a Văii Albe. Doi tineri cu rucsaci mici sunt pe
cale de-a iesi în platou. După nici zece minute un grup de două
fete si doi băieti, de-asemeni cu rucsaci usori. Ce variantă or
fi ales pentru a evita Săritoarea Cârnului ?
Autor: Petru Lucian Goja Înscris de: Vasile Coţovanu Vizualizări: 6260, Ultima actualizare: Miercuri, 21 Nov 2001