Soarele
se cocoată cu greu deasupra culmii Bucsoiului Mare . Are acelasi
aspect prevestind o eclipsă. De-abia penetrează negurile albe
apoi norii furibund adunati dinspre sud vest. Marcaj excelent pe
traseul de vară ce conduce spre Refugiul Salvamont Mălăiesti ,
construit de râsnoveni . Mai putin îngrijit cel spre Bran sau Mălăiesti
prin Hornurile Mălăesti. Soarele iese învingător si poleieste
turnurile, clăile, căpitele, piesele ciclopic-enigmatice, de
sah, ale vf.Scara. Noi coborâm serpentinele cărării de vară
intens spălată de ploi, avalanse, felicitându-i pe cei ce au
instalat necesare avertismente posibililor aventuristi spre nebănuitele
praguri, brâne, săritori, hornuri mai mici. Patru capre negre
pasc pe malul unui vâlcel secat acum apoi se refugiază fără
graba , la dreapta . La stânga se înaltă pereti etajati,
umezi, pe-alocuri despărtiti de abrupte vâlcele seci , măturate
si slefuite de avalanse, asigurate cu cabluri de otel . Două
cruci, una în memoria unei turiste de 47 ani, plasată pe un
pinten de belvedere spre căldarea Mălăiesti. O alta ascunsă
sub bolta unei stânci. Victime ale avalanselor, alunecării pe
plăci de gheată , neatentiei, propriului destin ?
Ajungem în fundul căldării si scrutăm
spre culmea vf.Scara apreciind hornul din stânga , inaccesibil
turistic si la dreapta lui pe celălalt, o miniaturală Vale Albă
. Coborâm derapând uneori pe grohotis, lespezi mobile, admirând
treptata punere în valoare a versantilor nord vestici ai
Bucsoiului Mare , abrupturile sur-violete brăzdate de orizontale
brâne brun roscate.
Vizavi se desfăsoară în soarele
generos muntele Padina Crucii. Ce exuberantă de forme, săritori
, torente căptusite cu iarbă roscată, pete neregulat-tonice ,
de jnepeni ! La un moment dat identificăm o uriasă cucuvea de
piatră apoi o gotică catedrală . Ce mult seamănă peisajul
celui din reclamele Marlboro sau filmele western ale lui J.Ford !
Pe vf. Scara , apropiindu-se pentru a coborâ în hornul cu potecă,
siluetele a doi turisti. Jos, departe, refugiul salvamont cu
sarpanta de ardezie , în jur , separate, două mici tabere de
corturi albastre. O solitară gentiană albastră-cerneală ne
atine calea. Alte două, albastru-violete se răsfată ceva mai
jos. Putine păpădii aurii. La fel de rare , gingase gălbenele.
După 2 ore de la plecarea de la Cabana Omu ajungem la Mălăesti
(1720 m) . Corturarii de-abia se trezesc. Tineri, fete, băieti.
Animatie si la refugiu. Studiem harta desenată pe o tablă. Se
referă mai ales la zona nord vestică a Bucsoiului mare, Padina
Crucii, Culmea Tigănesti , traseele spre Bran-Râsnov si partial
de cel pe care o să-l urmăm noi în continuare, spre Glăjărie-La
Prepeleac -Poiana Izvoarelor-1455 m ( traseul Tache Ionescu conf.
unui salvamontist cu stagii serioase în zonă). Resursele de apă
ni s-au epuizat. Vrem să luăm de la o rezervă salvamont dar nu
putem disloca placa grea de beton. Nu insistăm. Vântul
substituie soarele cu nori degrabă adunati în crestetul
Bucosiului Mare, vf. Scara, în cele din urmă si Padinii Crucii.
Plecăm urmând cărarea serpuită la
poalele abrupturilor, tăind vâlcele măturate de avalanse si
viituri , uneori peste podete vechi, partial putrezite, e drept
asigurate cu cabluri mai mult sau mai putin lăbărtate, vara, pe
timp frumos inutile, altfel însă...Cruci. Sinistru însirate
de-alungul traseului urcând spre Căpătâna Porcului , lăsând
la stânga solitare citadele de piatră cu prim planuri de molid
sau scorusi cu frunze ruginite si rubinii ciorchini fotogenici.
Un grup alert vine din sens invers, patru adulti si doi copii,
bine echipati, mergând probabil spre Cabana Mălăesti ( arsă,
în reconstructie , cu zidurile abia înăltate). Ne delectăm
din nou cu fantezia formei si culorii ciupercilor , buretilor de
tot felul, cu minuscule colonii aliniate pe trunchiurile
rugos-putrede ale molizilor sau la poala lor, într-un univers de
basm căptusit cu muschi catifelati. Gentiene albastre atârnă
de serpentinele cărării. Uneori croncănitul grav-sinistru al
vreunui corb sparge linistea desăvârsită. Apoi vântul animă
coroanele molizilor făcându-i să fosnească precum un visat de
noi izvor.
Trecem culmea pe lângă megalitica
formatiune Căpătâna Porcului rămasă spre stânga în timp la
dreapta se desfăsoară versantul abrupt , acoperit de ienupăris,
jnepenis, arin alpin , ascunzând abil poteca de La Prepeleac
spre vf. Bucosiu Mare (marcaj excelent , stâlp cu săgeti). Jos,
departe , putem admira cabana Poiana Izvoarelor si la stânga ei
Cabana Diham, în continuare , spre vale, Predealul . Depăsim obârsia
unei văi afunde, impresionante, urmând cărarea nu mai lată de
30-40 cm ce coboară, suie putin, coboară din nou trecând pe
versantul estic a Bucsoilului Mare apoi Bucosiului Mic până la
valea seacă a Morarului. Prăpastia din stânga impresionează
mai ales în acele locuri în care punti scurte, putrezite
de-abinelea, asigurate cu cabluri de otel scurtcircuitează
versantii stâncosi. Întâlnim mai jos un grup de tineri
pantofari urcvând spre Mălăesti. Mai jos alti turisti,
corespunzător echipati. Apoi un adult de vârsta a treia cu fiul
său. N-au un hanorac, o butelie de apă. În Poiana cu Urzici o
ceată de turisti , probabil două familii cu pekinezul după ei.
Valea Moraruli e în ceată. ca si culmile Bucsoiului Mic si
creasta dantelată a Morarului.
A trecut de amiază. Întâlnim tineri
turisti bine echipati la Pichetul Rosu. Unii doar cu echipament
de paradă (tinere, femei) , trebuie însă să-i invidiem
pozitiv. Mai avem 10 min. până la Poiana Izvoarelor. Îi dăm
bice constatând că desi pământul musteste de apă nu există
nici un izvor abordabil , o fântânită. Poiana Izvoarelor
invadată de bucuresteni. Fum. Mizerie de nedescris. Pe fiecare
fir de pârâu ce curge spre confluenta cu v.Cerbului zeci, sute
de flacoane, gofrete, ambalaje metalizate, de celofan, plastic...
Întâlnim japonezi, un simpatic grup numeros de finlandezi ,
elevi si adulti, la plimbare .
Continuăm spre Gura Diham unde ajungem
la 6 ore de la plecarea de la Cabana Omu . Un minicar tractat de
un tractor ne va duce cei 5-6 km până-n Busteni. Vremea s-a
stricat evident. Costila e-n neguri. Si Caraimanul, Jepii
Mici....E cald însă, plăcut. O luă spre gară. Nimeni nu stie
de acceleratul Mangalia-Bucuresti-Baia Mare. Asa că e cât pe ce
să-l ratăm asteptând rapidul de 21,22 sau acceleratul de
23,30.
La ora 19 plecăm spre casă. Ajungem la
Baia Mare la 4,45 h. Obositi de trambalarea ceferistică, mai
putin de traseele frumoase parcurse .