Jurnale - Pe carari de munte-Godeanu

          După ce iesim din Herculane si mergem cam 24 de km facem stanga pe un drum care era o data asfaltat. Acum, un biet drum de tara care merge spre Cerna Sat si mai departe spre Lacul Iovanu trecand Pasajul Jiu-Cerna spre Petrosani.

Tinta noastra de azi este Vârful Godeanu, ce face parte din grupa de munti ce ii poarta numele fiind unul dintre cele mai inalte varfuri, cu cei 2229 m ai lui. Vom urca mai intai in Groapa Balmoșului pe un drum forestier, de aici urmam potecile ciobanilor ce urca in zig-zag pe Cracul Oslei pana deasupra de groapa, in creasta. 

 Trecem prin Cerna-Sat continuam sa mergem spre baraj si cand ajungem la o veche colonie pentru muncitori facem stanga pe drumul forestier ce urmeaza cursul paraului Balmoșul sau Balmezu. Avand o lungime de aproximativ 10 km,  drumul urca lin la inceput, fara sa ne dea emotii, in curbe largi tinand mereu pe partea stanga a apei ce curge iute pe sub poienile abrupte ale Oslei Românesti si plaiul impadurit al Balmoșului.

Trece apoi pe dreapta si cu cat inainteaza cu atat se inaspreste. Pietrele cazute de pe versanti sunt din ce in ce mai mari si ne vor forta la un moment dat sa renuntam la mașina. Poate ca daca alegeam sa urcam pe drumul de pe paraul Naiba am fi ajuns mai sus.  Nu conteaza asta ci faptul ca suntem din nou aici sus in aer curat si liniste. Ne oprim din cand in cand sa ascultam natura si sa ne infruptam din fructele care cresc aici peste tot unde este soare.

Desi incercam sa pacalim muntele urcand cat de mult putem cu mașina, sorbim fiecare imagine pe care ne-o oferă natura. O impletire a padurii de fag cu cea de brad presarata cu flori pe care le gasim numai in aceste locuri la care adauga susurul apei. O reteta  antistres ideala.

Renuntam deci la mașina, spre bucuria mea caci toti au stat in remorca masinii eu fiind nevoit sa conduc, si după ce ne echipam incepem urcusul la picior. Desi mai avem de mers pana sa iesim in gol alpin, zarim deja creasta. Nerabdarea creste, febra inaltimilor incepand sa puna stapanire pe noi.  Tinem pe acelasi forestier care este din ce in ce mai urat framantat de cei care au taiat padurile pe aici. Trecem peste un paraias si iesim intr-o zona arida unde vedem cu amaraciune efectele defrisarilor. 

Urcam cam greu caci umbra fagilor batrani lipseste lasand soarele sa arda in voiedesi nori negrii apar dinspre Tarcu si parca raman agatati de creasta Godeanului.

Acum doi ani cand am fost aici nu era asa. Iti vine sa plangi. Intram din nou in padure si in câteva minute suntem la stana din Balmoș.

Frumos nume, iti face pofta de mancare. Cainii ne intampina amenintatori dar reusim sa ne imprietenim, cu ajutorul ciobanilor insa, pentru ca drumetii sunt rari prin aceste locuri. Viata este grea aici desi stana este asezata intr-un peisaj idilic. Nu este curent, nu este apa la robinet dar au multa liniste. Poate ar trebui sa le acordam un respect deosebit acestor oameni ai muntelui care accepta o viata dura, cu lipsuri multe, viata pe care noi indragim timp de câteva zile sau poate mai putin, fugind apoi iute la facilitatile” civilizatiei”. Acesti oameni stiu sa traiasca in comuniune cu natura si au invatat de la stramosi sa o respecte si sa ia de la ea doar ceace li se cuvine. Nimic mai mult.

Stam de vorba ceva timp, schimbam pareri despre starea drumurilor dar mai ales a potecilor ce ne scot mai sus si ne urnim pana la urma spre creasta  dar o sa facem un mic ocol spre câteva petece de zapada pa care la vazusem mai devreme. Nu ne putem abtine caci  nu gasim oriunde zapada in luna Iunie desi la plecare, in Severin erau cam 30 de grade.

Plecam de la stana pe o poteca mai blanda ce merge pe langa Balmoș, un biet fir de apa aici sus, condusi de cioban care vrea sa ne arat de unde sa luam apa si pe unde iesim mai usor deasupra gropii. Cred ca a fst un motiv sa mai stea cu noi pentru ca, asa cum spunea si el, nu trec oameni pe aici.

Lasam rucsaci in locul de unde o sa plecam mai departe spre tinta noastra si ne abatem putin spre petecele de zapada. O bataie cu bulgari in timpul veri ne prinde bine, spunem noi. Cu cat inaintam mai mult in groapa cu atat peisajul se schimba. Vedem deja creasta zimtata a Oslei Românești ce seamana cu Piatra Craiului, Piatra Mare a Cloșanilor din Munții Mehedinti, Cracul Cu Ștevie, pe unde vom cobori la intoarcere si la picioarele noastre stana si Valea Balmoșului.

Situaţi departe de arterele intens circulate, Munţii  Godeanu nu au constituit pînă în prezent o regiune turistică importantă. Dimpotrivă, Munţii Godeanu, situaţi şi mai departe de regiunile intens populate, de liniile ferate şi cu căi de acces mai lungi, mai sunt şi în prezent lipsiţi de marcaje aparand cate unul ici colo. Au ramas lipsiti de marcaje desi pe majoritatea hartilor turistice acestea apar. In realitate insa lucrurile nu stau asa. În literatura turistică Munţii  Godeanu nu s-au bucurat de lucrări care să-i prezinte şi să-i popularizeze pentru drumeţie, poate pentru că priveliştile pe care le oferă nu erau cunoscute sau poate pentru că erau subapreciate în raport cu măreţia Retezatului din continuarea lor. Dar ca un munte să fie frumos nu trebuie neapărat să ne arate abrupturi stîncoase, grohotişuri si ţancuri. E adevărat că atrag atenţia şi admiraţia turistului; să nu uităm însă că munţii cu culmi ondulate şi păşuni întinse pot da mari satisfacţii în drumeţie, fiecare masiv avand un „farmec" al lui, care se deosebeşte de frumosul altor masive. Potecile din Godeanu, foarte des umblate de ciobani, dar mult mai puţin de turişti, străbat locuri tot atît de frumoase ca în alte sălbatice masive. Lipsa grohotişurilor şi a pereţilor stîncoşi este inlocuita de întinse pajişti alpine: Platforma Raului Șes si Platforma Borascu situate la peste 1900 m altitudine. Suprafeţele netede, adevărate podişuri suspendate la mare înălţime, contrastează cu cele cîteva vîrfuri proeminente şi cu pante abrupte ce mărginesc căldările glaciare. Pădurile de molid şi fag terminate brusc, de multe ori fără intermediul jnepenişului, dau o notă neobişnuită peisajului. Dar cel mai de preţ element al Munţilor Godeanu este perspectiva largă pe care puţine drumuri de creastă o oferă turistului. O singură privire aruncată în fugă de jur împrejur, într-o zi senină, poate cuprinde profilul estompat al Parîngului, Munţilor Apuseni, Munţilor Banatului şi al meleagurilor dunărene, sau poate pătrunde în genunile Cernei şi Lăpuşnicului.

Lasam zapada si frumusetea acestor locuri si ne intoarcem, ne luam rucsacii si plecam mai departe. Incepem sa urcam pe Cracul Oslei pe o poteca mai blanda, cum a zis ciobanul, ce urca in zigzag spre creasta. 

Facem pauze dese. Parca zicea ca este blanda poteca. Oare cum o fi cea grea!? Oboseala este invinsa insa de peisajul ce se deschide in fata noastra pe masura ce urcam. Zarile se deschid tot mai mult lasandu-ne sa admiram maretia naturii. Nu pot descrie in cuvine ce simt atunci cand pasesc prin aceste locuri, cand ochii fug in toate partile incercand, parca, sa tina minte cat mai multe. Totul are un farmec aparte, iarba parca este mai verde, cerul este mai albastru, vantul suiera altfel, toate te vrajesc precum cantecul sirenelor.

Si ajungem pe creasta.

 Platforma Raului Șes se deschide in toata splendoarea. In jurul nostru nu sunt decat varfurile muntilor: Olanele, Oslea Româneasca, peste Valea Cernei Piatra Mare a Cloșanilor si in fata noastra, Godeanu, ce pare a fi la o aruncatura de bat dar nu este asa. Urcusul devine foarte usor de acum tinand poteca ce merge pe marginea caldarii glaciare, urca usor, coboara apoi intr-o sa  apoi incepe sa urce abrupt spre Vârful Godeanu.

Din clipa in care am ajuns pe marginea gropii am zarit pe Cracul Oslei doua siluete care  credeam noi ca sunt ciobani dar pe masura ce urcam spre Vârful Godeanu ne-au ajuns din urma si, surpriza, erau drumeti ca si noi. Veneau din Constanta si aveau ca tinta tot Godeanu asa ca ni se alatura. Timpul parca se oprise in loc, inima bate din ce in ce mai tare si nu stim daca de vina este aerul tot mai rarefiat sau emotia. Suntem la prima intalnire cu acest vârf.  Am ajuns. Lumea se vede altfel de la 2229 metri.

 Creasta Godeanu  se desfasoara in fata noastra: culmi domoale, din care se desprind spre Valea Cernei plaiuri lungi ce coboara lin rupanduse brusc in malurile Lacului Iovanu, brazdate de parauri ce pleaca alene spre vale ajungand acolo adevarate rauri de munte furioase si galagioase. Varfurile semete se insira in fata noastra unul după altul: Moraru, Mocirliu, Piatra Scărișoarei, Micușa, Galbena, Gîrdomanu, Scurtele, Paltina, Soarbele si undeva in stanga, enigmaticul Gugu(2291 m) care este cel mai inalt din Masivul Godeanu.  Vedem Retezatul cu ale sale metereze ce par de nepatruns dar sigur le vom cuceri curind. Tarcu cu al sau trup impunator, Oslea din Munții Valcan, Munții Mehedinti, toate sunt in jurul nostru si undeva in zare, Parângul.

Trebuie sa ne intoarcem insa asa ca incepem sa coboram catre Cracul cu Ștevie pe unde planuisem sa coboram. Ii lasam pe cei din Constanta care se intorc la stana din Oslea Româneasca unde erau asteptati de prieteni si coboram sub creasta. Nori negri incepeau sa apara iarasi si nu doream sa ne prinda o furtuna. 

Ajungem destul de repede la stana si plecam grabiti sperand sa ajungem la mașina inainte de a incepe ploaia. 

Dar surpriza: norii se risipesc in timp ce ne indepartam. Ajungem si la mașina si plecam ducand cu noi amintiri frumoase din Godeanu si promitem ca ne vom intoarce pentru a strabate creasta spre enigmaticul Gugu.