Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Speologie - Pestera Limanu

Bookmark and Share

Pestera Limanu

Dobrogea, pamantul dintre ape, meleag profund romanesc acuma, desi nu a fost intotdeauna asa, gazduieste “minuni” din cele mai diverse domenii, spirituale si stiintifice, aproape la fiecare pas.

Printre acestea, imi amintesc cu placere de Pestera Limanu si ale ei legende. Am avut chiar ocazia, cu multi ani in urma sa o vizitez, cu o parte din participantii la Speosportul din 1981. A fost in speosport atunci si Emilian Cristea [3], ce ne-a insotit si el in pestera si (ca o anecdota) neavand salopeta la el si-a imbracat pijamaua pe post de salopeta. Ei dar cine-si mai aminteste acuma de Emilian Cristea, personalitate deosebit de populara intr-o vreme la noi, si cum zicea George Ponta pe atunci, problema e nu cine-l cunoaste pe Emilian Cristea (caci practic toata lumea il cunostea) ci pe cine cunoaste el. Ca maestrul s-a sfarsit anul urmator, pe bicicleta pe cand cobora de pe Transfagarasan, asta e o alta poveste…

Apoi, peste cativa ani, prin ‘89-‘90 avand ocazia sa lucrez vreo doua campanii ca hidrogeolog la mina Altan-Tepe am intalnit acolo un geolog ce lucra la mina, tatar din Mangalia, pe numele lui Murad. De la el am aflat ca toti locuitorii din Mangalia si imprejurimi stiau “la sigur” ca pestera are o iesire in Bulgaria sau chiar in Turcia (folosita in scopuri de contrabanda sau la vremuri de bejenie, cine stie?).

Dela o poveste am trecut usor la legenda, pestera Limanu putand fi un Stonehenge al acestor meleaguri, care in loc sa fie construit la suprafata a fost sapat sub pamant. Dar sa vedem mai de-a fir’a par ce zic legendele:

“In anul 29-28 i. H., proconsulul roman Marcus Licinius Crassus a pornit, in fruntea unei ostiri numeroase, spre tinuturile Moesiei Inferioare, pentru a-i pedepsi si supune pe dacii condusi de Dapyx, un rege viteaz, urmas al lui Burebista. Motivul declarat era acela ca Roles, un sef de trib din zona, aflat in conflict cu Dapyx, i-ar fi cerut ajutorul. In realitate, Licinius voia sa spele o rusine mai veche, sa recupereze steagurile de lupta pierdute de Caius Antonius in batalia de la fortareata Genucla, linga cetatea Histria. Conducatorul regatului de aici era un alt dac viteaz, Zyraxes, prieten bun cu Dapyx. Dar romanul mai voia ceva: bogatiile dacilor, aurul, vitele, grinele lor si pe ei ca sclavi, ca sa-i vinda la Roma. Istoricul Dio Cassius in a sa "Istoria romana" spune clar ca Licinius nu a crutat pe nimeni, indiferent de atitudinea pe care o avea fata de imperiu. Nu exista iertare sau ingaduinta, iar "barbarii", cum le spuneau dacilor, trebuia trecuti prin foc si sabie. Dapyx a murit eroic in lupta cu "civilizatorii" romani, iar cetatea lui Zyraxes a fost si ea cucerita in urma unei tradari. Speriati de urgia romana, dacii si-au adunat ce au mai putut si s-au refugiat sub pamint, impreuna cu femeile, copiii si batrinii lor. Au luat cu ei in adincuri si grinele, oile, caprele, vacile, dar si aurul si bijuteriile pe care le aveau, galeriile intunecoase ale pesterii Keiris, identificate a fi Limanu, devenind astfel casa lor. Urmele uneltelor cu care au amenajat interioarele se mai vad si azi ca si peretii tunelelor, boltile incaperilor, camerele pentru locuit, spatiile pentru animale, mai mici sau mai mari, altarele, toate dovedind truda si dirzenia unor oameni hotariti sa se apere pina la ultima suflare. Nu s-au gindit insa ca Licinius purta in el ginduri demonice. Ajuns aici, romanul a dat ordin si cele trei intrari in pestera au fost zidite, transformind-o, astfel, intr-un urias mormint pentru toti cei care au crezut ca isi vor gasi acolo salvarea. Mai apoi, pentru ca ar fi pierdut o parte din prada, pe sclavii ce trebuia dusi la Roma i-a afumat, obligindu-i sa iasa la suprafata” [4].

Profesorul Vasile Boroneant [6], un personaj destul de straniu, amintind pe undeva, pastrand proportiile desigur, de Nicolae Densusianu cu a sa “monumentala” Dacie Preistorica, spune: "Senzational este ca bucati de ceramica, identice cu cele de aici, de la Limanu, am gasit in situl arheologic de la Chitila, de linga Bucuresti. Asta dovedeste marea intindere a culturii dace, dar si unitatea lor in traditii, obiceiuri si port. Noi nu trebuie sa credem ce au spus sau chiar mai spun unii despre trecutul nostru. Uitati-va aici, in pestera, ce munca ingenioasa si cita inteligenta au dovedit dacii! Nu s-a dat nici o importanta civilizatiei dacice. Unde mai gasesti in lume, poate doar prin Orientul Mijlociu, asemenea lucrari de nivel istoric? Dacii, "barbarii", despre care s-a spus ca nu erau in stare de nimic, au ridicat cetati care au rezistat atacurilor romane sau altor navalitori. Si nu au fost descoperite toate, pentru ca, din lipsa de respect fata de daci, nu s-au facut investigatiile necesare. E vorba de o mare greseala. S-a spus si se spune ca de la Revolutia Franceza incoace s-a civilizat Europa, dar lucrurile nu stau chiar asa. Fiecare popor a avut civilizatia lui, care nu s-a pierdut in timp. Focarul civilizatiei nu a fost acolo, in apus, ci aici, in zona acesta. La noi, se gasesc camioane intregi de vestigii, pe cita vreme la ei trebuie sa cauti cu luminarea sa dai de ele. La ei nu gasesti cultura Gumelnita sau Cucuteni, pentru ca nu erau locuitori, iar acolo unde nu au fost locuitori nu a fost nici progres. Noi avem neolitic de 5000 de ani, in vreme ce la ei acesta apare abia la 2500 sau 3000 de ani si nu vor recunoaste niciodata ca populatiile din spatiul carpato-dunarean au fost acolo inaintea lor cu 1500-2000 de ani. Nici acum nu se aminteste, nici macar in cursurile universitare, care este adevarul, desi am adus personal arheologi straini, nemti, englezi si americani, la Schela Cladovei si au constat cu ochii lor si au scris chiar ei care este adevarul despre daci. Nici savantii romani nu prezinta realitatea, continuind sa sustina ideile eronate care le-au fost predate la studiile pe care le-au facut in Occident" [4].

Desigur ca astfel de afirmatii ca cele de mai sus (preluate din bibliografie) trebuie privite cu multa circumspectie dand prioritate si crezare mai degraba parerilor majoritatii istoricilor dar ca fapt divers si inserate la categoria “legende”, unde dealtfel le este locul, pot deveni interesante.

In urma acestor detalieri si urmarind si articolul Margaretei Dumitrescu et al. [1] trebuie subliniat caracterul antropic al cavernamentului, sapatura speculand un sistem carstic pre-existent, in scopuri de creare de adaposturi temporare, lacasuri de cult si pentru exploatarea calcarelor.

Mai mult decat atat, custozii pesterii, pentru a inlesnii deplasarea in anumite sectoare mai scunde ale acesteia au sapat santuri pe centrul galeriilor pentru a le adancii, rezultand un fals aspect de foste cursuri de apa acum secate.

Si in zilele noastre, pe seama pesterii de la Limanu continua sa se nasca noi legende. Se spune de pilda ca datorita ramificatiilor pesterii si aspectului de labirint, s-au rătăcit de-a lungul timpului și chiar și-au pierdut viața foarte mulți "aventurieri" [5], astfel reiese (si va fi imortalizat pe servere) ca cei care se avantau in pestera Limanu, “aventurierii”, mureau ca mustele, aceasta legenda servind intentiei, onorabile de altfel, a custozilor sa mai ostoiasca afluxul celor doritori sa viziteze “ilegal” pestera.

In aceeasi idee se afirma si ca [5]: “Limanu este și cea mai labirintica peștera din Romania”, nu cum ar fi normal sa se spuna ca este, intr-adevar una dintre cele mai labirintice pesteri din Romania, dar nici pe departe chiar cea mai labirintica, coeficientul de ramificati de la Limanu, obtinut dintre raportul lungimii galeriilor si al extensiei este de 11, pe cand la Hodobana de exemplu este de 27.

Din pacate la ora actuala pestera arata destul de rau, desi in ultimii ani custodele a facut eforturi sustinute de reabilitare, amenajare si ecologizare[2], dar vazand ca se lupta ca morile de vant si-a mai domolit din entuziasm. Vizitand recent pestera (impreuna cu Maria-Lidia Nutu, care de altfel a facut si pozele ce insotesc acest material) am inteles ca stricaciunile cele mai mari nu sunt facute nici pe departe de turistii care ocazional o viziteaza ci, ca in multe alte locuri de pe la noi, de insasi satenii din comunele apropiate (care, in acest caz, apartin unei anumite categorii de varsta apropiata de adolescenta si de prima tinerete). Pestera fiind in “batatura” lor le este la indemana sa-i invete galeriile si sa le viziteze in diferite scopuri, de agrement mai ales, in care nu se pot abtine sa nu aprinda focuri, sa nu afume peretii cu inscriptiile propriilor nume sau cu o fervoare demna de o cauza mai buna sa o foloseaca, literalmente, ca latrina, cand in 15-20 de minute poti iesi afara din aproape orice cotlon al pesterii si te poti delecta cu intimitatea padurii de pin din apropiere, exact in acelasi scop. Satenii, indrumati de primarie, la indemnul custodelui, ar trebui sa inteleaga ca pestera este o “mina de aur” pentru satul lor pe care reconditionand-o si introducand-o in circuitul turistic, le-ar aduce numai beneficii. Sau si mai bine, un intreprinzator cu legaturi cu speologia (dar nu numai), ca la Pestera de la Valea Fundata (cunoscuta mai nou sub numele de Pestra Valea Cetatii Rasnov) ar putea incepe o amenajare similara cu a acesteia sperand sa-si recupereze, mai devreme sau mai tarziu investitia. Despre aprobarile necesare si lupta cu birocratia pentru a le obtine nu avem idee, decat ca s-ar anunta foarte complicate.

La sfarsitul acestei povesti nu putem totusi sa nu insistam un pic pe articolul Margaretei Dumitrescu et al. [1], scris in 1965, articol deosebit de documentat si de o extraordinara acuratete stiintifica, daca ne gandim la perioada la care a fost scris. Nu vom face acum o recenzie a acestui articol, dar amintim, ca desi usor depasit pe alocuri mai ales la descriera pesterii (intre timp survenind ceva modificari) exceleaza totusi prin detalieri, de la ridicarea coloanei geologice a Sarmatianului superior pana la inventarierea faunei cavernicole si prezinta in detaliu singura harta existenta a pesterii. Acest articol, chiar la atatia ani de la publicare este deocamdata singurul material de incredere despre pestera, Internetul fiind plin la ora actuala de tot felul de fantasmagorii, care de care mai nastrusnice despre Pestera Limanu, pe care cititorul avizat trebuie sa le priveasca cu foarte multa prudenta.


Bibliografie:

1.       http://www.speologie.org/pestera-limanu

2.       http://www.romanialibera.ro/a143092/pestera-dacilor-cu-zavorul-la-usa.html

3.       http://193.230.235.141/carti/Beletristica/Nesortate/_Fara%20autor/Emilian%20Cristea.doc

4.       http://www.vacantesicalatorii.ro/modules/revista/articole/articol.php? artID=1704

5.       http://jurnalul.ro/stiri/observator/lupta-cu-nesimtirea-si-cu-indiferenta-102014.html

6.       http://www.dacia.org/congres/boroneant/boroneant.html

 

 

Prezentam mai jos o succesiune de poze din Pestera Limanu, numerotarea galeriilor corespunzand cu harta ce insoteste articoul Margaretei Dumitrescu et al. din 1965 [1].


1. Pestera Limanu, intrare (autorul).



2. Pestera Limanu, sectorul I, galeria 1.



3. Pestera Limanu, galeria 9.



4. Pestera Limanu, galeria 7, altarul A.



5. Pestera Limanu, galeria 10, altarul B.



6. Pestera Limanu, galeria 10, formatiune de tavan de tip ciuperca Poliporus.



7. Pestera Limanu, galeria 10.



8. Pestera Limanu, galeria 14, santuri sapate pe centrul galeriilor pentru a le adanci.



9. Pestera Limanu, galeria 26, intrarea spre sectorul II, in stanga, cu anul 1960 scris in ea o formatiune de tavan de tip ciuperca Poliporus.



10. Pestera Limanu, sectorul II, galeria 29, zid despartitor.



11. Pestera Limanu, galeria 22, calcare Sarmatiane cu Mactre.
Autor: GIGI PAUL DRAGOMIR
Înscris de: GIGI PAUL DRAGOMIR
Vizualizări: 5691, Ultima actualizare: Miercuri, 17 Apr 2013


Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii