Cheile
Zănoagei, Orzei, Tătarului sunt câteva din etapele unui weekend
reuşit petrecut în partea sudică a Bucegilor.
Trecând peste Vârful
cu Dor de la Cota 2000 şi parcurgând lejer pajiştile şi
vâlcelele pitoreşti (Izvorul Dorului, Clinului) cale de 2 ore, întâlnind ici şi colo
stâne şi ciobani prietenoşi, am ajuns pe culmea Nucet, de unde
se putea zări, în toată splendoarea lui, lacul Bolboci - prima
etapă a călătoriei noastre. Drumul până la lac, de
vreo 45 min., s-a dovedit îmbietor, şerpuind când prin
pădure, când printr-un luminiş, în triluri de
păsări şi freamătul frunzişului. Odată 
ajunşi
pe malul lacului, priveliştea îţi taie răsuflarea:
parcă e o oază de semi-sălbăticie, de virginitate a
naturii, străpunsă doar de imaginea cabanei care se zăreşte
pe malul opus şi de barajul înălţat de om.
Înconjurând agale lacul şi traversând faleza digului, am
ajuns la cabana Bolboci cu dorinţa de a ne caza şi a porni fără
rucsaci spre obiectivele din apropiere. Preţurile variază în
funcţie de confort (300.000 lei pt. o pers. în camera cu 3 locuri,
dar şi 150.000 lei la comun, în dormitoare de 12 locuri), iar masa
este de-a dreptul delicioasă şi relativ ieftină.
După un popas binevenit, am
pornit spre Scropoasa (unde se află un lac de un verde ireal şi 
cabana cu acelaşi nume de pe malul
său), trecând prin cheile Zănoagei pe care le-am traversat
în 50 min. Peisajul e superb, cu versanţi abrupţi, poteca
şerpuind de-a lungul apei care se prăvale cu zgomot prin câteva
cataracte pe care le-am surmontat lejer, trecând podeţele degradate,
amenjate cu mult timp în urmă. Vegetaţia deasă şi, pe
alocuri, înaltă ne-a dat senzaţia străbaterii unei
"mini-jungle" montane. Cheile fac parte din Rezervaţia Zănoaga, pe
brânele şi grohotişurile sale calcaroase 
crescând specii ocrotite.
Deodată, valea Ialomiţei s-a lărgit şi am pătruns
în arealul zonei Scropoasa, un perimetru întrucâtva
sălbatic, doar 2-3 case "ţinând companie" cabanei. Principalul
obiectiv l-a reprezentat cheile Orzei, foarte abrupte şi dificil de
parcurs, întrucât valea Ialomiţei este foarte
îngustă aici. Ne-am aventurat pe deasupra, pe traseul ce duce la
Dobreşti, şi doar până într-un anumit punct,
întrucât accesul este interzis şi periculos, aici fiind
executată o lucrare hidroenergetică. Parcă eram nişte
exploratori cercetând desişurile necălcate de om... Drumul de
întoarcere l-am făcut pe traseul cel mai scurt, adică tot prin
cheile Zănoagei, admirând iarăşi, la tot pasul, frumuseţea
locurilor.
După o noapte
linştită la cabana Bolboci, am pornit 
a doua zi dis-de-dimineaţă
spre Padina. Am înconjurat lacul vreo două ore pe un drum de
maşină desfundat dar practicabil, până am ajuns la
următorul obiectiv al periplului nostru: cheile Tătarului. Din zare,
răsăritul soarelui se reflecta miraculos printre versanţi,
făcându-ne să grăbim pasul ca să prindem
"întâlnirea cu lumina" lui. Faţă de cheile Zănoagei,
Cheile Tătarului sunt mai mici dar apropierea lacului îi
conferă un farmec aparte, iar drumul amenajat trece chiar prin mijlocul
lor, astfel încât nu-ţi poţi da seama cu adevărat de
măreţia naturii. Dar intuieşti de la baza versanţilor
stâncile spectaculoase în formă de turnuri.
Odată străbătute
şi aceste chei, au urmat cheile Coteanu, nesemnificative, 
după
care s-a deschis platoul larg al Padinei. Dar, mai întâi, am dat de
un perimetru în construcţie, Complexul Coteanu, dincolo de care se
află cabana Diana, înconjurată de căsuţe. Noi ne-am
îndreptat întins spre cabana Padina, punct de plecare spre
complexul Peştera, cu schitul de acolo, din arealul cheilor
Ialomiţei.
După un mic-dejun copios la
Padina, într-o ambianţă plăcută şi
civilizată (peisaj superb, zi însorită, "cortişti" de-abia
treziţi), am pornit la drum, trecând prin apropierea intrării
în Valea Horoabei - traseu greu accesibil, interzis turiştilor, 
ale
cărui împrejurimi se constituie într-o altă
rezervaţie a Bucegilor, rezervaţia Peştera Ialomiţei.
Intuiam frumuseţile ispititoare de pe teritoriul oprit...
Drumul spre Peştera Ialomiţei cu schitul din interior este asaltat tot timpul de "pantofari", aşa încât, după un popas binevenit pentru admirarea versanţilor cheilor Peşterii, ne-am avântat în urcuş pe piciorul Cocora, traseu ce pleacă din spatele hotelului Peştera, aşa-numitul "Drum al lui Buimăloiu", marcat cu bandă albastră.
După un urcuş
susţinut de vreo 20-30 min., am ajuns la liziera pădurii,
într-un mic platou cu arbori
doborâţi, de unde poţi pierde lesne marcajul, dacă
nu întâlneşti vreun 
localnic
(cioban sau muncitor forestier) care să te îndrume. Mergând
lejer vreo oră prin pădure până la golul alpin, dincolo de
Vâlcelul Cocora, ne-am oprit pe "plaiul lui Păcală" ca să
culegem cimbrişor de munte şi să pozăm genţiene
albastre.
Odată ajunşi la cabana-hotel Piatra Arsă, ne-am înscris iarăşi pe "bulevard", până spre muntele Furnica, înroşit de atâţia rhododendroni înfloriţi. Ne-am tăvălit printre ei şi am făcut poze, pătrunşi de mireasma lor îmbietoare.
Îmbietoare au rămas
în amintirea noastră şi clipele minunate petrecute în
cheile din Bucegi, într-un weekend 
însorit
de sfârşit de iunie.
Adina şi Bogdan Baranovschi
