Jurnale - Prin Cheile Laposului spre Barnadu

~~ 21.04.2007 ~~

Singur de data asta, las masina la bifurcatia DN12C (Bicaz-Gheorghieni) cu drumul forestier care urca spre Ciurgau-Barnadu. Este ora 10: 00.

Fisura Artei si Pintenul lui Catalin	Izbucul Mariei

O iau agale prin chei si trec pe rand de: Izbucul Mariei - situat chiar la intrarea in sectorul Gatul Iadului pe stanga, micul zaplaz prin care trec apele ce vin dinspre Pestera Flacara, Pestera cu Cascada - aflata in peretele drept la 5-6m deasupra apei, traseele aproape uitate de alpinisti din Peretele Pintenilor, confluenta cu Bicajelul si ies la serpentina mare. Ca sa-mi fac incalzirea, o fentez prin dreapta ajungand direct la intrarea in tunelul vechi dupa o scurta catarare. Inca 100m si si am ajuns la Serpentina Mica, in zona fostei cabane Cheile Bicazului din care nu a mai ramas decat o placa de beton-fundatia. Au aparut in schimb cateva case de vacanta. De aici pornesc doua marcaje: punct rosu spre Poiana La Vincli/Cupas si triunghi rosu, care trecand prin Cheile Laposului il intersecteaza pe primul mai sus, in Saua Cupas.
O iau pe cel de-al doilea si parasind mica poiana ma afund in padure, in directia Piatra Altarului. Drumul trece printr-o padure batrana, care nu a mai fost curatata de mult, presarata din loc in loc cu bolovani uriasi plini de muschi. Cativa brazi cazuti, probabil rezultatul furtunilor din ultimele saptamani, bareaza din loc in loc drumul. Incepe sa se auda vuietul Laposului, care inainte de a se varsa in Bicaz salta peste mici cascade.
Ajung sub Piatra Altarului, in punctul din care pleaca spre dreapta poteca ce duce la intrarea in Muchia Estica si mai departe traversand Valcelul Grohotisului, pe langa Pestera Bardos, spre Politele Bardosului si iesirea din traseele de alpinism care strabat acei pereti. Traseul este descris >>aici<<
Poteca urca pieptis, in serpentine scurte, aproape paralel cu paraul care ramas in dreapta isi taie drumul presarat cu cascade chiar pe sub Piatra Altarului. Nu rezist tentatiei si pe ultima portiune o parasesc in favoarea unui traseu cat mai aproape de firul apei. Cascade mai mici sau mai mari, bulboane, mici saritori fac deliciul acestei portiuni. Revin in poteca chiar in locul in care aceasta, scapata din strinsoarea cheilor, atinge si ea albia paraului pentru a o lua prin locuri mai domoale. In spate a ramas Piatra Altarului, care vazuta de aici pare mult mai masiva. In stanga se ghicesc din loc in loc peretii Cusmei Laposului iar in dreapta Laposul ramas mult mai jos trece printr-o alta stramtoare, Canionul Laposului. Si acesta e un loc care merita cercetat dar nu azi.
Urcus usor prin padure, intrerupt doar de cativa brazi prabusiti. Din fericire padurea este destul de rara si permite in majoritatea cazurilor ocolirea lor. Incet-incet am luat inaltime si spre dreapta incepe sa apara printre brazi impunatorul perete al Pietrei Bardos. In partea centrala acesta este strajuit de o succesiune de tavane si surplome galben-roscate care amintesc de Gradina Zanelor. O brana il strabate in exterma stanga si pare a se opri undeva deasupra tavanelor intr-un punct marcat de niste brazi.
O sageata spre dreapta indica locul in care incepe coborarea catre ultimul sector de chei. Am ajuns iar la firul apei care, desi stransa intre pereti, nu mai face cascade ca sub Piatra Altarului. Este chiar domoala. Pentru prima data in stanga se vede clar si peretele Pietrei Cupas, perete pe sub care am mers o buna bucata de vreme dar a fost ascuns de padure. Peretii se apropie tot mai mult, ca de final si in curand ies dintre ei. Aproape imediat marcajul coteste brusc la stanga si incepe sa urce abrupt pe un valcel.

E timpul sa-l parasesc fiindca urmatorul obiectiv este brana. Trec apa si o iau pieptis, printre stanci, oblic catre dreapta. Intersectez un hatas. Oare asta sa fie cel de pe harta? Merge aproape pe curba de nivel in directia buna asa ca-l urmez. Putin mai incolo ajung la o poteca mult mai clara. Cu siguranta sunt pe drumul cel bun. Dupa ce trec pe sub cativa mici pereti ajung la o creasta care marcheaza inceputul branei. In spate deja se vad culmile golase ale Ciurgaului.
Brana desi foarte lata la inceput este totusi destul de inclinata spre gol. Poteca merge chiar pe sub perete in urcus usor. Trec printr-o strunga facuta de o lespede mare cazuta din perete dupa care brana se mai ingusteaza ceva. Curand ajung si sub brazii care se vedeau de jos din poteca. Oare sa se termine totul aici? Incerc o trecere pe sub acestia dar nu ajung prea departe. O mica brana tot mai ingusta ma scoate in apropierea unei creste. Mai departe nu ma incumet, asa ca retur. Macar se vedea frumos spre Piatra Altarului! Nu-mi ramane decat sa urc tot pe sub perete pe un fel de valcel. Urmele adanc incrustate in scoarta unui brad ale unei prabusiri relativ recente ma fac sa ma gandesc ca e primavara, sezonul preferat al bolovanilor zburatori. Deh, doar nu o sa fiu tocmai eu "norocosul"! Ajung pe un umar al crestei vazute mai jos. De aici gata cu brana.

Brana

Piatra Altarului (in spate Peretele Mariei si in ultimul plan/dreapta valea Bicajelului in amonte de intrarea in Chei

Deasupra mai am inca 50-60m de perete iar dedesubt macar 100. In sfarsit am o privire de ansamblu asupra zonei parcurse pana acum. In primul plan iese in evidenta Piatra Altarului a carei silueta vazuta de aici a redevenit zvelta. Mai departe, peste valea Bicazului si Serpentina Mica, Piatra Poienii isi etaleaza Peretele Mariei iar in spatele acestuia se vede valea Bicajelului. Jos sub mine pot ghici poteca pe care am urcat si deasupra acesteia se vad acum perfect stancariile Pietrei Cupas care sunt mult mai mari si mai intinse decat am crezut. De jos nu vedeam decat primul rand de pereti dar peste o mica treapta impadurita se mai inalta un rand, mult mai semeti. Acestia fac o concurenta serioasa versantului pe care sunt.
E frumos, e cald, e bine... nu-mi mai vine sa plec. Dar nu sunt nici macar la jumatatea drumului, asa ca nu ma ce face. Ma intorc pe brana pana in padure si urmand poteca clara ies mult mai repede decat ma asteptam in apropierea drumul forestier, langa niste salase pe care le cunosteam deja din turele anterioare. Dar inainte de a ajunge la drumul batut si cunoscut mai am ceva de facut. Sa ies sus pe Piatra Bardos, nu de alta dar e pacat sa ratez asa ceva. Timp mai am destul e abia 13: 00. Chiar de langa gardul salasului mai apropiat o poteca pare s-o ia in directia dorita. Trec printr-o mica poiana, prilej de a admira cateva tufe de liliac salbatec in plina floare, apoi abrupt direct spre culme. E perfect dar din pacate ca orice lucru frumos nu tine mult. Poteca o termina cu urcatul voiniceste si in apropierea unui desis de brazi tineri o ia tot mai mult catre stanga, aproape pe curba de nivel. O mai urmez o bucata in speranta ca iar o va lua in sus dar in zadar, asa ca imi fac curaj si o iau la deal prin desis. Nu mai pot avea prea mult pana in creasta, lucru confirmat si de bolovanii uraisi imbracati in muschi care incep sa apara. In curand, dupa ce mi-am scuturat o portie buna de cetina in cap, se vede si luminita de la capatul tunelului, adica o licarire de lumina care anunta iesirea din desis. O ultima bucata mai stancoasa si gata, am scapat!

Vf. Bardos 1273m	De pe vf. Bardos vedere spre Piatra Cupas. (la orizont Piatra Vitosh)

Si a meritat din plin. Zona parca e o copie la indigo a celei din Piatra Glodului unde am fost in urma cu o saptamana. De o parte vesantul foarte abrupt dar impadurit pe care am urcat, de cealalta parte poti sa-ti iei zborul. Macar cu privirea daca nu ai parapanta. O iau catre stanga in lungul crestei stancoase pana ajung in dreptul balizei ce marcheaza varful, 1273m. Doamne, ce frumos e! Nimic nu-ti mai opreste privirea. Trec in revista Piatra Altarului, poienile Bicajelului, culmile inca inzapezite ale Hasmasului, Suhardul Mic si Mare, Piatra Cupas de peste vale, continuata cu plaiurile golase ale Ciurgaului in spatele carora se profileaza Piatra Vitosh. Ma intorc si parcurg apoi creasta in cealata directie. Din capatul ei se vad ca-n palma Varfurile Ciurgaului cu micul sat Barnadu situat la poale, stancile Munticelului si in spatele acestora troneza Ceahlaul cu jheaburile si platoul inca albe.

Unul din varfurile Ciurgaului	Barnadu si in spatele lui Munticelu (in stanga-sus, departe o bucatica de Ceahlau)