Rafting pe Crisul Repede
Crisul Repedeexercita de mult o chemare. De pe puntile
suspendate de la Suncuius, ori de pe malurile înalte ale defileului urmaream în fiecare
primavara apele lui umflate. De asta data aveam cu noi o barca si eram dispusi sa-l
înfruntam.
Pentru rafting atît rîul cît si zona prezinta conditii optime. Apa e
repede precum îi e numele si destul de adînca în perioadele ploioase, peisajul e
încîntator, iar calea ferata ce-i urmareste fidela cursul, rezolva comod problema
transportului.
Împreuna cu Dan cobor în halta Bratca. E dupa-amiaza si pentru azi
intentionam sa parcurgem cale de vreo 15 km portiunea cea mai spectaculoasa a defileului
(pîna în Vadu Crisului). E soare si entuziasmul nostru e maxim. De la înaltimea unui
mic prag de stînca privim apele tulburi ce ne dau fiori. Lansam barca gonflabila, o
strunim cu ajutorul cordelinei, dupa care îmbarcam echipamentul: 2 banane cu haine si
saci de dormit si un bidon etans cu actele, banii, mîncarea si aparatul foto. Legam totul
(inclusiv vîslele) dupa care cu miscari usoare intram în curent. Cursa a început.
Malurile prind viteza, iar barca se muleaza pe valuri. Cocotati pe banane chiuim de
placere. În scurt timp curentul ne împinge catre salcii si ne dam seama ca nu ne
sincronizam la vîslit, ajungem de-a curmezisul, apoi ne redresam în ultimul moment si
fentam crengile salciilor aplecîndu-ne. Am scapat. Plutim mai învatati. Un cot al
rîului ne scoate departe în fata podul de la Balnaca, de la înaltimea caruia puradeii
unei mici comunitati de tigani au prostul obicei de a arunca cu pietre în
“navigatori”. Cu inima cît un purice vîslim cît ne tin puterile pentru a nu
lasa inamicului ragazul necesar aprovizionarii cu munitie, dar nu, deznadejde, copiii
sînt pe metereze. Îi amenintam cu vîslele si de data asta scapam.
Pîna la falezele ce prevestesc intrarea în Suncuis exersam cîteva
traversari de-a curmezisul rîului. Soarele se lasa spre orizont umbrind pe alocuri
traseul. În sfîrsit falezele. Izbind cu toata puterea la baza lor, Crisul a creat
surplonbe periculoase pe care încercam sa le evitam tragînd vîrtos la rame.
-Trage Dane, trage tare acum!
Taiem cotul rîului si scapam de surplomba neagra în care apele se
izbesc creînd vîrtejuri sinistre. În scurt timp trecem pe lînga portalul grandios al
Pesterii Ungurului, apoi pe sub puntea suspendata de la confluenta cu Valea Misidului. În
fata Crisul se desparte în doua.
-Stînga!
Talvegul denivelat creaza o succesiune de brizanti peste care saltam cu
strigate de “Ole!”. În fata ne apare faleza de 60 de metri pe crestetul careia,
ascuns partial de vegetatie ghicim vechiul castel, baza de cazare apartind Directiei
Taberelor. Taiem din nou cotul pentru a evita capcana falezei dupa care trecem mîndri pe
sub podul din localitate. Discutam despre placerea navigatiei si uite-asa furati de vorbe
ajungem în salcii. O creanga mai groasa ce se avînta paralel cu apa îl smulge pe Dan,
barca se rastoarna si pîna sa-mi dau seama ce se întîmpla, apa ma arunca peste un mic
prag artificial dincolo de care amerizez cu capul în jos într-un haos de crengi adunate
de vîltori. Cînd ies la suprafata Dan e lînga mine si întoarcem barca, tragem
bananele, recuperam vîslele, dupa care cu orgoliul refacut intram în cea mai
spectaculoasa portiune a defileului. Soarele nu mai ajunge demult aici si umbra aruncata
de versantii abrupti ma face sa tremur necontrolat. Ca în filmele cu Winnetou, trecem
prin pulberea fina a cascadei Vadu Crisului. Pe o stînca semeata doi îndragostiti stau
coplesiti, în timp ce noi, cu vîslele ridicate, spinarea dreapta si pieptul scos,
treceam gravi purtati de unda rîului. Cu coada ochiului caut în privirile lor admiratia
si cînd revin la misiunea mea de observator îmi dau seama ca e lata: în dosul unui
brizant se casca un hau cît toata barca noastra.
-Trage dreapta!
Luati prin surprindere nu reusim sa ne sincronizam si întoarcem barca
cu latul exact în momentul în care picam în hau. Simt ca sînt catapultat si în clipa
urmatoare apa rece ma învaluie din toate partile. Întoarcem barca din nou si dîrdîind
din tot corpul continuam sa plutim. Mai avem cîteva sute de m pîna la insulita ce anunta
apropierea barajului de la Vadu Crisului, insula pe care intentionam sa debarcam ca sa ne
petrecem noaptea. Depasim frumoasa “Stînca cu Ochi” si vedem de departe insula.
- N-ar fi mai bine sa debarcam pe mal, în poienita?
Oscilam. Insula e pe malul cu gara, dar lastarisul nu prea ne lasa sa
înnoptam.
-Hai pe insula!
-Hai în poiana!
Cînd ne hotarîm pentru insula e prea tîrziu. Începem traversarea
rîului catre poiana si lupta e dura caci curentul ne împinge cu putere si aval malul e
din nou o faleza abrupta. Cu tot efortul nostru nu reusim, ne încîlcim în salcii si ne
rasturnam. Curentul ne tîraste mai departe pe lînga faleza. Sîntem dezamagiti, nervosi
si obositi; întoarcem barca si cautam din ochi bananele ce trebuie sa pluteasca în jurul
nostru.
-Kirule! Uita-te în fata!
Cosmar. Sîntem în plina zona miniera si picioarele rasturnate ale
unui vechi pod fac apa sa clocoteasca printre capetele de fier-beton ce se itesc peste
valuri. E prea tîrziu ca sa mai putem interveni. Curentul ne-mpinge-n iad si nu mai e
timp nici pentru frica. Purtata ca un fulg barca e strecurata printre tepusele
amenintatoare fara sa atinga nici unul!
Zdrobiti de emotii si oboseala reusim sa debarcam la poalele haldei de
steril. Cu tot nylonul, îmbracamintea si sacii de dormit mustesc de apa. Soarele apune.
O ora mai tîrziu stam sumar îmbracati în jurul focului. Limbile
rosiatice lumineaza o gramada de sperietori împietrite – hainele noastre puse la
uscat pe crengi. E frig.
- Am acasa o carte cu leacuri traditionale românesti. Cica pentru
reumatism se foloseste crema de rîme. Normal: ca sa poata trai în pamînt, trebuie sa
aiba ceva contra reumatismului. Rîme macerate în alcool…
