Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Alpinism și Escaladă - Raport de tura: ascensiune pe Mont Blanc in prima decada a lunii august 2008

  • Alpinet
  • Articole
  • Raport de tura: ascensiune pe Mont Blanc in prima decada a lunii august 2008
Bookmark and Share

Raport de tura: ascensiune pe Mont Blanc in prima decada a lunii august 2008

Participanti: Andra Bunea (Bucuresti), Razvan Juganaru (Brasov) si Lucia Bondila (Tagoviste)

Plecare: luni 4 august din Brasov.

Am pornit din Brasov pe la 8 dimineata, dupa ce am reusit sa incarcam tot bagajul in micutul meu Ford Fiesta. Micut dar eficient: a consumat in medie 4, 8 l/100 km in conditiile in care am parcurs in total 4750 km cu tot cu escalele din Elvetia (Furka Pass, Geneva, Montreux, Interlaken) si Austria (Schloss Mittersill, Zell am See, Grossglockner). Am dormit luni seara la hotel Paprika Tranzit (la granita dintre Ungaria si Austria), unde rezervasem cu o saptamana inainte. Marti seara am dormit la un hotel din Vallorcine (la 14 km de Chamonix). Miercuri 6 august ne-am prezentat la Office de Haute Montagne din Chamonix ca sa ne informam cu privire la conditiile meteo. Prognoza pe 5 zile pe care ne-au oferit-o in acel moment s-a dovedit deosebit de precisa. Cand urci pe Mont Blanc, cunoasterea si respectarea prognozei meteo este absolut esentiala - as zice chiar o chestiune de viata si de moarte. Ziua de miercuri se anunta partial insorita, potrivita pentru ascensiune daca te aflai deja la o anumita altitudine (de exemplu la Tete Rousse 3167 m). Cum noi de-abia sosisem si aveam nevoie de ceva timp ca sa ne obisnuim cu altitudinea, nu se punea problema ascensiunii pe varful Mont Blanc asa de repede. Pentru joi si vineri se anuntau averse serioase (chiar furtuna cu tunete si fulgere), asa ca am amanat putin ascensiunea. Furtuna a sosit joi noapte si a fost deosebit de puternica (noi eram atunci in refugiul de la Nid de\'Aigle 2412 m). Cei care au avut proasta inspiratie sa-si puna cortul la Tete Rousse in seara aceea, isi cautau cortul prin vale a doua zi. In sfarsit, se anunta vreme insorita si fara precipitatii pentru sambata si duminica (9 si 10 august), insa cu vant de 30 - 50 km/ora la peste 4000 m.

Sa revin la ziua de miercuri: am profitat de vremea buna si am urcat cu telecabina (38 euro dus-intors) pana la Aiguille du Midi 3842 m. De acolo am facut un mic traseu de antrenament cu coltari si pioleti pana la refugiul Cosmique. Vremea era frumoasa (doar partial noros), ceea ce ne-a permis sa facem cateva poze superbe. Miercuri seara am dormit in campingul Les Molliasses care se afla la iesirea din Chamonix catre Les Houches. Joi am pornit spre Les Houches, de unde am luat telecabina pana la Bellevue 1785 m (12, 90 euro dus-intors), apoi trenuletul (le tramway du Mont Blanc) pana la Nid d\\\\\\\'Aigle 2372 m (14 euro dus-intors). Joi pe la ora 15 am coborat din trenulet la Nid d\\\\\\\'Aigle. Acolo ne-a intampinat un angajat al societatii care administreaza trenuletul, care vazand ca suntem incarcati cu tot echipamentul de rigoare, nu a avut dubii cu privire la obiectivul nostru. Asa ca ne-a abordat imediat si ne-a avertizat ca vremea nu este favorabila, ca este asteptata o furtuna puternica in dupa-amiaza sau seara zilei de joi, si ne-a sfatuit sa nu montam cortul ci sa dormim intr-un refugiu. Ceea ce am si facut. Am gasit locuri libere la refugiul Nid d\\\\\\\'Aigle situat putin mai sus (16, 50 euro pe noapte). Dupa ce ne-am instalat, am iesit putin pentru un traseu de recunoastere pana la Tete Rousse, dupa care ne-am intors. Furtuna a inceput pe la 9 seara si a fost deosebit de puternica si spectaculoasa. Vineri pe la ora 10 dimineata am urcat cu tot bagajul la Tete Rousse, unde am ajuns in jur de ora 12. Am montat cortul in tabara de baza destinata special acestui scop. Vremea era inca umeda, ba chiar a burnitat la un moment dat. Abia spre dupa-amiaza s-a inseninat si am iesit la un traseu de recunoastere spre refugiul Gouter 3817 m. Nu am parcurs toata distanta pana la Gouter, doar jumatate din ea inclusiv trecerea marelui culoar (le Grand Couloir) unde cad pietre si trebuie traversat cat mai repede si fara zgomot.

Seara zilei de vineri se prezenta cu un cer senin si instelat, care anunta vremea favorabila de a doua zi. Era ziua in care am hotarat sa "atacam". Insa, spre deosebire de majoritatea celor care isi montasera corturile in tabara de baza, si care au pornit in timpul noptii (pe la 2-3) noi am decis sa pornim odata cu ivirea zorilor (in jur de 5-6) ca sa putem urca pe lumina versantul destul de abrupt care separa Tete Rousse de refugiul Gouter. Oricum i-am prins din urma pe cativa din cei care plecasera in timpul noptii, care au avansat foarte lent la lumina lanternelor. Eu si Razvan am plecat la ora 6 dimineata in ziua de sambata 9 august, cu haine groase, casca si bagaj minim. Lucia urma sa urce mai tarziu - a venit in intampinarea noastra cand coboram deja de pe Mont Blanc; a urcat pana la vreao 4000 m, ceea ce este remarcabil in conditiile in care cu doua saptamani inainte nu se putea misca din pat din cauza unui sold. Desi aveam coarda, am decis sa nu o luam cu noi pentru ca am apreciat ca nu sunt pasaje atat de dificile incat sa fie necesara folosirea corzii pentru a ne lega intre noi. Cei mai multi care urca pe acest traseu (numit traseul clasic) folosesc coarda si stiu ca si documentatia o recomanda, insa noi am apreciat ca nu este necesara si asa a fost.

Dar sa revin: la 6 dimineata am pornit din Tete Rousse, la 8: 50 am ajuns la refugiul Gouter unde am facut si o pauza de aproximativ o ora. Am baut acolo un ceai, care in acele conditii mi s-a parut cel mai bun ceai pe care l-am baut in viata mea. Afara nu era foarte frig, doar vreo -5 grade. Pe la ora 9 am plecat de la Gouter. Imediat dupa ce am urcat pe coasta de langa refugiu, s-a deschis in fata noastra o perspectiva de vis asupra masivului Mont Blanc. Nu se vedea inca varful. Insa, cat se vedea cu ochii, se intindea o patura foarte groasa de zapada vesnica, care in lumina puternica a diminetii iti izbea privirea si iti lua rasuflarea. Nu gasesc cuvintele potrivite pentru a descrie cat de sublima este perspectiva. Rezultatul a fost ca m-a indragostit iremediabil de Mont Blanc.

Urmatoarea etapa era refugiul Vallot 4462 m, unde am ajuns in jur de 11: 30. Insa cand am ajuns acolo, ma simteam epuizata si aveam impresia ca-mi dau duhul. Imi era teama ca sufar de simptomele raului de altitudine, asa ca m-am oprit si i-am zis lui Razvan sa continue singur pana pe varf, iar eu o sa-l astept acolo pana se intoarce. Doar ca dupa vreo ora de stat in refugiu m-a apucat frigul (stateam pe loc), asa ca mi-am zis: "mai bine ies afara la soare, este asa frumos, mai fac cativa pasi, fac niste poze si urc un pic in intampinarea lui Razvan - care rapid cum este parca vad ca o sa si apara". Din fericire Razvan a stat mult pe varf ca sa faca poze, iar asta a fost sansa mea ca sa ajung si eu pana sus! Asta in conditiile in care nu mai credeam ca pot urca pana acolo. Nu-mi propusesem sa ajung pana pe varf, ci doar sa mai urc un pic ca sa ma misc si sa fac poze de sus. Am mers usurel, am facut poze, am mai urcat un pic, dar Razvan tot nu aparea. Asa ca am continuat sa urc pana cand mi-am dat seama ca am facut deja jumate din traseu. In acel moment am hotarat sa urc pana pe varf, orice ar fi. In partea aceea batea vantul destul de tare, dar din fericire se mai domolea din cand in cand, ceea ce mi-a permis sa trec de o zona mai expusa, unde se mergea efectiv pe creasta. Cam la 10-15 minute de varf m-am intalnit cu Razvan, care era cam inghetat dupa cat statuse pe varf sa faca poze. De-abia a putut sa-mi faca cateva poze, dupa care ne-am inteles ca eu sa merg pana pe varf si apoi sa-l ajung din urma la coborare.

Am ajuns pe varf la 14: 20 dupa un traseu de 6 ore si 10 minute (fara pauze, care au totalizat aproximativ 2 ore), exact cat scrie si in cartea cu cele 5 trasee catre Mont Blanc. M-am intalnit acolo cu trei francezi pe care-i cunoscusem la refugiul Vallot. Eu le spusesem ca sunt foarte obosita, ca nu mai sunt capabila sa urc pana pe varf. Asa ca s-au mirat sa ma vada acolo si a trebuit sa-i asigur ca sunt chiar eu si nu fantoma mea!! Perpectiva era splendida iar bucuria de a ajunge pe varf a fost imensa. Sunt constienta ca Dumnezeu a vrut sa-mi faca acest cadou in conditiile in care eu renuntasem deja la gandul asta. Am invatat o lectie de viata (perseverenta) pe care nu o voi uita niciodata. Sa fiu atat de aproape de realizarea unui ideal (visam la asta de mai bine de un an, si pregatisem intens ascensiunea in ultimele trei luni prin antrenamente in Fagaras si Bucegi), si totusi sa trebuiasca sa renunt la 450 m de varf pentru ca nu ma mai simteam capabila. Apoi, printr-un concurs de circumstante (mai ales pentru ca Razvan a stat mult pe varf, altfel coboram cu el in momentul in care revenea) am inceput sa urc usurel fara macar sa-mi propun sa ajung sus. Insa, in momentul in care am vazut varful atat de aproape (mai erau vreo 40-50 minute de mers), s-a trezit in mine din nou instinctul de luptator si mi-am dorit sa merg pana la capat cu orice pret. De aceea si bucuria de a ajunge pe varf a fost una cu totul speciala. D-zeu mi-a dat o lectie acolo sus, unde eu renuntasem pt ca nu ma credeam capabila. Dar D-zeu stia ca sunt capabila, ca am nevoie doar sa ma odihnesc putin, de aceea a dirijat lucrurile astfel incat sa ma duca pana pe varf. Ii multumesc pentru asta. De altfel, ii multumesc pentru toata protectia pe care ne-a acordat-o, am vazut la fiecare pas mana Lui si m-am simtit in siguranta.

Coborarea a fost usoara. Pe la 8 seara eram deja inapoi in tabara de baza de la 3160 m, dupa o pauza bine meritata la refugiul Gouter. Am uitat sa mentionez ca temperatura in partea superioara a traseului era de -10 / -15 grade (adica nu era foarte frig), iar zapada era excelenta pentru coltari. Trebuie sa adaug de asemenea ca era un adevarat trafic pe traseul clasic catre Mont Blanc. Nu stiu daca a facut cineva vreo statistica in acest sens, insa dupa parerea mea in zilele senine urca intre 250 si 300 persoane pe varf.

In concluzie: va incurajez sa mergeti pe Mont Blanc, merita din plin si... nu este asa de greu pe cat pare! Privind in urma, imi dau seama ca a fost mai usor dacat credeam. Doar ca nu am avut incredere in mine la un moment dat si din cauza asta era sa ratez. Insa D-zeu nu m-a lasat, El m-a dus dincolo de presupusele mele limite.

Autor: Andra Bunea
Înscris de: Andra Bunea
Vizualizări: 6289, Ultima actualizare: Vineri, 29 Aug 2008


Comentariu
Andrei Chivu Andrei Chivu, Joi, 28 Aug 2008, 10:52

Felicitari:-P
Furtuna de care pomenesti am prins-o si noi la Col du Midi. Din fericire, am cort bun si nu a avut nicio problema - doar ca nu prea am dormit datorita tunetelor si fulgerelor.
Pe varf am ajuns si eu, pe la 9 jumate dimineata - dar de pe ruta cealalta.

Fără foto Dragos Timofte, Marți, 2 Sep 2008, 7:56

Felicitari!
M-am intalnit cu Razvan in weekend si mi-a povestit aventurile voastre. Mi-a dat si un cd cu poze pe care nu am avut inca timp sa le vad.
Pe langa ascensiunea pe Mont Blanc, m-au incantat si locurile pe care le-ati vizitat si despre care ar fi fost frumos sa detaliezi in jurnalul de calatorie.
Am simtit din randurile tale emotia care inca te stapaneste, inversunarea si ambitia care ti-au indreptat pasii pana acolo sus.

Fără foto Simona Elena Stanciu, Vineri, 15 Dec 2017, 22:52

Excelentă relatare. De vreo 2 ani ma tentează ideea,încă nu am avut curajul sa o pun in practica. Desivrealizez ca e fezabil.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii