Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Munții Carpați - Requiem pentru un refugiu

Bookmark and Share

Requiem pentru un refugiu

Andrei Samoil (București)


       În curând se fac doi ani de când refugiul Șpirla, din Piatra Craiului, a ars - un eveniment mărunt, pe care l-am perceput undeva pierdut în fundalul vieții noastre cotidiene, ca o altă crimă de care auzim atât de frecvent la televizor sau nici măcar. Totuși, acest eveniment de mult trecut, arată clar o evoluție nefastă a atitudinii față de munte.
       Nu știu să spun exact de ce am așteptat atât de mult ca să scriu aceste rânduri. Poate că, scârbit de cele întâmplate, am vrut să uit și să nu mă mai enervez (de aici și întârzierea de aproape doi ani). Totuși, iată povestea ultimului an din viața refugiului Șpirla.
       Ideea proiectului mi-a venit în toamna anului 2000, când tocmai formasem o unitate de cercetași, în cadrul Centrului Local Verde din Organizația Națională Cercetașii României, împreună cu prietena mea de atunci, Marina Iancu. Erau copii buni din liceele bucureștene, de clasele a 9-a și a 10-a. Ne intitulam sugestiv "Veritas". Demersurile concrete ale proiectului le-am început abia în iulie, după ce am terminat sesiunea. Atunci i-am contactat pe cei de la Parcul Național Piatra Craiului, care s-au bucurat de ideea noastră de a reconstrui bătrânul și putredul refugiu și ne-au promis decontarea mâncarii, în valoare de 100.000 de persoană pe zi și ajutor în a căra materialele sus. Apoi am început căutarea sponsorilor. Nu a fost ușor, dar până la urmă am strâns de la rude și cunoștințe cu posibilități, materialele necesare pentru reconstrucția refugiului (4 metri cubi de lemn, 500 kg de țiglă Bardoline, vopsele și scule). Și ONCR-ul a contribuit..., cu numele.
       Din iulie până în august (acțiunea s-a desfăsurat între 9 și 19 august 2001) am ținut strâns legătura cu cei de la Parcul Național Piatra Craiului, care, cu patru zile înainte să venim (12 cercetași exploratori și 2 lideri), sună să ne spună că nu ne decontează mâncarea decât 100.000 pentru 5 oameni, 5 zile. (Aceste rânduri au ca scop denigrarea fundației Parcului Național Piatra Craiului și în special a domnilor Mircea Vergheleț, a contabilului Parcului care ne-a pus bețe în roate de la început, refuzându-ne două serii de facturi pentru decont, fiind nevoiți să facem naveta București - Brașov - Zărnești, și cel mai mult a domnului Mihai Zota, care nu a catadicsit să ne aducă nici măcar o pâine din Zărnești - deși îl rugasem insistent - fiind nevoiți să mergem în fiecare zi până în Plaiul Foii (2 ore) să cumpărăm pâine, cu 30.000 bucata. În acest timp, dânsul se plimba într-unul din cele patru automobile noi ale parcului, marca Land Rover - Defender, primite ca donație din exterior, împreună cu o sumă importantă de bani).
       Am ajuns pe 5 august în Plaiul Foii, împreună cu 6 cercetași, ca să începem transportul materialelor. Domnul Zota spunea: "Nu credeam să veniți așa de serios puși pe treabă...". Am făcut două tabere: una la începutul potecii spre Șpirla, unde camionul ne-a lăsat cei 4 metri cubi de lemn, și una lângă refugiu. În aceeași zi începeam să cărăm scânduri. Operația era sisifică, întrucât doi oameni cărau doi "dulapi" de 5 x 20 x 400 cm, ca să nu mai vorbim de grinzile de câte 5 m. Am avut un mare noroc întrucât ne-au ajutat foarte mult turiștii care urcau spre refugiu. Îmi amintesc foarte clar de un tată care, probabil fiind invalid, se ajuta cu un baston și își instructa copilul de 12 ani, ce luase o scândură de 4m: "O duci până sus și nu o lași până acolo, mă auzi?...". În altă zi, în timp ce coboram în fugă cu unul din cercetași pentru al doilea transport, ne ciocnim cu un "tren": un grup de 10-15 turiști făcuseră un trenulet, între fiecare doi oameni cu rucsac fiind câte o scândură. A ajutat și Parcul Național: au adus un pădurar, cu un cal, care într-o zi a făcut două drumuri, cu diverse materiale. Bineînțeles, tot noi a trebuit să îl plătim, cu 600.000 lei. Apoi, pe 9 august, a venit și restul unității și a început munca. O contribuție importantă a avut-o un grup de prieteni din Brașov, din care trebuie neapărat să îi amintesc pe cei doi frați Claudiu și Fane Mihalache, Creața, Popeye și alții. Fără ei nu am fi putut termina proiectul. Au muncit cot la cot cu noi, ca la casa lor.
       Pe 19 august băteam ultimul cui și plecam. Refugiul era nou și curat. Îi schimbasem acoperișul, podeaua dintre cameră și pod, geamul, soba, coșul, căpriorii, grinzile, îi pusesem lambriu la interior și făcusem priciuri în pod. L-am dat cu vopsele pentru proțectia lemnului împotriva dăunătorilor și focului pentru maxim 5 minute. Urma mai mult de o lună de alergătură după banii de la Parcul Național. Mi-l amintesc pe domnul Zota lângă refugiu, cu bețele de schi, în pantaloni de stofă și cămașă proaspăt călcată, spunând: "Nu credeam să terminați, de aceea nu v-am ajutat."... No comment.
       După 6 luni mă sună Claudiu să îmi spună: "Șpirla a ars". Am auzit mai multe zvonuri cu privire la cine sunt autorii: petrecăreții bețivi din Zărnești, țărani în sensul peiorativ al cuvântului, pentru care focul a fost foarte fascinant și amuzant, braconieri care în nesimțirea caracteristică lasă focul să ardă în sobă și pleacă. Dar de fapt ce conteaza cine a fost? Contează că din prostia unor oameni, un refugiu așezat strategic, la răspântia mai multor trasee lungi, a ars.
       Acum, Parcul National, la presiunile lui Claudiu probabil, a amplasat acolo un refugiu de fibră de sticlă, ca cel de pe Vârful Ascuțit. Personal, nu susțin această decizie, un refugiu de genul acela fiind o risipă întrucât poiana este destul de protejată de vânt prea puternic (deci forma semisferică nu își mai are rostul) și este mult mai mic decât fostul refugiu. (În vechiul Șpirla încăpeau până la 25 de oameni, comod și se putea teoretic ajunge la 36, în pod și în camera principală.)
       Aceste rânduri sunt pentru noi, iubitorii de munte, ca să ne enervăm și să fim și mai intoleranți cu "paltonarii" și "țăranii" atunci când arată lipsă de respect pentru pasiunile noastre, dar în special pentru voi, pentru care prima întrebare când auziți de mers la munte este "Cât vin să iau?", și pentru voi care vă țineți echipamentul nou în dulap și vă mândriți cu el la beție în fața prietenilor. Noi nu venim să vă furăm mașinile care arată ca de teren, voi vă rog nu ne mai furați refugiile.
       Acesta este un requiem pentru un refugiu al cărui singur cusur a fost că s-a aflat în calea proștilor.
Autor: Andrei Samoil
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 10914, Ultima actualizare: Marți, 18 Nov 2003



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii PIATRA CRAIULUI  
Comentariu
Fără foto Gabriel Colea, Marți, 18 Nov 2003, 14:48

M-am intristat din nou asa cum din pacate am facut-o de prea multe ori in ultimul timp. Si mai mereu aceeasi problema: degeaba muncesc unii pentru a (re) crea ceva frumos si util daca altii isi bat joc... Vorba cantecului "Asa-i romanu'...":-(

Cristi Pitulice Cristi Pitulice, Marți, 18 Nov 2003, 15:55

"Mihai Zota, care nu a catadicsit să ne aducă nici măcar o pâine din Zărnești" - asa e cand te vezi ajuns....interesant este ca porcului ii place sa sa se scalde in noroi nu in Rovere...dar este un porc romanesc.
:x:x:x:x

Marian Radu Marian Radu, Vineri, 21 Nov 2003, 14:10

In relatia cu cei de la parc acelasi lucru l-am patit si noi (Alpin Club Brasov) cand am construit refugiul de la Ascutit (platit in cea mai mare parte de cei de la parc, dar si din fondurile noastre). In timp ce noi munceam cei de la parc ne priveau, iar in final a reiesit ca noi am fost doar niste voluntari. Au vrut chiar sa ne dea in judecata ca le stricam imaginea sustinand ca noi am ridicat refugiul. De atunci eu nu am mai calcat pe la acest refugiu si cred ca nu voi merge curand pe acolo.:-(

Fără foto Mircea Vergheleț, Marți, 2 Dec 2003, 17:18

Pentru dl. Pitulice nu avem nici un raspuns. Comentariul sau cred ca nu era cazul sa fi fost publicat, in primul rand, iar celor de la Alpinet le sugerez sa-i atraga atentia asupra limbajului folosit.
Dl. Radu de la Alpin Club are dreptate cu datul in judecata, asta pentru ca s-au laudat ca au facut refugiul singuri. Doresc sa-i aduc aminte ca nu am platit numai materialele, ci si transportul cu elicopterul, pe care s-au laudat ca il rezolva ei cu sponsorii, iar referitor la cine a lucrat la constructie, il invit sa vizionam impreuna caseta video, realizata cu aceasta ocazie. Nu vreau sa spun ca am lucrat numai noi, ci ca am lucrat impreuna, atat cei de la parc, cat si cei de la Alpin Club. Ca nu vrea sa mai calce pe acolo, il priveste.:-):x

Marian Radu Marian Radu, Vineri, 5 Dec 2003, 6:38

Astept invitatia d-lui Verghelet la vizionarea casetei. Noi vom veni cu fotografiile. Marian RADU - Alpin Club Brasov

Fără foto Mircea Vergheleț, Vineri, 5 Dec 2003, 20:11

De acord, dle Radu. As vrea sa mai vedeti o data articolul publicat chiar de dvs. despre refugiul de la Vf. Ascutit, in care nu spuneti nimic despre cum stam si ne uitam, si cel pe care l-am scris eu anul asta despre refugiile noi din Crai, inainte de acest schimb de mesaje, si in care mentionez cu cine am construit refugiul.
Cind ne vedem sa ne batem in filme si fotografii?
Cine nu are dreptate da berea!

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii